Dezbaterea bugetului apărării pe 2010 mi-a reamintit de situaţia nefericită a sectorului de apărare. Cu 1,31% din PIB, la fel ca anul trecut, nici nu poate fi vorba de rezolvarea gravelor probleme de înzestrare militară. Nu doar pentru forţele aeriene, dar acolo e situaţia cea mai grea.

Aşa îsi începe Radu Tudor editorialul „Cu şi fără pilot” din Jurnalul Naţional de astăzi, după care pune degetul pe rană şi ne vorbeşte despre programul de înlocuire a Lancer-ului cu un avion nou de luptă:

Dacă amânăm din nou, există două variante, ambele neplăcute. Prima – rămânem cu spaţiul aerian neprotejat din 2012 şi ne rugăm (ca balticii) de alţi membri NATO să ne ajute. A doua – ne ducem cu basca în mână la ruşi să ne prelungească resursa de zbor a MiG-urilor. Ceea ce pentru un stat aliat n-ar fi nici onorabil, nici de dorit din punct de vedere strict militar.

Eu aş zice că, de fapt, avem numai prima variantă. Probabil Radu Tudor a uitat că ruşii sunt supăraţi pe noi pentru Lancer, considerându-ne cam ţepari, iar up-grade-ul româno-israelian ca fiind unul neautorizat. Noroc că de prin ’70 ne fabricăm o bună parte a pieselor de schimb (nu şi motoarele!) şi în plus, avem la dispoziţie nişte MiG-21 nemodernizate pe care le canibalizăm, pentru a menţine funcţionale Lancerele. Noroc… mare noroc! Altfel am fi fost aidoma balticilor, de ani buni. Pe scurt, nimic nou. S-a mai zis..

A doua parte a editorialului este mult mai interesantă, referindu-se la avioanele fără pilot:

De la sfârşitul anilor ’90, Armata Română gestionează prin serviciul ei de informaţii, DGIA, un sistem de avioane fără pilot (UAV) Shadow 600. În Balcanii de Vest (Bosnia şi Kosovo), Irak sau Afganistan, aceste avioane au consolidat o capabilitate nişă, o specializare apreciată în NATO. E vorba despre culegerea de informaţii, de protecţia trupelor, monitorizarea traseelor de luptă, identificarea suspecţilor sau a dispozitivelor improvizate explozive (IED). Au fost nouă UAV. Unul a căzut în 2000, alte trei au fost pierdute în Irak pe fondul uzurii accentuate în condiţii climatice foarte dificile. În peste 3.000 de ore de zbor şi 800 de misiuni s-au cules informaţii vitale pentru activitatea forţelor coaliţiei în toate teatrele.

Pentru că acest aparat nu se mai fabrică şi e o problemă serioasă cu asigurarea pieselor de schimb, militarii noştri au fost forţaţi să canibalizeze două avioane pentru a menţine încă trei operaţionale. Ele mai pot funcţiona maximum un an în condiţiile dificile din Afganistan. În 2010 este esenţială achiziţionarea a două sisteme de avioane fără pilot, care să consolideze capabilitatea military intelligence a României în NATO şi să-i protejeze pe militari în cele mai dificile misiuni antiteroriste. Recunoaşterea aliată a venit deja prin crearea unui centru de excelenţă în acest domeniu la Oradea. Fără dotarea esenţială, efortul de până acum ar fi oarecum inutil. E vorba despre 12 UAV-uri noi cu o cheltuială maximă de 50 de milioane de dolari, dintr-un buget de circa două miliarde de dolari. Fie că vom continua colaborarea cu firma americană AAI, fie că acceptăm oferta tentantă a israelienilor care ne pot furniza mai performantele Hermes, aceste sisteme nu trebuie să lipsească din dotarea Armatei Române.

&:

Ca să închidem cercul obligatoriu al protecţiei aeriene a României, sper ca la vizita preşedintelui Sarkozy din luna martie să batem palma şi pentru sisteme de rachete noi. Despre cele vechi aflate încă în uz nu vorbim, să nu afectăm securitatea naţională….

Radu Tudor, de-ai şti pentru ce îmi doresc eu să se bată palma la vizita lui Sarko…

1. Rafale, 48 de bucăţi avioane multirol simplă comandă şi 12 în dublă comandă;

2. Andrasta, 3 bucăţi submarine costiere;

3. Gowind, 4 bucăţi corvete din care şi bulgarii au comandat (s-a cam dus pe copcă contractul);

4. Leclerc, 62 bucăţi tancuri, pentru brigada mecanizată pe care România s-a angajat să o pună la dispoziţia NATO;

5. Sisteme SAM Aster şi MICA atât pentru dotarea trupelor de uscat, cât şi pentru echiparea fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria;

6. Elicoptere Lakota pentru înlocuirea Alouette-lor;

Etc. Deja seamănă a listă către Moş Gerilă…

Închei seria de citate cu:

Multă lume întreabă de ce avem nevoie de aşa ceva. Când şoselele arată cum arată sau lipsesc cu desăvârşire, când spitalele se zbat în dificultăţi majore sau educaţia e „ciuruită” financiar. Nici o discuţie pe tema bugetelor unor instituţii fundamentale nu se pune în aceşti termeni. Nu desfiinţăm Armata ca să avem medicamente. E profund iraţional.