Sursa: The Guardian

Şefii de la Ministry of Defence (MoD) pregătesc înjumătăţirea numărului de avioane Joint Strike Fighter/F-35 planificate pentru a fi achiziţionate, într-o încercare disperată de a salva programul de dotare cu acest tip de aparate pentru Royal Air Force şi Royal Navy.

Vestea survine la câteva luni după ce în presa britanică se vorbea despre cât de greu va fi pentru Regatul Unit să îşi permită contruirea celor două noi portavioane din clasa Queen Elizabeth şi posibilitatea ca unul dintre acestea să fie vândut Indiei.

În plină campanie de reducere a bugetului militar, au fost subliniate şi alte soluţii de diminuare a cheltuielilor în ceea ce priveşte cele două nave ale clasei Queen Elizabeth:

– transformarea unuia dintre cele două viitoare portavioane într-o platformă cu echipament mai puţin costisitor, echipată numai cu elicoptere, infanterişti marini si avioane fără pilot (UAV);

– echiparea portavioanelor cu avioane mai ieftine, lansate cu ajutorul catapultelor (o variantă nouă de Typhoon? Super Hornet? Sea Gripen? Rafale?).

Planificatele portavioane, vor intra în serviciu, teoretic, în 2016 nava Queen Elizabeth, respectiv în 2018 Prince of Wales. Costurile originale (neincluzându-se aici preţul avioanelor de la bord), estimate la 3,9 miliarde de lire sterline au fost deja depăşite cu un miliard.