Saur 2, la Expomil 2009

Sursa: Army Recognition

Incredibil! Le-a venit mintea la cap alor noştri? Este singura veste bună din ultima vreme… nici nu vreau să mă gândesc de când. Cu atâta experienţă în spate, industria românească de armament poate scoate un concurent pentru Piranha de la Mowag.

Numai să ne ajute Dumnezeu să nu se prefere ceva străin, unde să primeze interesul personal (a se citi „luarea de mită”).

Articolul original:

Armata română şi-a adus aminte de Automecanica Moreni

Automecanica Moreni a primit din partea Armatei Române o notificare pentru realizarea unei noi variante de transportor blindat, varianta SAUR 3, un al treilea prototip ce se vrea realizat pe cercetare-dezvoltare. Potrivit liderului Sindicatului Liber „Dreptatea” din SC Automecanica SA Moreni, noua variantă va trebui realizată pentru a fi testată și omologată în luna noiembrie a acestui an. „Dacă ne gândim că în Occident un transportor în faza de prototip se execută în 5-6 chiar 10 ani de zile, termenul de câteva luni ce ne-a fost dat este foarte scurt și nu știu dacă vor fi bani pentru acest lucru”, ne-a declarat Constantin Bucuroiu. Acesta a spus că în acest caz „a apărut și o speculație de moment” ce privește două societăți: AEROSTAR și UTI, care vor să facă jocul MOVAG-ului ce a înregistrat un eșec total în achiziția de transportoare pentru armata română. „Și acestea doresc să intre în competiție”, a spus liderului Sindicatului Liber „Dreptatea” din SC Automecanica SA Moreni.

Constantin Bucuroiu a adăugat că în ce privește SC Automecanica Moreni, „depinde cât de corect fac jocurile” în achiziția de transportoare: „Sperăm să fie aleși cei care într-adevăr, în momentul de față, au ce prezenta și nu cei care în momentul acesta vor prezenta ceva virtual”. Liderul S.L. „Dreptatea” susține că dacă armata română din teatrul de operații din Afganistan ar fi fost dotată cu un transportor din seria SAUR 2 fabricat la Moreni nu ar fi înregistrat victime. „Având în vedere că noul transportor SAUR 2, în momentul de față, a ridicat capacitatea de protecție balistică la un nivel mult superior, în teatrele de operații militare ar fi fost mai bine protejați și aproape sigur în blindat nu s-ar fi murit”, a afirmat Constantin Bucuroiu.

Sursa: Jurnal de Dâmboviţa, autor – Virgil Voinescu

Într-o industrie praf, parte a unei economii inexistente, a unei ţări întreţinute în viaţă în mod artificial, cu perfuzii din împrumuturi după împrumuturi, un TAB Saur 3 de succes, de la Automecanica Moreni nu ar reprezenta doar salvarea respectivei firme şi păstrarea & crearea unor noi locuri de muncă, ci şi o sursă de venit pentru bugetul românesc, prin oferirea produsului pe piaţa de armament mondială.

Optimist, strig: Hai România!