Muiniştrii Gabriel Oprea şi Elena Udrea

Sursa: Adevărul

Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, singura instituţie de acest gen din România, va ceda aproape jumătate din suprafaţa lui în favoarea unui cartier de blocuri ANL. Muzeul se află în Sectorul 2 şi este în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, prin Statul Major al Forţelor Aeriene. Ideea dezmembrării muzeului a fost elaborată de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, de ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea şi de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu. Cei trei demnitari au lansat oficial, astăzi, proiectul “Ansamblului rezidenţial Dimitrie Pompei”.

Muzeul Aviaţiei s-a înfiinţat în anul 1990, iar din anul 2005 funcţionează în Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, Sector 2, pe o suprafaţă de circa 10 hectare. Pe acest teren a funcţionat începând din anul 1915 aerodromul Pipera, unul dintre cele mai vechi din sud-estul Europei, iar până în prezent a fost utilizat permanent de Armata Română.

În ciuda protestelor publice, Guvernul a aprobat dezmembrarea muzeului

Conform planului de dezmembrare a nuzeului, aproape jumătate din suprafaţa lui, mai exact 4,53 hectare, a fost trecută din administrarea MApN în cea a Consiliului Local al Sectorului 2. Transferul terenului s-a realizat prin HG 714, aprobată de Guvern la data de 14 iulie 2010. HG 714 a fost emisă la solicitarea Consiliului Local al Sectorului 2, exprimată prin Hotărârea 44 din 18 martie 2010. Interesant este faptul că, imediat după emiterea Hotărârii 44, o serie de asociaţii neguvenamentale au protestat, cerând salvarea Muzeului Aviaţiei. Drept urmare, atât Primăria Sectorului 2 cât şi Ministerul Apărării au anunţat că “Muzeul Aviaţiei nu se va desfiinţa şi nici nu se va muta din spaţiile în care funcţionează în prezent” şi că „suprafaţa muzeistică actuală a instituţiei nu va suferi modificări”, întrucât “actuala locaţie corespunde pe deplin cerinţelor sale de desfăşurare a activităţilor pentru care este destinat”. Dar potrivit unor surse neoficiale, în ultimele săptămâni angajaţii muzeului au fost puşi să mute o serie de exponate, astfel încât suprafaţa cedată Primăriei să pară nefolosită. La conferinţa de presă de astăzi, ministrul Oprea a declarat, cu seninătate, că MApN pune la dipoziţia Consiliilor Locale “terenuri  în conservare, pe care Armata nu le mai foloseşte”. Pentru a salva onoarea ministrului Apărării, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul Ion Aurel Stanciu,  a fost obligat să-şi asume întreaga răspundere. El a declarat că “terenul era folosit în mod neraţional”, “era un cimitir de avioane vechi şi dezmembrate” şi că, din acest motiv, a decis să ia măsuri pentru “reorganizarea muzeului”.

Articol complet aici.

De capul vostru să fie… generalilor de jucărie!

Mişcarea asta, în care şi generalul Ion Aurel Stanciu dă o limbă pe praful de pe pantofii ministeriali, este avanpremiera la ceea ce va urma: din momentul numirii lui Ion Aurel Stanciu – cunoscut drept „generalul aberaţie” – în locul amiralului Marin, la conducerea Statului Major, manevrele cu terenurile armatei se vor desfăşura cu mai multă relaxare.

Este că la perversitate, nu vă întrece nici dracu? Na, eticheta mea: viol cu siameze!