Su-33 cu P800

Sursa: Defense Update

De vreo câteva zile una dintre ştirile care au apărut pe mai toate siteurile şi blogurile militare, la mine a stat în coada de aşteptare, şi-i chiar importantă prin ceea ce reprezintă: ruşii nu iau în seamă protestele şi vor vinde rachete P 800 Yakhont către Siria. Nu-i a bună, pentru unii…

Dintre articolele întâlnite, cel de astăzi din Defense Update îmi pare mai potrivit pentru o haltă pe marginea lui. În titlu sună aşa: „How serious is the P800 Yakhont threat? Does it has a destabilizing effect on the Middle East?” şi deja m-a făcut să mă întreb – ce să destabilizeze pe acolo? Să mă explic: păi era vreun echilibru stabil?

Articolul:

Aşteptata sosire în Siria a rachetelor supersonice anti-navă P800 Yakhont, este considerat ca primul gest serios al Siriei de a provoca în mod direct Marina Israeliană începând din 1973, când Marina Israeliană a scufundat cinci nave siriene în primul angajament naval cu nave purtătoare de rachete, cunoscut ca „Battle of Latakia”. Patru decenii mai târziu, P800 Yakhont este mult superioară rachetelor Styx care nu au asigurat victoria Marinei Siriene. Mai mult ca racheta ruso-indiană Brahmos, Moskit şi Supersonic Alpha, Yakhont are capabilitatea de a lovi ţinta cu o viteză supersonică, zburând la joasă altitudine şi lăsând apărătorului mult mai puţin timp de reacţie.

Sistemele AEGIS şi asemănătoare, utilizate la bordul U.S. Navy şi a multor state N.A.T.O., sistemul european PAAMS al Royal Navy şi a marinelor Franţei şi Italiei, împreună cu sistemul israelian Barak 8 de apărare antiaeriană a navelor, sunt proiectate pentru înfruntarea unei asemenea provocări. De asemenea şi sistemul israelian „Magic Wand” cuprinzând interceptorul de rachete Stunner, capabil să contracareze ameninţările de tip suprafaţă-suprafaţă sau navă-suprafaţă. Însă, majoritatea navelor mici sunt echipate doar cu sisteme „point defense” anti-rachetă ce nu au fost proiectate să dea un răspuns efectiv atacurilor de mare viteză, mai ales când acestea sunt sub forma unor salve de câte două sau patru rachete.

Raza de acţiune a rachetelor Yakhont

Elementele de sub umbrela riscului se situează în primul rând la o distanţă de 300 de kilometri de bazele navale siriene din Marea Mediterană de la Tartus şi Latakia. Distanţa la care rachetele Yakhont pot fi programate să înceapă scăderea plafonului de zbor modifică raza de acţiune la 120 pentru un zbor în întregime la joasă altitudine, sau la 300 de kilometri pentru un zbor mediu-înalt urmat de apropierea faţă de ţintă, la joasă înălţime.

În timp ce unele Marine pot evita această zonă de pericol, pentru Israel, raza lungă a P800 reprezintă un risc chiar şi pentru baza principală de la Haifa, locaţie deja compromisă de rachetele libanezilor trase în perioada războiului din 2006.  Cea de-a doua bază navală a Israelului, Ashdod, poate fi ţintită din locaţii de pe teritoriul din sudul Siriei. Mai mult, ţintind navele israeliene de patrulare aflate în apele internaţionale din largul coastei libaneze, P800 poate fi lansată vertical de pe teritoriul Siriei sau Libanului, trasă de după munţii libanezi, evitând detectarea dinspre mare şi astfel minimizând alarmarea timpurie a ţintelor. În acest caz, Israelul ar trebui sa accelereze dezvoltarea şi implementarea sistemelor Barak-8 şi Magic Wand. Un alt risc pentru Marinele care operează în regiunea Golfului Persic îl reprezintă scurgerile de tehnologie, aceste rachete putând ajunge ăn mîinile Iranului, ceea ce ar însemna accelerare introducerii de arme la fel de periculoase în arsenalul Teheranului.

Deocamdată este neclar ce platformă a Marinei Siriene va fi echipată cu noua armă. Yakhont poate fi montată pe nave relativ mici, începând de la corvete. Poate de asemenea fi utilizată de pe instalaţii aflate pe sol, sau pe platforme aeriene. Însă, chiar şi cu aceste arme în mîini, Siria nu le poate folosi efectiv pentru că nu dispune de sisteme pentru ţintirea rachetelor dincolo de orizont, nedispunând de avioane de patrulare maritimă, aparate de zbor fără pilot, sau de atac capabile să folosească Yakhont. De asemenea, sirienii nu posedă capacitătţi de detectare, urmărire şi desemnare a ţintelor pentru asemenea raze de acţiune, pentru că până în prezent nu au avut în dotare arme capabile să acţioneze la aşa distanţe.

Dacă Siria plănuieşte în mod serios să obţină nivelul operaţional maxim al acestor rachete, va trebui să se doteze cu UAV-uri, avioane de patrulare maritimă (Be-200 sau Il-38). De asemenea, pot opta pentru up-gradarea avioanelor Suhoi Su-24MK Fencer D pentru îndeplinirea misiunilor de atac maritim. Mai ameninţător ar fi combinaţia dintre Su-27/Su-30 şi P800, combinaţie pe care Rusia o are sub forma versiunii navalizate Onyx a P800 împreună cu avioanele Su-33 de pe portavionul Admiral Kuzneţov. Ştiindu-se în raza rachetelor P800, Marina Israeliană va pierde definitiv poziţia sa dominantă din Estul Mediteranei, în special de-a lungul coastei Libanului.

Desigur, pentru a ambusca navele israeliene, Siria poate încerca să folosească pentru ţintirea de la distanţă nave comerciale sau pescadoarele ce navigă în estul Mediteranei, sau submarine furnizate de către Iran (Siria nu deţine în prezent submarine, după ce a pensionat în urmă cu şase ani cele trei nave din clasa Romeo).

Sursa: Defense Update

În concluzie, după acest articol, realizăm că Siria va dispune de unghii mai ascuţite, foarte letale, dar încă are braţele scurte. Chiar mai rău pentru ei, din momentul în care sistemele P800 vor fi implementate pe uscat, sau nave, va mai dura ceva timp până ca ele să poată fi operaţionale chiar şi în limita posibilităţilor actuale de ţintire. Cred că abia peste câţiva ani vor şti să se joace cu ele aşa cum trebuie, timp în care sistemele defensive israeliene şi ale aliaţilor săi vor mai evolua un pic. Însă, războiul nu se câştigă în luptă dreaptă, iar folosirea noilor arme în cadrul unui atac surpriză chiar şi în rază limitată, poate fi fatal Marinei Israelului.