După sarmale, şorici şi lichide, clar că nu mai are nimeni chef de luptă… Sper să nu ne invadeze careva taman acum, profitând de informaţia cum că românii sunt azi mahmuri şi înghit colebile ca să-şi dea ficaţii la loc. Am dreptate? 😀

Româniile mai mici, dar independente după divorţ

Episodul 3…

Se făcea că, prin 1990 şi numai câteva luni de la evenimentele finalului de an optzeci şi nouă, după ce tineretul în blugi şi în adidaşi se jertfise pe altarul libertăţii, în conducerea ad-hoc formată de cei care ajunseseră pe la televizor şi în balconul ăla spre care nu trăsese nici un terorist, apăruse o idee tâmpită, dar care a prins la toată lumea: s-a organizat un referendum prin care cetăţenii româneşti urmau să voteze dacă Româniea să continue aşa, lipită, sau să se treacă la divorţ şi partaj pe provinciile istorice.

Ghici ce-a putut să iasă…

Reguli:

1. E prezent, final de an 2010.

2. Fiecare dintre cei care vor intra în horă va alege o provincie istorică şi va povesti cum a fost în cele două decenii de după divorţ.

3. Provincia aleasă ca subiect, va avea parte de: lider/lideri, doctrină politică sau schimbări de doctrine, industrie, economie, eventual şi cercetare dacă vreţi, bineînţeles… armată, etc. Liber la detalii, chiar şi la corupţie…

4. La Game Over, nu trebuie să fie neapărat roz. Merge şi cu chestii nasoale, că suntem obişnuiţi. Le trăim cu succesuri.

5. Astăzi nu se lasă cu război. Poate, doar la final: de invidie, au invadat Alienii; ca să scape provincia Y de chinuri, Majestic 12 o oferă ca teren de vânătoare pentru Predatori; toată lumea din povincia Z moare din cauta fericirii; vecinii lor se sinucid din simpatie… Din astea serioase, ca să ne râdem. Sau PAX Provinciala domneşte veşnic de-a lungul celor douăzeci de ani. Bla-bla-şi-iar-bla…

6. În comentarii separate, se pot aborda scenarii diferite şi provincii diferite. Folosiţi comentarii diferite, ca să fie mai uşor de înţeles.

7. Nimeni nu se supără, nu acuză de instigare, kkt, nimic din astea de doi lei. Este vorba de un point of divergence, care deschide o ramură paralelă cu ceea ce s-a întâmplat în realitate. E treaba voastră dacă alegeţi ca provinciile să se aibă bine, să fie aliate, ori să se scuipe printre garduri.

8. Have fun. Sau fân. Nu suntem la şcoală şi nu-i pe note, cuminţenie, and shit..

Amin.

Pentru dâvâsî,

a încurcat iţele…

Iulian Iamandi.

Click aici pentru Episodul 2 – Bruzli il bate pe Vandam? – Operaţiunea Crăiţele