Antonov-urile AN-2 au fost retrase din uz. Hotărârea definitiva a fost luată de conducerea Ministerului Apărării Naţionale la propunerea Statului Major al Forţelor Aeriene, ca urmare a accidentului produs vara trecută la Tuzla şi soldat cu 12 morţi.

12 militari au murit pe 5 iulie, după ce un avion militar de tip Antonov 2 s-a prăbuşit lângă aerodromul din Tuzla. Avionul şi echipajul aparţineau Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Aeriene din Boboc, iar paraşutiştii erau de la Centrul Militar de Scafandri din Constanţa, antrenaţi pentru misiuni speciale.

În urma anchetei, s-a stabilit că o defecţiune tehnică a stat la baza tragediei de la Tuzla. Conform unui comunicat de presă emis în septembriie 2010 de către Ministerul Public, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la cadrele militare care şi-au pierdut viaţa în urma catastrofei.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat faptul că accidentul aviatic din data de 05.07.2010 (când un avion militar de tipul AN-2 s-a prăbuşit pe Aerodromul Tuzla, judeţul Constanţa) s-a produs datorită unor defecţiuni tehnice (cedări de material), defecţiuni care nu puteau fi prevăzute. Probatoriul administrat în cauză a mai relevat şi faptul că în urma coliziunii cu solul aeronava a luat foc, fiind distrusă în proporţie de 95%, împrejurare soldată cu decesul şi rănirea militarilor aflaţi la bord”, se arată în comunicat.

Sursa: Antena 3