Poate ca Libia este doar o ţară sacrificată pentru ca oamenii să creadă din nou într-o alianţă pseudo-N.A.T.O, care ar lovi armata libiană graţie unei rezoluţii O.N.U. Vă mai amintiţi? La finalul primului război împotriva Irakului, cu toţii vedeam invincibilă America, dar şi vasalii adunaţi cu acea ocazie. Acum nu prea…

Am început să avem îndoieli, care sunt alimentate în primul rând de reducerile bugetelor militare ale ţărilor care cu tradiţie ocupau locuri fruntaşe în topul puterilor Occidentale. Se taie din numărul militarilor, din numărul avioanelor, din numărul navelor de luptă, din toate. Şi, ce-i mai rău, unele programe mult aşteptate au avut final nefericit – da, final nefericit, chiar dacă unele nu s-au stins: abandon, sau o continuare cu reduceri la numărul de bucăţi.

Restartul pe care l-a efectuat Rusia în cursa înarmărilor nu sperie momentan.

Înarmarea constantă şi chiar pe o pantă ascendentă a altora (China, Brazilia, Japonia şi a Orientului Mijlociu) pare că se întâmplă pe o hartă pe care o bună parte a steagurilor au adunat sub ele numai nevăzători.

Cum ar arăta un top planetar al puterii militare în prezent? Dar peste un deceniu? Dar peste două?

Exagerez. Nu sunt nevăzători… Cu siguranţă rapoartele sunt făcute şi aduse la zi. Chiar şi noi putem face niscai analize de amatori cu rezultate care să se apropie de adevăr. Timpul, sau mai bine zis lipsa timpului pentru a ne concentra la aşa ceva ne aliniază categoriei „nevăzători” – deşi am îndoieli: noi, din pasiune, suntem cât de cât informaţi şi ne punem uneori problema.

Istoria se repetă, de un obicei. Supra-pregătirea militarilor şi superioritatea tehnologică a fost şi va mai fi învinsă prin războaiele asimetrice şi, cu siguranţă va mai pierde în faţa cantităţii. Exemple: Vietnam, Afganistan, Afganistan (da, e pierdută şi lupta curentă), iar la partea de cantitate versus calitate, avem Germania WW2 şi posibilele viitoare conflicte mari – cum s-ar descurca avioanele F-22 într-un raport de unu la cinci, unu la zece sau chiar unu la treizeci?

Balanţa se mişcă. Militar şi economic. În cursă, unele ţări vor lua locul altora. Şi, probabil că Libia va fi sacrificată pentru recăpătarea (în primul rând) imaginii S.U.A. de Jandarm Mondial şi ca efect secundar, recâştigarea imaginii de puteri pentru Anglia şi Franţa.

Scenarită:

În anul 2020, într-un război civil al Libiei după modelul actual, câteva zeci de muncitori chinezi sunt executaţi de bandele înarmate, deşi se zvoneşte că au fost omorâţi din greşeala în timpul unui raid al aviaţiei dictatorului libian. China trimite în Mediterana o forţă aero-navală şi chiar amfibie.

Posibil, nu? Pentru a răzbuna moartea cetăţenilor chinezi, ori pentru imaginea de super-putere militară?