Campania din Libia incepe sa semene pentru britanici cu razboiul din Falklands, pastrand proportiile desigur. Si in 82 englezii erau pe un val de reduceri si taieri care i-au lasat cam in fundul gol cand i-au atacat argentinienii. Din nefericire pentru astia din urma, n-au asteptat ca britanicii sa-si termine planurile de restriste si si-au furat-o urat pe harta ramanand in continuare Falklands si nu Malvine. Revenim asupra subiectului saptamana asta.

David Cameron, pastorul peste reducerile bugetare ce au lovit si Marea Britanie, s-a uitat mai atent la campania din Libia si si-a dat seama, printre altele, ca daca dispare Tornado, dispare si capacitatea RAF de a lovi tinte la sol cu aviatia din dotare, in forma actuala Typhoon-ul fiind gandit ca un interceptor si avand nevoie de ceva operatii in plus pentru a putea prelua eficient rolul Tornado.

Asta, la capitolul prime impresii. Prim Ministrul si-a cam dat seama ca e posibil sa fi dat cu barda prea adanc si sa fi lasat Marea Britanie cu un deficit serios in capacitatea de reactie. Prin urmare, prima masura luata a fost sa inghete taierile pe anul asta. Pe termen lung, amanarea este vazuta ca o solutie viabila dar se pare ca i-au in calcul si renuntarea la unele dintre masuri, in special cele ce privesc avioanele Tornado, avioanele de supravghere Nimrod si fregatele pregatite pentru esafodaj, sau cel putin o parte dintre ele.

Procesul nu este unul simplu si teoretic, politica de buget a fost deja aprobata astfel ca va urma un dans pe sarma si o jonglerie cu armele ce ar urma sa fie trase pe dreapta. Cert este ca Ark Royal, portavionul nava amiral nu se mai intoarce de la fiare vechi si nici legendarul Harrier, mai ales ca pentru portavionul Queen Elisabeth taman s-a livrat unul dintre motoare si e in grafic.

Cu opinia publica stimulata de mandria britanica ce tresalta cu ochii pe avioanele ce survoleaza Libia si pe faptul ca Royal Navy a tras cot la cot Tomahawk-uri cu americanii, eclipsandu-i pe frencezi cu tot cu portavionul lor lenes, ministrelii britanici responsabili admit ca politica de reducere a fost gandita de la inceput sa fie flexibila. Ca de obicei a fost nevoie de o suprasolicitare a capacitatilor deloc unice ale britanicilor angajati in plus si in Afganistan, la dreapta acelorasi yankei.

Cu o mana in portofel si cu alta pe pusculita, englezii spera totusi sa se mai ajute si din vanzari, Typhoon-ul fiind pricipala arma de export care ar urma sa aduca lirele inapoi in cont. Ramane de vazut daca nu vor pica in aceeasi capcana ca si predecesorii ce au cheltuit fara grija pentru aparare fara a sti exact daca vor avea bani cand ajung la casa.

Sursa: The Telegraph

Anunțuri