CSAT a aprobat solicitarea SUA de a utiliza Aeroportul Mihai Kogălniceanu şi Portul Constanţa pentru tranzitul militarior către şi dinspre Afganistan, a declarat şeful statului, Traian Băsescu. În plus, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie la Deveslu, judeţul Olt. Aici vor fi dislocaţi în medie circa 200 de militari americani, cifra maximă putând ajunge la 500 de militari. Traian Băsescu a menţionat că baza aeriană va rămâne sub comandă românească.

„CSAT a aprobat utilizarea Aeroportului Kogălniceanu şi a Portului Constanţa pentru tranzit către şi dinspre Irak şi Afganistan. Procesul se va derula temporar, având în vedere că una din bazele din Mediterană este într-un proces de modernizare, pe Kogălniceanu vor staţiona 4 avioane cisternă ale SUA şi 4 avioane de transport”, a spus şeful statului.

În ceea ce priveşte amplasarea scutului antirachetă, Băsescu a declarat că s-au făcut o serie de analize pentru a stabili locul optim de amplasare.

„S-au testat mai multe locaţii pentru amplasarea acestui sistem. Există 120 de parametri care trebuie îndepliniţi pentru o astfel de locaţie, pentru ca sistemul să fie îndeplină siguranţă. Am aprobat ca locul de amplasare a sistemului antirachetă să fie în fosta bază aeriana de la Deveselu, în judeţul Olt”, a explicat şeful statului.

Mai mult, Băsescu susţine că baza aeriană va rămâne sub comanda românească. Totodată, Băsescu susţine că la baza din judeţul Olt vor fi dislocaţi 200 de militari americani.

„România şi-a atins un obiectiv important, de a-şi garanta securitatea pe termen lung. Elementele de scut antirachetă nu sunt îndreptate împotriva Federaţiei Ruse”, a adăugat Băsescu.

În ceea ce priveşte nivelul de alertă teroristă, şeful statului asigură că nu este nevoie ca acesta să fie ridicat. „Nu este nevoie să ridicăm sistemul de alertă teroristă. Acesta rămâne la nivelul albastru-precaut. Niemni nu se poate juca cu nivelurile de alertă pentru că ele costă”, a încheiat Băsescu.

Sursa: Jurnalul National

Anunțuri