Din pacate, printr-un comunicat de presa, MAPN anunta ca:
„Joi, 5 mai, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan.
În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan.
De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Vineri, 6 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Constantin-Laurenţiu Lixandru.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi sunt alături de familia greu încercată.”
Sincere condoleante familiei din partea comunitatii Resboiu. Dumnezeu sa-l odihneasca!
mai 6, 2011 at 11:45 am
Dumnezeu sa-l odihneasca!
mai 6, 2011 at 2:44 pm
Dumnezeu sa-l odihneasca!
mai 6, 2011 at 3:49 pm
Inca o victima romanesaca in razboiul altora.
Pacat de tineretea lui si da familia pe care a lasat-o acasa.
mai 6, 2011 at 8:12 pm
De ce razboiul altora?
mai 6, 2011 at 10:54 pm
Pentru ca nu e al nostru.
mai 7, 2011 at 7:25 am
Articolul5 il face al nostru.
mai 7, 2011 at 2:16 pm
Asta intreb si io si am mai vb de altfel in alte randuri: dc nu ii al nostru?
Din momentul in care iti asumi niste obligatii (vb de NATO) automat cerintele lor devin ale tale, respectiv razboaiele duse de NATO devine razboaiele noastre.
mai 6, 2011 at 8:26 pm
Sa-i fie tarana usoara !
Asta nu e razboiul nostru !
Am trimis militarii in Afganistan ca sa-l mentina americanii pe Basescu presedinte .
Ar fi interesant un articol in care sa scrie de ce ne-am dus in Afganistan .
mai 8, 2011 at 5:57 am
Si in Irak…
mai 7, 2011 at 7:26 am
A fost ucis in timp ce verifica o locatie suspecta.Era pe jos.Dumnezeu sa-l odihneasca.
Nu stiu de ce de fiecare data apare aceeasi dicutie;ca nu e razboiul nostru,ca ce cautam acolo?!Fratilor sunt militari profesionosti,sunt acolo de bunavoie,asta e!Armata nu e scoala de balet,te inrolezi ,instructori te antreneaza pt un singur lucru si numai unul!In armata inveti sa ucizi alti oameni!Hai sa nu ne mai scundem dupa false motivatii morale,militarii sunt antrenati sa ucida!Pe cale de consecinta si aia de se bat cu ei au cam aceleasi scopuri.Ai nostri nu sunt niste mielusei trimisi cu garoafe rosi in A-stan!Nici macar trupe de mentinerea pacii nu sunt!Sunt unitati pe deplin combatante trimise sa omoare talibani.Acu’ ca si talibani mai trag dupa ei…….asta e militaria!Cui nu-i place ,sunt si alte meserii pe lume.Culmea este ca nu am auzit nici macar un singur militar roman jelindu-se ca trag cihabi in ei!
mai 7, 2011 at 7:33 am
Exact.Cine nu vrea,sta acasa.Culmea e ca la finlandezi,care au stagiu militar musai,misiunile externe le fac tot voluntari din randul racanilor.
Singurii care vaieta sunt sufletele blajine de acasa.
mai 7, 2011 at 7:39 am
Asa suntm noi …impartiali!Daca se da,sa luam toti, daca se cere….hai ba acasa ca s-au imbatat!Bine,nu suntm toti la fel da ….lacrimogeni un pic,nu strica.
mai 7, 2011 at 7:57 am
Si ,as mai adauga,A-stan-ul aduce multe lucruri bune pt armata.Mentalitatea de luptator este cel mai greu lucru de format intr-o armata.Nu este suficient sa fii foarte bine pregatit in poligon.Experienta frontului nu poate fi inlocuita de absolut nimic.Degeaba faci poligoane daca nu constientizezi,la nivel de instinct, importanta exercitilor.Soldatii romani care au prins macar o misiune(6 luni) ,se misca altfel la pregatire si la trageri,pt ca au vazut cat de important este sa sti ce sa faci cu arma.Oricat ai teoretiza o lupta, militarul, fara amintirea frontului,nu se va implica total pana nu simte ,personal si la nivel intuitiv,ca viata lui depinde de arma si pregatirea sa!
De la inceputul interventiei in A-stan si Irak ,nivelul de profesionalism ,in randul armatei,este semnificativ mai ridicat ,tocmai datorita experientei acumulate.Iar Afganistan ,o misiune NATO,articolul 5 invocat de @Mihais ,este practic textul legislativ care sta la baza implicarii Romaniei in zona!
mai 7, 2011 at 2:18 pm
Ai perfecta dreptate.
Mentalitatea de militar se schimba dupa ceva „detasari” in zone ca si A-stan-ul. Cei ii mai grav este ca revenit in tara nu prea mai ai ce face cu asa experienta.
mai 7, 2011 at 10:11 am
Sunt de acord cu George si Mihai la faza asta pentru simplul motiv ca, atunci cand iti asumi ceva, si noi ne-am asumat, fie ca nu in totalitate, trebuie sa-ti respecti angajamentele. Da, Romania este in pozitia nefericita de a incerca sa-si consolideze aliantele si pentru asta, nefiind o tara mare si nici influenta politic, trebuie sa-si asume astfel de angajamente.
In ceea ce priveste baietii din A-stan, sunt soldati. Stiu ca sunt trivial din partea unuia care scrie asta la calculator, dar baietii care intra pe resboiu si stiu cu adevarat cu ce se mananca A-stan-ul, nu se vor da in stamba pentru ca ei inteleg cu adevarat ce fac acolo. Inca odata respect baietilor noastri de peste tari si mari si condoleante familiei.
mai 7, 2011 at 12:11 pm
Militarul profesionist nu pleacă la război „de bunăvoie” ci acționează întotdeauna la ordin. El se angajează, printr-un act scris, să lupte acolo unde i se ordonă să lupte, fără ca acest fapt să-i fie remunerat cu sume substanțial mai mari față de cele stipulate în contract.
Afganistanul este și în ziua de azi lider mondial în exportul de opiu, la care se adaugă și rezerve minerale în valoare de aproape 1.000 de miliarde de dolari (inclusiv vaste depozite de cupru, litiu, fier, aur și cobalt, care pot face din aceasta tara unul dintre cei mai mari exportatori mondiali). Acestea sunt motivele reale și imorale pentru care a fost declanșat războiul – fapt cunoscut la nivelul conducerii statelor membre NATO și care explică participarea militarilor pe bază de „voluntariat” și nu la ordin.
Articolul 5, invocat de unii, înseamnă acțiune concertată, la ordin, și nu o acțiune democratico-precupeață de genu` „cine mai dorește?… cine mai poftește?…ia, neamule, o bucățică de război!…hai, că-i ultima!…”
„Voluntariatul” este eufemismul preferat în locul „mercenariatului”. Toți românii care s-au dus în Afganistan primesc sume de bani mult mai mari decât cele pe care le-ar fi primit conform contractului de militari profesioniști. Ei nu pleacă pe un teatru de operațiuni fiindcă așa au primit ordin, ci pentru că li s-a oferit posibilitatea de a câștiga niște bani frumoși în schimbul serviciilor lor.
Dacă nu li s-ar fi dat bani mulți, nu s-ar fi dus nimeni.
Mercenarul este, prin definiție, un militar profesionist care luptă, contra cost, în războaiele (și-n beneficiul) altora.
„Sufletele blajine” nu fac altceva decât să deplângă situația în care niște oameni onorabili sunt constrânși, din cauza sărăciei, să lupte și să moară pentru interesele altora.
mai 7, 2011 at 12:30 pm
vai, si io care credeam ca luptam impotriva terorismului..tztz.
mai 8, 2011 at 6:00 am
Eu stiam ca nu-i vorba de terorism. Sic!!
Dar, in mintea mea, soldatii mei trebuie sa ma apere pe mine !
mai 7, 2011 at 1:00 pm
„mercenar” nu-i tocmai termenul potrivit caci inca nu am devenit o armata de mercenari in sens clasic. suntem doar o rotita in angrenaj.
mai 8, 2011 at 6:01 am
Chiar daca nu are sensul clasic, faptic, asa este. SIC.
mai 7, 2011 at 1:07 pm
http://www.icrc.org/ihl.nsf/FULL/530?OpenDocument
.A mercenary is any person who:
(a) Is specially recruited locally or abroad in order to fight in an armed conflict;
(b) Is motivated to take part in the hostilities essentially by the desire for private gain and, in fact, is promised, by or on behalf of a party to the conflict, material compensation substantially in excess of that promised or paid to combatants of similar rank and functions in the armed forces of that party;
(c) Is neither a national of a party to the conflict nor a resident of territory controlled by a party to the conflict;
(d) Is not a member of the armed forces of a party to the conflict; and
(e) Has not been sent by a State which is not a party to the conflict on official duty as a member of its armed forces.
2.A mercenary is also any person who, in any other situation:
(a) Is specially recruited locally or abroad for the purpose of participating in a concerted act of violence
aimed at :
(i) Overthrowing a Government or otherwise undermining the constitutional order of a State; or
(ii) Undermining the territorial integrity of a State;
(b) Is motivated to take part therein essentially by the desire for significant private gain and is prompted by the promise or payment of material compensation;
(c) Is neither a national nor a resident of the State against which such an act is directed;
(d) Has not been sent by a State on official duty; and
(e) Is not a member of the armed forces of the State on whose territory the act is undertaken.
mai 8, 2011 at 9:47 am
Da, exact!
Mulțumesc pentru completare!
mai 8, 2011 at 11:06 am
Mistoul nu tine.Ai argumente ca lumea,vino cu ele.
Pana acum ai denigrat militarii romani aflati intr-o misiune legala de lupta.Asta este impardonabil si te poti bucura ca esti in spatele unei tastaturi.Ai demonstrat faptic ca habar nu ai sa citesti un text intr-o limba straina iar in ce priveste chestiunile elementare de relatii internationale esti strain.Folosesti niste termeni carora nu le intelegi semnificatia,cum ar fi cel de mercenar.
Ca sa nu mori in nestiinta,consiliul NATO a considerat ca atacurile din SUA satisfaceau conditiile pt. invocarea Art.5. Emiratul Islamic al Afganistanului a refuzat sa-i predea pe membrii Al Qaeda devenind aliati ai acestora,fapt suficient pt. a justifica razboiul impotriva acestora.
Din cauza cacanarilor ce alcatuiesc un important bloc electoral in tarile occidentale,inclusiv in Romania,acest razboi nu poate fi castigat.Din motive politice Pakistanul nu poate fi atacat,iar asta e un cancer pt. tot efortul de razboi.
soldatii profesionisti devin voluntari in momentul in care au semnat angajamentul.Nu vrei la razboi,nu intri in armata.Soldatii americani si nu numai primesc bonus pt. misiunile de lupta dupa cum primesc romanii,diferenta fiind ca statul si majoritatea americanilor isi respecta armata,spre deosebire de romanii care o denigreaza sau o ignora.
Cand esti dispus sa conversezi,alege niste subiecte cu care esti cat de cat familiar.Ca o sugestie pt. un coleg de blog.
mai 8, 2011 at 4:10 pm
Oamenii pot fi împărțiți în două categorii: experții în moralitate și experții în „orice altceva”.
Cei din a doua categorie consideră că dacă „se doreste sa fie atacata politica oficiala a unui stat” trebuie, musai, să se folosească o anumită terminologie (de preferat una „diplomatică”, ambiguă, al cărei mesaj să fie mai puțin inteligibil) iar orice modalitate de a prezenta o opinie clară și ușor de înțeles reprezintă un „limbaj politicianisto-politrucesc”(uau!). Aceeași indivizi privesc la televizor și, dacă acolo li se spune că un grup de oameni a interpretat un act terorist ca fiind similar unei declarații de război, atunci așa e, nu mai e nevoie să analizezi cu capul tău sau, doamne ferește, să pui la îndoială hotărârile mai-marilor lumii (în speță, ai NATO).
Nu, pentru ei este grea gândirea, în general, și analiza, în special.
Le este mult mai ușor să recite în oglindă definițiile unor termeni precum: „Quetta Shura”, „Kunduz”,„FATA” sau „Pashtunwali” (aceste dovezi indubitabile ale cunoașterii absolute – pentru ei) admirându-și, în același timp, chipul adonisian, intelectul eisteinian și autoalimentându-și, astfel, părerea nejustificat de bună despre sine – motiv ce ar putea explica părerea lor că cei care nu sunt din aceeași categorie cu ei sunt „căcănari” (nu este nevoie ca discursul lor să fie unul diplomatic pentru că ei au întotdeauna dreptate și e mai bine să nu-ți pierzi timpul contrazicându-i).
Bravo, „mișto” treabă!
mai 8, 2011 at 5:45 pm
Mult mai misto e sa vorbesti(in cazul de fata sa denigrezi)despre ceva ce nu ai idee.Reteta succesului in general.
Ce am vrut eu sa stiu sunt chestiuni aproape de cultura generala( noua ne place sa spunem dspre vestici ca nu stiu unde-i Oltenia).Daca vrei sa combati,vino cu fapte si argumente.Dar e mult mai facil sa bagi una-doua o teorie a conspiratiei si sa te dai apostolul unei false moralitati.
Ma duc sa mai citesc din Click sa sa ascult pe Salam.
No ciao, mai draga.
mai 7, 2011 at 1:21 pm
Militarii romani nu sunt mercenari dupa nici un criteriu.Daca se vrea insa ca profesia armelor sa fie aruncata in derizoriu sau se doreste sa fie atacata politica oficiala a unui stat se poate folosi si termenul acesta,insa in acest caz vorbim de limbaj politicianisto-politrucesc.Sa o folosesti pe net nu-i mare branza,insa as fi tare curios sa vad asta fata in fata .
Demult,la selectia pt. Spetznaz,examinatorii il intrebau pe viitorul viteaz:ce crede tovarasul despre Beretele Verzi americane?Raspunsul corect era dat in 2 parti:sunt mercenari ai capitalismului,violatori de femei si ucigasi de copii.Si ce mai crede tovarasul?Sunt forte extrem de capabile,in stare sa indeplineasca misiuni extrem de dificile in spatele frontului inamic,un instrument extrem de puternic in mana oricarui comandant.
Cine are urechi,aude,cine nu,nu.
mai 7, 2011 at 1:29 pm
Tare! Probabil ca daca dadeai ca raspuns varianta 1, erai admis. Insa daca raspundeai corect -varianta 2- te respingeau, fiindca nu erai destul de…viteaz(indoctrinat). Stupid, dar specific politrucilor!
mai 7, 2011 at 1:27 pm
Am un concurs de ”cine stie castiga” pentru experti(in moralitate sau orice altceva).Cine stie ce-i Quetta Shura,unde-i Pakhtia,Kunduz,FATA si ce este Pashtunwali(bonus pt. componentele sale)?Fara google.
Daca stie cineva mai vorbim despre Afganistan.Daca nu,ne limitam la sloganuri si la tabloide.
mai 7, 2011 at 1:32 pm
Nu ma dau expert! N-am fost in A-stan. Cred ca Pashtunwali este „arma satului”, detinuta de seful de trib sau de sat. Asta este decorata si pictata, fiind un fel de pazitoare a satului. Amu daca am dat cu bata in balta, scuze!
mai 7, 2011 at 1:43 pm
Si oricum, Armata Romana nu este o armata de mercenari! Mercenar inseamna soldat fara tara, dispus sa lupte pentru oricine il plateste. Armata Romana este o armata de profesionisti, adica militari angajati pe baza de contract, in slujba tarii. N-am auzit ca cineva sa plece in teatre obligat ci doar pe baza de cerere.
mai 8, 2011 at 6:04 am
Mecenar este cel care este platit sa se bata petnru un tert. Si gata.
N-are rost sa ne mai ascundem dupa cuvinte.
Iar in genre, in limba romana, are o puternica conotatie negativa.
mai 7, 2011 at 1:53 pm
pai mai bine obligat decat pe baza de cerere. altfel in baza articolului 5- suna penibil asta cu cererea. deci la armata sa plece la ordin, daca-i razboi.
mai 7, 2011 at 2:25 pm
Oricum, ideea este ca in orice razboi exista pierderi. Unele calculate altele nu. Unele din prea multa stiinta altele din prea putina. Dar…
Zilnic, lunar, anual dintre militarii armatei Romane trec in nefiinta in tara mult mai multi militari decat in oricare alt TO (A-stan, Iraq, Libia, etc). Atunci care ii prb? Sa inteleg ca ii doar impactul mediatic?
Ipoteza: esti angajat la patron. Patronul este o multinationala. Are filiala in A-stan. Si te detaseaza pentru 6 luni, 12, 24, etc. cu un spor salariar evident. Imi spui mie ca nu te duci? Sau ca ii pui pretentii? In minutul 2 esti dat afara. Daca accepti insa accepti cu toate riscurile. Si te duci.
Eu am vazut toate misiunile (mele – ale altora) ca si niste detasari pt. 6 luni in locuri mai „exotice” cu alte conditii decat in tara.
Asta m-a ajutat sa trec cu bine peste imensul stress care a precedat fiecare din misiuni si peste stress de acolo.
mai 7, 2011 at 2:42 pm
Soldatii romani nu sunt mercenari!Faptul ca primesc bani in plus ,la detasari ,este un lucru normal ,atata timp cat nu este declarata mobilizarea generala.Si SUA ofera un bonus pt front,undeva la 500 $.Ai nostri dau ceva mai mult pt ca salariile baietilor nostri sunt foarte mici.Ar fi culmea obrazniciei sa-i trimiti in razboi cu 2-300 $ pe luna.Asta ,bineinteles,daca nu este un razboi de aparare.Atunci salariul nu mai conteaza!
Ce putem face este sa ii pregatim si mai ales sa-i dotam cu tot ce este mai bun.Nici macar nu costa mult!
mai 7, 2011 at 2:58 pm
Despre Italieni de exemplu auzeam ca primeau in Irak 10 mii de euro pe luna,ei au o alta economie in spate.
Faptul ca soldatii romani primesc bani in plus este un lucru foarte just,fac niste sacrificii deloc usor de suportat asa ca este perfect normal sa fie renumerati pe masura.
mai 7, 2011 at 2:59 pm
remunerati*
mai 7, 2011 at 3:04 pm
Ești soldat profesionist, îți asumi riscul că ai putea muri în câmpul muncii. Ești soldat profesionist într-o armată ce e membră a unei alianțe, îți asumi riscul că ai putea fi trimis într-un conflict în care țara ta nu e direct implicată (”războaiele altora” cum le zic unii). Ce mai atâta tura-vura?
Oamenii ăia sunt acolo cu un scop precis: să ia viața altor oameni, care s-ar putea să nu fie tocmai de acord cu ideea asta. Asta e armata, ăsta e războiul când privești dincolo de ideologie.
Armata în sine e o chestie care nici n-ar trebui să existe dacă n-am fi atât de cretini și dezbinați ca specie.
mai 8, 2011 at 6:06 am
Utopicule !
mai 8, 2011 at 3:53 pm
Idealist 🙂
mai 8, 2011 at 9:29 am
vezi ca daca daca mai vb de „razboaiele altora”,unu la mana, esti automat comunist si rusofon, si doi la mana, poate te trezesti cu un sac negru pe cap si o gardianca frustrata ca-i urata.
:))
mai 8, 2011 at 9:37 am
Cum bre tu nu esti de partea „cruciadei” ?!Ca doar armatele aliate(crestine) lupta cu necredinciosii?!La fel ca la anul 1095 A.D.
mai 8, 2011 at 12:13 pm
, sint nu, am un ghimpe ref la „cruciade”. baietii lui petre eremitul au distrus (si) capitala Bizantului unde erau ortodocsi d-ai mei 😀
mai 8, 2011 at 12:29 pm
Stiu !Speram sa te …….agit un pic,cu toata simpatia,si nimic rautacios !Da vad ca esti tare pasnic astazi.Iar chestia cu armatele crestine din A-stan si alte locuri eu …….cam cred!
mai 8, 2011 at 12:36 pm
Haide George,tocmai tu baiat destept.Nu vezi imoralitatea,nu vezi ca Bin Laden nu exista iar musulmanii doar isi apara saracia nevoile si neamul de cotropitori.Care vin sa le ia resurse ce au fost descoperite dupa ce teritoriul era deja administrat de imperialisti,pe care afganii nu le gaseau si nu le exploatau in veci si pe care oricum nu americanii sau europenii le vor lua ci chinezii,peste 20-30 de ani cand vor realiza infrastructura necesara.
Ce p…a masii de treaba,nu credeam ca esti asa credul.Gandeste omule cu capul tau,nu mai pune botul la ce se cunoaste deja,vino cu intelesuri noi pt. cuvinte si situatii.
mai 8, 2011 at 12:42 pm
@Mihais.Daca am putea vorbi intre patru ochi …..as putea sa-ti spun anumite chestii,care pe blog nu merg.Nu vreau sa-mi pun oamenii in cap!Cateodata sunt foarte …….binedispus si ……
Bre da esti extrem de rau astazi.Parca niciodata nu te-am vazut asa ………intra facebook.
mai 8, 2011 at 1:14 pm
Am si io sensibilitatile si alergiile mele,ca tot omul.Unii au la polen,altii la aspirina,dupa cum ii e dat fiecaruia.
mai 8, 2011 at 3:55 pm
Cum e aia? Teroristul unora e luptătorul pentru libertate al altora.
mai 8, 2011 at 9:45 am
Art. 5 (ăla mult invocat) zice că:
„Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate […]”.
În acest text apare de două ori(!) sintagma „atac armat” ca motivație a acțiunii conjugate a membrilor alianței.
Demolarea turnurilor gemene de niște descreierați care au deturnat niște avioane nu reprezintă, în nici un caz, un atac armat. Americanii au reinterpretat cu de la sine putere acest fapt ca fiind un atac armat și s-au folosit de acest pretext ca să declanșeze un război împotriva unui alt stat cu scopul de a-l jefui. Asta a fost tot!
România, ca membră a alianței NATO, are niște angajamente militare dar numai în scop defensiv (NATO fiind, conform articolului 1, o alianță defensivă). Dacă un stat, membru al alianței, atacă în mod deliberat un alt stat, România nu are nici o obligație în a sprijini statul agresor.
Iată de ce războiul din Afganistan este al altora și nu al nostru, acesta fiind și motivul pentru care militarii români n-ar trebui să participe la acest conflict împotriva afganilor care-și apără țara.
În privința remunerării trupelor agresoare trebuie spus că soldații americani nu sunt voluntari și primesc un spor ce reprezintă doar un procent din salariul lor, iar această retribuție este prevăzută în contractul încheiat de ei la angajare. La români e altă poveste, n-o mai reiau…
mai 8, 2011 at 11:22 am
In WW1 soldatii romani au primit pamant de la Tara pt eroismul lor.Au fost strabunicii mei mercenari?!In WW2 la fel,au fost bunicii nostri mercenarii?!Cand tara te trimite la moarte,tot tara iti poate oferi ceva in plus!E normal,sunt ai nostri,sunt sange din sangele nostru.Si nu e nimic eroic in ce spun!Este adevarul curat.Sunt romani mei si eu nu pot sa-i manjesc ,si pe vii si pe morti, numindu-i mercenari!
Atata timp cat au steagul pe maneca sunt militari romani !
mai 8, 2011 at 1:31 pm
am si eu alergii. de exemplu alergia la independenta Kosovo. Doamne feri sa nu ajungem si noi (pentru pacatele noastre..) sa fim ciopartiti din cauza unei minoritati, cu voie de la „imparatie”. BTW, in kosovo si bosnia sunt majoritari musulmanii. aia „buni”.
mai 8, 2011 at 1:38 pm
De acord,dar nu are legatura Kosovo cu A-stan sau cu orice alt Teroristan.Kosovo a fost considerat o prostie si singura solutie a fost sa faca prostia pana la capat si sa-i lase de capul lor pe criminalii aia.Romania,har cerului,nu recunoaste aberatia aia.
Va veni o vreme cand roata se va intoarce,dar treburile astea au ciclicitate masurata in ani sau in decenii.