Zilele trecute, am deschis la întâmplare cartea „Inimi cât să cuprindă cerul patriei” şi am dat peste un capitol de mult uitat. Uitat de mine şi de istorie.

Solda Pacificului

Aviatorii americani au plecat deci, cei sovietici sunt la Pipera, la Popeşti-Leordeni cei români, în aşteptarea a ceea ce se zvoneşte că va avea loc: reorganizarea aviaţiei, reorganizarea Corpului Aerian Român!

Dar, la înapoierea sa din Italia, căpitanul Cantacuzino a adus nu numai unele informaţii oficial (pe care desigur le-a comunicat superiorilor în drept), nu numai un avion P-51 Mustang ci, în mod deosebit, pentru ei, pentru piloţii Grupului, o „interesantă propunere”; din afirmaţiile sale, aceasta neoficial avansată lui, aşa cum tot neoficial dar confidenţial o transmite acum, la rându-i, câtorva dintre veteranii săi camarazi de Grup… Dar, despre ce este vorba? Iată relatarea locotenentului av. M. T. Şenchea, azi căpitan în rezervă:

„Noi eram oarecum timoraţi de ceea ce ni s-ar putea întâmpla într-o bună zi. Chiar şi după război, sovieticii nu ezitau să facă semne de împuşcare, strangulare sau tăiere a gâtului, ştiind că am participat la războiul dus împotriva lor. […] Propunerea lui Bâzu pornea probabil de la o discuţie mai veche… Îmi amintesc că la Popeşti-Leordeni, trecând pe lângă noi blindatele sovietice, nu o dată am fost ameninţaţi cu semne din acele de care am pomenit mai sus…

Bâzu aducea propunerile:

1. Plecarea în Italia, pe cont propriu…

2. Staţionarea 3 luni în Italia pentru trecerea pe Mustang, cursuri intensive de limba engleză, regulamente, coduri, etc.

3. Repartizarea la o mare unitate din Pacific (constituindu-ne o unitate aparte, gen „Normandie-Niemen”)

4. Solde corespunzătoare gradului nostru actual (cel din aviaţia română), plus primele lor specifice pentru fiecare misiune, în raport cu gradul de periculozitate… (Ţin minte că, în lista adusă de Bâzu, la gradul meu aveam 1100 de dolari!)

5. Masa, cazarea şi uniformele, ţinutele de zbor, gratuite pe toată durata războiului, la fel ca acelea ale USAF-ului.

6. Indemnizaţie pentru invaliditate sau pensii de urmaşi.

Toate acestea au fost discutate în seara sosirii lui Bâzu, în casa de lângă aerodrom, unde eram şi cazaţi. Eram aşezaţi pe paturi, pe bănci, nu mai ştiu ordinea… Au participat doar cei câţiva ce rămăseserăm din vechiul Grup 9, plus câţiva care cândva aparţinuseră acestui Grup. Nu aveam lumină electrică şi, la lumina slabă a lămpii, trebuia să decidem dacă să plecăm sau nu. ”

…….

Ca şi notă de subsol, este citat Ioan Dobran, care a spus cu umor: „Ştiu ceva de oferta de a lupta la americani, dar era vorba de Pacific şi… nu ne tentau rechinii!”

Din cartea „Inimi cât să curpindă cerul patriei”, de Cornel Marandiuc.

*

What if

Dacă piloţii români ar fi decis să plece?

Dacă, într-un fel sau altul, ori în mai multe feluri, ar fi ajuns cu bine în Italia?

What if micuţ şi fără impact în desfăşurarea războiului. Doar că, luptând pentru americani, acum i-ar fi ştiut întreaga lume şi n-ar fi fost uitaţi aproape deplin chiar şi în propria lor patrie, pentru care au ales să lupte în continuare.

What if?

Răspunsul nu-i prea greu.

În mod sigur trecerea pe Mustang ar fi fost uşoară pentru un grup de piloţi veterani cu sute de ore, misiuni de luptă şi avioane doborâte, la activ. Probabil că ar fi îndrăgit Mustangul pentru rezistenţa şi puterea sa, cu siguranţă că le-ar fi fost pe plac confortul de a fi pilot american, comparativ cu performanţele de acum depăşite ale Messerschmitt 109 G pe care au continuat să lupte şi mai ales condiţiile de front ale piloţilor români.

What if?

Probabil că americanii ar fi analizat planurile în perioada de formare a Grupului şi, să zicem că românilor li s-ar fi adăugat câţiva piloţi bulgari şi, de ce nu, chiar piloţi germani.

Şansele ca Grupul să poarte o denumire românească sunt destul de mici. Mă gândeam că, poate americanii ar fi comis o continuare a 1st American Volunteer Group/ „Flying Tigers” ai lui Claire Chennault, dar poate că nu. Poate că nu ar fi combinat tradiţia voluntarilor americani în aviaţia chineză cu voluntariatul unor foşti adversari. Sigur nu.

Poate că – oricum nu ar fi fost şanse mari să-i utilizeze pe românii lui Bâzu în campania din Europa – i-ar fi folosit totuşi în China, contra japonezilor.

Poate că Alexander Vraciu (19 victorii, toate pe F-6G Hellcat, Navy Cross, al patrulea în ierarhica Aşilor US Navy), la ultima sa întoarcere pe frontul din Pacific, ar fi fost mutat din Navy în USAAF, chiar în cadrul Grupului de români, pe care l-ar fi putut conduce, avându-l ca locţiitor pe căpitanul Constantin „Bâzu” Cantacuzino (43 avioane doborâte, 69 victorii aeriene după sistemul FARR).

Poate că lor li s-ar fi alăturat şi Alexandru Papană, aflat de câţiva ani buni în America, unde printre altele a fost implicat în testarea avionului P-61 Black Widow, după ce prin ţară îl învinsese înainte de război pe „Bâzu” Cantacuzino la acrobaţie aeriană..

What if? Romanian Dream Team.

Anunțuri