Hm. A trebuit să văd trailerul ca să mă conving că nu pun pe aici un episod întreg… pentru că episoadele au nouă minute!!

Riese: Kingdom Falling e steampunk. Din ăla fără science, cum se pare că place acum. Pă trend.

În căutarea unui serial la care să adorm fericit seară de seară, am zis că a venit vremea să adorm la ceva nou. Să adorm la steampunk. Play la primul episod, iar restul urmau să curgă. Pe la ora trei urma să nu mai am somn şi, în cel mai bun caz, dacă rămâneam în transă, ar fi trebuit să ascult episodul care se nimerea şi apoi încă vreo două până să plec la job.

Planul era minunat.

A doua zi, în două episoade proprii, unul la dus şi celălalt la întors, ar fi trebuit să mă detaşez de conversaţiile la mobil de care suferă pasagerii de pe linia lui 139 şi să trag linie: în două felii, trebuia să văd în minte ce dracu am înţeles din primul sfert de ceas de vizionare şi ascultatul, spre dimineaţă.

Gagica (Riese) din rolul principal avea un lup, Fenrir şi ea era drăguţă la faţă. Şi era steampunk, pentru că avea ochelari din ăia. Riese, nu Fenrir. Tot timpul pe frunte. Steampunk, frate! Şi era învelită într-un ambalaj de piele, cu cordeluţe şi cuţite. Steampunk-de-steampunk!

Să vezi ce mişto trebuie să fie! Mă chinui să nu adorm de la scena penibilă cu lupta împotriva a nişte unii, despre care am ghicit că-s asasinii. Da, am trişat. Înainte să dau play, citisem despre serial, ca să văz despre ce e vorba.

Până să mă sucesc pe o rână – manevră de gonit somnul, niţel mai la distanţă – a început episodul doi. Am crezut că nu-i tot, că asta e, că dracu să-l ia, aşa că hai să văd episodul doi. Nu. Nu m-aş fi dat jos din pat…

Şi apare prinţesa, regina, împărăteasa, şi încă unul cu ochelar steampunk. Nu ochelari, ochelar, că era un fel de monoclu steampunk, legat de cap. Părea un fel de buşon de la rezervorul de Dacia 1310, dacă buşon îi spune la dopul ăla care înfundă rezervoul, la intrarea pentru refill.

Înjur elevat, încă supărat că primul episod n-a fost complet şi apoi şoc! Se termină şi episodul doi! Şi nu era eroare, că afişa numele echipajului… O’ ma’ Ga!!!!!! Mâncaţeaş! O’ MA’ GA!! Păi eu n-apuc să adorm şi se scurge tot serialu’!!!

Mda. Aţi ghicit. M-am ejectat secvenţial, pe bucăţi, din pat şi precum păşitorii din Resboiul Stelelor, am parcurs distanţa dintre culcuşul oficial şi fotoliul din faţa maşinăriei infernale. Fotoliul este culcuş de campanie, pentru că nu o dată am adormit acolo (mulţumită geobului comod).

Să moară bibi, episoadele aveau nouă minute! Minuţele, vorba taximetriştilor atunci când iau o comandă: „ajung în şapte-opt minuţele!”.

Am adormit pe Weaponology. E mai plăcut decât să adorm pe V, sau Invasion, ori Warehouse 13. Exploziile nu mă trezesc, aşa cum mă curentează ţipetele din serialele ficţionale.

N-am noroc. Sau n-are el. Steampunkul.

Nu se lipeşte de mine deloc-deloc.

Acum, despre serial.. L-a văzut cineva pe tot? Că eu nu mai pun ochii pe el!

Anunțuri