Pregatit pentru testul cu pisica

Structura cabinei avionului IAR-111 Excelsior care vrea sa devina primul supersonic romanesc a fost definitivata si in curand va fi testata, a anuntat Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica – ARCA. Planul este ca intaiul zbor supersonic sa fie facut la sfarsit de 2012, cu decolare si aterizare pe suprafata Marii Negre. ARCA spera ca pana in 2015 va putea trimite un robot pe suprafata Lunii, ca parte a concursului Google Lunar X Prize la care participa 20 de organizatii, printre care si ARCA.

Cabina avionului este realizata din materiale compozite, are o greutate de peste 500 kg, complet echipata pentru zbor si primeste un echipaj de doua persoane (pilot si navigator) dispusi in tandem, arata un comunicat al ARCA.

Pilotul, asezat pe locul din fata cabinei, va dispune de o consola centrala care va cuprinde echipamentele de navigatie analogice si GPS, un ecran panoramic pentru sistemul HDTV pentru asistarea decolarii si aterizarii, iar echipamentul de radiocomunicatii va fi dispus pe partile laterale. Postul de pilotaj va fi echipat cu comenzi necesare pilotarii aeronavei.

Navigatorul, asezat in spatele pilotului, va dispune pe consola centrala de un sistem integrat de monitorizare a parametrilor de functionare a avionului, sistem de comunicatii radio, sistem de navigatie GPS, un sistem SDTV de monitorizare a aeronavei si un ecran pentru radar pasiv.

Cabina este ejectabila in caz de necesitate si este dotata cu doua parasute actionate cu motor racheta. ARCA va efectua in curand Misiunea 6, de testare la zbor a cabinei avionului IAR-111.

Avionul supersonic IAR-111 Excelsior este realizat cu surse exclusiv private, cu ajutorul unor sponsori precum BRD-Groupe Societe Generale, Calor, AGI, Grapefruit, Lexgrup.

Primul zbor al avionului supersonic este programat pentru anul 2012.

E – 111 va avea capacitatea de zbor supersonic cu viteze de Mach 1,5 la altitudini de 16.000 m, in cazul transportului rachetei Haas II, iar in cazul folosirii ca platforma de dezvoltare a tehnologiilor pentru turismul spatial, va dezvolta viteze de Mach 2,6 la altitudini de 30.000 m.

Secventa de zbor tipica a acestui aparat cuprinde decolarea de pe suprafata marii, executarea unui zbor orizontal de accelerare, pana la viteze subsonice ridicate, urmat de ascensiunea rapida, in circa doua minute, pana la altitudinea de 16.000 m.

Sursa: Hotnews.ro

Anunțuri