Argentina, soare cu dinţi

Ministrul Argentinian al Apărării (vă rog să nu rădeţi, da?) Arturo Puricelli, a declarat că ţara sa a luat în considerare dezvoltarea unui program legat de propulsia nucleara pentru submarine. Iniţiativa urmează unei cereri a preşedintelui Cristina Fernandez şi a legăturilor apropiate din Brazilia, pentru submarine nucleare cu tehnologie franţuzească.

Conform spuselui ministrului (să fim serioşi, da?) Puricelli, Argentina are capacitatea de a dezvolta această tehnologie.  Comisia Naţională pentru Energie Atomică şi Institutul Naţional pentru Tehnologii Spaţiale şi Nucleare, aparent au completat proiectarea reactorului CAREM, care poate adaptat pentru uz la bordul submarinelor.

Cele două nave care pot prini noile propulsoare sunt Santa Fe şi San Juan. Construcţia lui Santa Fe (Type 1700) nu a fost terminată încă, dar Marina doreşte ca submarinul să opereze cu propulsie convenţională până prin 2015 şi abia după să fie dotat cu un reactor nuclear.

Argentina şi-a manifestat pentru prima dată interesul în ceea ce priveşte submarinele cu propulsie nucleară anul trecut. În Iunie 2010, fostul ministru al apărării, Nilda Garre, a anunţat atunci că studiile tehnice ale acestui program sunt în curs de desfăşurare.

Criticii, adică şi voi, răutăţilor, au făcut mişto de planurile Argentinei.

Eu cred în ei. Şi în Moş Gerilă.

Sursa: Defencetalk