Bun. România nu intervine pentru Polonia în Septembrie 1939.

Să zicem că generalul Ion Antonescu a căzut de acord cu Nicolae Ceauşescu asupra faptului că Armata ’39 îmbunătăţită, nu era încă pregătită pentru a face faţă unui război.

De ce ar fi considerat aşa ceva cei doi lideri? Păi, motive ar fi fost. Principala temere ar fi fost că nu se putea face faţă unor atacuri din mai multe direcţii – Uniunea Sovietică şi Bulgaria ar fi putut da peste cap planurile de luptă pe teritoriul Poloniei şi, probabil la scurt timp, la frontiera cu Ungaria. A mai fost şi o ipoteză legată de Yugoslavia, pe unde era posibil ca la un moment dat să apară Italia, Yugoslavia în alianţă cu Germania, Ungaria şi Italia, sau chiar Yugoslavia singură, la momentul în care ar fi atacat ruşii, apoi bulgarii, era posibil ca şi yugoslavii să se întindă la o felie de România, la o întregire inversă a Banatului.

Şi… aproape un an în plus pentru întărirea României aceleia, din ramura desprinsă de trecut, ar fi prins excelent! La dracu cu intervenţia pentru Polonia, mai importanţi suntem noi! Nu? E o variantă…

Bun.

Din Septembrie 1939 încolo, continuă schimbul viitor-pseudo trecut-viitor. România ’88 şi pe urmă ’89 exportă cereale, petrol şi derivate prin prelucrare acasă, precum şi alte materii prime provenite din pseudo-România anilor ’39-’40 alteraţi.

România lui Antonescu primeşte la schimb cam to ce poate produce România lui Ceauşescu, mai puţin tehnologii cu mult superioare. Şi uite aşa, exportă România ’88-’89…

Nu intrăm în amănunte civile, cu tractoare, combine, strunguri şi alte alea. O ţinem pe partea militară, că nu-i blog civil..

Acuma-i clară treaba că situaţia lui ’40 e maronie, aşa că spre deosebire de „exporturile” din ’88, Nicolae Ceauşescu dă verde şi altor bunătăţi.

Se trimit motoare din alea de locomotivă să echipeze nava soră a puitorului Amiral Murgescu, Cetatea Albă, care în ramura asta de istorie nu mai este abandonată la construcţie.

În România ’40 sosesc transportoarele blindate vechi, pe roţi şi şenile, artileria veche, dar şi staţii de radiolocaţie şi centrale de tir.

Se trece la fabricarea în serie a carabinelor SKS, dar şi la exportul puştilor mitralieră RPK şi a pistoalelor mitralierp AK-47, eliberându-se în mod util şi plăcut depozitele din ’89. În ’40 începe înlocuirea puştilor Z.B.

În ’89 se începe lucrul la două programe de reverse-engineering, a avioanelor La-9 şi Il-10.

Şi tot în ’89, România merge atât de roz încât cîinilor li se ranforsează cozile pentru a suporta încărcătura din ce în ce mai grea de covrigi. Fapt ce duce la accelerarea intervenţiei din exterior pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, care era un rău şi un dictator, care avea în ţară copii cu SIDA şi dădea românilor salam cu Soia şi nu cu E-uri. Câh.

Şi uite aşa, în mijlocul revoluţiei se termină rezerva de ştergătoare de memorie de la INCREST.

Nimeni nu mai ştie nimic…

Dincolo, în acea Românie a ramurii de nivel 1940, Ion Antonescu rămâne ca la dentist. Şi taman ce se baza pe aviaţia din ’89 care să asigure liniştea pe cer şi calmarea celor care ameninţau graniţele. Urma ca şi Marina ’89 să cureţe Marea Neagră de vrăjmaşi… Of-of! A ieşit un drac!

Eh? Ce ar fi ieşit de aici? Nimeni n-a aflat vreodată…

Cum ar fi fost un război în cerc, pentru România ’40 cu niscai dotări din cele amintite?

Probabil că acum ar fi fost operaţional IAR-80/81 în vreo două-treci grupuri. Nu cu mult superior, pentru că motorul rămăsese acelaşi…

Existau radare la sol şi pe navele mari şi artileria antiaeriană superioară. Germanii, maghiarii, bulgarii şi bolşevicii ar fi pierdut un număr mare de avioane.

Pe mare, n-am fi avut curajul să ieşim în larg, dincolo de barajele de mine despre care să zicem că erau mult mai întinse de data asta. Desigur, submarinele ruşilor ar fi fost sparte în zonă, dar naveleacelor români nu s-ar fi putut ciocăni cu cele grele ale bolşevicilor.

Iar pe uscat, ar fi fost dramă. Desi mai puternică, Armata era insuficientă pentru a bloca atacurile din toate direcţiile.

Nu?

Din păcate, n-a mai ştiut nimeni ce s-a petrecut pe acolo. Doar noi, la o vorbă pe blog, am expus câteva variante prin comentarii.

Abia peste două decenii au fost găsite nişte arhive secrete despre Operaţiunea Prietenia şi, după ce preşedintele a terminat de citit raportul a decis… să mai existe un episod: România primeşte sprijin ne-comunist în 1939! 🙂 (pe post de „Va urma”)

Anunțuri