Bre, mi-am amintit că nu îmi trebuia patch la HoI2+Doomsday pentru a prelua echipele de cercetăreţi ai ţărilor anexate, ci aveam nevoie de al doilea expansion pack: Armageddon. Aşa că, am luat-o de la zero, ofticat pentru pierderea liderilor ălora meseriaşi…

Iaca isprăvile:

Europa, 1943

Cu galben-ocru-crem-cum-dracu-i-o-zice, este România.

Hrăpăreţul de mine a păpat Bulgaria, Yugoslavia, Ungaria, Italia, Grecia, Spania. Şi Anglia, niţel, pe unde era mai gustoasă.

De pierdut, am şi pierdut: fostele provincii italiene din Africa, la fel şi trei provincii ex-spaniole din acelaşi continent, plus o insulă din arhipelagul Canare – astea-s temporar înghiţite de SUA, cu albastrul ăla…

A fost tare frumos cu americanii!! Ne-am bătut prin Mediterana de ne-am udat cu apa ei sărată. Când îmi era lumea mai dragă, debarcau! Jeap, Creta, jeap, Rodes, jeap x, y, sau z insulă… Plus pe continent: yankeii au descălecat de câteva ori prin Spania şi a fost mişto tare!!! Mai ales când i-am lăsat fără vreo 20-30 de divizii, încercuindu-i!😀

Nu, n-am intrat în Axă! Nu d-aia mă bat cu Aliaţii. Am copt altă belea…😀

Iaca:

Americile, 1943

Da, am debarcat. Dar prima dată am făcut-o în Venezuela, fapt care a dus la intrarea SUA în horă, că ăştia protejază America de Sud ca pe vasalii lor.

Ce am căutat eu, cu România, prin Venezuela? Păi, jucasem deseori cu ţările din America de Sud şi ştiam că străbunicii lui Chavez au o echipă de cercetare cu skill 6 şi mie îmi prindea bine. Tot atunci au dat prima palmă şi englejii cu restul de aliaţi, ceea ce nu le-a fost bine mai târziu, după cum aţi văzut în prima captură de ecran. Era 1941. Nici japonezăria nu le dăduse perversa americanilor…

Şi a fost sexi! Aveam patru portavioane Mark IV, din care am pierdut unul într-o cafteală aeronavală cu americanski, dar şi ei au pierdut din când în când năvi. BB-uri mai ales!😀

Şi cum o nasolisem, am zis că trebuie să îi ard unde îi doare: canalul Panama! Nu ştiu de ce dracu, când am dat ordinul de desant amfibiu, armada mea de trei portavioane ciuruite, şase CL-uri AA şi nu-ş câte transportoare, a ocolit pe la dracu cu cărţi, toată America de Sud, după care invazia n-a avut succesuri. Noroc că n-am pierdut cele trei divizii de Infanterie Marină…  Aşa că, am atacat Columbia şi, pentru prima dată, am acceptat oferta lor de Pax. Au fost darnici şi şi-au păstrat o singură provincie – parcă ar fi fost şi păcat să refuz aşa ofertă, nu? Apoi, jeap pe Panama, unde păzea o divizie de infanterie, căreia nu i-a făcut plăcere să cunoască un corp de tancuri cu trei divizii, sub comanda generalului-locotenent Ion Antonescu.

După caftelile prin Spania, am zis că ar fi mult mai interesant să îmi fac viaţa grea şi am debarcat în Americaaaa! America aia tare, SUA!

Între timp, am intrat şi eu într-o alianţă… România este membră a alianţei condusă de Japonia, alături de puppetzelele Manciuko si Mengiuciuko.

De ce dracu am făcut asta?

Păi, suna mişto ca România să fie aliată cu Japonia.

Japonezarii cercetează cam anapoda şi le sunt de folos dându-le la Negociation niscai planuri de infanterie, bla-bla, ca să le scadă timpul atunci când le vor cerceta ei.

Iar alt motiv a fost că, dacă Germania e dată înapoi de Sovieţia, declar război ruşilor şi vrând-nevrând, oblicaţii vor striga Banzai prin Siberia.

Statisticile sunt următoarele:

Comandantii de Uscat, un fel de Top

Ziceam că aveam regrete pentru pierderea liderilor, când am început de la zero?🙂 Îl am acum pe Sănătescu, skill 5, exp. 61, general-colonel, cu specializări excelente, câştigate în lupte grele: Jungle Rat, Hills Fighter şi Assaulter. Săracul, de regulă îl cam ignor… Acum regret că nu avea nativ Offensive Doctrine, acolo, precum Rozin cu skill 5, xp 13, general locotenent, care pe lângă doctrina nativă, a câştigat în luptă specializarea de Mountaineer.

Mă mai pot lăuda, printre alţii, cu Ion Antonescu, general locotenent, skill 6, xp 39, Mountaineer – păcat că nu are ceva nativ… Phleps, cu skill 7, xp 57, nativ pe ofensivă, etc. La Infanteria Marină îl am pe Lăcătuşu, nativ cu Fortess Buster şi Commando, skill 4, xp 14.

Cam atât, ca să nu vă plictisesc. La cerere, vorbim şi despre ce am cercetat. Apropos, în total am optzeci de divizii numai… România n-are oameni, bre!