Mare veste, mare!
Cu ochii pe tradiţionalii noştri vecini, prieteni şi ocupanţi, adică pe turci şi nu pe malgaşi aşa cum domnul din spate a crezut cu naivitate, mai aflăm una alta.
Aproape că au luat-o pe siajul Braziliei, aşa de multe încep să se întâmple cu puterea armată a otomanejilor.
Astăzi, avem în meniu o ştire de ştire:
(Nu bre, n-a luat Turcia avioane Rafale…)
Americanii din SUA au fost de acord să vândă Turciei codul sursă pentru software-ul de control al sistemelor de control al armelor, dar şi codul sursă de la soft’-ul sistemului de zbor de pe F-16!
De acum – bine, de ceva mai încolo şi nu chiar de acum – turcii vor putea modifica software-ul de pe F-16 pentru a utiliza armament şi echipamente indigene.
Treaba asta este parte a refurbishmentului celor 213 avioane F-16 ale Turciei, care va costa cam 5,2 milioane per avion şi va include o mulţime de echipamente turceşti… pen’ că Turcia a evoluat şi în ultimul deceniu a ajuns să producă peste jumătate din echipamentele militare de care are nevoie. Brava lor!
Cu achiziţia a 30 avioane F-16C Block 52 din urmă cu patru ani, Turcia a devenit unul dintre cei mai importanţi operatori ai acestui avion, dispunând în prezent de o flotă de aproape 250 astfel de avioane.
În prezent, există şase modele majore de F-16 aflate în exploatare (32, 40, 50, 52, 60) plus modelul israelian F-16I care este o modificare majoră a lui Block 52. O altă versiune specială este F-16E (Block 60), pentru Emiratele Arabe Unite.
Varietatea de versiuni includ, desigur, o mare varietate de componente: cinci motoare, patru seturi de avionică, cinci generaţii de echipamente pentru război electronic, cinci radare şi multe alte tipuri de componente mecanice, software, modificări ale cockpitului şi ale sistemelor electrice.
Ţări precum Turcia pot up-grada avioane F-16 din generaţii mai vechi cu componente moderne.
Dincolo de modelele moderne, există încă şi variante mai vechi (Block 1, 5,15 ,20, 25, 30) pe care programul turc de modernizare le poate transforma în unelte de război mai puternice şi capabile, transformându-le în versiuni unice asemenea F-16I si F-16E.
Pakistanul, de exemplu, a apelat la Turcia pentru a i se upgrada bătrânele Block 15 până la configuraşia standard Block 40.
Sursa: Strategypage
noiembrie 6, 2011 at 6:34 pm
Din cate mi-am dat eu seama cand am citii stirea asta, producatorul LM vrea sa le inchida gura tuturor celor care declara ca F16 nu o sa se mai fabrice .
noiembrie 6, 2011 at 8:17 pm
Da si incet, incet o sa apara alternativa de F 16 turcizat si upgradat acasa la otomani, asta da o adevarata flexibilitate Armatei Turcesti, o sa fie bine pentrU Fortele lor Aeriene si nu numai!
noiembrie 6, 2011 at 8:21 pm
Asta este mutarea care o sa tina F 16 actual inca vreo 15-20 de ani asa ca Gripen o sa aiba concurent serioa si de acum inainte la avioanele de generatie a 4-a, sigur turcii o sa le impinga pe ale lor spre generatia 4.5!