Carti



Nautilus, misiunea 31

O nouă ieşire în larg a submarinului s.f. Nautilus ne aduce pentru luna August editorialul semnat de Kapitän zur See Rudi Kvala, urmat de jurnalul de bord cu noi povestiri ale scriitorilor români (O poveste perversa – Ciprian Mitoceanu, Explozia verde – Aurel Cărăşel, Noaptea extratereştrilor – Ştefana Cristina Czeller), recenziile lui Liviu Radu (Un Dumnezeu al mâniei… – Mâna stângă a lui Dumnezeu – Paul Hoffman, Dincolo de Turbion – Axa – Robert Charles Wilson, O Apocalipsă SF – Wyrm – Orson Scott Card), creioanele roşii ale lui Aron Biro şi Mihnea Columbeanu pe filmele The Invention of Lying şi Inception, un articol „Cartea şi Filmul” semnat de Laura Sorin care a prins în periscop ecranizarea Let the right one in după cartea cu acelaşi nume…

(Pauză, să respir un pic)

… echipajul continuînd cu alte ţinte atinse, după cum urmează: Mironov Alexandru / Dicţionar S.F. semnat – Aurel Cărăşel, Radu Duldurescu / Benzi desenate – Dodo Niţă, O privire cu cântec / Stăpânul cântecelor de Orson Scott Card – Viorel Pîrligras, şi o torpilă de-a lui Roberto Quaglia fix în Avatar: noile orizonturi fantastice ale justiţiei onirice.

Atât? Nu. Kapitän ne oferă episodul II la Rule Britania, iar Dănuţ Ungureanu lipeşte pe avizier episodul I din regulamentul de instrucţie Trusa:

Câteva vorbe despre cum scriu. Câteva vorbe despre cum aș vrea să scriu. Să-mi fac sau nu planuri? De unde vine recuzita? Ce facem cu personajele?

La urmă, l-am lăsat pe Victor Martin cu Fan sau cititor:

Fan-ul este omul modest, „nebunul”, care, odată îndrăgostit de acest gen literar, citeşte tot ce îi cade în mână, considerând că, tot ce se spune şi se face, e science ficţion. Colecţionează şi citeşte cu pasiune orice apare nou, orice intră, cât de cât, în această sferă. Nu-şi face probleme dacă o carte e postapocaliptică, fantasy, new weird, distopie, utopie, heroic fantasy, basm, cyberpunk sau orice altceva; el citeşte tot, cu o bucurie aproape neomenească. Exacerbându-se, acesta ajunge la concluzia ca Biblia, Constituţia sau Cartea de bucate sunt tot opere SF.

………………………….

La polul opus, îngâmfat, cititorul acestui început de secol este cel care are impresia că nu este de calitate decât ceea ce îi place lui. Se deosebeşte de cititorul secolului trecut prin faptul că, viaţa având alt ritm, timpul e mai puţin. Şi banii sunt mai puţini, acum, când oferta e mai mare decât cererea. Când piaţa îţi oferea foarte puţin, aveai timp să citeşti tot şi să discerni ce e bun şi ce e rău în lanul de secară. Acum, nu mai ai timp nici să te dumireşti ce e cu această lume a SF-ului românesc, darămite să te gândeşti şi să-ţi dai seama pe ce lume te afli.

Dacă fan-ul citeşte orice, cititorul citeşte ce vrea, ceea ce, în ultimă instanţă, are acelaşi efect, cu mijloacele diferite prezentate, şi anume: ineficienţa cititului.

Na belea! Şi eu care consideram drept evoluţie faptul că nu mai citesc orice îmi pica sub nas…

Pfiiii, ce îngâmfat sunt! M-am ajuns, acum fac şi nazuri!

Lol. În fine, aşa sunt eu mai refractar. Nu mă luaţi în seamă. Important e altceva: Nautilus nu şi-a încetat aventurile.

Spor la citit!


Three days later, the telephone in her room rang at a quarter to five in the morning. At first, muzzy with sleep, she thought it was the air-raid siren going off. When she realized it was the phone, she got good and pissed off. What asshole would call at this ungodly hour? It was getting light, but even so—! “Bitte?” she snarled.

“Sind Sie Frau Druce?” A man’s voice.

“Yes, I’m Peggy Druce. Who the devil are you?”

“Adolf Hitler here,” the voice answered. And it was. As soon as he said it, she knew it was. She’d heard him on the radio too often to have any doubt. “You are having trouble leaving my country?”

When Hitler said it was his country, he damn well meant it. “Uh, yes, sir,” she managed.

“The trouble will end. Whatever neutral nation you wish to visit, you may. Never let it be said we keep anyone who does not wish to stay,” the Führer told her.

“Uh—” Peggy kept saying that. She’d never expected a call from one of the two or three most powerful men in the world. She’d never expected anything to come of her letter, truth to tell. “Thank you very much, sir!”

“You are welcome. Have you any questions?” He spoke slowly and clearly, to make sure she could follow. Even over the telephone, the weight of his personality made her sag.

“Uh—” There it was again! “Why are you up so early?”she blurted.

He actually chuckled. How many people could say they’d made Hitler laugh? “I am not up early. I am up late. The enemies of the Reich do not sleep, and neither do I. Good-bye, Mrs. Druce. Finding a problem so easy to solve is a pleasure, believe me.”

“Thank you.” Peggy finally managed not to say Uh, but she was talking to a dead line.


"Strike from the Sea", Douglas Reeman. Adică "Lovitura din adâncuri", pe la noi.

Vă mai amintiţi de cartea „Lovitura din adâncuri” a lui Douglas Reeman? Chiar aseară vorbeam cu Alex pe messenger despre ea şi mi-am amintit că încă o mai am prin bibliotecă. E programată deja la recitit.

Ca orice carte scrisă de Reeman, este o adevărată încântare. Autorul povesteşte frumos şi stă excelent cu detaliile, pentru că înrolându-se în Marină în 1941 a trăit din plin războiul, mai întîi în convoaiele care traversau Atlanticul, Oceanul Arctic şi Marea Nordului, pentru ca mai târziu să continue cu misiuni la bordul vedetelor torpiloare.

Pentru cei care nu au avut încă bucuria de a citi „Lovitura din adâncuri”, dar şi pentru cei care nu şi-o mai amintesc decât după nume, am să scriu câteva cuvinte de prin amintiri.

Personajul principal, comandorul Robert Ainslie primeşte comanda submarinului Soufriere capturat de la marina franceză şi, împreună cu noul echipaj trec prin câteva aventuri plinde de suspans şi atmosfera de la bord. Împreună cu ei ne plimbăm prin Singapore, Malaya şi trăim povestea de dragoste de pe fundal care ne poartă iar prin Singapore, înainte ca acesta să cadă în mîinile japonezilor.Atât îmi amintesc… Dar, îi vine ei rândul la citit!

Soufriere, este în realitate submarinul Surcouf, care nu a avut parte de vreun moment glorios, cu toate că la vremea sa a fost un submarin impresionant. Un submarin-crucişător, ca să respect clasificare originală. Repet, cu regret, Surcouf n-a avut parte de gloria care să-l ţină viu peste timp în memoria pasionaţilor de istorie şi tehnică militară, iar dacă de cariera sa de război şi în special de finalul său dramatic nu s-ar fi legat câteva enigme şi teorii ale conspiraţiei, l-am fi uitat, ori l-am fi găsit amintit pe ici pe colo doar ca o ciudăţenie a construcţiilor navale militare.

Pentru că articolul acesta nu are ca ţintă întreaga biografie a lui Surcouf, am să-l las în pace pe cel real. Însă, de câteva zile avem un Surcouf alternativ, ficţional, cel născut în urma unui articol de Mike Burleson pe New Wars, pe care îl păstoreşte cu foarte multă pricepere, blog care se bucură de aprecierea celor care îi citesc articolele. Mai departe, D.E. Reddick a venit cu ideea dotării submarinelor moderne cu un tun de 155 m.m., apoi am preluat-o şi eu dezvoltând un pic…, după cum s-a văzut într-un articol de zilele trecute. Dacă schimbul de comentarii pro şi contra întoarcerii submarinelor-monitor, sau „Return of the submarine gunboat” după cum a denumit Mike Burleson articolul său pornit pe acele discuţii, vor inspira un concept actual sau al viitorului unei noi categorii de submarine… sper ca proiectanţii să ne ofere cândva o halbă de bere rece. 🙂

Ar trebui să mă gândesc serios la a mă face politician… Din ce vorbesc mai mult, aş vorbi şi mai mult, încâlcind discursul în aşa fel încât nu se mai întelege nimic. Curat politician!

Pe scurt, aici vroiam să ajung:

If Surcouf was in the hands of the Kriegsmarine, I’m sure would be covered in glory by South Atlantic Crusades and even further in the Indian Ocean. I think it was well received and such a different version of “Strike from the sea” by Douglas Reaman. Incidentally, Surcouf in the hands of the Germans could bomb the American and Canadian ports with his heavy guns.

La momentul când am zis aşa ceva, m-am trezit cuprins de idei… Apropos, simt nevoia unui forum şi am să fac tot posibilul să improvizez măcar ceva, pe undeva. Mi-ar face plăcere ca printre multe alte subiecte, să dezbatem împreună teme de istorie alternativă (iar Alex să-şi dea demisia, ca să poată lucra la varianta în limba engleză atât a blogului, cât şi a forumului 😛 ).

Cum ar fi fost dacă flota franceză s-ar fi retras în bazele de pe continent, loiale Guvernului de la Vichy? Ori, dacă, la o scară redusă, măcar o parte, sau doar submarinul Surcouf să fi dezertat dintre Gaulle-işti prezentându-se la datorie în faţa regimului de la Vichy, de supărare că flota engleză a tras asupra celei franceze aflate în bazele din Nordul Africii. Care ar fi fost isprăvile lui Surcouf în cruciadele sale cu echipaj mixt franco-german?

Ar merge un fan fiction în oglindă, bazat pe „Strike from the Sea”  ori chiar ceva independent.

Visând, văd şi continuarea: volumul doi, cu Surcouf  pus intenţionat pe ţărmul Danemarcei, ori neutrei Suedii şi transformat în navă-muzeu în anii de după. Introdus apoi într-un şantier naval al zilelor noastre, ori puţin mai târziu, pentru o nouă viaţă: feliat şi alungit cu noi segmente, o propulsie nouă şi un sistem de direcţie modern, modul AIP, un segment cu un tun de 155 retractabil, un minisubmarin pentru operaţiuni speciale prins de spinare, un elicopter UAV în locul hidroavionului, câteva UUV şi UCUV. La ce ar folosi o nouă viaţă pentru Surcouf? Pentru a se umple din nou de glorie, de data aceasta în cruciere contra teroriştilor, piraţilor şi a traficanţilor.

Sună frumos? Şi mie mi-ar place să citesc aşa ceva, ori variaţiuni pe temă.

Ce-i de făcut?


Third Axis Fourth Ally

După ani şi ani, în sfârşit citesc şi eu „Third Axis Fourth Ally”…

Momentan nu pot să vă spun decât că debutează cu un fel de raport Armaghedon al unei secvenţe din trecut.

Revin, pe parcurs.


Future Wars - The World's Most Dangerous Flashpoints - Col. (r.) Trevor N Dupuy

Căutam ceva pe Google, despre KUB, Neva sau OOB, nu mai ştiu cu precizie. La unul din linkuri mi-a apărut o trimitere către Altermedia şi un război… Am intrat pe acolo şi m-am apucat de citit reproducerea capitolului opt, parcă, al cărţii din poză:

Războiul pentru Transilvania:

Partea I – Premise

Partea II – Potenţialul militar al României

Partea III – Isbucnirea războiului Transilvaniei

Partea IV – Bătălia pentru podul Gilău

Partea V, Semnificaţia războiului – scenariu, de Vasile Zărnescu

Fragment din Partea a V-a:

Subliniez că acest tip de război-scenariu este confecţionat în maniera a ceea ce, în cadrul Serviciilor Secrete, se numeşte „propaganda gri“, prin care se urmăreşte influenţarea atât a conducerii ţărilor ţintă şi a opiniei publice interne în vederea diminuării moralului şi a inducerii unei stări psihice non-combat, cât şi a opiniei publice internaţionale, spre a se menţine „pe margine“ şi a nu interveni în favoarea vreuneia dintre părţi, astfel încât să se atingă obiectivele urmărite de propagandişti şi de cei care dirijează, din umbră, respectiva propagandă.

În mod evident, clişeele utilizate de colonelul (rez.) Trevor N. Dupuy sunt elaborate după reţeta tipică ca dezinformării: un sfert afirmaţii adevărate şi trei sferturi falsuri. Dacă la aceasta adăugăm ingredientul principal, ignoranţa aproape deplină a americanilor referitoare la geografia şi istoria popoarelor europene, dezinformarea are un succes deplin.


After America, în continuarea romanului Whitout Warning

Sursa: Fantasticfiction.co.uk

March 14, 2003, was the day the world changed forever. A wave of energy slammed into North America and devastated the continent. The U.S. military, poised to invade Baghdad, was left without a commander in chief. Global order spiraled into chaos. Now, three years later, a skeleton U.S. government headquartered in Seattle directs the reconstruction of an entire nation – and the battle for New York City has begun.

Pirates and foreign militias are swarming the East Coast, taking everything they can. The president comes to the Declared Security Zone of New York and barely survives the visit. The enemy – whoever they are – controls Manhattan’s concrete canyons and the abandoned flatlands of Long Island. The U.S. military, struggling with sketchy communications and a lack of supplies, is mired in a nightmare of urban combat.

Caught up in the violence is a Polish-born sergeant who watches the carnage through the eyes of an intellectual and with the heart of a warrior. Two smugglers, the highborn Lady Julianne Balwyn and her brawny partner Rhino, search for a treasure whose key lies inside an Upper East Side Manhattan apartment. Thousands of miles away, a rogue general leads the secession of Texas and a brutal campaign against immigrants, while Miguel Pieraro, a Mexican-born rancher, fights back. And in England, a U.S. special ops agent is called into a violent shadow war against an enemy that has come after her and her family.

The president is a stranger to the military mindset, but now this mild-mannered city engineer from the Pacific Northwest needs to make a soldier’s choice. With New York clutched in the grip of thousands of heavily armed predators, is an all-out attack on the city the only way to save it?

From the geopolitics of post-American dominance to the fallout of Israel’s nuclear strike, After America provides a gripping, intelligent, and harrowing chronicle of a world in the maw of chaos – and lives lived in the dangerous dawn of a strange new future.

😦 Se va lansa… tocmai pe 17 August!

😦 Mai am de aşteptat…


Red Inferno: 1945: A Novel

Sursa: Fantasticfiction.co.uk

Am pus semn de carte la Destroyermen: Crusade, pentru ca am avut ceva mult mai delicios pentru citit – Red Inferno: 1945, de Robert Conroy. După 1901 şi 1945, de abia am aşteptat să apară şi Red Inferno, din care zilele trecute am postat pe aici două scurte fragmente.

Cum, la acest moment am ajuns cu cititul la o bucată unde Robert Conroy ne bagă şi pe noi în seamă, mai lipesc un fragment:

At least, Bazarian thought, the situation was not totally dire.
He had received and kept two divisions of Romanians. They
were shit soldiers whose country had surrendered and
changed sides. They were poorly trained and equipped, but
changed sides. They were poorly trained and equipped, but
there were nearly 25,000 of them and they would make
marvelous cannon fodder when the time came to storm
Potsdam. They would go first, and his own men, still
numbering more than 20,000 themselves, would follow into
whatever breach the Romanians managed to make.


“At the moment, very little,” Zhukov replied. “I have a
reinforced second-echelon infantry corps under Major General
Bazarian watching them and blocking any attempt at
withdrawal toward the Elbe. The main part of my army is
concentrating on finishing the task in Berlin and on reaching
the Elbe. The Americans in Potsdam can wait. They will be
there when we want them.”
The Russian army was so huge that the name of General
Bazarian did not ring a bell with Stalin. Obviously, the man
was Armenian. Second echelon meant that Bazarian’s troops
were shit.
“Good,” said Stalin. “All is in order. Instruct this Bazarian
that the Americans are to be let alone for the time being. Now,
however, I have a change in plans for you, Marshal Zhukov.
Very simply, I wish our armies to move westward across the
Elbe, crush the Americans, and put an end to their presence in
Europe.”
Zhukov could not hide his astonishment at the blunt and
unexpected order. “Comrade Stalin, I am honored. When shall
this assault commence?”
Stalin leaned forward grimly. “Immediately.”


“Mr. President?”
“Yes, General Marshall?” The army’s highest-ranking and
most respected officer was one of the few who’d shown him
total respect from the outset.
“Have you made a decision?”
Truman took a deep breath. First choice was to stop at the
Elbe, as the agreements called for and Eisenhower wanted.
Second choice was to rush full bore to Berlin and damn the
consequences.
However, a third alternative had been proposed, and
Truman liked it. He would send a small force, maybe two
divisions, in the direction of Berlin to signal America’s intent to
take and keep what she was entitled to. Two divisions should
not threaten Stalin and, if they ran into heavy German
resistance or the Red Army, they could either stop or pull
back.
Stalin was testing him. He would not fail the test.
“Yes, General, I have made up my mind. Send two divisions
toward Berlin.”


Nautilus de Mai 2010

Click aici pentru a o citi.

« Pagina anterioarăPagina următoare »