Proiecte abandonate



Poza cu Tantarul

Alex Neagu n-a murit. Inca. Plaiurile vesnice ale vanatorii mai au de asteptat.

Expeditiv, desi merita mai mult, RG-8-H1-„Ţânţar”, a fost prima tentativa autohtona de construire a unui elicopter. Vladimir Novitchi ajutat de Gheorghe Radu, inginer la Institutul de Mecanică Aplicată „Traian Vuia” al Academiei Române, au fost promotorii acestui vis.

RG-8-H1 era gandit ca un aparat biloc, cu rotor cu trei pale. Construcţia aparatului era mixtă: scheletul tip grindă cu zăbrele din ţevi trase din oţel aliat, pe două logeroane din lemn stratificat, învelişul din tablă de aliaj de aluminiu, placaj pentru aviaţie şi pânză specială (numai în partea inferioară a cozii), iar palele rotorului şi elicea anticuplu erau din lemn stratificat-densificat.

Când elicopterul se afla în plină desfăşurare a probelor la sol, Noviţchi a fost chemat la Consiliul de Miniştri. Cehoslovacii care detinea drepturile pentru motorul Walter Minor s-au declarat deloc incantati de incorporarea sa in RG-8, mai ales ca la randul lor, erau gata sa termine un elicopter de dimensiuni mai mici pe care il si testau in Delta Dunarii intru bunastarea ambelor popoare. Asa a ramas Tantarul doar in stadiu experimental, parasit intr-un gangar in Reghin, pana ce a fost dat la fiare vechi.

Diametrul rotorului principal-10.50 m
Diametrul rotorului coadă- 1.80m
Lungime- 8.99 m
Înălţimea- 2.50 m
Greutate- 660 kg
gol
Motor- Walter Minor 4 III, 105 kw, viteza maxima 135 km/h, viteza de croaziera 105 km/h
Echipaj-2


Nu-i rau, are si echipaj

A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi, nu s-ar povesti, un tanc. Brazilian. Frumos, in culori de camuflaj. Un prototip de MBT care a ramas atat si prin urmare, armata braziliana a ramas cu M-60-uri americane si Leopard-1 nemtesti.

Engesa, o fabrica de-a lor tare ambitioasa, a simtit miros de sange si profit din dezvoltarea, din fonduri proprii a unui tanc, care pe langa armata braziliana, ar fi gasit o piata lucrativa prin tarile arabe sau prin tarile din lumea a treia.

Asta se intampla in perioada ’82-’86 iar tancul a fost rapus nu de teste ci de falimentul Engesa dar mai ales de razboiul din Golf care a adus in prim plan MBT-uri occidentale precum Challenger I si M1A1 Abrams, in detrimentul proiectelor mai modeste financiar (Osorio s-ar fi putut salva pe pielea celor din Arabia Saudita care in urma unei evaluari la care au mai luat parte AMX40, M1A1 si Challenger, l-au declarat numai bun de cumparat. Razboiul din Golf insa…..)

Greutate: 38,9 tone
Echipaj: 4
Blindaj: compozit, aluminiu/otel, fibra de carbon si elemente ceramice
Armament principal: 120 mm GIAT G1 teava lisa sau 105 mm L/52 L7 teava ghintuita
Armament secundar: 2 x mitraliere M2HB 12.7-mm
Motor: diesel 12 cilindri, 1100 cp, putere 26 cp/tona
Suspensii: hidropneumatice
Viteza maxima: 70 km/h


Nu e IAR 471 ci un Ju-87 Stuka. IAR n-avem ntras in poza

Da, din pacate, ne lipseste o poza cu IAR 471. Din fericire, informatiile sunt un pic mai generoase si ne spun ca, in principiu, 471 a fost un prototip al Industriei Aeronautice Romane din 1943 pentru un avion de atac la sol.

Dupa succesul IAR-80/81, romanii au prins curaj si si-au dat seama ca vor un avion de atac indigen care sa completeze flota de Ju-87 Stuka operata de la nemti dar nu cumparata pentru ca ei, nazisti egositi, nu vroiau sa le vanda ci doar sa le dea in exploatare.

Primul pas a fost cumpararea de motoare DB 605 si punerea in aplicare a experientei acumulate cu IAR 47 si 14K. Planul prevedea 100 de astfel de aparate care ar fi trebuit sa asigure o forta de atac suficienta.

In teorie, 471 avea performante de zbor superioare unui Stuka, in special datorinei trenului retractabil. Totusi, si sarcina efectiva era mai mica si s-a incercat compensarea prin sporirea puterii de foc prin montarea tunurilor de 37mm de care dispunea si Stuka.

Constructia 471-ului a fost initial intarziata de faptul ca fabrica IAR era angrenata in productia de BF 109G si cand s-au eliberat in sfarsit, s-a dus naiba alianta cu Axa si motoarele comandate de la germani. Asta a fost moartea unui proiect ambitios.

Caracteristic:
-echipaj: 2
– lungime: 11 m
– anvergura aripi: 14 m
– inaltime 3,2 m
– suprafata aripi: 29 m.p.
– greutate: 4300 kg fara incarcatura
– motor: 1 × IAR DB 605, 1,100kW kW (1,475 cp)

Performante
– viteza maxima: 490 km/h
– altitudine maxima: 8000 m

Armament
– 1 x 20mm MG151 tun cu tragere prin elicea din bot
– 2 x 7.92mm Rheinmetall pe aripi
– 2 x 37mm BK 37 Rheinmetall sub aripi
– 2 x 7.92mm Rheinmetall MG tragator spate
– bomba de 500kg motata sub fuselaj
– 2 x bombe 100kg


Black Eagle

Rusii au traditie in tancuri. Le fac simple, eficiente, rezistente, potrivite pentru strategia lor (pe ei, pe mama lor) si in numar mare. Dar, din pleiada de tancuri celebre, care a debutat cu faimosul T-34, rusii au dat si rateuri. Pentru ca, la un moment dat, chiar ei s-au prins ca hoardele de T-55/T-62/T-62/T-72/T-80 care terorizau Vestul erau mult in urma reputatiei pe care si-o castigasera, fara a intra in lupta. Iar atunci cand au facut-o, s-a ales praful si pulberea de tot. Rand pe rand, tancurile sovietice au fost umilite de tancurile vestice, Centurion, Challeger sau M1A1 Abrams facand instructie cu ele. Ca sa fim cinstiti, echipajele erau din alte neamuri.
Asa ca, in cautarea super-tancului viitorului, rusii au trecut la „obiecte”, acestea fiind menite sa inlocuiasca cel mai modern tanc al rusilor, singurul post-sovietci, T-90 sau super-T-72-ul.

Obiect 640 „Black Eagle”

Producator: Transmash, uzina Omsk, 1994-2000
Greutate: 48 tone
Echipaj: 3, protejat intr-o capsula interna, protectie CBRN
Motor: turbina pe gaz, 1200/1500 cp Diesel
Viteza maxima pe sosea: 75 km/h
Viteza maxima teren accidentat: 50 km/h
Tun: 125 mm 2A46M/152 mm, capacitate ATGM, incarcator automat, sistem de ochire laser, electronica de ultima generatie
Munitie: 36 proiectile
Armament auxiliar: 7.62 mm coaxial, 12.7 mm Kord AA
Sisteme de protectie: Shtora-1, Drodz-2
Armura: Kaktus
Stadiu: prototip. Proiectul a fost anulat din cauza lui T-80 care s-a comportat discutabil in razboiul din Cecenia. In plus, finantarea a depasit previziunile initiale.

Obiectul 195 „T-95”
Poate cea mai cunoscuta tentativa de MBT rusesc de ultima generatie, despre el am tot vorbit.

Producator: Uralvagonzavod UVZ, fabrica Nizny Tagil, 1998-2009
Greutate: 50 tone
Echipaj: 3, protejat intr-o capsula interna, protectie CBRN
Motor: turbina pe gaz, 1500/2000 cp Diesel
Viteza maxima pe sosea: 100 km/h
Viteza maxima teren accidentat: 50 km/h
Tun: 152 mm, capacitate ATGM, incarcator automat, sistem de ochire laser, electronica de ultima generatie
Munitie: 36 proiectile
Armament auxiliar: 7,62 mm automat, controlat de la distanta
Sisteme de protectie: Shtora-1, Drodz-2/Arena
Armura: Relikt
Stadiu: rusii l-au tinut in teste vreo 6 ani, acum il tin la naftalina, abandonand, se pare, ideea anul trecut.

Obiectul 230

Producator: OAO „Spetzmash”, uzina din Leningrad, 1988-1992
Greutate: 50 tone
Echipaj: 2, protejat de capsula interna
Motor: turbina pe gaz, 1800 cp, suspensie hidropneumatica
Viteza maxima pe sosea: 95 km/h
Viteza maxima teren accidentat: 60 km/h
Tun: 152 mm, capacitate ATGM, incarcator automat
Munitie: 30 proiectile
Armament auxiliar: 7,62 mm
Stadiu: un prototip a fost testat in 1992, lipsa de fonduri a oprit continuarea proiectului

Obiect 477 „Molot”-FST-2

Producator: Kharkov KB, uzina Kharkov, 1981-1990
Greutate: 50 tone
Echipaj: 3
Motor: 1500 cp
Viteza maxima pe sosea: 75 km/h
Viteza maxima teren accidentat: 50 km/h
Tun: 152 mm 2A83
Munitie: 34 proiectile
Armament auxiliar: 7,62 mm
Sisteme de protectie: Shtora-1, Arena
Stadiu: caderea URSS a insemnat caderea obiectului


IAR CV 11

IAR CV 11 a fost primul avion original IAR proiectat la inceputul anilor 30 de catre inginerul si pionerul in aerodinamica Elie Carafoli. Si inca un motiv pentru care injur la greu, tinand cont de ce a fost IAR si ce a ajuns.

In perioada interbelica Regia Aeronautica Romana a demarat un proiect de echipare a fortelor aeriene cu un avion de vanatoare dedicat. Initial au fost testate mai multe modele prosuse in strainatate insa acestea nu au reusit sa se impuna, limita de 300 km/h nefiind atinsa de niciunul. Asa a intrat in scena prototipul IAR CV 11 care se lauda cu depasirea pragului fxat cu 19 km/h.

Construit conform specificatiilor stabilite de ingierii Elie Carafoli si Lucien Virmoux, IAR-ul in cauza era unul dintre primele avioane care adoptasera o structura ce includea atat metal cat si lemn iar configuratia aripilor era una foarte moderna, fiind adoptata de cele mai avansate avioane de vanatoare ale vremii. Fuselajul frontal era construit din bare din duraluminiu iar partea din spate din lemn de pin iar compartimentul motorului si fuselajul, pana la carlinga, erau protejate cu foi de duraluminiu.

Motorul ales a fost modelul Lorraine-Dietrich 12Fa „Courlis” cu 12 cilindri dispusi in configuratie W care genera 600 insa acesta s-a dovedit a fi prea greu, prototipul avand tendinta de a intra in vrie la viteze reduse, problema ce a dus pana la urma la abandonarea primului prototip.

Cu toate astea, a fost construit un al doilea prevazut cu un motor Hispano-Suiza 12Mc cu 12 cilindri in V care asigura o viteza maxima de 328 km/h la nivelul marii si 295 km/h la o altitudine de 5000 m. Dupa primele teste, acest prototip botezat I.A.R. C.V. 11 C1 a fost trimis in Franta pentru evaluari suplimentare in ianuarie 1931. Raportul inaintat de acestia a fost favorabil dar modelul era deja sortit esecului pentru ca in tara, consiliul ARR optand pentru achizitionarea avionului polonez P.Z.L. P.1

Într-un ultim efort de a dovedi viabilitatea modelului, odata intors in tara, se propune doborârea recordului de viteză pe 500 km, record de 306,696 km/h, deţinut de Joseph Sadi-Lecointe pe un Nieuport-Delage. Doborârea recordului a fost încercată de căpitanul Romeo Popescu. În data de 9 decembrie 1931, decolând de la Bucureşti el a parcurs 370 km cu o viteză medie de 319 km/h, dar în urma unei pene de motor a încercat o aterizare forţată lângă Lehliu, însă a capotat pe terenul moale, pierzându-şi viaţa iar prototipul a fost distrus.

Caracteristici generale

Echipaj: 1 pilot

Caracteristici tehnice:

Lungime: 6,98 m
Anvergură: 11,5 m
Înălţime: 2,46 m
Suprafaţă portantă: 19,8 m2
Masă (gol): 1100 kg
Masă (gata de zbor): 1510 kg
Motor:
1 x Lorraine-Courlis 48-5 de 600 CP (440 kW) la turaţia de 2000 rot/min
1 x Hispano-Suiza 12 M de 500 CP (370 kW)

Performanţe

Cu motorul Lorraine Courlis 48-5 avionul a realizat:

Viteză maximă: 302 km/h la înălţimea de 5000 m
Viteză maximă: 325 km/h la sol
Timp de urcare la 5000 m: 8 min 30 s.
Plafon de zbor: 9000 m

Cu motorul Hispano-Suiza avionul a realizat:

Viteză maximă: 329 km/h la înălţimea de 300 m

Armament

2 x 7,7 mm mitraliere Vickers, montate de-o parte şi cealaltă a motorului, cu tragere prin discul elicei.


MBT-70 cu stea in frunte

MBT-70 sau KPz 70, asa cum este el cunoscut de nemti, a fost un proiect comun derulat in anii 60 de Germania aia federala si de SUA. De retinut faptul ca respectivul tanc era cu mult peste vremea sa, cam la toate capitolele dar si costurile erau pe masura intr-un final dovedindu-se prea mari.

In anii 60, RFG-ul opera Leopard 1 in timp ce SUA defila cu M60. Ambele erau atente la tancurile sovietice sau din blocul comunisc, in marea lor majoritate T-54/55 dar aparitia T-62-ului era ingrijoratoare. De fapt, Vestul si-a petrecut urmatorii 30 de ani proiectand tancuri din ce in ce mai sofisticate, speriati de T-72 si T-80. Asa ca, au pus-o de-o colaborare si MBT-70 a iesit.

Motorizare

Cu o viteza medie de 70 de km pe ora pe sosea, 70-ul avea mai multe versiuni de motorizare. Americanii mergeau pe un Continental AVCR V-12 diesel cu 1,470 cp in timp ce nemtii au optat pentru un model Daimler Benz de 1,500 cp. Ambele modele consumau in draci datorita greutatii pe care trebuiau sa o sustina dar asigurau si o viteza remarcabila.

Armament

MBT-70 era inarmat cu un tun-lansator de 152 mm, model Xm150 care puntea lansa orice tip de proiectil specifice (HEAT, APFSDS, HE) dar si rachete ghidate Shillelagh cu o raza de actiune de 3 km. Sistemul de ochire era cu laser iar tunul dispunea de incarcare automata atat pentru proiectile cat si pentru rachete.

Armamentul secundar era compus dintr-un tun automat de 20 mm telecomandat si o mitraliera coaxiala de 7,62 mm.

Protectie

Armura era si ea un speciala oferind o protectie maxima contra unui proiectil APDS de 104 tras de la doar 800 m.

Per total tancul s-a dovedit mult mai performant decat M60-ul. Mai rapid, mai bine protejat, mai bine inarmat. Cu toate astea, problemele au aparut aproape imediat in faza de testare iar remedierea lor a costat bani si timp.

Germanii au utilizat sasiul pentru a dezvolta un tanc separat botezat Keiler, inarmat cu un tun de 120 mm. Acesta s-a dovedit a fi mult mai viabil decat XM-150 care a avut probleme serioase cu munitia si sistemul de incarcare automata. Probleme au existat si cu tunul automat de 20 mm care arata bine pe hartie dar foarte prost in timpul utilizarii, rata sa de foc si acuratetea tirului fiind principale neajunsuri.

In plus, MBT-70 avea mari probleme de greutate. Prevazut cu o greutate initiala de 46 de tone, a ajuns rapid la 54, fortand faza de proiect sa regandeasca anumite elemente. Greutatea finala a fost de 50 de tone fiind chiar si asa destul de greu pentru acea vreme, oricum, mult prea greu pentru vehiculele de recuperare si asistenta existente.

Abandonat mai intai de nemti care au decis ca e mai intelept sa se concentreze pe Leopard-ul din dotare, proiectul a fost incheiat si de americani in 1971, dupa mai multe prototipuri construite si multe milioane de dolari papate. Proiectul care initial ar fi trebuit sa coste 80 de milioane ajunsese deja la 330 iar tancul produs ar fi costat 1 milion de dolari bucata enorm pentru aceea perioada. In plus, problemele cauzate de utilizarea unor tehnologii inovatoare dar netestate erau evidente si continue.

MBT-70 a avut insa si parti bune. Proiectul, imposibil pentru acea vreme, a reprezentat totusi baza pentru 2 dintre cele mai puternice MBT-uri din zilele noastre. Germanii au luat deoparte Keiler si au crescut din el, mai ales din motorizare si tunul principal de 120 mm, Leopard-ul 2 iar americanii au deviat fondurile existente si know how-ul capatat in proiectul XM815 aka XM1 aka M1 Abrams.


Novi Avion


VS

IAR-95 Spey

Prin anii ’70, pe romani i-a apucat laudabila strece de a crea un avion supersonic de lupta. Despre proiectul IAR-95 Spey am vorbit deja in cadrul acelei rubrici, prilej cu care am amintit si tentativa de colaborare cu Yugoslavia, in spiritul bunelor relatii consfintite de proiectul IAR-93-Soko J-22 Orao. De data asta insa, Spey-ul nostru a ramas singurel pentru ca yugoslavii aveau propriile idei.

Novi Avion ar fi trebuit sa fie un multirol supersonic de generatia a 4-a delta-canard. Responsabil cu maretul vis al urmasilor lui Tito era Vazduhoplovno Tehnicki Institut, dar, ca si in cazul fratiorului de suferinta IAR-95, totul s-a dus dracului prin ’91. Pacat.

Proiectul a fost initiat pe la mijlocul anilor ’80. Yugoslavii, la fel de entuziasti ca si romanii dupa IAR-92/J-22 Orao, s-au gandit ca nu ar fi rau sa-si produca singuri avioanele de lupta, imprumutand mai putin tehnologie de la fratii de cauza sovietici dar mai ales chinezi. Ei isi produceau deja tancuri, alte avioane si chiar si submarine, ceea ce era incurajator mai ales ca totul tinea de tehnologie. Si, la acest capitol, Novi Avion era chiar smecher.

Planificarea era de 150 de avioane care ar fi trebuit sa inlocuiasca flota de MIG-21. De remarcat designul futurist care l-ar fi facut sa stea brat la brat cu avioane mai recente. In teorie, ar fi trebuit sa fie un multirol pur-sange (doua notiuni care nu se pupa suficient), cu o viteza ceva mai mica de Mach 2 si fuselaj partial construit din materiale compozite. Avionica era de inspiratie franceza, in special echipamentele de detectie si comanda a armelor iar motorul utilizat era Snecma M88, ala de a fost incorporat si in Rafale.

Caracteristici generale:
Echipaj: 1
Lungime: 13, 75 m
Anvergura aripi: 8 m
Sarcina maxima: 13,400 kg
Motor: 1 x Snecma M88
Viteza maxima: Mach 1,88
Autonomie: 3,765 km
Altitudine maxima: 17 km
Rata ascensiune: 16.500 m/min

Armament:
Tun: 1x 30 mm tun automat
Rachete: 11 in total

Avionica:
Sistem de control al focului
Sistem de zbor digital
Sistem de navigatie/atac multifunctional

Daca IAR-95-ul traieste oarecum in chinezul JF-17 Thunder, Novi Avion a murit de tot. Ar fi fost interesanta o confruntare intre cele doua modele, din pacate, tot ce a ramas din ele sunt niste machete reusite dar uitate.

Pagina următoare »