Sambata Fantastica



Numărul trei!!

Gazeta SF merge înainte, fani sefe!

Din numărul trei al fanzinului, să lipim aici un cuprins:

Editorial – SF-ul şi moartea culturii, de Bogdan S. Popescu

(la momentul acesta, înca nu am avut timp să o citesc, deşi trei-ul s-a lansat de vreo săptămână… ce vroiam să zic? ah… îmi tot fug ochii înspre titlul editorialului şi mai că-mi vine să pun pauză ca să-l citesc.)

Opinii – Radiografie asupra genului fantasy, de Alexandru Andronic

(sigur am să citesc imediat şi articolul ăsta. eu nu mă descurc cu catalogarea pe genuri & co. şi de fiecare dată când am ocazia, încerc să îmi mai aprind câte o lumină în cap.)

Artă imaginară – I got the blues, de Antonio Stanca

(las pe mîine, pentru clătitul ochilor, ca desert după galeria de poze de la Dumimică Dimineaţa de pe Resboiu)

Debut – Kyoko, de Aminah-Brânduşa Tănasă

– Adnana, de Florentin-Ionuţ Haidamac

(înghit în sec. întotdeauna mi-au plăcut debuturile. prima oară e memorabilă!)

Povestiri – Asia rătăcită, de maestrul Ovidiu Bufnilă

– Exil, de Iulian Iamandi

Lectură plăcută: revista o puteţi răsfoi virtual pe aici.


Pe Resboiu articolele despre drone si robotei nu au fost rare. Cu toate astea, niciodata sau ma rog, aproape niciodata, nu am trecut la esenta si anume rolul pe care-l vor juca robotii in resboiul viitorului. Mda, am vorbit de disparitia tancurilor, si de dronele Predator cele misele cu talibanii, dar nu si de concurenta dintre man vs machine. Terminator asteapta la colt sau ce?

Personal, nu cred ca omul va disparea vreodata din pozitiile cheie. Da, masinile din ce in ce mai avansate vor prolifera, dar omul va sta in continuare in cetrul notiunii de razboi din cauza conceptului de armata. In plus, filmele gen Terminator au si ele rolul lor.

Tehnologia care sa ne permita sa trimitem la moarte masinile si nu soldatii e aproape. Deja exista, A.I. e dupa colt, ma rog, la nivelul necesar pentru un camp de lupta. Cu toate astea, poate fi masina superioara omului in lupta? Sau, si mai important, ne place sa invingem cu orice pret, inclusiv cu ajutorul robotilor, sau ne place sa luptam? Pana la urma, totul se reduce la traditie vs eficienta, iar omul in definitiv este sclavul propriei imagini despre rolul sau in univers.


Farscape…..nu stiu cati dintre voi ati vazut serialul asta dar daca nu ati facut-o deja si agreati genul abordat de noi, adica SF militaristic, ar fi cazul. Farscape este pe alocuri genial, abunda de umor inteligent, are o doza sanatoasa de inovatie si actiune pe saturate. In plus, nici subiectul nu e rau deloc.

Pe scurt, John Chrichton, pilot pe o naveta experimentala lansata de o versiune SF a NASA ajunge printr-o gaura neagra intr-o alta parte a universului unde se implica intr-o aventura cum altfel decat de proportii cosmice. Alienii sunt multi si ciudati ca deh, serialul e produs de compania creatorului Muppets-ilor si unii dintre alieni chiar seamana cu astia, avem de-a face cu nave constiente si rase razboinice, plus ceva utopii, blabla…..de actiune va prindeti voi. Cert este ca evenimentele se leaga bine, pe langa actiunea de baza, firul daca vreti, legandu-se si ceva episoade stand alone, si ele savuroase. Pe scurt, omul nostru fuge cand de Peacekeepers, o rasa umanoida destul de belicioasa, cand de scarani, o rasa reptiliana si mai bombastica (si mai numeroase). De ce? Fiindca printr-un accident capata informatii esentiale despre gaurile negre si controlul acestora. Nu mai stiu cate sezoane a avut Farscape dar stiu ca s-a incheiat cu un film la fel de reusit, Peacekeeper Wars.

Puncte forte: personaje reusite, actiunea, subiectul, umorul voluntar sau nu prea, lumile colorate, happy endul.

Puncte mai putin reusite: alienii ciudati, pe alocuri nereusiti, bad guys-ii, desi reusiti, sunt cam la copycat asa si sunt destul de previzibil de tembeli sau malefici, scenele de lupta sunt…..nespectaculoase, cel putin in primul sezon. Ah da, daca treceti de asta si de cateva episoade mai cu mot, merita.

Eu unul recomand din toata inima. Dupa finalul Farscape John Crichton a devenit Cameron Mitchell din Stargate SG-1 si a luat-o de brat si pe Vala Mal Doran, Aeryn Sun din Farscape. Mda, orienii mult mai stupizi decat scaranii.

PS: Ah da, dupa Star Trek in care alienii erau tradusi de Enterprise sau Data, si-n Farscape toti vorbesc pe limba lor. Cum se inteleg? Idee super, fiecare dintre ei este injectat cu microbi traducatori, inclusiv personajul principal.


Mie mi-a placut mai mult Atlantis decat SG-1. De ce? Din cauza wraith-ilor cred, mult mai in treaba lor decat goa’uld-ii sau orienii. Cel putin asa mi s-a parut mie.

Atlantisul este un SG-1 desfasurat in alta galaxie, cam cu acelasi scenariu si cam cu aceeasi dusmani. Singura intrebare pe care mi-am pus-o a fost cine ar castiga dintre wraith-i si goa’uld si tehnic vorbind, probabil primii.

Nu exista foarte multe intre cele doua serii. Personajele seamana, desi eu il prefer pe Sheppard lui O’Neil si pe Teal’c lui Ronon, chiar daca diferentele sunt….hm….In fine. Episoadele, multe dintre ele, trezesc nostalgia SG-1-ului, apar replicantii, chiar si asgardzii intr-o forma cam pervertita, oamenii nostri se bat cu unii, cu altii, isi fac aliati, prieteni dusmani, etc. Aventura e antrenanta, a meritat sa urmaresc serialul si…..

Dand tot oful pe SG-1-unul de saptamana trecuta, imi vine greu sa vin cu ceva in plus cu Atlantisul. Ah da, Todd, frate, uite un personaj misto. In rest, filmat ok, cu muzica ok, cu ceva scene de lupta mai complexe, inclusiv spatiale…..

La final, il recomand. N-am vazut Universe, nu pot sa fac comparatie, dar cine n-a vazut SG-1 si Atlantis, se poate apuca de Atlantis fara probleme.


1987

Cu cateva zile in urma am scris aici un scenariu ca si avampremiera. De atunci si pana astazi cu siguranta o parte dintre voi au avut timp sa se gandeasca la prietenia cu tovarasul de la Securitate.

Si acum, sa vedem: la modul realist, fiecare cu ce are in hdd (hdd-ul real este acum in laptopul cu care ati picat in trecut) si in minte, cum ar fi influentat istoria prin colaborarea cu ofiterul respectiv?

E „open” si puteti lipi prin intermediul comentariilor un text scurt, un another time line sau pur si simplu vorbe. Totul realist: nu se accepta incredibilul (adica sa nu spuneti ca pe hdd aveti planul complet al unei navete spatiale & alte goange).

Sa inceapa joaca! 🙂


Te doare spatele de parc-ai fi dormit pe o bancă în parc, iar pielea capului te strînge de zici c-a intrat la apă. Ciudat, aseară n-ai băut şi ieri nu ai făcut efort fizic ca să te aştepţi cumva la febră musculară. Şi ţi-e sete de-ai bea Dunărea pînă la izvor numai dintr-o înghiţitură. Ce-o fi asta? Boală?

Deschizi ochii şi-i închizi repede la loc. Lumina asta îţi dă durere pînă-n fundul capului!

Un cuc cîntă undeva deasupra şi deschizi ochii din nou, mijiţi, întrebîndu-te cum de-ţi cîntă cuci prin cameră…

Şi auzi: „Lăsaţi-l tovarăşe miliţian, nu vedeţi că-i beat omul?”, apoi o altă voce spune „Poate i-o fi fost rău şi a leşinat! Nu toţi cei căzuţi pe jos sînt beţivi! Ia treziţi-l tovarăşe plutonier… O avea buletinul la el?”

Nu-i a bună. Vezi cer.

O mînă te strânge de pieptul hainei şi te zgîlţîie. O a treia voce spune pe un ton aspru: „Hei, trezirea! Eşti bolnav? Că nu miroşi a băutură… Ţi-e rău?”. Mai multe mîini te ajută, te trag în sus şi te ridici. Te sprijini de un zid şi abia atunci înţelegi ce ochii tăi văd – miliţianul chiar e miliţian, cu uniformă cu tot, iar oamenii din jur sînt nişte tovarăşi ca… atunci!

„Cheamă tovarăşe o Salvare, ceva!”

„Cine are o fisă d-un leu? Că sun eu, din colţ! Tine-l bine, că iar cade!”

Negru o vreme, apoi auzi din nou voci de necunoscuţi. Şi miroase a spital. Ti-e şi frică să deschizi ochii, să vezi ce e în jur. O uşă scrîşneşte ascuţit şi apoi podeaua sună a pantofi cu blacheuri.

„- Să trăiţi tovarăşe comandant!”

A apărut un şef. Nu?

„Dumnealui e marţianul… sau cum l-aţi poreclit voi?”

„Marţian, tovarăşu’ comandant! Că parcă a picat din Lună pe trotuarul ăla, între pietoni şi avea şi-un ziar la el pe care scria Ianuarie 2011, plus nişte bani, în Lei, dar altfel de lei, că nu erau ca cei de-ai noştri. Şi-o geantă c-o cutie neagră pe care scria o marcă, dar nu era în franceză sau rusă, că p-alea le înţelegeam şi eu!”

„Bine tovarăşe plutonier… Am văzut şi eu obiectele. Cheamă un doctor să-i facă dracu ceva, să-l trezească azi, că nu-l trimit la Bucureşti cu pat cu tot!”

„Am înţeles tovarăşe colonel! Acuma îl chem pe doctor!”

Tălpile pantofilor cu care este încălţat tovarăşul plutonier nu au blacheuri, dar fiecare pas este însoţit de scîrţîitul specific încăţărilor uzate peste normă. Uşa schiaună a dus şi întors, iar după ce a fost închisă la loc auzi de după ea:

„Îl trimite la Bucureşti pe marţian!”

E plutonierul.

„Nu-i marţian prostule, e spion, ascultă la mine! Nu venea Securitatea degeaba, pentru orice prost căzut pe trotal!”

„Trotuar, ţăranule! Ţi-a mai dat şi statu’ bloc!”

De aproape, vocea tovarăşului colonel de la Securitate înalţă ceva religios, dar nu înţelegi decât frânturi înainte să te-afunzi din nou în negrul leşinului:

„Cristoşii… Paştele… Închinarea şi cădelniţa mă-tii! Exact de ziua mea… bine că scap repede de tine… Bucureşti… Doctor… Să vină doctorul că moare ăsta… Cheamă… tremură cu pat… Moare dracu ăsta aici! Soră… Doctore, fă-l să nu moară că te bag în puşcărie!”

Durează mai mult întunericul ăsta. E lung. Apoi simţi un miros înţepător şi deschizi iar ochii.

„S-a trezit. Vi-l las, eu am plecat.”

Dai să te mişti dar te simţi legat atât la mîini, cît şi la picioare.

Întrebi: „Unde sînt?”, apoi în raza vizuală apare un bărbat în costum negru, cu cămaşă albă şi-o cravată cu nodul mare. Miroase a Tar, cum miroseau cei mari după bărbierit, atunci când erai copil. Îţi zâmbeşte şi-l auzi spunîndu-ţi blînd:

„Eu sînt singurul care te crede venit din viitor. Vorbeşte şi ne împrietenim. Dacă ies din camera asta dezamăgit, după mine vor intra cei care te consideră spion… N-ai vrea să te las în mîinile lor!”

*

Acum să vă văd!

Sâmbătă, de Sâmbăta Fantastică, avem what if cu fiecare în rolul personajului din bucata de deasupra. Este 1987 şi tu, mai nou, începi o colaborare cu domnul care miroase a loţiune de după ras de care probabil nici nu ştii că a existat.  În inventar, pe lângă haine – că doar nu ţi-ai făcut intrarea în scenă precum Terminator – ai adus cu tine nişte Lei, un ziar şi un laptop. Împrieteneşte-te cu tovarăşul dat cu Tar şi apoi spune cum se va altera istoria pe care o ştim, pornind de la această prietenie.


A fost odata o planeta, mica si albastra, care era asa, gaura galaxiei. Aici se intamplau toate chestiile mistoace si nasoale. Si, intr-o zi, conform legendei, niste serpalai parsivi s-au aciuat prin zona si au pus stapanire pe bietii Homo Erecti care-si faceau veacul prin zona. Serpalaii, megalomaniaci din fire, si-ai spus ca-s zei si au umplu galaxia, si nu numai, de sclavit Erecti. Pana s-au suparat astia din gaura universului si, cu niste bolovani bine tintiti, i-au uschit pe serpalai si au inchis usile si ferestrele. Cam cum face Iulian Resboinicul cel Uracios in momentele astea, ascunzandu-se de Alex Neagu cel Viteaz. Dar asta e alta poveste.

A noastra incepe cu un film, fain, si se continua cu un serial luuuuuunggg. Cred ca mai toti stiti despre ce e vorba, nu?

Daca nu, uite:

SG-1 O echipa formata dintr-un:
– colonel initial depresiv si sinucigas, ulterior un fel de bufon spatial. Dupa vreo 8 sezoane imbatraneste, se face general si e inlocuit de un playboy ramas fara alt serial, o sa pomeninm si de ala candva.
-negru urias si vorbaret. Singurul tip cool al galaxiei.
-o blonda prea inteligenta, enervata si colonel in armata
-un arheolog ochelarist prea inteligent, enervant si nu colonel in armata
-vor cuceri universul

Jaffa: oamenii cu care e plina galaxia, un fel de egipteni pe urmele lui Mubarak pana la urma. Oameni de treaba, alearga de colo colo imbracati in metal, desi nu pot sa-mi dau seama de ce pentru ca armurile alea ale lor nu opresc nimic, nici gloante, nici lasere, nici macar cutite sau injuraturi bine tintite. Au serpi in burta pe care-i cresc pana la maturitate. Foarte smecheri luptatori, cam ingusti la minte.

Goa’uld: mda, serpii cei rai, le lucesc ochii, sunt megalomaniaci si cam singurii din galaxie care insista sa vorbeasca si pe alta limba decat engleza. Suiera din cand in cand jaffa si kree care cred ca inseamna nii la loc mai peizanilor!

Asgarzii: omuletii gri simpatici de la Roswell. Nedisecati. Super avansati. Singurii care se duc dracului de tot.

Replicantii: da, daca arnold ar fi avut frati mai mici, asa ar fi aratat. Multi, rai si imprastiati prin tot universul.

Strabunii: aia cu ascensorul. Enervanti.

Orienii: hai mah, le stricati jucaria goa’uzilor aia doar ca sa resuscitati putin audienta?

10 sezoane. Cu bune, cu rele, un serial totusi reusit din care aflam ca galaxia e plina de oameni care vorbesc engleza, ca un MP-5 ucide un soldat in armura medievala de la cate sute de metri vrea el, ca Pamantul rocks si ca alienii sunt multi, rai, da’ prosti. Merge vazut cu o bere in mana, savurat seara in lipsa de Bear Grills. Pe alocuri e prea simpatic.


Sâmbăta trecută am avut concurs şi-am spus că oferim ca premiu simbolic, din nou o carte.

Înaltul Juriu din Umbră a ales câştigător another time line-ul pe care îl puteţi reciti aici.

Ta-da-da-daaa! Să se ştie între resboinici: câştigătorul este Mese!!

Bre, stabilim pe mail ce şi cum vom face.

Cartea este „Armata Română în misiuni internaţionale, 1991 – 2003”, din Colecţia Dorobanţul, editată de către Muzeul Militar Naţional.


Imi revine deosebita placere de a deschide una dintre rubricile anuntate de fratele Iulian…n-am numit-o inca dar in principiu ar trebui sa contina filme si seriale SF military style asa.

Si, pentru premiera, am ales Battlestar Galactica, un serial pe care acelasi frate Iulica mi l-a varat in playlist precizand ca e „super tare frate”. Si a fost? Da!

Battlestar Galactica Reimagined este o versiune mai realista si mai adaptata la modern a serialului din anii 80. Nu o sa insist asupra diferentelor dintre ele, pentru ca nu are rost.

Despre ce e vorba? Pai pe scurt, de o cafteala intre masini si oameni, un scenariu Terminator tipic in care, in doua episoade, masinile de spalat ganditoare le dau la ficati umanilor inventatori. Primul razbel se termina indecis, cu un fel de pace, masinile luandu-si talpasita dupa un armistitiu bizar. Si duse au fost multi ani…..pana s-au intors. Si de data asta le iese: cu ceva noroc, mult spionaj&sabotaj, belesc 12 lumi umane cu ceva bomboane nucleare, le distrug flotele paralizate de virusii turnati prieteneste in computerele de de bord si…ar cam trebui sa fie gata show-ul, nu? Nu prea, scapa Battlestar Galactica o nava de lupta veterana din primul conflict pe care oamenii se cam pregateau s-o faca muzeu. Si deloc suprinzator, una scapata de virusi pentru ca al sau computer de bord juca local si nu in retea.

Acum, ca ne-am lungit cam mult, Galactica si o flota civila o i-au tiptil la vale in cautarea Pamantului, o planeta legendara despre care nu sunt siguri ca ar exista. Bineinteles, cu cylonii (ah da, asa se numesc roboteii, pe urme). Cylonii astia au un obicei prost: vin in forma malaca dar cool de Terminatori dar se si infiltreaza ca niste nenorocit din 7 forme umane copiate in serie. Bai fratilor, voi ati vazut serialul ori ba? Pentru ca daca da, stiti despre ce vorbesc, daca nu, acu o sa incerc sa va conving s-o faceti.

E un scenariu clasic. La capitolul reusite sta povestea, desi nu noua, pusa in scena frumos, cu accentul pe ideea de supravietuire a speciei umane ale carei ultime ramasite nu sunt taman cele ideale. Dar le iese. Personajele sunt realiste, poate un pic cam siropoase, ma refer la alea umane pentru ca alea roboate sunt tembele rau. In fine. Imaginea arata super, a fost filmata cu niste cadre geniale, efectele sunt tari, sunetul e bestial, scenele de lupta sunt reusite. Dar….

Bai, pana la urma e cam telenovela cu robotei. Oamenii se incaiera intre ei, se tradeaza, si-o trag cu cine apuca. Robotii….ai senzatia ca au un plan. Si-l tot astepti mai ales ca au facut si in film care se cheama „The Plan”. Dar n-au niciunul, inteligenta lor se opreste dupa ce arunca in aer lumile oamenilor dupa care devin patetici si dezorientati. Din 10 de nave cate se presupune ca ar avea, nu ataca niciodata cu mai mult de 2-3, pentru ca altfel s-ar fi terminat repede serialul.

Nu stiu daca mi-a scapat ceva sau am scris prea mult. Oricum, daca ar fi sa dau o nota serialului, cu tot cu „Razor” si „The Plan”, cele doua filme, ea ar fi 8.

PS: Incredibil sau nu, oamenii situati la mama dracului de Terra noastra care apare si ea in poveste, foloseau Hummvee, uniforme si grade militare cam ca ale noastre. Lipsa de imaginatie.

Vizionare placuta.


Zombii ataca Romania!

Apocalipsa a ajuns în România şi ea a fost adusă de zombi. Cadavrele reanimate pun stăpînire, încet dar sigur, pe toate marile oraşe ale ţării. De la Constanţa la Satu Mare, de la Iaşi la Turnu-Severin, morţii ies din morminte cu miile. În cele mai izolate cătune, bătrînii cu frică de Dumnezeu îşi văd cu ochii cele mai oribile coşmaruri. Cu moarte pe moarte călcînd, spune Cartea Sfîntă, însă nimeni nu s-a gîndit vreodată că ziua aceea va veni.

 

Nu, nu-i concurs organizat de noi şi nici nu-i Marea Confruntare pe care o anunţă fratele Alex.. N-aţi ghicit.

Zombii atacă România este un concurs organizat de către Milleniumm Books, adică de editorul Horia Ursu, de pe al cărui blog preluăam şi promovăm:

Căutăm proze scurte (nu mai mult de 40.000 de semne, cu spaţii cu tot) care să ofere cititorului o viziune românească asupra apocalipsei aduse de morţii-vii. Autorii au libertate deplină în alegerea temei, a modului de abordare, a timpului povestirii. (Nu acceptăm însă parodii.) Ne interesează ca textul să creeze un univers credibil, în care ameninţarea zombilor să inspire teamă. Apreciem, cu atât mai mult, personajele bine conturate, bine motivate, cu o evoluţie firească. Orice proză bună cu zombi se bazează şi pe subtext; prin urmare, încurajăm folosirea temei subsidiare şi descurajăm gratuitatea şi efectul facil.

Textele vor fi culese cu caractere Times New Roman, folosind obligatoriu diacriticele. Vor fi salvate în format DOC şi vor fi trimise via e-mail la adresa next @ millenniumpress.ro pînă cel tîrziu la data de 1 august 2011, miezul nopţii.

Rezultatul final va fi un nou volum în seria Antologiilor Millennium, selecția textelor urmînd să fie făcută de Mircea Pricăjan, unul dintre puținii noștri specialiști în literatură horror.

Millennium Books oferă:

  • un răspuns fiecărui participant, pînă la data de 31 august 2011;
  • drepturi de autor pentru prima publicare, în cuantum de 2 euro (echivalentul în lei) / pagina standard (2000 semne cu spaţii) pentru textele publicate;
  • un număr de 2 exemplare de autor (şi posibilitatea achiziţionării unui număr nelimitat cu discount de 50%) pentru fiecare text publicat.

Spor la scris!

« Pagina anterioarăPagina următoare »