Science Fiction



Una tare pentru iubidtorii de masini de spalat, dar mai ales pentru cei de F16… 🙂

Stiu ca e doar o reclama, da’ asta nu ma impiedica sa ma intreb cum s-ar comporta F16 intr-un angajament real cu un avion de vanatoare, daca nici de o masina de spalat nu reuseste sa scape?! 😉

Anunțuri

Mă gîndeam zilele astea că poate ar fi timpul ca tinerii scriitori de F&SF să aibă o revistă a lor. Să-și facă o revistă a lor, asta fiind cea mai sigură cale de a o avea. Să nu mai stea la mîna „bătrînilor“, să nu se mai lase prinși în focul încrucișat dintre taberele, grupările și găștile acestora, să nu mai fie folosiți drept carne de tun în micile trînte considerate de protagoniști jihaduri în toată regula. Să nu se mai teamă că dacă sînt prieteni cu X n-o să fie publicați în revista Y sau n-o să se scrie despre cărțile lor în revista Z. O revistă a lor, făcută de ei, le-ar oferi indepedența și le-ar și arăta cum stau, care le este statutul ca scriitori în sefeul românesc.
Revistele de F&SF care apar așa cum apar, care mai de care mai șchioapă și mai anemică (una singură își mai respectă periodicitatea, una singură își mai respectă standardele de calitate, dar din păcate nu e vorba de aceeași revistă), dau semne de oboseală, dau semne de sastisire și poate că vechea gardă ar trebui să aibă o concurență vie, adevărată, pentru a se trezi, pentru a depăși starea de veșnică gîlceavă în care se complace de la o vreme și o revistă a tinerilor scriitori de F&SF ar fi concurentul ideal care să zguduie puțin amorțeala și monotonia bocitoarelor.
Cred că e vremea ca tinerii să aibă o revistă a lor, condusă de ei, făcută de ei, în care „scriitorii consacrați“ (ca să nu mai folosesc adjective legate de vîrstă) să aibă doar rolul de invitați, fie cu o proză, fie cu un interviu. Nu șefie, nu mentorat, nu nimic. Să-i lăsăm pe tineri să se descurce, să facă o revistă cum vor ei – poate așa mai aflăm și noi noutăți despre ce vrea tînăra generație să citească într-o revistă. Cred că oricine, cînd se apucă să facă o revistă, o face așa cum i-ar plăcea să citească. Asta ar trebui să fie șansa tinerei generații de a arăta tuturor cvum ar trebui să fie o revistă făcută de și pentru sefiștii deceniului doi al mileniului trei.
Altfel, mă aștept să găsesc recenzii, în special la cărțile autorilor români, dar și la proza scurtă care se publică în reviste. Nu apar foarte multe cărți F&SF într-un an. Cred că, mobilizînd toate forțele tinere, cu condei și spirit de observație, tineri care și-au încercat aptitudinile de recenzenți fie în reviste, fie pe bloguri, se poate acoperi partea care merită evidențiată din ceea ce se publică la noi în domeniu. Și vorbesc despre recenzii pentru că sper ca tînăra generație să vrea să promoveze sefeul românesc în întregime și nu pe felii, în funcție de cunoștințe, de servicii făcute etc. Literatura F&SF românească e una singură și e în totalitate. Dacă vorbim despre ea, vorbim despre toți. Poate tinerii autori ne vor arăta cum e să fie toți o singură echipă.
Sînt prea optimist? Le cer prea mult? De ce cred/sper că ei ar putea face ce n-a făcut nimeni pînă acum? Poate pentru că lecțiile se mai și învață uneori. Poate pentru că greșelile nu înseamnă doar rateuri, ci și puncte de pornire pe noi căi. Poate pentru că oamenii nu seamănă unii cu alții și uneori asta chiar se vede. Nu știu pe ce mă bazez cînd spun că ei ar putea să fie altfel. Poate pe nimic. Dar îmi place, din cînd în cînd, să am încredere în oameni. Mai ales în cei tineri.
Așa, recenzii și… Recenzii și proză. Bună ar fi și cîte o traducere, așa, pentru sincronizarea cu universul, traduceri de povestiri noi, pe val, dacă se poate premiate cu Hugo, Nebula, Locus, Sturgeon… Dar în principal proză românească, proză scrisă de tinerii autori, dacă revista ar fi lunară, poate un debut în fiecare număr n-ar fi rău, chiar dacă e de muncă la așa ceva, e de umblat, de căutat, dar eu zic că se poate, la început va fi mai greu, pînă află lumea, dar, cu timpul, se va ști că aici este locul în care se poate debuta și mulți începători vor sta cu ochii pe această revistă. Nu mai vorbesc de cele cîteva cenacluri care ar putea să-și facă din aceasta o cale de promovare a talentelor locale. Și mă gîndesc la Quasar, Helion, H.G. Wels, ProspectArt, AtelierKult… Pentru că un cenaclu fără un debușeu, fără o platformă de lansare… e un fel de „hai să ne aflăm în treabă“. Vorbesc despre proza românească tînără, dezinhibată, gata să încalce reguli, tabuuri, gata să renunțe definitiv la poanta finală și la personajele de carton și cîte și mai cîte…
Altceva? Interviuri. Interviuri cu optzeciștii care ar trebui să fie niște legende (dar sînt?), cu nouăzeciștii care ar  trebui să fie marile vedete ale sefeului românesc contemporan (dar sînt? cîți dintre ei?) și cu cîți au mai rămas din generațiile mai vechi, cele ale lui George Anania sau Mircea Opriță… Interviuri cu autori străini publicați la noi sau pe cale de a fi publicați.
Articole? Ingineri, filosofi, juriști, filologi… Drumul deschis de anii ’90 e valabil încă, autorii tineri au profesii diverse care le permit abordări diferite ale fenomenului F&SF. Baza stă în filologi, ca de obicei, și de acolo aștept și eu noile nume care să se impună în ceea ce ar putea fi critica SF de mîine, dar care trebuie să se școlească azi.
Evident, recenziile, proza, interviurile și articolele se vor găsi în orice revistă, de orice tip, pentru orice nișă. Particularittea unei echipe sau a alteia stă în ceea ce aduce în plus față de cele patru modalități de exprimare amintite. Dar aici vorbim deja de vocații, de talent, de instincte jurnalistice. Ce vom găsi, de fapt, într-o eventuală revistă a tinerilor scriitori de SF… nu știu. Eu mi-am exprimat doar părerea că ea, revista, ar trebui să existe. Și sper ca într-o zi s-o vedem pe piață – în formatul tradițonal, pe hîrtie, sau în format electronic (de tip site, cu acces gratuit, sau de tip ebook, la vînzare prin librăriile online). Cine o s-o facă? Nu știu. Și, deocamdată, nici nu cred că are mare importanță. Important e s-o facă cineva, să-și asume cineva răspunderea inventării ei și să-și găsească o echipă care să acționeze ca o echipă.

Poate va fi Gazeta SF, fanzinul sucevean (http://fanzin.clubsf.ro), despre care spuneam nu de mult că îmi pare a coagula un nucleu în stare să facă într-o zi pasul spre o revistă nouă. Poate va fi o revistă despre care vom afla la momentul apariției. Eu aștept încrezător acest moment. Și cred că nu numai eu. E o întreagă generație de autori care își dorește altceva decît i se oferă acum.

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Revista-tinerilor-scriitori*articleID_25833-articles_details.html


Aşa, ca gest mai mult, că de ceva vreme nu am mai avut timp să ne ocupăm serios de Sâmbăta Fantastică. Cel puţin nu atât cât ne-am fi dorit…

Mare anunţ mare:

Concursul anual de proză scurtă Helion invită toţi creatorii talentaţi şi ingenioşi din SF-ul românesc să-şi trimită lucrările la ediţia jubiliară, a 25-a, care îşi va desemna laureaţii la 15 noiembrie 2011.

Lucrările originale, avînd maximum 30000 de semne tipografice, se vor expedia prin poștă sau e-mail pe adresa redacției Helion redactiahelion@gmail.com, pînă la 30 septembrie 2011 (data poștei sau internet). Fiecare lucrare va fi însoțită de un CV al autorului.

Premiile sînt în valoare totală de 1500 lei, după cum urmează:

  • Premiul I – 800 lei
  • Premiul al II-lea – 400 lei
  • Premiul al III-lea – 200 lei

(sursa: Helion)

 


Hm. A trebuit să văd trailerul ca să mă conving că nu pun pe aici un episod întreg… pentru că episoadele au nouă minute!!

Riese: Kingdom Falling e steampunk. Din ăla fără science, cum se pare că place acum. Pă trend.

În căutarea unui serial la care să adorm fericit seară de seară, am zis că a venit vremea să adorm la ceva nou. Să adorm la steampunk. Play la primul episod, iar restul urmau să curgă. Pe la ora trei urma să nu mai am somn şi, în cel mai bun caz, dacă rămâneam în transă, ar fi trebuit să ascult episodul care se nimerea şi apoi încă vreo două până să plec la job.

Planul era minunat.

A doua zi, în două episoade proprii, unul la dus şi celălalt la întors, ar fi trebuit să mă detaşez de conversaţiile la mobil de care suferă pasagerii de pe linia lui 139 şi să trag linie: în două felii, trebuia să văd în minte ce dracu am înţeles din primul sfert de ceas de vizionare şi ascultatul, spre dimineaţă.

Gagica (Riese) din rolul principal avea un lup, Fenrir şi ea era drăguţă la faţă. Şi era steampunk, pentru că avea ochelari din ăia. Riese, nu Fenrir. Tot timpul pe frunte. Steampunk, frate! Şi era învelită într-un ambalaj de piele, cu cordeluţe şi cuţite. Steampunk-de-steampunk!

Să vezi ce mişto trebuie să fie! Mă chinui să nu adorm de la scena penibilă cu lupta împotriva a nişte unii, despre care am ghicit că-s asasinii. Da, am trişat. Înainte să dau play, citisem despre serial, ca să văz despre ce e vorba.

Până să mă sucesc pe o rână – manevră de gonit somnul, niţel mai la distanţă – a început episodul doi. Am crezut că nu-i tot, că asta e, că dracu să-l ia, aşa că hai să văd episodul doi. Nu. Nu m-aş fi dat jos din pat…

Şi apare prinţesa, regina, împărăteasa, şi încă unul cu ochelar steampunk. Nu ochelari, ochelar, că era un fel de monoclu steampunk, legat de cap. Părea un fel de buşon de la rezervorul de Dacia 1310, dacă buşon îi spune la dopul ăla care înfundă rezervoul, la intrarea pentru refill.

Înjur elevat, încă supărat că primul episod n-a fost complet şi apoi şoc! Se termină şi episodul doi! Şi nu era eroare, că afişa numele echipajului… O’ ma’ Ga!!!!!! Mâncaţeaş! O’ MA’ GA!! Păi eu n-apuc să adorm şi se scurge tot serialu’!!!

Mda. Aţi ghicit. M-am ejectat secvenţial, pe bucăţi, din pat şi precum păşitorii din Resboiul Stelelor, am parcurs distanţa dintre culcuşul oficial şi fotoliul din faţa maşinăriei infernale. Fotoliul este culcuş de campanie, pentru că nu o dată am adormit acolo (mulţumită geobului comod).

Să moară bibi, episoadele aveau nouă minute! Minuţele, vorba taximetriştilor atunci când iau o comandă: „ajung în şapte-opt minuţele!”.

Am adormit pe Weaponology. E mai plăcut decât să adorm pe V, sau Invasion, ori Warehouse 13. Exploziile nu mă trezesc, aşa cum mă curentează ţipetele din serialele ficţionale.

N-am noroc. Sau n-are el. Steampunkul.

Nu se lipeşte de mine deloc-deloc.

Acum, despre serial.. L-a văzut cineva pe tot? Că eu nu mai pun ochii pe el!


Cu serialele resboinice in pauza de idei, am trecut la filme de resboi SF, ca asa e tema de sambata predata de conul Julien. Si, pentru ca la capitolul carte e programat altceva, nu o sa vorbesc despre romanul omonim scris de Robert A. Heinlein, care intre noi fie vorba e mult mai reusit, ci despre cele 1 dintre cele 3 filme din franciza care mai cuprinde 2 jocuri video, un RTS intitulat Starship Troopers: Terran Ascendancy si un FPS denumit Starship Troopers :-), ceva comics-uri si un CGI, mult mai reusit decat fimlul, botezat Roughnecks, un must see pentru cei ce suporta stilul si au fost atrasi de universul lui Heinlein, adaptat vizual.

In fine, sa nu ne luam prea tare cu vorba. Starship Troopers este un film care atrage din punct de vedere al substratului social. Terra noastra cea de toate zilele, nu mai e singura planeta locuibila si oamenii se cam invart prin galaxie. Perioada nu e indicata exact, oricum, avem nave spatiale cu warp and shit, dar interesanta mi se pare viata acasa unde politicienii au fost inlocuiti de militari si unde sistemul social sustine cetatenia obtinuta doar in urma efectuarii unui stagiu militar. Regasim asta si in Halo, si mi se pare o extinctie deloc glorioasa a doctrinelor politice, prezentat mult mai interesant in carte. Hm, atunci de ce dracu vorbim de film?

Pentru ca in film apucam sa vedem intalnirea dintre oameni si civilizatia ganganiilor. Auspiciile sunt bizare: ganganiile low-tech dar multe, arunca inclusiv cu asteroizi in Terra si au tot felul de fiare specializate, inclusiv artilerie mobila si spioni, plus vasnicii razboinici de rand, prosti dar multi. Oamenii…..aici io nu pricep. Conceptul Halo se intoarce, adica omul a redevenit iar arma principala, mai precis, la putere e infanteria usoara, chiar daca spatiala, care cam ataca la baioneta, cu puscociul din dotare si multa prostie cazona. Ok, ai tehnica si alegi sa infrunti un inamic superior numeric cu infanterie? Bine, racanii au arme nucleare tactice cu ei dar nema artilerie sau doamne fereste, tancuri. Doar ceva suport aerian, dar si ala cam tembel.

Asta e plotul filmulul. Desfasurarea lui? Pai un soldat pe nume Rico lupta cu ganganiile. Sfarsit. PS: e si gagica-sa prin film, altfel buna rau.

In ciuda simplitatii sale, filmul arata bine si e suficient de grotesc incat sa placa pasionatilor genului. Personajele sunt statice, nu au nevoie de joc actoricesc, le tin gandacilor de urat. Imaginile sunt ok, coloana sonora cam tampa dar in ton cu atmosfera……Per total, un 8. De ce? Fiindca ideea e chiar misto. Si fiindca am criticat destul un film cu ceva greutate in sfera in care se invarte.

Regizor: Paul Verhoeven, Scenariu: Edward Neumeier, bazat pe romanul omonim Starship Troopers de Robert A. Heinlein, distributie: Casper Van Dien, Denise Richards, Dina Meyer, Jake Busey, Neil Patrick Harris, Clancy Brown si Michael Ironside.

PS. A avut 2 continuari, amandoua fugite direct pe DVD. 2-ul botezat Hero of the Federation e un dark aproape horror destul de reusit care poate merita mai mult. Actiunea se bazeaza prea mult pe smulgerea din context dar intriga de baza precum si substraturile sociale si politice ale Federatiei redate prin intermediul conflictului cu gandacii reprezinta plusuri mari, chiar fata si de prima parte. 3-ul, Marauder, este o porcarie. 🙂


Inapoi la radacinile de treker. De fapt Enterprise chiar prezinta originile universului Star Trek in centrul caruia a stat mereu o nava cu numele asta si echipajul acesteia, mai putin poate in Deep Space 9.

Enteprise reia corectitudinea politica a francizei axandu-se pe constituirea perioadei dar si pe primele contacte cu speciile care domina universul Star Trek: vulcanieni, klingonienii si romulanii. Primele 2 sezoane sunt dedicate explorarilor universului dupa reteta bine cunoscuta brevetata de Kirk si Picard, prilej cu care dam nas in nas, odata cu echipajul, cu chestiile care se ascund where no man has gone before.

Sezonul 3 este dupa parerea mea cel mai incitant. Spre deosebire de celelalte serii, Enterprise are obiceiul de se deplasa din saga in saga. In in sezonul 3 facem cunostinta cu piratii temporali si xindi cei chititi sa distruga Terra. Motivele se afla urmarind serialul :-).

Comandantul Data isi face si el aparitia, ma rog, actorul care la interpretat, in pilea personajului Dr. Nonian Song, creatorul androidului. Saga asta este dedicata mutatiilor umane si aflam ca inainte de a zbura in spatiu cu viteza luminii, Terra a trecut printr-un razboi genetic.

Per total, cu tobele inca vii in cap, pot spune ca serialul asta umple un gol important din universul Star Trek. Pe o scala de la 1-10 ocupa cu lejeritate un 8, minusul fiind dat de invarteala din primele episoade, de mult consumate de Kirk si Picard.

PS: Asta este cea mai ok nava Enterprise de pana acum pentru ca nu cara la bord un exces de familii dispuse sa dea nas in nas cu borgii. Apropo, si astia apar intr-un episod, la fel si un univers paralel, romulanii (i-am pomenit deja) si alte neamuri notorii.

Star Trek: Enterprise, 2001-2005, 98 de episoade, 4 sezoane, distributie: Scott Bakula, John Billingsley, Jolene Blalock, Dominic Keating, Anthony Montgomery, Linda Park, Connor Trinneer


O sa spuneti ca a innebunit lupul si ca am dat-o in mintea copiilor. Ca sa trecem de partea asta, am sa va lamuresc: ACESTA NU ESTE UN DESEN ANIMAT!!!

Jin Roh ar putea fi un film excelent, problema a fost ca a iesit dintr-un cap japonez. Iar filmul, pentru ca exista si o ecranizare, mi s-a parut prea…In fine. Eu vorbesc despre o idee excelenta, pusa in scena superb. Poate ca sunt subiectiv, iese la iveala scriitorul din mine care a a facut apel la ce am vazut, sau mai precis, la melanjul de idee, culori, sunet, plot.

Jin Roh se petrece intr-o Japonie alternativa. Anul este 1950 si Japonia a fost cucerita de Germania nazista. Tokyo, ca de altfel intregul Imperiu al Soarelui Rasare, este cuprins de proteste sociale anti-guvernamentale si o foarte activa gherila organizeaza frecvent atentate si atacuri teroriste. Pentru a distruge aceasta organizatie subversiva, este creata o forta militara speciala denumita Panzer Cops, formata din veterani de razboi inarmati cu foarte multe scule pe care germanii le-au folosit sau au avut de gand sa le foloseasca in WWII: MG-42, Sturmgewehr 43, MP-44, Pnzerfaust, PPSH, Bren, Panzerwagen-uri si altele. Foarte curand insa, forte din interiorul guvernului nipon, nemultumi-te de influenta acestei formatiuni, incep sa comploteze impotriva ei, pe fondul nemultumirii publice vis-a-vis de brutalitatea interventiilor Panzer Cops.

Povestea amesteca mai multe influente. Mi-a placut faptul ca a apelat la „Scufita rosie” in varianta originala, care este de fapt o poveste horror iar transpunerea este foarte reusita, potrivindu-se perfect cu cele doua personaje principale. Acestea sunt clasice, un baiat si o fata. El, soldat in Panzer Cops, ea, sora de terorista si posibil terorista. Mda, stiu, pare plicticos, se intrevede o idila si totusi…..

„Scufita rosie” in varianta japoneza are un final normal. Intriga este superba (ma repet) as putea sa o reproduc dar nu vreau, ar fi pacat sa stric cheful cui vrea sa experimenteze chestii noi. Eu dau un 9 astuia pentru subiect, personaje si realism.

Pagina următoare »