?

Sursa: Adevarul

Am pus semnul întrebării, pentru că a fost cel mai potrivit comentariu al meu.

Oare cum a fost cu adevărat?

S-a simţit oare Traian Băsescu timorat? Mă întreb aşa, neutru şi ca un om normal.

Eu aş fi fost timorat. Aş fi timorat şi la o întâlnire cu Traian Băsescu. Dar, cel mai mult mi-ar place nu să mă întâlnescu la o discuţie cu Traian Basescu şi nici măcar cu Barack Obama. Cel mai mult aş vrea să îl cunosc pe domnul general Dan Ghica-Radu.

Revenind la întâlnirea întâmplată, oare ce au discutat cei doi preşedinţi?

Evident, nu mă pot abţine de la un mişteaux şi arunc o întrebare neastâmpărată: oare cum ar fi fost o întâlnire între Traian Băsescu şi Sarkozy? 😀

Şi dincolo de discuţii, cu ce ne-am ales? Noi, românii, România.

Militar, geopolitic. Atât „măcar”, de-am cunoaşte.

Eu, arunc un minim şi un maxim. Exact aşa, ca în titlu, între optimism şi pesimism. Zic, dar invers: F-16 second hand, pe datorie, şi un maxim reprezentat de sistem AEGIS la bordul fregatelor româneşti. Scutul e deja aranjat.


Marina SUA isi va muta navele mai aproape de Libia. Nu de alta dar Obama a glasuit si el ceva la adresa lui Muammar Gaddafi.

„Ne indreptam navele mai aproape de Libia in cazul in care va fi nevoie de ele,” a spus colonelul David Lapan, purtator de cuvant al Pentagonului.

Flota a 6-a isi face veacul prin Mediterana, avand baza Capodichino, in Napoli, Italia. Printre aletele, marinareii astia au dat cu subsemnatul in timpul operatiunii „Blue Bat” din Liban in anul 1958 si prin 1973, de Yom Kipur.

Statele Unite au blocat active libiene in valoare de 30 de miliarde de dolari, aceasta masura fiind una dintre sanctiunile impotriva regimului Gaddafi anuntate vineri de Casa Alba.

Sursa: Hotnews


Nea Barack, acolo din Casa lui Alba in care el tot negru e, se cam uita chioras cum peste mari si tari, cu tot cu armata lui cea mare si puternica, pierde teren rapid in puncte pe care le credea pana mai ieri tacute in Pax Americana instalata de predecesorii sai. Ca sa fim corecti cu bietul Obama, buba nu e a lui decat sub gestiune, de scapat rahatul de sub control a facut predecesorul lui, inconfundabilul Bush Jr.

Si uite cum, la nici 20 de ani dupa ce maturau totul in zona Golfului si atrageau aliati de „nadesde” din Orientul Apropiat si Africa de Nord, influenta americanilor se duce rapid pe copca.

Tunisia, Egipt, Yémen si Iordania – toate aliate cu Washingtonul. In acelasi timp, Hezbollah, miscarea sustinuta de Iran si de Siria, a reusit sa doboare guvernul libanez pro-occidental. Iar in conflictul israeliano-palestinian, arabii au decis sa-si indrepte fata spre ONU, in timp ce procesul de pace patronat de SUA pare sa se prabuseasca iar tari precum Turcia, Qatar si Arabia Saudita vor alerga sa umple vidul creat.

Atentatele din 11 septembrie au schimbat profund datele problemei. Invaziile din Afghanistan si din Irak, de coalitii conduse de SUA, au costat mii de vieti si miliarde de dolari. Aceste evenimente au fost insotite de cresterea influentei iraniene in regiune. Statele Unite acuza acum Iranul ca se amesteca in afacerile interne ale Afghanistanului si Irakului, dar si ca sustine cu arme si bani miscarile siite Hezbollah si Hamas, grupul palestinian care conduce Fasia Gaza. In plus, Georgica W. Bush tot chinuindu-se sa elimine Siriei in Liban, a comis-o tamana pe invers pentru ca acum americanii nu mai au cum sa alerge pe-acolo din lipsa de resurse si prea multe razbeluri.

La ce trebuie sa ne asteptam? Imi vine totusi greu sa cred ca Israelul si implicit SUA vor sta cu mainile in san privind cum interesele lor sunt inconjurate iar de inamici. SUA se mai poate bizui o vreme pe seici si conducatori tribali din zona, dar astia se vor lacomi si eu cu siguranta. Asa ca Israelul va cumpara arme, va trage obloanele si se va astepta ca Iranul sa intre neoficial in Irak dupa care, de mana cu ceilalti, poate si cu Egiptul, sa incerce iar sa arunce afara statul evreu.

Se anunta vrermuri belicoase, dar cand dracu n-a fost asa in zona aia?

Sursa: Hotnews


In Egipt situatia e tare albastra. Prezidentul lor, nea Hosni Mubarak a demis intreg guvernul, dar nu a reusit nici asa sa-i potoleasca pe protestatari. Nu de alta, dar solutia de forta nu reusise nici ea iar bilantul confruntarilor a ajuns deja la 29 de morti si sute de raniti.

Tancurile armatei egiptene (alea Abrams fara Chobham) au ocupat zonele centrale din Cairo şi Alexandria. Tot armata si serviciile de securitate au taiat conexiunile la net si la reţelele de telefonie mobilă, asa, ca sa nu-i lase pe aia sa se apuce de WOW-ul lui Iulica.

Cele mai violente confruntări de pana acum s-au înregistrat în oraşul Suez, soldate cu 13 morţi, în Port Said şi la Cairo, unde surse medicale vorbesc de cel puţin 1.030 de răniţi. Manifestanţii, aproape în totalitate cu vârste până în 30-35 de ani iar intre tinte s-au numărat clădirea Parlamentului, Piaţa Tahrir din inima capitale egiptene şi sediul televiziunii publice din Cairo. Cea mai amplă manifestaţie din ultimele ore a avut loc la Port Said, unde 80.000 de oameni au ieşit pe străzi.

Bun. Acum dincolo de faptul ca avem de-aface cu o lovitura de stat, toata treaba asta se intampla intr-o tara unde interesele americanilor sunt masive de 10 de ani. SUA a incercat infratirea Egiptului cu Israelul multi ani, furnizand capital si foarte important, armament, si inca masiv, unei armate care s-a tot chinuit sa-i beleasca pe evrei. E greu de crezut ca Washingtonul isi va lua labuta de pe omuletul lor Mubarak dar pana acum nici nu pare sa face ceva activ, mai ales ca toti aia saracii urla ceva de democratie (dar si de Allah, ceea ce e cam naspa).

Cica Barack l-a sunat pe nea Hosni si a mormait ceva de violenta si de faptul ca in disperarea sa de pe la TV, unde promite marea cu sarea, Hosni se cam face de cacao fata de aia care-l contesta dar si fata de prietenii de pahar. Totusi, pentru a indulci pastila, Obama a zis cam asa: „Cei care protestează pe străzi au responsabilitatea de a se exprima paşnic. Violenţa şi distrugerile nu vor duce la reformele pe care le caută”.

Departamentul de Stat a avertizat că ajutorul financiar al SUA pentru Egipt (1,5 miliarde USD pe an, dintre care circa 1,3 miliarde este ajutor militar) ar putea fi sistat, în caz că forţele de ordine vor reprima violent proteste paşnice. Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, a făcut un apel personal ca Egiptului să restabilească legăturile telefonice şi conexiunile la internet. Apelul la „libertatea internetului” avea să fie reluat şi de Barack Obama.

În privinţa neoficialului „lider al Opoziţiei”, Mohamed ElBaradei, nu se mai ştie nimic, după ce, la întoarcerea sa în Egipt, a fost plasat în arest la domiciliu. Explicaţia oficială a autorităţilor egiptene a fost aceea că arestarea lui ElBaradei s-a făcut „pentru propria lui protecţie”. Nu este clar în ce măsură fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) mai poate avea legături cu protestatarii sau cu alţi lideri ai formaţiunilor de opoziţie.

Sursa: BBC