Una din imaginile din colecţia de promovare a filmului Stop-Loss

De vreo câteva luni bune n-am mai văzut un film bun. Astăzi, cu noaptea-n cap, m-am apcat de scormonit şi chiar am găsit unul mulţumitor. Deci, Stop-Loss…

Unul dintre personajele principale, avea tatuajul ăsta. Fix aşa cum îl vedeţi.

Întins două ore fără aproape o treime, filmul Stop-Loss s-a bucurat de apriecieri oficiale până la nivelul a două premii şi trei nominalizări. De câştigat, a învins în 2008 şi 2009, cucerind în primul an un premiu Prism, iar în al doilea unul Teen Choice Award. To în acei ani, a fost nominalizat. O dată, în 2008, la un alt Prism, iar în 2009 la două Teen Choice Award.

Actorii nu-s mari vedete, dar pe câţiva dintre ei i-am recunoscut de prin alte filme, majoritatea cu buget nu prea grozav, atât din cele văzute (The Lincoln Lawyer, Cruel Intentions şi Flags of Our Fathers, Chicago Hope, The Way of the Gun) cât şi din cele la care nu am să mă uit vreodată (de exemplu, Sucker Punch, film în care doritorii de a o revedea pe Abbie Cornish, după ce au urmărit Stop-Loss, ori serialul 3rd Rock from the Sun, în care a jucat Joseph Gordon în tinereaţă).

Stop-cadru din acţiunea de luptă desfăşurată în Irak

Cu ce este filmul? Păi, cu oameni normali, nu cu eroi turnaţi din oţelul propagandei. Nici unul nu are puteri supranaturale, scut, kriptonită, pânze de păianjen. Cei din Stop-Loss au sânge, carne şfâşiată, oase rupte şi piele arsă. Army, nu Marines. Naivi, treziţi în iad. Pe fiecare îl aşteaptă câte cineva acasă, iar unii se întorc. Afectaţi, afectaţi psihic, sătui, invalizi. Nimeni nu mai e la fel după o tură prin Irak.

Atât, să n-o dau în spoilere.

Varianta oficială a ceea ce am spus eu, este asta:

A veteran soldier returns from his completed tour of duty in Iraq, only to find his life turned upside down when he is arbitrarily ordered to return to field duty by the Army.

Scurt, pe scurt, atâta cât să vă facă poftă de film.

Suplimentez cu un filmulete-trailer şi mă opresc, pentru a nu strica plăcerea celor care încă nu l-au văzut. Enjoy!

Şi încă o poză, cu happiness, că n-am avut. Măcar de final:

Acasă, se întorc eroii.


Green zone se numeste zona securizata de trupele americane in Bagdad. Pentru unii care au fost acolo era echivalenta cu siguranta. Pentru irakieni in schimb..era locul unde americanii se scaldau la piscina in timp ce ei nu aveau apa de baut.

Deci o luam cu inceputul. Americanii invadeaza Irakul in cautarea armelor de distrugere in masa. Dosare cu o multime de date legate de elemente ale acestui program se dovedesc maculatura SF. Roy Miller personajul principal vaneaza chestiiile alea periculoase dar de fiecare data ajunge la concluzia ca acele informatii sunt „bull shit” vorba lor. Asa ca dupa o serie de astfel de evenimente pune si el cateva intrebari incomode la care i se raspunde ceva de genul „tu taci si sapa”. La un moment dat ne prindem ca elmente din fosta conducere s-au regrupat si asteapta „o oferta” din partea americanilor astfel incat transferul de putere sa fie „convenabil ambelor parti” La intrebarea ce se intampla daca nu vine oferta, raspunsul a fost „luptam”.

In fine, actiunea trece de la cautarea armelor chimice/bacteriologice/nucleare la manevre de culise prin care se incearca ajungerea la un fost general irakian Al Rawi care are raspunsurile.

Atat doar ca cu cateva minute inainte de intalnire ala rau  da o declaratie prin care dizolva toate formele de autoritate din Irak, ceea ce va arunca tara in anarhie.In fine, dupa multe urmariri/impuscaturi/morti/sange/interceptari/etc se ajunge la persoana vizata care zice foarte calm: ce programe interzise? Am scapat de ele in 1991. Ma rog, nu chiar ad-litteram.

In acel moment vedem sclipirea de intelegere din ochii personajului principal care intelege ca toata isteria cu armele de distrugere a fost un paravan, o facatura. Si mai stie si cine este in spatele povestii si cum a facut-o.

Dar pentru ca filmul este o drama ajungem la sfarsit unde generalul Al Rawi care voia sa faca bine tarii lui si a fost la o intalnire in Iordania cu americanii (si le-a zis adevarul) este omorat. Oricum ar fi  fost omorat si de americani pentru a nu lasa sa „transpire” ceea ce s-a intamplat de fapt.

Suparat pe cele intamplate Roy trimite un e-mail la toate ziarele importante in care dezvaluie culisele invaziei.

Una peste alta filmul a fost destul de captivant, cadrele dinamice si povestea destul de previzibila. Dicolo de film raman insa imaginile civililor care cereau apa, ale irakieilor fosti soldati care s-au trezit peste noapte ca tara pe care au jurat sa o apere este pres in fata americanilor care nici ei nu au fost usa de biserica. Ce a urmat…

Spor la discutii

cu stima,

maryus315