Deci, două înalte personalităţi ale Armatei Române au fost trecute în rezervă. Buni, sau criticaţi, istoria are să-i judece pentru că ambii au deţinut funcţii de mare importanţă… într-o perioadă cel puţin tristă şi săracă a României.
Poate, de-ar fi condus Statul Major General, respectiv Aviaţia, în vremuri mai plictisitoare, poate că trecerea domniilor lor prin aceste funcţii nu s-ar fi evidenţiat.
Însă, din păcate, în intervalul de timp în care amiralul Gheorge Marin a condus SMG-ul, iar generalul Ion Aurel Stanciu a ţinut în mâini frâiele SMFA… să mai zic? Un inventar al neîmplinirilor, amânărilor şi o pomenire a victimelor, ne-ar întrista (a câta orară?).
Oare nu s-a putut mai mult, domnilor? Sunt sigur că v-aţi ales carierele… ce spun eu? … vieţile de militari ai Armatei României din dragoste şi respect pentru ţară, pentru istoria care ne serveşte drept solidă temelie şi pentru că, în caz de nevoie, ca ostaşi ai Patriei aţi fi fost gata să faceţi sacrificiul suprem. Doar atât?
• Decretul privind trecerea în rezervă a domnului amiral – cu patru stele, Marin Gheorghe din Ministerul Apărării Naţionale;
• Decret privind înaintarea domnului general-locotenent – cu trei stele Stanciu Ion-Aurel în gradul de general – cu patru stele din Ministerul Apărării Naţionale şi trecerea sa în rezervă cu noul grad.
Departamentul de Comunicare PublicăADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALA
DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE PUBLICA
Pe forumul profesioniştilor, pe Semperfidelis, cineva spunea că Ion Aurel Stanciu a primit două stele într-o singură lună.
N-am verificat. Aşa este?