Legaturile trainice dintre SUA si Israel nu mai reprezinta o noutate pentru nimeni. Aceasta prietenie se va concretiza in 20 de F-35-uri noi noute, moca pentru fortele aeriene israeliene. Numai ca baietii astia, destul de putin iubiti de vecini, isi doresc nu mai putin 100 de bucati din temutul F-35 pentru a inlocui actuala flota de fightere, clasa F-16 customizate local in varianta Soufa.

Israelul opereaza in prezent 102 astfel de aparate. Initiala orientati catre F-22-ul interzis pentru muritorii de rand, se vor multumi si cu F-35 chiar daca stramba din nas ca toti ceilalti la secretomania americana.

Dar nu asta ne intereseaza pe noi. Achizitia de F-16, de fapt de avioane noi, stagneaza din lipsa de fonduri iar problemele ROAF au fost si ele intoarse pe toate fetele aici la Resboiu. Chiar daca Iulica m-a asigurat ca batranele Mig-21 LanceR inca mai zboara, pentru ca „le-am vazut eu prietene, iti jur, nu erau tractate si nici nu erau IAR-99 Soim imbracate in carton, ca T-54-urile alea din Noi cei din linia I care vroiai sa para Tiger-uri”, si chiar daca Gripen promite in luna si in stele, offset-uri si un avion mai usor dar superior (zic ei), F-16 ramane favorit pentru a imbraca sigla ROAF.

Mai intai au fost F-16-urile olandeze. Doar un zvon. Apoi, cele amercane, Block 25, sh-uri amarate din rezerva Garzii Nationale. La un moment dat, un prieten cu ceva cunostinte, imi vorbea despre lobby-ul facut de Elbit pentru F-16-uri in camuflaj de desert, deja LanceR-izate. Mai mult, omul imi spunea de un schimb de exeperienta interesant intre piloti ROAF si cei din IAF.

Relatiile noastre cu Israelul sunt si ele trainici si ramificate. In Romania intra ceva valuta din Israel, ca sa nu mai vorbim de transporturile constante de arme trimis pe linia Bucuresti-Budapesta-restul lumii interesate sau de diamantele ce ajung la Amsterdam, pietre despre care gurile rele ar spune ca sunt de conflict, ceva mai spalate.

Cheia in toata treaba sta inca la americani. Eu unul insa o vad o pista de urmarit. Va urma.


IAR 99 Soim

M-am intors din concediu fratilor si e clar ca am facut insolatie. Da, Soimul este favorit dar doar al nostru, din pacate, si, la cum arata lucrurile, asa o sa si ramana, chiar daca pe felia lui, dupa Irak, iata ca si Polonia se arata interesata de avioane de antrenament.

Mai precis, 16 bucati menite sa inlocuiasca modelele actuale din dotare PZL Mielec TS-11 Iskra, cam 100 la numar dar destul de vechi si expirate inca din 2009.

Uitandu-ne la flota de lupta pe care o operezeaza ei in momentul de fata, mizeze pe ceva de productie americana. Asta pentru ca in prezent Polonia dispune de 35 de Mig-uri 29 modernizate, cu o durata de viata estimata pana in 2025, 48 de F-16 C/D Block 52 achizitionate inca din 2003 si 45 Su-22M care vor fi trase pe dreapta in 2016.

Cine sunt competitorii?

Alenia Aeronautica cu M346 Master un subsonic cu o capacitate supersonica limitata si cu ceva contracte la activ. In plus, seamana destul de mult cu Yak-ul 130, rusii bagandu-si coada in proiectul italienilor.

BAE Systems cu Hawk, varianta LIFT mk. 128/T2, cumparate via Finlanda. Singura problema e ca respectivele avioane au o durata de viata maxima pana in 2019. Polonezii se gandesc ca ar putea sa o prelungeasca pana prin 2025 dar costurile nu justifica o asemenea investitie. Hawk-ul este cel mai popular avion de antrenament din lume si se descurca binisor in rol de patrulare, adoptand rapid o gama variata de artilerie de bord.

KAI/ Lockheed Martin cu T-50 Golden Eagle. Supersonic, usor de modificat si customizat, plus ca vine de la LM-ul cel cu F-16. Culmea, taman asta ar fi problema pentru ca polonezii, din calitatea de producatori de avioane, sunt mari amatori de offset-uri, americanii nu prea. In plus, KAI nu prea a reusit in comercializarea T-50-ului dand cateva rateuri convingatoare.

De ce lipseste Rusia din competitie? Pai, cele doua tari se iubesc la infinit si asta spune tot. Totusi, ma asteptam ca Cehia vecina, exportatoare de succes de L-159 sa fie bagata in seama. Nu e timpul pierdut. Cat despre Romania si IAR-ul nostru…..

Sursa: Defense


IAR 95 Spey

Din lipsa de timp si spatiu, ideea unei noi rubrici care sa abordeze proiectele abandonate, romanesti si nu numai, o sa prinda viata de-abia de-acum inainte. Industria de profil nu a dus niciodata lipsa de idei dar, pana la punerea lor in aplicare, s-a vazut ca e o cale lunga.

Si poate ca nimeni nu stie mai bine asta decat I.A.R. 95 Spey, tentativa romaneasca de a produce un supersonic indigen. Situatia curenta a RoAF impinge spre astfel de nostalgii.

Nu a fost un efort haotic. Romania are o industrie aeronautica cu traditie si cu multe aparate proprii dar supersonicul reprezenta un pas inainte.
Proiectul Spey a scos capul în anii ’80 manat pe de-oparte de ambitiile lui Nicolae Ceausesc si pe de alta parte de statutul incomod in care se gasea armata romana, marginalizata de sovietici la capitolul livrari de arme.

Din pacate, lipsa de fonduri si de know how a dus la terminarea Spey-ului fara a se crea macar un prototip. Practic totul a ramas la stadiul de idee si de macheta. Se stia cam ce se dorea, adica o aripa conventionala revolutionara pentru acea vreme, dublu delta si se avea in vedere si chiar doua variante, cu unul sau doua motoare.

Solutia aplicata pentru IAR 93 nu a mai mers pentru ca iugoslavii erau prinsi in propriul proiect, si el ratat. Dar de asta s-au prins mai tarziu.

Proiectul IAR 95 a început sub conducerea inginerului Dumitru Badea. Rezultatul vizat era un avion uşor, monoloc, cu un singur motor care ar fi trebuit să fie capabil de o tracţiune de aproximativ 54 de kN (91 de kN cu postcombustie). Aripa ar fi fost montată sus, şi s-au studiat configuraţii cu unul sau două ampenaje verticale. Din pacate, motorul dorit nu a fost niciodata foarte aproape de existenta, picand atat varianta constructiei unui model propriu cat si cea a achizitionari.

Totusi, proiectul a fost reluat, sub conducerea inginerului Constantin Roşca, sub numele de IAR 101, similar ca specificatii primului proiect, dar ceva mai mare, având patru puncte de acroşare sub aripi. Au urmat mai multe variante, cu unul sau două motoare, cu două ampenaje verticale, cu unul sau doi piloţi. Acestea au fost testate în tunelul de vânt, şi numele proiectului era acum IAR-S. Aparatul cu doi piloţi şi un singur motor părea cel mai promiţător; se prefigura ca un avion multi-rol, capabil atât de vânătoare aeriană, cât şi de atac la sol. Din pacate, tot ce a ramas a fost macheta parcata inca in holul INCAS.

Pentru a testa capacitatea de producţie indigenă a unui avion supersonic, s-a decis construirea unui prototip numit IAR-95ME, de către Întreprinderea de Avioane Bucureşti (astăzi Romaero S.A.), şi un departament al INCREST a fost mutat în apropierea fabricii. Deşi lucrările erau într-un stadiu avansat, s-a renunţat la întregul proiect în 1988, din lipsa fondurilor.

Este FC-1 sau JF-17 reincarnarea lui IAR-95? Intrebam asta acu o saptamana. Probabil ca da. Ar fi fost mai reusit decat un F-16 sh, Block mai vechi? Poate ca nu dar macar ar fi fost indigen. Stiu, suna a nationalism fad dar e nevoie si de nationalism. Oricum, avand in vedere experienta de modernizare a Mig-ului 221 LanceR, probabil ca si Spey-ul ar fi putut fi upgradat succesiv. Mai mult, ar fi constituit baza pentru un eventual nou proiect.

Adevarul este ca totul se invarte in jurul banilor. Atata vreme cat un proiect destul de reusit precum IAR 99 Soim nu este fezabil financiar si nu prezinta interes pentru un export serios (nu o sa mai insist asupra motivelor), este greu de crezut ca Spey-ul ar putea depasi aceasta bariera.

Si asa am ajuns sa discutam de proiecte fanteziste ca IAR 111, pe care ni-l dorim real dar pe care il stim fantasmagoric. Dracului, nici sa aburim nu mai stim.

Caracteristici generale IAR 95 Spey:

* Echipaj: 1 sau 2
* Lungime: 16,0 m ()
* Anvergură: 9,3 m ()
* Înălţime: 5,45 m ()
* Greutate (gol): 7.880 kg ()
* Greutate încărcat: ()
* Greutate maximă la decolare: 15.200 kg ()
* Motor: 1× Tumansky R29-300 , 122kN cu postcombustie ()

Armament:
3.200 kg de muniţie – diverse rachete şi bombe


Mig-ul nostru cel de toate zilele

Stiam despre MIg-ul cazut ca strangea date meteo. Nu stiam ca facea parte dintr-un exercitiu comun aerian romano-american care mai purta si pomposul nume de Golden Lance. Drop Lance cred.

Mig-ul respectiv facea parte dintr-un grup de 4 avioane care ne reprezentau in timp ce americanii au trimis 10 F-15 de la baya aeriana Lakenheath (Anglia) şi peste 150 de militari, inclusiv o echipă de transmisiuni de la baza aeriană Ramstein (Germania).

Faza interesanta este ca dupa ce piloţii americani se dadeau in F-urile lor, urmau să treaca pe Lancere. Stau si ma gandesc ce s-a fi intamplat daca Mig-ul cadea cu doi americani la bord?

Exerciţiul începuse la data de 21 octombrie şi avea ca scop testarea compatibilităţii dintre avioanele LanceR, aparţinând Armatei Române, şi avioanele SUA, precum şi instruirea piloţilor români şi americani pe avioane aparţinând celeilalte ţări. Aici eu nu pricep, parca ne trebuie F-16, nu F-15. Sau vroiau sa injure pilotii nostri si mai tare? Pentru americani cred ca era misto, faceau o excursie tematica in trecut, ceva poze si dupa aia inapoi la bijuteriile lor.

In schimb, in urma accidentului, F-15-urile isi strang catrafusele si pilotii se cara acasa. Iar noi ramanem cu o vanzoleala prin presa si prin politic care, ca de obicei, ar fi trebuit sa se intample inainte. Daca pica un F-15, dupa ce ar fi fost declarat bun de casat, disparea cineva de la americani cu o demisie de onoare? Eu zic ca da. La noi, ministrelul face poze cu mina de om afectat si elibereaza comunicate de presa.

Si, ca bomboana sa stea bine pe coliva si sa fie fotogenica, opozitia a sarit in carca guvernului si a somat autoritatile sa precizeze cand dracu au de gand sa faca ceva cu privirea la inlocuirea MIG-ului 21. Pentru ca in mod, pana in 2012 cand e programat saracu sa treaca la muzeu, e posibil ca toata flota sa aterizeze fortat cu pretul altor vieti. Pentru o forta aeriana care nu se lupta efectiv cu nimeni, avem prea multe victime. Si bineinteles, toata lumea da din colt in colt si colturile sunt ascutite.

In momentul de fata, cu toata rusine de rigoare pentru o tara cu traditie aeriana, propun ca in cazul in care nu facem rost de bani si IAR-urile 99 au alta treaba sa solicitam NATO sa ne faca politie aeriana. De ce nu, prin intermediul fratilor unguri si bulgari. Nici de gluma nu e buna, dar problema e ca nu e gluma.

Sursa: Adevarul


 

Soimu'

 

Sursa: Incas

Bre, cica a zis Moise Guran ca Malaezia sau Tailandezia sunt interesate de IAR-99 SOIM. Veste aflata de pe mail-lista Aviatia.ro. Mai exact, persoana care a anuntat pe Aviatia.ro nu isi aminteste cu exactitate daca e vorba de Malaezia sau Thailanda… ceea ce e mai putin important. Si, cica va fi o competitie intre IAR-99, L-159 si un avion israelian (?). Si tot pe Aviatia.ro s-a spus ca cel mai probabil a fost doar un cerere tip RFI.

Voi ati auzit/vazut ceva legat de subiect?


Polonia: F-16C Block-52. Uau, au voie să decoleze când e udă pista? 🙂

Sursa: DefenseIndustryDaily

Forţele Aeriene Poloneze operează 48 avioane F-16 C/D Block 52 achiziţionate în 2003, însă inventarul lor nu se opreşte aici. Pe aceeaşi treaptă, adică pe aceea a avioanelor de primă linie, Polonia are în dotare şi 25 MiG-29 up-gradate, pe care le vor folosi până în anul 2025:

MiG-29 de la polonezi. Ei nu l-au tras pe dreapta, precum pe la noi.

Sursa: Airliners.net

Alte 45 avioane Suhoi Su-22M sunt programate pentru a fi retrase în anul 2016:

Suhoi Su-22M polonez

Sursa: Wikipedia

La momentul actual, pentru antrenamentul de bază şi cel intermediar, aviaţia poloneză foloseşte avionul turbopropulsor PZL-130 Orlik TC-II:

PZL-130 Orlik

Sursa: Wikimedia

Competitorii pentru dotarea cu avioane de antrenament avansat sunt puţini, dar foarte cunoscuţi. Doar nu vă închipuiţi că Avioane Craiova s-ar fi băgat…

M346 Master de la Alenia n-are complexe. Evident. După ce le-au cam tras-o ruşilor, desprinzându-se din programul comun, au devenit o prezenţă obişnuită prin astfel de competiţii. Şi, cum numai Italia a confirmat contractul pentru vreo câteva avioane (precum România vis-a-vis de IAR-99 Şoim), numai Rusia le face „concurenţă” cu al lor geamăn Yak-130. Zic concurenţă, pentru că în urma divorţului dintre Alenia şi Yak, a rămas ca italienii să vândă only ţărilor cu număr par la poartă, iar rusnacii celor cu număr impar.

Polonezii au luat în considerare propunerea de a achiziţiona nişte Hawk de prin Finlanda, dar şi din varianta modernă Mk. 128 aflată în serviciul Angliei. Finlanda dispune de 49 Hawk Mk.51 vechi, despre care se aşteaptă să atingă finalul resursei undeva prin 2017 – 2019. Alte 18 Mk.66 finlandeze au fost cumpărate din Elveţia, apoi modernizate la începutul acestui an, însă nu sunt şanse ca acestea să fie oferite la vânzare. În concluzie, Hawk-urile oferite de finlandezi nu reprezintă decât o măsură de peticire a dotării, mai exact un competitor numai împotriva unei propuneri de modernizare a PZL TS-11F.

Sud-coreeanul/americanul T-50 Golden Eagle pare a fi la acest moment cel mai interesant competitor, beneficiind de avantajul de a fi singurul capabil de zbor în regim supersonic, ceea ce, adăugat la posibilităţile de înarmare, l-ar transforma într-un avion de luptă foarte ieftin pentru linia a doua. Presa poloneză însă, dau tocmai pe T-50 ca nedeţinând şansa de a fi ales, datorită faptului că are în spate compania americanp Lockheed Martin, aceeaşi care a vândut Poloniei avioanele F-16 şi care a cam dat-o în bară când a venit rândul să implementeze offsetul industrial la care se angajau prin contract.

Cum ruşii n-au şanse de a fi aleşi, iar România nu este reprezentată de Avioane Craiova cu IAR-99 Şoim, se pare că numai vecinii cehi ar mai putea interveni în competiţie, cu al lor L-159. Momentan însă, cehii n-au dat nici un semn.

PZL TS-11 Iskra

Sursa: DefenseIndustryDaily


Poze de la BSDA 2010, la care eu nu am ajuns…

Ministrul Gabriel Oprea, la botul tancului TR-85M1

Seful SMFT, General maior dr. Dan GHICA-RADU, viziteaza standul Fortelor Terestre Romane

Standuri cu tehnica militara la BSDA

Aspect din timpul expozitiei BSDA

Acrobatie aeriana cu un avion IAR 99 Soim la BSDA

Vreau si eeeeuuuu.... Sunt sigur însă, că ar fi trebuit în prealabil să mă rasucească printr-o ascuţitoare 😀

Sursa: Site-ul MApN


OV-10 Bronco                                                                                         Sursa: US Air Force

Indonezia este în căutare de avioane pentru înlocuirea îmbătrânitelor OV-10 Bronco şi BAE Hawk Mk. 53.

Zilele trecute, comandantul Fortelor Aeriene Indoneziene, Mareşalul Imam Sufaat a identificat cinci concurenţi: Aero Vodochody L-159B, Alenia Aermacchi M-346 Master, Chengdu FTC-2000, Koreea Aerospace Industries/Lochkheed Martin T-50 şi Yakovlev Yak-130.

După stirea despre decizia Boliviei de a achizitiona reactoare chinezeşti ( despre care am aflat recent ca vor fi de tipul K-8 Karakorum) pentru antrenament şi lupta împotriva traficanţilor de droguri, nu pot să nu mă întreb, probabil ca şi alţi pasionaţi, ce face Avioane Craiova cu al nostru IAR-99 Soim? Nu am găsit pe nicăieri, cel puţin până la momentul de faţă, vreo informaţie despre prezenţa Şoimului în vreo competiţie pentru export…

K-8 Karakorum                                                                                         Sursa: Sinodefense

IAR-99 SOIM Sursa: RoAF