A fost odata ca niciodata un….baubau. Numele lui era URSS si la capatul celalalt al batului se afla un alt nene pe numele lui Sam. Ca asa e povestea. Apoi, brusc, fara ca Unchiu’ Sam sa-si foloseasca macar puscociul din dotare, baubau URSS s-a dus pe copca, luand cu ele toata floarea cea vestita a proletariatului estic.

Toata bune si frumoase numai ca unchiu’ Sam a ramas cu prea multe puscoace care ruginesc nefolosite. Asa ca a organizat o selectie pentru rolul de baubau si a tot gasit candidati. Povestea continua previzibil cu niste razboaie, teroristi, islamisti, etc, s-asa ajungem la Iran.

Dar ce e cu Iran? Pai Iran are petrol, ii uraste pe americani si pe evrei si strange arme pentru astia. Americanii se pare ca au cam epuizat scenariul cu arme ascunse in Irak asa ca in locul lor urla toti. Vorba filmului, nu mi-e frica de Rusia care are mii de rachete ci ce amaratii care pot strange una sau doua, eventual ilegale. Nu prea conteaza daca Iranul poate expedia la destinatie o arma nucleara, nici ca Israelul vecine detine un stoc necunoscut, evident, la care are dreptul.

Deci? Ce facem cu Iran? Un baubau eficient sta ceva mai mult in functie. Trasaturile de obicei sunt fanfaroniste, baubaul facand jocul public prin proliferarea de amenintari si declaratii ultra-optimiste despre propriile capacitati. Evident, media isi joaca si ea rolul isterizand populatia, cam cum a facut cea din Romania care decreta cu emfaza cu Iranul cel rau se pregateste sa atace Turcia in caz de ceva. Turcia si Israelul. Bai nene, in locul lor, as ataca mai repede direct SUA, pentru ca Sam inca pozeaza in campionul democratiei si s-ar mai retine din riposta. Dar Turcia? Israelul? Iranul ar mai ramane doar o pagina de istorie cand or sa termine astia cu ei.

Bine, ce e cu Iranul? Nu-mi permit sa judec o tara cu vreo 75 de milioane de locuitori si cu o istorie milenara. Iranul este o tara inconjurata de state mai mult sau mai putine dusmane sau corupte. Lasand la o parte Sharia, Iranul are vecini dubiosi, curiosi si invidiosi cel putin. La nord, peste Caspica, troneaza Rusia cea zambitoare, impreuna cu o mana de agitate state fost sovietice. Petroliste si ele si destul de supuse fata de curentul zonei. Mai la est avem Afganistanul, cel plin de trupe americane, si Pakistanul cel alunecos si cu curul in multe luntre. Islamiste sau nu, au propriile probleme. La vest Irakul, si ala plin de americani si oricum dusmanos din fire cu Iranienii, chestii tribale la mijloc. Mai la nord-vest stapaneste Turcia, care nu da doi bani pe dusmanii de orice fel si care e lasata in pace sa-si faca loc in zona in virtutea muschilor proprii. Ok, din punctul meu de vedere, Iranul sta prost. Foarte prost.

Si atunci pe ce mizeaza? Pe armata? Iranul pretinde ca detine o industrie autonoma capabila sa se ocupe de orice, mai ales de propria aparare. Prezinta inventii pe banda rulanta, de la rachete capabile sa doaboare orice tip de avion si pana la avioane invizbile. In realitate, Iranul detine o menajerie interesanta de scule hibride, mosteniri americane, britanice sau sovietice, plus mult laudatele inventii proprii. Sa fim seriosi, pe langa echipamentul pe care-l poseda Israelul sau Turcia, simple glume depasite tehnic. Insa ne amintim cu totii de a 4-a armata a lumii, adica Irakul din anii 90, la fel de demonizat si de stupid.

Mizeaza pe scandal. Pe necesitatea unui baubau galagios si are tot felul de urlatori in toate pozitiile posibile. Mizeaza, ca mai toate regimurile din partea asta a lumii pe stindardul Islamului. Cu totii invoca Jihad-ul impotriva necredinciosilor si mai ales al statului evreu sustinut din toti rarunchii de SUA, care intre timp a atras de partea sa cam toata floarea cea vestita a islamului. Asa ca Iranul e singur, incheind prietenii cu state la fel de dubioase precum Coreea de Nord sau Venezuela. Axa raului? Nazistii au tot dreptul sa fie jigniti de o asemenea comparatie.

Deci, ca sa incheiem: are nebunia atribuita Iranului si Ahmadinejadului suport real? Ar folosi ei daca ar avea arsenalul nuclear din dotare? Poate ca da, poate ca nu. Eu insa as paria pe faptul ca nu sunt nici macar aproape de statutul de putere nucleara in devenire. Se pare ca nu e chiar asa de simplu sa construiesti un arsenal nuclear pentru ca aici e faza tare: tatica, mi-e frica de un nebun cu o arma nucleara dar ala are o singura sansa in timp ce tu, din postura de detinator de arsenal, ai mii de sanse sa-l faci una cu pamantul inainte sa apese pe buton. Si nici faza cu teroristul cu bomba in SUA nu pare chiar asa de simpla.

Anunțuri

BTR-4

Prin 2009-2010, am aflat despre contractul dintre Ucraina şi Irak, în valoare de două miliarde şi jumătate de dolari. O vreme, în presa românească au apărut articole, anchete şi interviuri pe tema beţelor în roate puse de personaje din politica României şi sabotarea unui acord de export de TAB-uri către Irak, pe motiv de neînţelegeri asupra sumelor. Sumelor… mitei.

Astfel, Ucraina a luat faţa României şi a semnat pentru 420 BTR-4, 6 Antonov AN-32B şi repararea a două elicoptere Mi-8.

Lux.

Comenzi de această valoare ar fi însemnat enorm pentru industria de apărare a României. Interesele personale însă, au primat. Aşa-i tradiţia, nu?

Revenind…

Irakienii au fost impresionaţi de calităţile avionului de transport mediu An-32B, comparabile cu cele ale EADS-CASA C-295M şi Alenia C27J Spartan, mai ales asupra performanţelor Antonovului în condiţii de temperatură ridicată.

Comparativ cu precedentul şi bine cunoscutul Antonov An-26, An-32 are nacelele motoarelor amplasate deasupra aripilor, fapt care a permis instalarea unor elici de dimensiuni mari şi la obţinerea unor performanţe superioare: capacitatea de încărcare a lui An-32 este aproape dublă faţă de An-26.

Despre transportorul amfibiu blindat ucrainean, BTR-4, cu ciudă trebuie să recunoaştem că este superior TAB-urilor româneşti.

Din când în când, au mai apărut ştiri despre contract. Toate au făcut referire la sughiţurile livrării…

Mai nou însă, aflăm din Kiev Post – care citează declaraţia unui oficial de la Antonov – cum că Irakul a semnat deja documentele de recepţionare tehnică pentru două avioane An-32, iar până la finalul anului se preconizează semnarea pentru alte două.

Acelaşi ziar ucrainean, anunţa în urmă cu câteva luni că o primă tranşă din numărul total de BTR-4 au fostr deja expediate în Irak: 20 cu rol detransportor, 4 în varianta de comandă şi 2 echipate ca ambulanţe.

Alte 62 BTR-4 erau planificate pentru luna Septembrie a acestui an. Dacă n-au ajuns, probabil că urmează…

Şi uite aşa, am rămas cu buza umflată privind cu invidie peste gard către Ucraina.

Sursa: Defense Industry Daily


Una din imaginile din colecţia de promovare a filmului Stop-Loss

De vreo câteva luni bune n-am mai văzut un film bun. Astăzi, cu noaptea-n cap, m-am apcat de scormonit şi chiar am găsit unul mulţumitor. Deci, Stop-Loss…

Unul dintre personajele principale, avea tatuajul ăsta. Fix aşa cum îl vedeţi.

Întins două ore fără aproape o treime, filmul Stop-Loss s-a bucurat de apriecieri oficiale până la nivelul a două premii şi trei nominalizări. De câştigat, a învins în 2008 şi 2009, cucerind în primul an un premiu Prism, iar în al doilea unul Teen Choice Award. To în acei ani, a fost nominalizat. O dată, în 2008, la un alt Prism, iar în 2009 la două Teen Choice Award.

Actorii nu-s mari vedete, dar pe câţiva dintre ei i-am recunoscut de prin alte filme, majoritatea cu buget nu prea grozav, atât din cele văzute (The Lincoln Lawyer, Cruel Intentions şi Flags of Our Fathers, Chicago Hope, The Way of the Gun) cât şi din cele la care nu am să mă uit vreodată (de exemplu, Sucker Punch, film în care doritorii de a o revedea pe Abbie Cornish, după ce au urmărit Stop-Loss, ori serialul 3rd Rock from the Sun, în care a jucat Joseph Gordon în tinereaţă).

Stop-cadru din acţiunea de luptă desfăşurată în Irak

Cu ce este filmul? Păi, cu oameni normali, nu cu eroi turnaţi din oţelul propagandei. Nici unul nu are puteri supranaturale, scut, kriptonită, pânze de păianjen. Cei din Stop-Loss au sânge, carne şfâşiată, oase rupte şi piele arsă. Army, nu Marines. Naivi, treziţi în iad. Pe fiecare îl aşteaptă câte cineva acasă, iar unii se întorc. Afectaţi, afectaţi psihic, sătui, invalizi. Nimeni nu mai e la fel după o tură prin Irak.

Atât, să n-o dau în spoilere.

Varianta oficială a ceea ce am spus eu, este asta:

A veteran soldier returns from his completed tour of duty in Iraq, only to find his life turned upside down when he is arbitrarily ordered to return to field duty by the Army.

Scurt, pe scurt, atâta cât să vă facă poftă de film.

Suplimentez cu un filmulete-trailer şi mă opresc, pentru a nu strica plăcerea celor care încă nu l-au văzut. Enjoy!

Şi încă o poză, cu happiness, că n-am avut. Măcar de final:

Acasă, se întorc eroii.


Romanii sunt un popor marinimos si caritabil, contrar tuturor aparentelor…

Asa marinimosi si caritabili cum suntem noi, am zis ca ar fi bine sa-i ajutam pe oamenii aia necajiti de la Lockheed Martin  sa mai manance o paine neagra pentru cativa ani.

Deci, ne-am gandit (dupa aparente, chiar suntem hotarati….) sa le cumparam cateva zeci de F16 Bk52, asa… ca sa nu inchida americanii linia de fabricatie si sa nu lase pe drumuri vreo 2000 de angajati.

Aflati la mare ananghie, cei de la LM ne-ar fi purtat recunostinta vesnica (ce mai… ne-ar fi pupat si talpile) si ne-ar fi dat avioanele la pret de nimic, doar pentru ca noi (foarte marinimosi si caritabili) i-am fi scos din…necaz.

Aiurea!!!

Cineva ne-a luat-o ianinte! Cine? Cel mai nou pasalac al americanilor, pardon! Cea mai noua “tanara democratie”, Iraqul!

Dupa ce au curtat o multime de vreme pe cei de la LM, s-au decis sa cheltuie ceva maruntis….+/- 3 miliarde de fosnitori verzi pentru (n-o sa va vina sa credeti!!!!) 18 (optisprezece) F16 Bk52.

Purtatorul de cuvant al Departamentului Apararii, George Little, zice:

„These aircraft will help provide air sovereignty for Iraq to protect its own territory and deter or counter regional threats,” …”They are also a symbol of the commitment to a long-term strategic partnership between the United States and Iraq.”

Laura Siebert , purtatorul de cuvant al LM scrie intr-o declaratie trimisa pe mail:

„Lockheed Martin is pleased by the announcement that the governments of Iraq and the United States have agreed upon a sale of 18 advanced Block 52 F-16s to Iraq,”

… normal ca sunt “pleased” ,ca uite asa vor tine linia de fabricatie deschisa pana in 2015…

De asemenea se mai urmareste o posibila vanzare de 12 bucati catre Oman.

Intrebarea e: de ce cumpara Iraqul F16 in conditiile in care se confrunta cu o puternica insurgenta? N-ar fi mai indicat ceva care sa fie ieftin de operat sa stea mult in aer si sa incarce suficienta munitie? N-ar fi mai bun un turbopropulsor, ceva in categoria AT6, Super Tucano, PC21?

Surse:

Defensenews

Defensetech

– Marius –

 


L-159

Sursa: Aero Vodochody

Printre primele stiri de la MAKS legate de achizitiile de tehnica militara se numara si cumpararea a 24 aparate L-159 Alca de catre fortele aeriene irakiene “nou eliberate”. Asa cum se auzea de cateva luni, Irakul cauta un light combat aircraft pentru antrenamentul pilotilor sai, iar in competitie s-au inscris Aero Vodochody cu L-159 Alca, Alenia Aermacchi cu MB-346 si KAI cu T-50 Golden Eagle care are si capabilitati multirol.

Stirea preluata, din Flight Global, facuta publica de catre Ladislav Simek  (directorul Aero Vodochody) in data de 18 august, arata ca acesta este mai mult decat optimist in ceea ce priveste dealul cu irakienii pentru cele 24 aparate de antrenament de tipul LCA.  Se pare ca acest contract este ca si semnat cu firma ceha.

Nu avem nimic de comentat  despre competitor, deoarece Romania nu a ales sa se prezinte cu aparatul sau IAR-99 Soim la competitive, cum n-a facut-o nici pentru dotarea Malayeziei si nici a Poloniei cu un LCA, nici la participarea in faza de negocieri si nici nu a trimis un aparat pentru demonstratii.

Asa cum stim, aparatul romanesc nu este superior celor din clasa sa, dar la ce costuri de achizitie si de operare se invart fratiorii lui mai mari fata de “porumbelul” autohton te ia ameteala, iar pentru Irak nu era nevoie de un avion de top din randul trainerelor. Mai ales ca n-castigat  o firma prea fericita… aceasta a fost preluata de firma Boeing si pentru a putea vinde este nevoie de aprobarea congresului american.

Una peste alta, pentru noi este inca o palma: neimplicarea autoritatilor in relatiile externe privind sprijinul acordat industriei noastre, in speta industria militara care are nevoie urgenta de un contract pentru a putea supravietui si a putea de aici dezvolta alte programe cum ar fi noul LCA romanesc IAR-XT, neimplicare ce deja a insemnat pierderea unui contract major pentru vanzarea de blindate romanesti in Irak, contract pe care l-am pierdut in fata Ukrainei. Motivul? Nu stiu ce sa spun, incompetenta, nepasarea, lipsa unui interes intr-o afacere cu armament in care nu iese comisionul “la baieti”… sunt multe motivele pe care le putem enumera, dar fiecare pas gresit  sau indecizie pe care cei abilitati nu sunt in stare sa se descurce… toate acestea duc in pasi rapizi catre moartea sigura a economiei nationale, industriei (mult laudate in ultimul an de El Presidente), precum si a armatei romane.

De la mandria de a fi in cateva grupuri puternice precum NATO, UE unde se afla mai marii nostri si pana la a sta relaxat ca ne salveaza ei – economic sau military – daca patim ceva si, ca suntem in siguranta in aceste doua grupuri, pana la realitatea care ne arata ca singuri trebuie sa iesim din rahatul (numit criza) in care am intrat si realitatea ca singuri trebuie sa ne aparam (cu ce?) pana vor ajunge la noi ceilalti membri ai aliantei este cale lunga.

Pentru o implicare mai buna a celor abilitati, pana ca acestia sa realizeze aceste lucruri… o propunere ar fi sa nu se mai taie atatea panglici pentru toate nimicurile, iar cei in cauza sa se concentreze pe lucrurile cu adevarat importante pentru interesul national in loc de taieri de panglici si fotografii peste tot in tara, ca n-a devenit sport national peste noapte.

Cu toate astea sper sa le fi prins bine unora dintre oficialii care au luat prezenta de Ziua Marinei experientasi sa-si fi limpezit mintile.

– ‘ti-ai dracu!

– Raptor –

Sursa: Aereo

 


Caldura mare moncher

Statele Unite ale Americii cheltuiesc peste 20 de miliarde de dolari pe an pentru aer conditionat in Irak si Afganistan. Suma depaseste bugetul anual al NASA si ajutorul promis de catre G-8 pentru consolidarea noilor democratii din Egipt si Tunisia. La risipa asta te gandesti ca ar putea sa ne dea si noua in exploatare niste amarate de F-16 sh, daca tot le vrem, dar nu, sunt chitrosi rau cand vine vorba de unii aliati.

„Pentru a alimenta un aparat de aer conditionat intr-un avanpost indepartat din Afganistan, 3,78 de litri de combustibil trebuie sa fie expediati in Karachi, Pakistan, transportati apoi 1.287 de kilometri, timp de peste 18 zile pe drumurile din Afganistan, care sunt, uneori, putin mai mult decat trasee folosite de capre. Luati in calcul, de asemenea, riscurile care sunt asociate cu transportul combustibililor, la fiecare kilometru parcurs”, spune Steve Anderson, general de brigada in rezerva, care a servit ca logistician sef in Irak.

Anderson estimeaza ca peste 1.000 de militari au murit in convoaie care trasportau combustibil – obiective principale ale talibanilor. Corturile dotate cu aer conditionat in caldura de peste 50 de grade Celsius necesita foarte mult combustibil. Prin eficientizarea acestor structuri, armata ar putea salva vieti si ar putea economisi bani.

Sursa: Hotnews.ro


Drona mica pica

Aveam 11. Mai avem 7. Una a cazut in tara, 3 in Irak. Asa zice wiki. Pentru mine unul e o noutate, chiar nu am auzit despre faptele vitejie ale dronelor romanesti in Irak. As vrea sa stiu si de ce au picat si daca nu cumva avem si prin Afganistan trimise la pascut de talibani.