Cum ziceam, pe zvonuri şi nu pe surse oficiale, să ne murdărim şi noi un pic pe degeţele cu subiectul ăsta.

Vinerea trecută s-au deschis plicurile cu cele două oferte, da? Sper că nu a uitat nimeni…

Prin presa indiană au apărut câteva zvonuri, dar eu le consider chestii „la plezneală”. Am citit patru, dintre care în trei se spunea că Rafale este un pic mai ieftin decât typhoon, iar într-unul se zicea invers.

Ieftineala lui Rafale valorează 5 %! O fi mult? O fi puţin? Cinci procente par puţine, dar cinciul e mare şi rareori scăpam fără restanţe la o mate şi un fel de fizică ce ţinea de antene, dar care dincolo de ambalaj însemna tot matematică… Cam aşa ceva reprezintă „5”.

Pentru India, la o comandă totală de 126 avioane, cei cinci la sută repreantă preţul a şase Rafale!!!

So, pentru acelaşi preţ s-ar alege fie cu 126 typhoon, sau cu 132 avioane multirol Rafale! Adică, e ca şi cum Dassault ar oferi cadou câte un omnirol Rafale pentru fiecare escadrilă de douăzeci de avioane.

Adicătelea, matematic vorbind, dacă estimăm că un typhoon costă 100 de milioane de zgomoţei americani, iar multirolul Rafale doar 95 – cu cinci la sută mai puţin, nu? – înseamnă că diferenţa dintre cele două oferte ar reprezenta 630 milioane, care s-ar putea transforma în 700 de rachete MICA, la un preţ de 0,85 milioane dolari.

Treaba asta, ar arăta cam aşa:

O fi greu să alegi?

Trăgând linie, concluzia este următoarea: oferta francezilor de la Dassault bate pe cea a europenilor implicaţi în programul avionului de vânătoare Typhoon: cu Rafale, indienii se pot alege fie cu încă şase avioane Rafale pe lângă cele 126 pe care le plătesc, ori cu un bonus de şase rachete MICA pentru fiecare Rafale cumpărat.

Beeeton!

Sursa: Rafale News


Azi dinspre New Delhi s-au mai aflat oarece vesti. Se vorbeste pe la colturi ( prin presa indiana ) ca Rafale ar fi favorit in licitatia pentru 126 de bucati ( la 10.4 miliarde de fosnitori verzi ) datorita pretului mai avantajos fata de celalalt calificat in semifinale, Eurofighter.

Rafale in pereche


Chipurile, Typhoon-ul ar fi cel mai scump dintre cele doua pasaroaie, ambele avand preturi cuprinse intre 80 si 110 milioane $
Rezultatul final al competitiei ar trebui sa fie dat publicitatii in 2-3 saptamani…

( Pun pariu ca cineva de p’aci o sa delireze de fericire cand va vedea asta 😉 )

Sursa FOTO:
ACIG

Sursa:
Armstass


D-day – Deschide day =))

Aşeaa.

Iaca bârfele:

  • Rumor N°1 : Dassault bid would be only marginally lower, meaning that it will take some time to find out the best offer including all parameters.
  • Rumor N°2 : both bids would be above the initial 42,000 Krore ($10 billions) estimate of the Indian MOD stated in 2007. That’s not really a surprise but, now, some sources are talking about $20 billions which is a huge increase.
  • Rumor N°3 : A scheduled meeting, on the sidelines of the G20, between French president Sarkozy and Indian Prime Minister Manmohan have been canceled and the cause could be related to the MMRCA and the opening of the bids.

Fara poza, ca ale indienilor sunt urate. LanceR-ul nostru e cel mai ’21 frumos, este? 🙂

*

Dupa ce India si-a transformat teritoriul intr-o adevarata plantatie de MiG-uri 21 infipte prin sol, iaca decizia:

„The MiG 21s will be disabled until 2015-16. I think the last of the squadrons of the aircraft will be off until 2017, „

zicere de la Ministrul Apararii Lor – MM Pallam Raju

De-a latul timpului, India a detinut 946 avioane de tipul MiG-21, dintre care 476 cu mai putin succes. Adica le-au facut zob.

In 45 de ani… Nou record!

Ministrul Lor a zis si ca escadrilele vor fi gradual redotate cu LCA si Su-30MKI.

Macar al Lor se va tine de cuvant. Da, domnu’ Oprea, e un apropos!

Legat de purchase-ul celor 126 MMRCA, Raju a declarat ca decizia asupra acestui mega deal va fi luata mai tarziu, dar anul acesta.

Piata sta, este? Iar noi si spottersii de abia asteptam sa se ia deciziile, prin toate tarile pe unde se bate pasul pe loc.

Macar, la indieni se va alege dintre Rafale si ala… cum ii zice? Typhoon…

Sursa: Hindustantimes


Indienii par a fi tentati sa creasca miza majorand numarul de avioane incluse in MMRCA de la 126 la 189. Totul depinde de succesul proiectelor indigene de modernizarea a SU-30MKI, a avionului de generatie 5 dezvoltat impreuna cu Rusia si a proiectului HAL Tejas.

Mutarea nu va afecta decizia de a opta intre Rafale si Eurofighter, fiind exclusa o revenire in competitie a participantilor eliminati, chiar daca americanii, cu F-16 si F/A-18 ar avea un avantaj datorita costurilor suplimentare generate de cresterea comenzii.

Sursa: Defensetalk


Dupa MMRCA-ul indian, o alta competitie majora de achizitie este demarata de Coreea de Sud sub denumirea de FX-III. Confruntata cu probleme in ceea ce priveste propriul proiect pentru un avion de generatie 5, Seoul-ul nu a mai lungit povestea si a anuntat demararea competitiei a carui miza sunt 60 de avioane de lupta si 7,86 miliarde de dolari.

Si competitorii nu lipsesc, la fel si surprizele. Daca F-15 Silent Eagle de la Boeing si F-35 Lightning II de la Lockheed Martin par alegeri naturale tinand cont de FX-I si II, suprinde implicarea rusilor cu T-50 PAK-FA de la Sukhoi, un avion inca in faza de proiect, mult mai in urma decat F-35. La numaratoare mai intra si EADS cu Eurofighter Typhoon insa sansele ca europeanul din clasa 4,5 sa castige sunt mici pentru ca legaturile cu coreeni sunt minimale, ei participand si la FX-II in 2008, cu o oferta considerata la aceea vreme mai buna decat a castigatorilor de la Boeing, si totusi data deoparte din considerente politice si strategice.

Si, pentru ca in plina criza au bani multi dar si vecini nervosi la nord de ei, coreeni arunca pe piata bani multi pentru a cumpara 36 de elciptere de atac. Competitorii luati in calcul sunt AH-1W SuperCobra celor de la Bell, AH-64D Apache Block III de la Boeing, EC-665 Tiger de la Eurocopter si T-129 Mangusta de la AgustaWestland.

Ambele competitii se incheie anul viitor in octombrie.

Sursa: Asian defense


Mig-29K

Indianii au pus stop pe comanda de 29 de Mig-uri 29 K lansata in 2010 pentru marina indiana dupa ce saptamana trecuta in Rusia a picat un aparat de antrenament pentru acest model. In joc sunt ceva parai, aproximativ 1,5 miliarde.

Indienii sunt obijnuiti cu K-ul dar cam circumspecti. Oricum, relatia din India si Rusia nu mai e ce a fost dupa ce Mig-35 a fost primul avion eliminat din MMRCA-ul indian.

Mai mult, indienii au tras si ei pe dreapta Mig-urile 29K din dotare, la fel si rusii care au permanetizat masura pentru tot ce e Mig-29 in batatura proprie.

Sursa: Defensenews