Fregata FFG-61 Ingraham, clasa O.H. Perry

Sursa: Scoop Deck blog/Military Times

Cum spuneam într-un articol anterior, fregatele americane din clasa O.H. Perry au fost „castrate” de lansatorul prova, capabil să tragă atât rachete navă-navă, cât şi din cele navă-aer, navele ramânând doar cu instalaţiile lansatoare de torpile, tunul de 76 m.m. şi tunul cu 6 ţevi, ultrarapid, antirachetă, de 20 de m.m.

Fregata Ingraham, din imaginea de mai sus, va fi prima la bordul căreia se va suplimenta armamentul cu un tun Mk 38 Mod 2, telecomandat.

Tunul Mk 38 cal. 25 m.m.

Sursa: Defense Update

Arma este aceeaşi cu cea a variantelor Mod 0 şi Mod 1, însă în această evoluţie, marinarii pot ţinti şi executa foc de la o consolă aflată pe punte sau din CIC (Combat Information Center).

Tunul Mk 38 la bordul navei Armidale

Sursa: Defense Update


FFG-8 USS McInerney 2004

Sursa: Defense Industry Daily

La data de 19 Februarie 2010, Pakistanul a solicitat în mod oficial achiziţia fregatei americane USS McInerney, din clasa Oliver Hazard Perry, plus piese de schimb, echipamente şi documentaţia necesară. Se estimează că transferul şi pregătirea navei, vor costa 78 milioane de dolari.

In anul 2009, USS McInerney a găzduit încercările de teste pentru elicopterul UAV naval MQ-8B Fire Scout, în cadrul unor operaţiuni anti-drog din regiunea Caraibelor.

Clasa de fregate O.H. Perry încă slujeşte steagul american, dar navelor le-au fost demontate lansatorul universal Mk.13 din prova, care deservea rachete SM-1 Standard anti-aeriene şi pe cele anti-navă de tipul RGM-84 Harpoon. Armamentul rămas este format dintr-un tun automat de 76 m.m., sistemul CIWS Phalanx de 20 m.m. şi torpilele. Cel mai probabil, Pakistanul o va primi în această configuraţie.

Fregatele Perry servesc de asemenea şi în marinele militare ale Australiei, Egiptului, Spaniei, Taiwanului si Turciei.

Sursa: Defense Industry Daily


USS John Hall (FFG-32)/ O.H. Perry class

INFORMAŢIE DE PRESĂ

Fregata americană USS JOHN HALL va face o escală, în perioada 15-19 februarie, în portul Constanţa. Cu acest prilej, o delegaţie condusă de comandantul navei, căpitan-comandorul Derek M. Lavan, va avea întâlniri cu conducerea Comandamentului Flotei şi cu autorităţile publice locale.
Pe parcursul vizitei în România, fregata USS JOHN HALL va desfăşura exerciţii navale în comun cu fregatele „Regele Ferdinand” şi „Mărăşeşti”, la care va participa şi un elicopter Puma Naval.
Programul echipajului navei americane mai cuprinde vizitarea Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, activităţi sportive cu marinarii români, precum şi un tur al principalelor obiective turistice din municipiul Constanţa.

Fregata USS JOHN HALL este a 24-a fregată purtătoare de rachete din clasa Oliver Hazard Perry. Nava a fost construită în şantierul Bath Iron Works şi a intrat în serviciul Forţelor Navale Americane pe 26 iunie 1982.
Informaţii suplimentare despre navă puteţi obţine accesând site-ul http://www.hall.navy.mil/default.aspx

USS JOHN HALL

USS JOHN HALL

Sursa: Navy.ro