[…]Obişnuiam să-l adulmec, prelung, încercând cu ochii închişi să-i aflu miresmele, să i le identific şi să mi le fixez în minte, pentru că vântul de aerodrom duce şi aduce cu el mireasma zborului, acel mai-mult-decât-parfum ce înfioară cunoscătorii, pe cei ce trăiesc în mijlocul lui, dar şi pe acei ce l-au gustat cândva, odată, atunci când fiinţa lor a vibrat pentru prima oară la acel tablou senzorial ce s-a impregnat în ei profund, complet, fără întoarcere… El îi dă aerodromului militar mirosul lui specific, adunând şi combinând ca un chimist iscusit miresme de petrol ars în inimi de motoare turboreactoare, de cauciuc de pneuri polizate la aterizări şi uzate de motokilometri, de dale de beton şi smoală încălzite de soare, de viaţă mecanică şi organică amalgamată într-un tot coerent şi unitar, de forfota unei zile de zbor în care se construiesc cu efort, migală şi precizie punţi către cerul de deasupra. […]

Continuarea, in Gandul saptamanii (I), la camaradul nostru, Poetu’, cu un click aici.


Am înclinat mai mult, finalizând virajul abrupt, cu o intrare pe direcţie nervoasă, pe-o aripă, picând de la trei mii cu motor, dar fără cuplarea forţajului. Încă nu era momentul, aşa că l-am lăsat să coboare până am văzut culmea retezată a muntelui umplându-mi parbrizul blindat. Am simţit mâna lui Lupu’ cum mi-a ciupit manşa, ridicând o idee botul. Acolo intenţionam şi eu să-l aduc, aşa că mi-am văzut de apropierea vijelioasă, cu opt sute citiţi pe vitezometru.

Foţaj!, am dat hotărât pe radio, ordonându-i lui Dex cuplarea postcombustiei când mai aveam vreun kilometru şi ceva până la gardul dinspre vest al unităţii.

Dubla noastră a trecut printre o gheretă supraînălţată a unei santinele şi amplasamentul unei staţii radar, în timp ce Dex şi Jan au trecut pe partea cealaltă a staţiei, cu paratrăznetele unei clădiri în dreapta lor.

Cred că le-am cam crăpat ficaţii în ei…!

Am bubuit peste unitate în forţaj, cu vreo nouă sute la oră, trecând peste acoperişurile construcţiilor, dar cu suliţele paratrăznetelor depăşindu-ne cu mult înălţimea de razmutare. Nu vreau să ştiu ce efect a avut furtuna sonoră dezlănţuită de cele două ajutaje de reacţie, dar ceva îmi şoptea în cască faptul că băieţii de la Luna n-or să mai primească de băut când se vor întâlni cu ei în oraş data viitoare…

Trage!, i-am amintit cu glas gâtuit lui Dex intrarea în şandela abruptă post-razmut, când urcam sprijiniţi de forţaj şi ne înşurubam în trei tonouri lente, aşa, de efect.

După noi, potopul…

Urcam abrupt, lăsând în urmă urletul sălbatic al celor două motoare cu reacţie, undă de şoc ce se izbea de pământ şi ricoşa în toate părţile, spărgându-se şi continuându-şi drumul de undă comprimată, proiectil invizibil de sunet şi aer.

Ne-am potolit pe la vreo patru mii cinci sute, revenind la orizontală şi trăgându-ne sufletele.

Aşa se execută un razmut la noi la câmpie, toarşe maior…!, am dat pe radio, umflându-mă în pene.

Un fir din frumusetea zborului. Cateva momente doar. O felie din fascinanta aventura care se poate trai doar intr-un supersonic.

Povestea completa, o puteti citi aici: Aerodromul norilor, episodul 4.

Respect!