Deutsches Museum de la Munchen:

Messerschmitt Me-262 la Deustches Museum

Junkers... dar care?

Cu presupusul nu-mi dau, ca nu-s atât de priceput. Ce avioane or fi?

Neidentificate

Cred ca este un F-104 Starfighter

Multumiri pentru prietenul Andrei Gaceff, care a donat din nou blogului Resboiu material pentru galeriile „Duminică dimineaţa”.


Polonia: F-16C Block-52. Uau, au voie să decoleze când e udă pista? 🙂

Sursa: DefenseIndustryDaily

Forţele Aeriene Poloneze operează 48 avioane F-16 C/D Block 52 achiziţionate în 2003, însă inventarul lor nu se opreşte aici. Pe aceeaşi treaptă, adică pe aceea a avioanelor de primă linie, Polonia are în dotare şi 25 MiG-29 up-gradate, pe care le vor folosi până în anul 2025:

MiG-29 de la polonezi. Ei nu l-au tras pe dreapta, precum pe la noi.

Sursa: Airliners.net

Alte 45 avioane Suhoi Su-22M sunt programate pentru a fi retrase în anul 2016:

Suhoi Su-22M polonez

Sursa: Wikipedia

La momentul actual, pentru antrenamentul de bază şi cel intermediar, aviaţia poloneză foloseşte avionul turbopropulsor PZL-130 Orlik TC-II:

PZL-130 Orlik

Sursa: Wikimedia

Competitorii pentru dotarea cu avioane de antrenament avansat sunt puţini, dar foarte cunoscuţi. Doar nu vă închipuiţi că Avioane Craiova s-ar fi băgat…

M346 Master de la Alenia n-are complexe. Evident. După ce le-au cam tras-o ruşilor, desprinzându-se din programul comun, au devenit o prezenţă obişnuită prin astfel de competiţii. Şi, cum numai Italia a confirmat contractul pentru vreo câteva avioane (precum România vis-a-vis de IAR-99 Şoim), numai Rusia le face „concurenţă” cu al lor geamăn Yak-130. Zic concurenţă, pentru că în urma divorţului dintre Alenia şi Yak, a rămas ca italienii să vândă only ţărilor cu număr par la poartă, iar rusnacii celor cu număr impar.

Polonezii au luat în considerare propunerea de a achiziţiona nişte Hawk de prin Finlanda, dar şi din varianta modernă Mk. 128 aflată în serviciul Angliei. Finlanda dispune de 49 Hawk Mk.51 vechi, despre care se aşteaptă să atingă finalul resursei undeva prin 2017 – 2019. Alte 18 Mk.66 finlandeze au fost cumpărate din Elveţia, apoi modernizate la începutul acestui an, însă nu sunt şanse ca acestea să fie oferite la vânzare. În concluzie, Hawk-urile oferite de finlandezi nu reprezintă decât o măsură de peticire a dotării, mai exact un competitor numai împotriva unei propuneri de modernizare a PZL TS-11F.

Sud-coreeanul/americanul T-50 Golden Eagle pare a fi la acest moment cel mai interesant competitor, beneficiind de avantajul de a fi singurul capabil de zbor în regim supersonic, ceea ce, adăugat la posibilităţile de înarmare, l-ar transforma într-un avion de luptă foarte ieftin pentru linia a doua. Presa poloneză însă, dau tocmai pe T-50 ca nedeţinând şansa de a fi ales, datorită faptului că are în spate compania americanp Lockheed Martin, aceeaşi care a vândut Poloniei avioanele F-16 şi care a cam dat-o în bară când a venit rândul să implementeze offsetul industrial la care se angajau prin contract.

Cum ruşii n-au şanse de a fi aleşi, iar România nu este reprezentată de Avioane Craiova cu IAR-99 Şoim, se pare că numai vecinii cehi ar mai putea interveni în competiţie, cu al lor L-159. Momentan însă, cehii n-au dat nici un semn.

PZL TS-11 Iskra

Sursa: DefenseIndustryDaily