Hosni Mubarak

Tic… tic… tic.. tic.. Atenţiune, a fost Hosni Mubarak.. – Iulian Iamandi.

„Egiptenii vor descoperi în curând că sunt dezamăgiţi.” – Radu Tudor.


Dacă îmi şopteşte publicul numele emisiunii, promit să schimb titlul postului ăstuia.

N-am prins-o de la început, dar a fost plăcută.

Cu ocazia asta am aflat că sistemele de rachete sol-aer care vor fi instalate pe teritoriul României vor fi de tipul SM-3, după ce s-au luat în calcul trei variante: Patriot, SM-3 şi, după cum s-a exprimat generalul Croitoru, sistemul aflat in dezvoltare în Israel, după Arrow. Parcă aşa a zis. S-o fi referit la Arrow 2, ori la 3?

De asemenea, s-a mai spus că radarul va fi amplasat în Turcia, ceea ce e bine. Sau rău, din punctul de vedere al iranienilor.

Mircea Paşcu nu s-a sfiit să spună că, probabil, Rusia urmează să ne urecheze la un moment dat, spre mulţumirea celor 22 milioane de cetăţeni români care deja pariaseră pe asta.

Şi, spre mulţumirea mea, am pariat bine la rândul meu: în Marea Neagră vom avea baterii plutiroare cu AEGIS, pe post de canoniere.

Articolul meu, aici:

O nouă formă a politicii canonierelor


În Jurnalul Naţional de astăzi, analistul militar Radu Tudor ne prezintă un editorial caracteristic: o informaţie-două, multă diplomaţie şi elenganţă în scris.

Din păcate, dintre puţinii jurnalişti care atacă şi subiecte militare, doar Oana Dobre (de la Evenimentul Zilei) pune sare degetul pe rană, prin articolele, interviurile şi anchetele pe care le semnează. Radu Tudor nu muşcă şi nici nu latră, iar Mihai Diac…

Din editorialul „Trupe avem. Dotare ne mai trebuie”, răsar două informaţii: avem două moderne avioane de transport C-27 Spartan calde-călduţe, vopsite în culorile noastre, dar care se plictisesc prin curtea producătorului; a doua informaţie este legată de bătrânul program de înzestrare a Forţelor Aeriene Române cu un avion multirol:

Deşi sunt mai multe companii ofertante, totul se joacă în jurul răspunsului guvernului SUA, care stă să vină. Dacă cerinţa noastră pentru 28 de avioane F16 second-hand (24 de luptă, 4 de antrenament) nu va depăşi suma de un miliard de dolari (circa 800 de milioane de euro), foarte posibil ca argumentul financiar să vină în favoarea celui strategic existent deja. Acela de a bate palma cu americanii. Şi aici suntem însă în al 12-lea ceas, cu etapele de implementare a noului avion de luptă mult depăşite.

Sursa: Radu Tudor, Jurnalul Naţional

Punem pariu că, aşa cum Pumele, SOCAT sau ne-SOCAT, n-au beneficiat de excelentele motoare Makila, nici eventualele F-16 second-hand, în programul de modernizare, nu vor avea parte de noile motoare Pratt & Whitney PW-100-229 ?


Dezbaterea bugetului apărării pe 2010 mi-a reamintit de situaţia nefericită a sectorului de apărare. Cu 1,31% din PIB, la fel ca anul trecut, nici nu poate fi vorba de rezolvarea gravelor probleme de înzestrare militară. Nu doar pentru forţele aeriene, dar acolo e situaţia cea mai grea.

Aşa îsi începe Radu Tudor editorialul „Cu şi fără pilot” din Jurnalul Naţional de astăzi, după care pune degetul pe rană şi ne vorbeşte despre programul de înlocuire a Lancer-ului cu un avion nou de luptă:

Dacă amânăm din nou, există două variante, ambele neplăcute. Prima – rămânem cu spaţiul aerian neprotejat din 2012 şi ne rugăm (ca balticii) de alţi membri NATO să ne ajute. A doua – ne ducem cu basca în mână la ruşi să ne prelungească resursa de zbor a MiG-urilor. Ceea ce pentru un stat aliat n-ar fi nici onorabil, nici de dorit din punct de vedere strict militar.

Eu aş zice că, de fapt, avem numai prima variantă. Probabil Radu Tudor a uitat că ruşii sunt supăraţi pe noi pentru Lancer, considerându-ne cam ţepari, iar up-grade-ul româno-israelian ca fiind unul neautorizat. Noroc că de prin ’70 ne fabricăm o bună parte a pieselor de schimb (nu şi motoarele!) şi în plus, avem la dispoziţie nişte MiG-21 nemodernizate pe care le canibalizăm, pentru a menţine funcţionale Lancerele. Noroc… mare noroc! Altfel am fi fost aidoma balticilor, de ani buni. Pe scurt, nimic nou. S-a mai zis..

A doua parte a editorialului este mult mai interesantă, referindu-se la avioanele fără pilot:

De la sfârşitul anilor ’90, Armata Română gestionează prin serviciul ei de informaţii, DGIA, un sistem de avioane fără pilot (UAV) Shadow 600. În Balcanii de Vest (Bosnia şi Kosovo), Irak sau Afganistan, aceste avioane au consolidat o capabilitate nişă, o specializare apreciată în NATO. E vorba despre culegerea de informaţii, de protecţia trupelor, monitorizarea traseelor de luptă, identificarea suspecţilor sau a dispozitivelor improvizate explozive (IED). Au fost nouă UAV. Unul a căzut în 2000, alte trei au fost pierdute în Irak pe fondul uzurii accentuate în condiţii climatice foarte dificile. În peste 3.000 de ore de zbor şi 800 de misiuni s-au cules informaţii vitale pentru activitatea forţelor coaliţiei în toate teatrele.

Pentru că acest aparat nu se mai fabrică şi e o problemă serioasă cu asigurarea pieselor de schimb, militarii noştri au fost forţaţi să canibalizeze două avioane pentru a menţine încă trei operaţionale. Ele mai pot funcţiona maximum un an în condiţiile dificile din Afganistan. În 2010 este esenţială achiziţionarea a două sisteme de avioane fără pilot, care să consolideze capabilitatea military intelligence a României în NATO şi să-i protejeze pe militari în cele mai dificile misiuni antiteroriste. Recunoaşterea aliată a venit deja prin crearea unui centru de excelenţă în acest domeniu la Oradea. Fără dotarea esenţială, efortul de până acum ar fi oarecum inutil. E vorba despre 12 UAV-uri noi cu o cheltuială maximă de 50 de milioane de dolari, dintr-un buget de circa două miliarde de dolari. Fie că vom continua colaborarea cu firma americană AAI, fie că acceptăm oferta tentantă a israelienilor care ne pot furniza mai performantele Hermes, aceste sisteme nu trebuie să lipsească din dotarea Armatei Române.

&:

Ca să închidem cercul obligatoriu al protecţiei aeriene a României, sper ca la vizita preşedintelui Sarkozy din luna martie să batem palma şi pentru sisteme de rachete noi. Despre cele vechi aflate încă în uz nu vorbim, să nu afectăm securitatea naţională….

Radu Tudor, de-ai şti pentru ce îmi doresc eu să se bată palma la vizita lui Sarko…

1. Rafale, 48 de bucăţi avioane multirol simplă comandă şi 12 în dublă comandă;

2. Andrasta, 3 bucăţi submarine costiere;

3. Gowind, 4 bucăţi corvete din care şi bulgarii au comandat (s-a cam dus pe copcă contractul);

4. Leclerc, 62 bucăţi tancuri, pentru brigada mecanizată pe care România s-a angajat să o pună la dispoziţia NATO;

5. Sisteme SAM Aster şi MICA atât pentru dotarea trupelor de uscat, cât şi pentru echiparea fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria;

6. Elicoptere Lakota pentru înlocuirea Alouette-lor;

Etc. Deja seamănă a listă către Moş Gerilă…

Închei seria de citate cu:

Multă lume întreabă de ce avem nevoie de aşa ceva. Când şoselele arată cum arată sau lipsesc cu desăvârşire, când spitalele se zbat în dificultăţi majore sau educaţia e „ciuruită” financiar. Nici o discuţie pe tema bugetelor unor instituţii fundamentale nu se pune în aceşti termeni. Nu desfiinţăm Armata ca să avem medicamente. E profund iraţional.