Aşa, ca gest mai mult, că de ceva vreme nu am mai avut timp să ne ocupăm serios de Sâmbăta Fantastică. Cel puţin nu atât cât ne-am fi dorit…
Mare anunţ mare:
Concursul anual de proză scurtă Helion invită toţi creatorii talentaţi şi ingenioşi din SF-ul românesc să-şi trimită lucrările la ediţia jubiliară, a 25-a, care îşi va desemna laureaţii la 15 noiembrie 2011.
Lucrările originale, avînd maximum 30000 de semne tipografice, se vor expedia prin poștă sau e-mail pe adresa redacției Helion redactiahelion@gmail.com, pînă la 30 septembrie 2011 (data poștei sau internet). Fiecare lucrare va fi însoțită de un CV al autorului.
Premiile sînt în valoare totală de 1500 lei, după cum urmează:
Înainte să mă apuc de ea, am dat-o cuiva şi mare ţeapă mi-am luat! După ce a citit-o, mi-a zis: băi, nu o să îţi vină să crezi cine îi face bucata lui Dan ăla… Porculeţul, care citise cât am fost relativ vecini primele sale trei cărţi din viaţă, toate din ce găsise pe la mine, m-a făcut să cred de-a lungul întregului roman că Jane e în spatele trebii ăleia. Uneori mă mai gândeam şi la senator. O bănuiam scurt şi pe April, din dragoste. Apropos de sex, ar fi fost mai mişto dacă agenta şi secretara chiar s-ar fi combinat – probabil lui Ben Bova i-a fost frică să treacă de la pofta mândrelor, la ceva mai mult.
Powersat e mişto, şi probabil că unora chiar le provoaca senzaţia aia de a nu o mai lăsa din mână până ce dau cu ochii de final.
Este cea mai mişto carte pe care am citit-o de câteva vieţi încoace: are unhappy ending. E cu final nefericit, bre!!! Ăla bunu’ nu se alege cu fata, pierde o grămadă de fericire, o pierde şi pe fata care îl iubea din umbră şi foarte probabil n-ar mai fi avut parte nici de fata de la revista de aviaţie, de-ar mai fi continuat cartea. Deci, personajul principal pierde aproape tot. E praf. E jale în sufletul lui şi realizează asta – niciodată nu va putea fi fericit. Dar o să aibă la bani… Mulţi, enorm de mulţi! Pervers de mulţi dolari! Neruşinat de multe sute de milioane şi apoi de miliarde de dolari americani! O grămadă de bani care nu-i vor putea cumpăra niciodată, vreodată, fericirea.
El, singurul cu satelit producător de energie şi avioane orbitale şi cosmodrom particular, şi avion de colecţie, şi maşini, şi cu orice, el singurul cu satelit furnizor de energie şi fermă de rectene, el singur va rămâne veşnic singur şi mai ales nefericit.
Urăsc poveştile cu happy end. Sunt doar poveşti din poveşti şi poveşti din filme.
Dan Randolf a ajuns să aibă totul, pentru ca începând de atunci să înţeleagă ce puţin posedă dintre cele importante.
V-aş spune câteva cuvinte, dar amân. Amân pentru momentul în care o să dau de un banner mai mare. Evenimentul merită promovat. Acum însă, vă las să vă chiorâţi cot la cot cu mine. Are cineva o lupă?
Din numărul trei al fanzinului, să lipim aici un cuprins:
Editorial – SF-ul şi moartea culturii, de Bogdan S. Popescu
(la momentul acesta, înca nu am avut timp să o citesc, deşi trei-ul s-a lansat de vreo săptămână… ce vroiam să zic? ah… îmi tot fug ochii înspre titlul editorialului şi mai că-mi vine să pun pauză ca să-l citesc.)
Opinii – Radiografie asupra genului fantasy, de Alexandru Andronic
(sigur am să citesc imediat şi articolul ăsta. eu nu mă descurc cu catalogarea pe genuri & co. şi de fiecare dată când am ocazia, încerc să îmi mai aprind câte o lumină în cap.)
Artă imaginară – I got the blues, de Antonio Stanca
(las pe mîine, pentru clătitul ochilor, ca desert după galeria de poze de la Dumimică Dimineaţa de pe Resboiu)
Debut – Kyoko, de Aminah-Brânduşa Tănasă
– Adnana, de Florentin-Ionuţ Haidamac
(înghit în sec. întotdeauna mi-au plăcut debuturile. prima oară e memorabilă!)
Povestiri – Asia rătăcită, de maestrul Ovidiu Bufnilă
E foarte mişto să n-ai job, dar să ai bani. Io aş sta toată ziua pe citeală. Şi bere. Şi gagici. Cum, nu m-am născut în locul potrivit? Şi dacă mă năşteam în Salvare, eram mai cu noroc? Lol…
Deci, zdrang, preview la Powersatul lui Ben Bova.
E mişto, mică şi groasă, iar la traducere, a făcut treabă bună meşterul Mircea Pricăjan.
Povestea cărţii e aşa: am cumpărat-o la Gaudeamus, pentru un preţ incredibil. A fost editată de Millennium Press şi am luat-o exact la plecare şi mai exact, cu aproape ultimii bani din buzunare. Ah, ba nu.. mai aveam nişte monezi.
N-o cunoşteam şi nici nu poftisem vreodată la Powesat, dar la preţul cu care era oferită spre vânzare, dacă n-ar fi fost ceva bun de ea, nici regrete n-aveau să fie.
Între coperţi, Ben Bova a scris un roman frumos. Petroliştii arabi şi teroriştii arabi, ameninţă America, dar băiatul bun, Dan Randolph, are un plan: a construit un satelit pe orbită geostaţionară. Nu, nu este satelit-anti-arabi. E mai al dracu’. Hai, recunosc, tot anti-arabi e, pentru că panourile sale solare întinse pe mai multe mile, captează lumina soarelui în orice moment din cele douăzeci şi patru de ore ale zilei. Planul este să transmită energia pe sol, prin raze… microunde, bla-bla, reconvertind-o cu o antenă maaaare, printr-un deşert. Planurile sale minunate, sunt însă afectate de sabotarea arăbească, ce face praf naveta low-cost/avionul orbital dezvoltat de compania lui Randolph, Astro Corporation, care cu ocazia asta pierde şi pe pilotul de test în incident. Apoi, Astro Corp. ajunge în pragul falimentului.
De aici înaite, Dan Randolph a cam pus-o. Poate cere ajutor… poate accepta ajutor, poate vinde părţi din pachetul de acţiuni ale companiei… Fosta sa iubită, actualmente senator, propune o lege… Eh, dar deja mi-o iau degetele pe dinainte limitei intenţionate şi dezvălui prea mult.
E doar un preview, nu?
Continuarea, adică recenzia, va veni cu detalii mai multe imediat (daaa…, sanchi! ) ce termin de citit romanul.
Cel mai tare titlu!!!! Aşa suna subiectul unui mail pe care l-am primit şi vi-l lipesc dedesubt:
Comunitatea internaîională ar trebui să se pregătească pentru o apropiată întâlnire cu civilizaţiile extraterestre, a declarat luni Academia de Ştiinţe din Regatul Unit, la capătul unui
studiu cu privire la existenţa vieţii în Univers, relatează BBC Online.
„În baza cunoscutei ecuaţii Drake, care ajută la determinarea numărului de civilizaţii din galaxie şi posibilitatea venirii în contact cu ele, putem spune că, în fiecare moment, în
Univers, există între 10 şi 100 de civilizaîii extraterestre” – a declarat unul dintre autorii raportului, profesorul scoţian Martin Dominik, de la St Andrews University.
„Aceasta este estimarea cea mai conservatoare, de fapt, sunt mult mai multe forme inteligente de viaţă” – a adăugat el.
Formula menţionată a fost elaborată de Frank Donald Drake – profesor de astronomie şi astrofizică la Universitatea Santa Cruz din California în 1960. În prezent, universitarii britanici
susţin ideea înfiinţării în cadrul structurilor ONU a unei agenţii speciale competente care să se ocupe de problemele legate de aşteptata întlnire cu civilizaţiile extraterestre.
În acest context, profesorul Dominik a făcut apel la oameni să nu le fie frică de „străinii din spaţiu” , deoarece în realitate „lumile alternative nu sunt generatoare de pericole, aşa cum
sunt descrise în literatura fantastică de specialitate”.
Great news! Deci, sper să nu le placă nici berea noastră şi nici pământencele.
Mailul mi-a sosit dinspre lsita de discuţii de pe yahoo a cenaclului H.G. Wells din Timişoara.
Azi, de Sâmbăta Fantastică, aruncam vizite pe net să văz ce s-a mai întâmplat în ultima vreme prin domeniile ficţionalului şi am aflat vreo câteva veşti.
Cică, s-a dus pe copcă serialul SGU (Stargate Universe)… Veste bună, sau rea? Mi-e indiferent: ideea bună a fost făcută praf de ce a ieşit cu punerea ei în film. Unora dintre noi, sunt sigur că le-a plăcut SGU şi vor avea suferinţă în urma decesului, dar celor care îl urmăreau doar aşa de… „la secetă, e bună şi o ploaie cu piatră”, le va fi mai uşor să depăşească momentul.
SGU a murit, trăiască… universul Stargate. By the way, există şi cărţi cu Stargate?
O altă veste, nu la fel de tristă momentan, dar promiţătoare, este că prin vară va fi lansat filmul serial Falling Skies. Sper să nu fie vreo mult aşteptată dezamăgire, cum s-a mai văzut.
Etă trailer:
ds
FALLING SKIES opens in the chaotic aftermath of an alien attack that has left most of the world completely incapacitated. In the six months since the initial invasion, the few survivors have banded together outside major cities to begin the difficult task of fighting back. Each day is a test of survival as citizen soldiers work to protect the people in their care while also engaging in an insurgency campaign against the occupying alien force.
At the center of the series is Tom Mason (Noah Wyle), a Boston history professor whose family has been torn apart. His wife was killed in the initial attack, and one of his three sons has been captured. Determined to get his son back and to ensure the safety of his other two sons, Tom must put his extensive knowledge of military history to the test as one of the leaders of the resistance movement known as the 2nd Mass, because of their location in Boston, Mass. They are constantly trying to gain intelligence about the aliens in order to one day outsmart and overtake them and hopefully rebuild their lives.
Ce înseamnă bre „upheaval„? E medicament, sau denumire a vreunui ritual de împerechere la klyngonieni?
(Nu-mi daţi link la Google Translate, ştiu ce înseamnă: aşa se spune în engleză la contrafrână. Aveam la Pegas şi mi se îndoia tot timpul, că era din alumin’. Nu pot închide paranteza fără să vă lămuresc curiozitatea: într-un final, mi-a făcut tata rost de una din oţel nichelat, care arăta mai mişto [cool, pentru cei mai fragezi la buletin] şi nu s-a mai îndoit. Pegasul l-am vândut.)
Ca personaje ce apar mai des prin faţa obiectivului, găsim pediatriciana Moon Bloodgood (Terminator Salvation), care lucrează cu copiii supravieţuitori şi îi ajută la ceva cu contrafrâna de la Pegas ([…]help them cope with the traumatic upheaval in their lives – dificile momente, mărturisesc. Mai ţineţi minte cum se răsucea upheavalu’ de la frâne peste frâne? Şi până făceai rost de alta, n-aveai decât să te joci cu ceilalţi bipezi nevelocizaţi, jocuri din alea reale, nu World of Warcraft, mess, feizbooc, porn, precum tineretul ovin din prezent, care citind se întreaba: c wtf-ku m e Pegas?). Şi alţii. Nu, nu ştiu dacă lui Ben, fiul lui Tom, i s-au făctu analize complete de către alieni atunci când a fost capturat şi chiar dacă aş şti, n-aş scrie aici despre anal probe, ca să vă râdeţi voi. Da? Iar despre John Pope, şeful unei „outlaw motorcycle gang” (nu, dragule, Pegas nu era „motocicli” vorba ăstuia de aici) şi despre Sarah Carter – a wary survivor of Pope’s gang – nu ştiu nimic.
Oricum, treaba e clară:
FALLING SKIES focuses on the resilience of the survivors and their determination to maintain their humanity when all else has been destroyed. It is a tale of endurance, commitment and courage in which everyday people are called upon to become heroes. They may be outmatched, outnumbered and outgunned, but nothing can beat the human spirit. Most of all, the series is about the ties that bind people together in the most difficult of circumstances.
The aliens in the series are mighty, mysterious and merciless. They are highly intelligent and use military-like tactics, which makes them an overwhelming force against the 2nd Mass. There are two types of aliens that the human survivors have named Skitters and Mechs. Combining live action and special visual effects, the Skitters have spider-like bodies and incredible strength and agility. The deadly, robotic Mechs stand upright and can shoot bullets from their arms. The aliens control captured children, like Tom’s son Ben, through bio-mechanical harnesses but have yet to reveal their ultimate plan for them.
Şi,
FALLING SKIES is executive-produced by Steven Spielberg, along with DreamWorks Television heads Justin Falvey and Darryl Frank, Graham Yost (Justified, The Pacific) and screenwriter Robert Rodat. Rodat, who earned an Oscar nomination for his screenplay for Saving Private Ryan, wrote the pilot from an idea he co-conceived with Spielberg. Mark Verheiden (Heroes, Battlestar Galactica) and Greg Beeman (Heroes, Smallville) are co-executive producers. The pilot was directed by Carl Franklin (One False Move, Out of Time).
Întrebări?
Nu, nu mai ştiu cu cât am dat Pegasul, dar pe foarte puţini bani faţă de cât îl iubeam.
Da. Şi acum îmi e dor de el.
Da, era Pegas Practic, din ăla cu grătar subţire şi naşpa.
Nu, n-a încăput pe mâini bune. Evident, m-am mai interesat de el o vreme. Idiotul l-a vopsit maron. Cu pensula!! Îi rămăsese vopsea mămăiţei lui, de la gard.
Normal că n-am vrut, dar mama zicea că m-am făcut mare… şi că ne trebuiau bani, pentru că rămăsesem singuri.
Odihnească-se în pace. Din banii munciţi de el mi l-a cumpărat, cadou pentru premiul întâi, la final de prim an şcolar.
Atât. Închidem conferinţa de presă.
Şi acum, cu suplimentul la „Bruzli îl bate pe Vandam?”… înainte!
Păi, cu toţii am citit cărţi şi am văzut filmuri cu invazii extraterestrice. De la H.G. Wells, la metrul de cărţi ale lui Harry Turtledove, de la filmele alb-negru la cele cu efecte speciale, sunt sigur că în repetate rânduri v-aţi întrebat: cum ar fi dacă ne-ar invada? Ei, şi ce zicea mintea voastră în gândul ei?
1. Ce am fiecare din noi în cazul ăsta?
2. War! Pământoşii ripostează! Ce război ar ieşi? Cel de pe urmă, ori… nu chiar?
3. Dar România? Cum s-ar descurca? Ce ar fi pe aici? Le arătăm SAM-urile HAWK nefuncţionale, sau otrăvim fântânile, ardem recoltele şi ne retragem în munţi?
N-aş fi scris nimic pe aici, că-i Crăciunul şi-i lene, însă am aruncat un ochi pe Atelierkult şi am dat peste cele mai tari povestiri ale anului 2010! Parol! Vorbesc despre Nostalgia revoluţiei a lui Florin Pitea şi alături, Suspendaţi într-o rază de soare scrisă de Ben Ami. Tocmai la final de an, când credeam că n-am să mai citesc ceva bun şi românesc, după cartea Modificatorii, de Liviu Radu, am avut cea mai frumoasă surpriză de cititor. Dublă!!
Ştiu că există proiectul antologiei Steampunk România, unde cu siguranţă are să fie publicată Nostalgia revoluţiei, însă pe a lui Ben o puteţi citi aici.
Sincer, îmi pare rău că nu vă pot arăta steampunkul scris de Florin Pitea.. însă cu răbdare şi tutun, o veţi putea cumpăra alături de celelalte povestiri din Steampunk România.
Anul trecut, prin Aprilie, am zis cateva vorbe despre Old Man’s War si nici acum n-am terminat-o… Am revazut ce-am zis pe atunci si cum era criza de timp pentru accesul la calculator-cu-internet, o lipesc aici, pentru Sambata Fantastica:
„Cu cateva zile in urma am pus pe aici supararea mea fata de varsta la care ne vom pensiona, care vor apuca momentul… si am finalizat cu o coperta dezlipita de pe site-ul Amazon. Acum ma tin de cuvant si incerc o recenzie:
Old man’s war mi-a tinut companie doua nopti, dar am gonit-o inainte de final. Am vazut-o prima data pe blogul lui Horia Ursu, care mai inainte cu ceva timp a terminat-o pe la Gaudeamus. Dupa o pauza, pentru ca a epuizat-o complet, ne anunta de revenirea ei in aceasta luna. Si-i ieftina! Si bunaaa! V-am facut pofta? Ia dati un click aici!
De ceva timp imi tratez insomnia cu audiobooks si-i misto. Nu adorm, dar mi se scurge timpul cu folos. Va invidiez pe toti cei care dimineata abia va scurgeti din pat si beti cafea pentru deschisul ochilor 100%! Nici cafea nu beau, desi miroase asa de frumos… M-as da cu un parfum care sa aiba miros de cafea proaspata, iar dupa barbierit mi-as cufunda obrajii printre boabe de cafea. Ma omoara mirosul asta! Dar, acum sunt sigur ca si voi ma invidiati pe mine: eu noaptea aud carti! Sac!
Pe Old man’s war am sters-o din doua motive serioase, unul mai zdravan decat celalalt. Nu mai aveam spatiu pentru a instala Wrath of the Leech King la World of Warcraft, respectiv naratorul Old man’s war… cu toata stradania lui de a vorbi pe mai multe voci, ma zgaria pe ciocanel, trompa lui Eustache & ce mai o fi pe acolo, ca nu m-am uitat.
Luna viitoare o comand si ma apuc de ea in modul clasic, batraneste si pe romaneste.
Incepe asa: “I did two things on my seventy-fifth birthday. I visited my wife’s grave. Then i joined the army.” Bucatica asta de text m-a atins bine de tot. Si-a sunat bine de tot, asa cum imi imaginasem ca va fi, rostita de narator.
Despre ce-i vorba in carte? Pai, intr-un viitor apropiat, pamantenii descopera o metoda de a naviga in cosmos (ce sovietic suna!) si se apuca de colonizat putinele planete capabile sa sustina viata, intr-o incercare de a usura situatia de pe supraaglomerata Terra. Numai ca bastinasii planetelor respective se opun si aici intervine bratul inarmat al Colonial Union, CDF-ul (Colonial Defense Force). Titlul provine de aici: CDF prefera oameni trecuti prin viata, experimentati si nu recrutii tineri asa cum s-a tot intamplat in istoria de pana in prezentul nostru. Dar, nu va imaginati ca “The Old Farts” sunt aruncati in lupta in starea in care se afla… Nu zic mai mult. Ah, sa nu uit, “The Old Farts”… asa si-au zis cei din grupul de recruti din care facea parte si personajul principal. Pe care il cheama John Perry si uneori are umor, mai ales cand boteaza un chip-calculator-de-bord-implant, si atunci cand alege o parola.
Interesant sistemul impus acestor soldati. Inrolare, up grade-uri, serviciu contractual intre doi si zece ani, trimis pe fronturile colonizarii, adio rude si identitate, nimeni nu revine acasa. La final, devin colonisti.
John Scalzi a mai scos doua volume, dupa Old man’s war: Ghost Brigade si The Last Colony. Seria a avut asa de mare succes la fani, incat autorul i-a mai bucurat cu inca doua carti. Eu n-am ajuns decat pana la intalnirea dintre John Perry si o femeie, identica cu raposata lui sotie… De prin comentariile citite pe Amazon, am inteles cam ce si cum, dar ma abtin sa detaliez pe aici pentru a nu strica placerea celor care isi vor comanda cartea asta (si restul, despre care sper sa fie traduse si pe la noi), dupa ce citesc mini-recenzia mea.
Mai multe, dupa ce se va odihni in biblioteca mea. Lectura placuta!”
Si inca n-o am in biblioteca.
Intre timp, i-a aparut si surata pe nume „Brigazile fantoma”, tot la Millennium Press.
Inca imi amintesc secventa aceea care m-a impresionat atat de tare, asa ca am sa o repet:
“I did two things on my seventy-fifth birthday. I visited my wife’s grave. Then i joined the army.”
…Dar dacă Alexandru Nevski nu i-ar fi înfrînt pe teutoni? Dacă Hannibal ar fi cucerit Roma? Dacă Petru al III-lea ar fi condus Rusia și nu Ecaterina cea Mare? Și, în fine, dacă Franța ar fi făcut parte din Imperiul Britanic sub regele George al V-lea și toți francezii s-ar fi îmbătat în puburi?
Doar modificatorii știu răspunsurile la aceste patru întrebări. Modificatorii de istorie, cei care pot influența evenimentele… Așa să fie?
Liviu Radu încearcă să deslușească, în acest volum, ițele încurcate ale istoriei pe care credem că o știm.
Alex Neagu
griffon236
Resboiu
Resboiu - military & co. 