In octombrie, Rogozin, emisarul Moscovei pe langa NATO, anunta ca discutiile cu Statele Unite pe tema Scutului antiracheta in Europa au ajuns la punctul mort ( stiti voi, vizita la Casa Alba, scuturi pe la Deveselu, interceptoare, investitii…tot tacamul ca doar a vuit presa in vremea aia ) . Rusii se lamentau ca-i ameninta mana de interceptoare pe care americanii aveau de gand s-o trimita printre olteni, americanii o tineau pe a lor ca Standardul e pentru Iran… Nu se intelegeau si pace!

Diagrama Standard 3


Ei bine, trebile nu mai stau taman la fel… Cotidianul Kommersant, citand surse americane, sustine ca Statele Unite sunt gata sa furnizeze Rusiei informatii privind specificatiile tehnice ale interceptoarelor ce vor constitui scutul antiracheta european.
Aceeasi publicatie afirma ca experti rusi au fost invitati chiar si la teste cu RIM-161 Standard Missile 3, precum si la tururi de agrement organizate de USAF la baza Peterson, Colorado ( mai exact la NORAD… ) .
Tot Kommersant scria: „During the consultations [U.S. Undersecretary of State for Arms Control Ellen] Tauscher said Washington was ready to provide information about the missile’s speed after it uses up all of its fuel. This information, referred to as burnout velocity (VBO) in international documents, helps to determine how to target it,”
Deci? Avem pareri despre situatia asta?

Sursa FOTO:
Wired

Sursa:
Ria


The U.S. decision to cancel the Czech and Polish components of its layered anti-missile defense system concerned Turkey, which has been quiet about it. But the Turkish government knows that Iran is a ballistic missile threat, and the long-range ground-based interceptors that were supposed to deployed in Poland (which were intended to intercept a missile from Iran fired at Western European targets) had a deterrent effect on troublemaking from Tehran. Turkey has had an interest in acquiring short-range US anti-missile systems like the Patriot PAC-3. Turkey not only wants to protect its cities. The dams in its Southeast Anatolia Project (GAP) are also potential targets. The U.S. wants to deploy mobile anti-ballistic missile (ABM) systems in the Middle East and Eastern Europe. With the cancellation of the Polish missiles and the Czech radar system, Turkey has become a potential (some analysts say probable) site for deploying not only the Patriot PAC-3 but land-based Navy Standard-3 ABMs (which are medium-range ABMs). On February 4 Romania agreed to deploy mobile ABM systems. Still, the Turkish government may not be willing to sign on to the new US ABM deal unless the US applies more pressure on the PKK (Kurdistan Workers Party) which maintains bases in northern Iraq. Iran may be a threat, but Iran cooperates with Turkey in its counter-guerrilla war against the PKK. As for Romania, in its official announcement the Romanian government said the mobile medium-range ABM system could be operational by 2015.

Sursa: Strategypage

Încă trăiesc cu impresia că noi ne-am rugat de ei. Aşa…, să ne pună ceva sub brad: două, trei baterii de ceva, un radar nou şi vreun AEGIS, prin rotaţie. Ceilalţi vasali de pe strada noastră au cerut la schimb, diverse, numai noi se pare că nu!

Later edit:

O traducere de la Alex Neagu:

Decizia SUA de a anula amplasarea componentelor scutului anti-racheta în Polonia şi Cehia viza Turcia care până acum a păstrat tăcerea cu privire la acest subiect. Guvernul de la Ankara ştie ca Iranul reprezintă o ameninţare balistică, iar interceptorii cu rază lungă care urmau să fie amplasaţi în Polonia (scopul lor fiind de a intercepta rachetele iraniene ce vizau ţinte din Europa de Vest) ar fi avut un efect de descurajare asupra Teheranului, o posibilă sursă de probleme în zonă. Astfel, Turcia este interesată de achiziţionarea unor sisteme americane anti-racheta cu rază scurtă de acţiune, de tip Patriot PAC-3. Turcia nu este interesată doar de protecţia oraşelor sale ci şi de cea a barajelor din sistemlui amplasat în Sudul Anatoliei (Proiectul GAP)- alte potenţiale ţinte pentru Iran.

SUA intenţionează să amplasaseze în Orientul Mijlociu şi în Europa de Est sisteme anti-balistice mobile, iar odată cu anularea proiectului de amplasare a interceptorilor şi sistemului radar în Polonia şi Cehia, Turcia a devenit o soluţie potenţială (unii analişti spun doar „posibilă”) nu numai pentru amplasarea sistemelor Patriot PAC-3 ci şi a sistemelor navale standard anti-rachetă (cu rază medie de actiune).

Pe 4 Februarie, România a anunţat că este de acord cu desfăşurarea de sisteme ABM mobile. Cu toate acestea, este posibil ca guvernul turc să nu semneze acordul cu SUA privind amplasarea sistemelor ABM, dacă Washingtonul nu-şi asuma angajamentul de a pune mai multă presiune pe PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) care deţine baze de operaţiuni în Nordul Irakului. Iranul, pe de altă parte, deşi este o posibilă ameninţare la adresa SUA, cooperează cu Ankara în privinţa rebelilor PKK.

Cât despre România, în anunţul oficial de participare la program, guvernul a anunţat că sistemul anti-rachetă cu rază medie de acţiune va deveni operaţional până în 2015.


Dacă îmi şopteşte publicul numele emisiunii, promit să schimb titlul postului ăstuia.

N-am prins-o de la început, dar a fost plăcută.

Cu ocazia asta am aflat că sistemele de rachete sol-aer care vor fi instalate pe teritoriul României vor fi de tipul SM-3, după ce s-au luat în calcul trei variante: Patriot, SM-3 şi, după cum s-a exprimat generalul Croitoru, sistemul aflat in dezvoltare în Israel, după Arrow. Parcă aşa a zis. S-o fi referit la Arrow 2, ori la 3?

De asemenea, s-a mai spus că radarul va fi amplasat în Turcia, ceea ce e bine. Sau rău, din punctul de vedere al iranienilor.

Mircea Paşcu nu s-a sfiit să spună că, probabil, Rusia urmează să ne urecheze la un moment dat, spre mulţumirea celor 22 milioane de cetăţeni români care deja pariaseră pe asta.

Şi, spre mulţumirea mea, am pariat bine la rândul meu: în Marea Neagră vom avea baterii plutiroare cu AEGIS, pe post de canoniere.

Articolul meu, aici:

O nouă formă a politicii canonierelor


La începutul secolului XX, politica (sau diplomaţia) canonierelor, a reprezentat în teorie apărarea drepturilor de proprietate ale investitorilor occidentali în ţările înapoiate. În practica dovedită, majoritatea acţiunilor canonierelor au asigurat bunăstarea şi prosperitatea continuă a deţinătorilor occidentali de obligaţiuni guvernamentale locale, sporind presiunea asupra statelor mici să işi crească impozitele faţă de propria populaţie, pentru a-şi putea achita datoriile către deţinătorii străini de obligaţiuni.

Mai încoace, motivându-se temerile faţă de agresiuni din partea celor de dincolo de cortina de fier, puterile, indiferent din ce parte a cortinei se găseasu, au migrat dinspre apă către uscat, construind baze militare.

Pe scurt, evoluţia machiavelică a colonialismului, a vasalităţii şi a sclavagismului, cu adaptările potrivite.

Administraţia Obama, confruntată cu criza economică mondială dar şi cu pokerul geo-politic actual, se vede forţată să renunţe la planificatul scut antirachetă ce urma să fie amplasat în statele din Europa de Est, Balcani, Turcia şi Israel. Prezenta ameninţare iraniană şi necesitatea suportului Rusiei în viitoarele negocieri cu Teheranul, sunt cu siguranţă, împreună cu costurile ridicate şi problemele economice actuale, motivele pentru care s-a renunţat la scutul static anti-rachete balistice intercontinentale.

Însă, ca la orice contract/înţelegere/tratat, s-a găsit o posibilitate de a face cam acelaşi lucru, ocolindu-se termenii care trebuiau respectaţi.

De ceva timp SUA doreste înlocuirea sistemelor statice cu unele mobile, flexibile şi adaptabile, posibil chiar cu cheltuieli reduse, care să aibă la bază sistemul naval modular RIM-161 SM-3 AEGIS Ballistic Missile Defense.

Aşadar, US Navy va prelua rolul de scut al NATO împotriva săgeţilor pe care la un moment dat, posibil ca indienii cei răi să le tragă asupra asupritorilor cumsecade.

Evolutia de-a lungul istoriei a cuprins următoarele faze:

– dacă ne atacaţi, e posibil să pierdeţi războiu;

– dacă ne atacaţi, ne vom apăra împreună cu vasalii noştri;

– dacă ne atacaţi, noi avem aliaţi puternici;

– dacă ne atacaţi prin surprindere cu arme nucleare, vă vom prinde pe radare şi trimitem la rândul nostru bombardierele cu arme nucleare la bord;

– şi aliaţii noştri au bombe nucleare;

– şi aliaţii noştri au rachete cu încărcături nucleare;

– v-am spart preventiv, ca să nu mai aveţi cu ce să ne atacaţi (metoda Israel);

– loviţi săgeata indianului – relativ succes în timpul primului război împotriva irakului;

– „we didn’t knew it’s invisible” – Yugoslavia (multumesc Mirco ca mi-ai amintit 🙂 )

Pe parcurs, s-a văzut că în cazul unui conflict asimetric de durată… David învinge pe Goliath, dar nu a luat nimeni în seamă şi chiar în prezent unii se chinuie să demonstreze contrariul motivând democraţia şi terorismul precum alţii cruciadele şi creştinizarea.

În viitorul apropiat, ne vom subjuga unui nou concept – loviţi săgeata indianului, la scurt timp după ce a părasit arcul. Sau nu? Nu…, pentru că în spate se află un alt concept vechi, acela de a purta războiul dincolo de propriile graniţe. În care, „noi” suntem cei mici şi expuşi la hotarele hegemonilor şi în capetele noastre se vor sparge primele valuri ale unui posibil viitor atac, iar până la stingerea conflictului, puternicii aliaţi nu vor primi nici un fulger în propriile lor curţi.

Peste câţiva ani, prezenţa distrugătoarelor americane cu sisteme AEGIS si SM-3 -uri la bord, vor fi prezenţe obişnuite prin porturile baltice şi ale Mării Negre, adevărate baterii antirachetă plutitoare. Conceptul bateriilor plutitoare şi al battleship-urilor de protecţie costieră s-a dovedit a fi unul greşit, în trecut, ca şi cel al Jeune Ecole, etc. Exemple se tot găsesc, dar cine să le ia în considerare?

Sau, mă înşel: dublul rol de baterii antirachetă şi prezenţa precum a canonierelor de la începutul secolului XX, va reprezenta un succes sănătos până când un nou concept va solicita alocarea de fonduri noi pentru o mai bună reprezentare şi protejare a intereselor economice şi politice ale unei mari puteri prin statele amărâte.