Suhoi Su-34

Sursa: Wikipedia

Dincolo de problemele cauzate de finanţare şi livrări, aviaţia Rusiei tinde să-şi dea cu reveneală.

Comandantul, general-colonelul Alexander Zelin a declarat în prima zi de la MAKS 2011 diverse, printre care şi cehstii supra-optimiste, de exemplu că T-50, viitorul vânător stealh va fi livrat prin 2014-2015.

Paşii spre mai bun şi mai bine, micuţi într-adevăr, măcar calcă pe cărarea bună, iar Zelin ştie că în comparaţie cu o perioadă de timp din urmă, acum e mai roz.

Forţele Aeriene au primit anul acesta şase noi avioane Su-34 de lovire, din care sunt planificate un total de 120, din spusele dumnealui.

Şi, tot Zelin zice că există nevoia pentru un vânător uşor precum MiG-35, prioritatea o constituie Su-35.

Aviaţia strategică a avut parte de modernizări pe la bombardierele cu rază lungă Tu-95 şi Tu-160 şi, într-un film prezentat la conferinţa de presă a lui Zelin, a fost arătat un nou tip de rachetă de croazieră, Kh-555, o versiune a Kh-55 nucleare, de data asta având o încărcătură de luptă mai cuminte, pentru lovituri de precizie asupra ţintelor convenţionale.

Aviaţia Navală a primit avioane Tu-22M3 purtătoare de rachete, de la Aviaţia cu Rază Lungă, ca efect al procesului de reorganizare.

Iar, despre avioanele de transport, Zelin a spus că speră să primească primul avion Il-476 în 2013, dar că:

„It would be nice of course if it was sooner”

Sursa: Defencetalk

 


Pe puncte, rapid:
Legionarul? Glumesti, nu? Astia au ramas in istorie pentru abnegatia cu care mureau toti indiferent de adversari: magrebieni, vietnamezi si la origine, mexicani. In rest, propaganda si romantism mult.
Bre, la capitolul film, tot respectul.
FAMAS? Pai pentru unitatile lor speciale folosesc M4, asta spune tot.
Leclerc? Esti amuzant vorbind de Guderian in aceeasi fraza. Tancuri mai proaste decat francezii au facut doar italienii. NU stiu ce sa zic de el, nu are experienta competitionala ca sa zic asa. Cred ca Challengerul meu ti l-ar trimite dupa Guderian in 2 timpi si 3 miscari. Si sa nu-mi zici ca e mai rapid, ca nu te cred.
Bre, lasa-l dracu de VBCI, inafara de faptul ca un frantuz cu un ciocan mestereste la el, mai are si altceva? Ah da, si nu prea e din aceeasi clasa cu alegerea mea, adica e cam vehicul de lupta al infanteriei, nu?
CV-90, ok. Doar ca ai doua pe clasa.
Tigre…tigre….Nu stiu, nu am incredere in sfortarile europene de a inlocui Apache-ul. Pare foarte palid, slabut as spune. Iar tu devii enervant de francofil (lol).
Black Hawk-ul e ok, doar ca pica cam des. Si nu se compara cu varianta inarmata a Lynx-ului meu, ce dracu sa mai vorbim de Wildcat.
Mi-26, da, cara, si consuma la fel. De ce dracu crezi ca-l folosesc doar rusofonii? Ai cumva put de petrol in buncar?
La Dessault no comment. Te intorci plangand acasa, pe jos.
N-am nimic cu bombardierul tau, exceptand faptul ca e un Tu-95 mai silentios.
Bre, la Harrrier am ales sentimental recunosc. Su-34-ul tau e mai adaptat pe rol. Doar ca al meu e mai versatil, mai experimentat si zboara aproape de oriunde. Intr-un unu la unu insa, pe felia lor, cred ca ma faci.
La avionul de transport manifesti o lipsa de idei uimitoare (asa e cand postezi al doilea :-)) ) Si mai e ceva: Su-34-ul tau e inca pe bancul de lucru. Cu 20 de bucati ale tale, tot Frogfootul e baza.
Mda, fregata ta e mai smechera.
Lasa-ma cu derivatia ta de distrugator. Aegis nu e din aceeasi clasa cu Tip 45, punct. A mea e o nava de lupta, a ta o sperietoare americana.
La submarine, iti dai seama si tu ca nu exista competitie. Al meu e rechin, al tau e foca. Sau pinguin. In rest, e bunicel desi facutul de poze nu se compara cu scufundarea unei nave pe bune. Ma asteptam sa optezi pentru Scorpene, nu ca ai fi avut oricum vreo sansa.
Bre, cand spui trupe speciale, spui SAS. Atata vreme cat parasutistii tai isi au radacinile in Anglia, unde au fugit de nemti ca sa fie expediati inapoi antrenati de englezi, cred ca ai glumit.


O familie fericita de ivan zburatori

Din lipsa de idei, eu scriu despre rusi. Sunt foarte atasat de ei si presimt ca si ei ar vrea sa se ataseze din nou de noi. Cu forta daca se poate. Si daca tot vorbim de forta, pai ei n-au probleme cu Mig-urile din dotare pentru ca pot oricand sa faca altele, basca neamuri din clanul Sukhoi. Dar sa incepem cu inceputul.

Prin portavocea Ria Novosti, Ivanii veseli anunta ca in 2011 cumpara chestii. In primul rand se dedulcesc la foarte frumosul, dupa a mea parere, Kamov Ka-52 Aligator. Nu stim cate dar deja testeaza de cativa ani modelul care dispune de ceva arsenal: tun automat de 30mm, rachete teleghidate Whirlwind, rachete S-24 si da, fiindca e rusnac, bombe. Aligatorul are 2 radare ca sa se zgaiasca dupa inamici atat in cer cat si pe pamant. Dezvoltat din nenea Ka-50 Hokum, elicopterul asta vrea sa fie un fel de Apache rusesc, ca orice elicopter de atac care se respecta.

Sa trecem la Sukhoi. Din alea 1500 de avioane pe care vor rusii sa le bage in Fortele lor aeriene pana in 2020, 100 vor fi Sokhoiuri de vanatoare si vreo 25 SU-34 Fullback de atac. Bun, de-aici 50 vor fi Su-35 Flanker E, generos incadrat la categoria 4++, 10 sau cam asa ceva Su-27SM Flanker si vreo 5 Su-30M2 Flnaker C. Restul nu-mi ies la numar, se mai gandesc ei.

Trebuie sa recunosc, Ivanii sunt chiar mai zgomotosi decat toti ceac norisii din Iranistan, Coreea cea de Nord si Venezuela la un loc.


Place mult

Un AN-22 a cazut marti si toti cei 12 Ivani de la bord s-au prapadit odata cu el. Rusii au intrat in alerta si au tras pe dreapta toata flota de AN-22, explicabil, insa au facu aceeasi chestie si cu bombardierele strategice Tu-95. Rasnitele astea uriase au aceleasi motoare ca si AN-22 respectiv Kuznetsov NK-12, prin urmare acolo e banuita buba.

Fieratanii destul de vechi, ambele. Intrebarea mea e: in lipsa Ursului, cine o sa-i mai bazaie pe englezi, gonind pescarusii si cam toata viata marina din Atlantic? Cine o sa mai scoata la produs Eurofighterele si cam toata aviata de vanatoare nordica?

In alta ordine de idei, unul dintre preferatii mei, avionul de atac Su-34 Fullback, a intrat in uriasul numar de 4 in componenta Trupei de Acrobati fara Plasa a Ivanilor Zburatori.

Mda. In total rusii vor 70 de bucati, nu de alta, dar ar cam vrea sa inlocuiasca harburile alea de Su-24 Fencer.

Cu un cost de 36 milioane de verzisori, baiatul asta cu doi ivani in dotare, are motoare duble AL-31MF, poa’ sa zboare cand vrea muschii lui, de e noapte, de e zi, de e vant, de e furtuna, si cara dupa el un tun de 30-mm GSh-301 si pana la 12 rachete AAM Alamo sau Archer, ASM-uri si ceva bombe.

Sursa: Ria Novosti


Su-27

Fortele Aeriene Ruse vor cumpara 1500 de aparate de diferite neamuri in urmatorii 10 ani. In plus, vor sa modernizeze alte 400. Din nou rusii scot pe taraba proiectele lor 4.5++ si alte asemenea dracovenii. Nimic nou aici, nu?

Pe lista de cumparaturi au scris avioane Su-27SM, Su-30M2 si Su-35S, Su-34, Yak-130 precum si elicoptere Ka-52, Mi-28N, Mi-8, Ka-226 si Ansat-U. In ceea ce priveste bombardierele, accentul se va pune pe modernizarea flotei de Tu-160, Tu-95MS, Tu-22M3 si a avioanelor de realimentare Il-78M.

Nu doar la aparate se innoiesc ci si la munitie si arme de mare precizie, plus ceva UAV-uri din diferite clase (o sa-si mareasca de 6 ori flota existenta).

Si, dupa ce rusii se umfla in pene ca de obicei, vine un nene pe numele lui Douglas Barrie, care face el neste chestii la Institutul International pentru Studii Strategice din Londra si le zice astora de la Ria Novosti ca el nu prea crede posibila capacitatea de a finanta un asemenea proiect. Baiatul asta are oarescare dreptate mai ales ca a astras atentia asupra altor sforaituri din trecut ale Moscovei. Sau e doar gelos, ei, englezii le cam taie si nici vorba de mii de avioane noi.

In alta ordine de idei, rusii vor da drumul la noul elicopter de transport Mi-38 in 2013. Fericiti ca au pus-o de-o achizitie de motoare de la Pratt & Whitney Canada, intreprinderea lor de elicoptere (ce misto suna) a promis totusi si variante complet rusesti.

Bi-motorul Mi-38 poate transporta 30 de pasageri (40 de rusi inghesuiti sau 100 de replici de rusi chinezi inghesuiti) sau 5 tone de incarcatura. Normal, are in cap si uz militar.


De la Defunct Humanity, un filmulete cu Suhoi Su-34 şi concluziile de pe acolo:

1) A new GLONASS-guided bomb 2 times more accurate, than last American one, – the tests were finished.
2) Net-centric system of information exchange gives the new options for attacks.
3) The cockpit look was shown
4) Su-34 simulator in work


Su-34 sub escorta verilor de la supremaţie aeriană

Sursa: Airliners.net

Pentru prima dată, Rusia a efectuat un exerciţiu de mutare rapidă a bombardierelor Su-24M şi Su-34 de la bazele din Europa la cele de pe coasta Pacificului, situate la o distanţă de circa şase mii de kilometri. Acţiunea a necesitat câte două realimentări aeriene pentru bombardierele de tipul Su-34 şi trei pentrufiecare Su-24. Exerciţiul a inclus transportarea de armament şi simularea atacării unei ţinte înainte de sosirea la baza de pe coasta Oceanului Pacific. Această aplicaţie a vizat China.

În urmă cu numai doi ani Rusia a început construirea primului bombardier Su-34 (dintr-o serie de 20). Acestea înlocuiesc acum bombardierele de 43 tone, din tipul Su-24 Fencer. Comparativ, Su-34 cântăreşte 33 de tone şi este  variantă derivată din Suhoi Suh-27, fiind asemănător cu avionul american de 36 tone F-15 E Strike Eagle, variantă de vânătoare-bombardament derivată din F-15C Eagle.

Su-34 are un set coplet de sentori defensivi şi ofensivi (radare, camere pentru ţintire, marcatori laser) şi echipament de război electronic, putând transporta o încărcătură de opt tone de rachete şi bombe inteligente. Rusia achiziţionează 58 avioane Su-34 pentru a înlocui 300 Su-24 (mare parte dintre aceste inapte de zbor). În următoarele două decenii, Rusia planifică introducerea în serviciul operativ a 24 bombardiere Su-34, la un cost de 36 milioane de dolari fiecare (mai puţin decât jumătate din preţul unui avion american de tip F-15E). Între timp, o parte dintre avioanele Su-24 construite recent au fost îmbunătăţite la standardul Su-24M2. Majoritatea bombardierelor Su-24 sunt mai vechi de 25 de ani şi multe au fost reţinute la sol de câteva ori pentru probleme legate de îmbătrânirea acestora.

Sursa: Strategypage.com