Cel mai urat tanc din lume

Cu siguranta cel mai urat tanc din lume, corcitura corciturilor, Arjun-ul, a terminat-o cu modernizarile. DRDO, o chestie indiana specializata in cercetare si dezvoltare, a comis treaba asta inlocuind motorizarea si transmisia nemtesti cu tehnologie indiana, probabil aceeasi folosita si pentru Tata, ca doar cele doua vehicule sunt compatibile la capitolul aspect fizic :-)).

Arjun II va avea cam 90% tehnica domestica in timp ce uratania actuala are doar 58%, restul chestii furate din alte tancuri nemtesti sau rusesti (lol). Normal, II-ul o sa fie mai smecher si, tinand cont ca la primul se chinuie de prin 1973, II-ul o sa apara imediat dupa F-35-ul de serie (ironie, da?).

Oricum, nu e de mirare ca desi se cacaie la tancul indigen de atatia ani, de dragul ideii, indienii se bazeaza in principal pe T-90 rusesc ca MBT standard.

Sursa: Defensenews


Decembrie, o luna cu rezonanta pentru Romania. Cumplita a fost pentru natiunea romana perioada de dinaintea coagularii statului national unitar, si prea putin exploatata linistea de dupa.

Dupa 1 ianuarie 1918, Statului Roman nou format i-au trebuit inca vreo 2 ani pentru a ajunge la pace. Pace in care a inceput o perioada de modernizare, de asezare pe noi temelii. Nu vin cu detalii legate de  constitutie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_din_1923)  pe care v-o recomand cu tarie sa o lecturati. (Aici apare si CSAT mentionat pentru prima oara). Urmeaza organizarea administrativ-teritoriala, etc, intr-un final Statul este operational la un moment dat. Apoi, urmeaza pactul Ribbentrop-Molotov care curma brusc visul.

Era armata romana in acel moment capabila sa tina piept fortelor istoriei? Buna intrebare, sa ne uitam putin ce s-a intamplat in Polonia. Raspunsul meu este NU. Pierderile de vieti ar fi fost enorme, Rusii ar fi invadat in forta prin Moldova, ungurii in Transilvania, bulgarii cu siguranta ar fi profitat si ei putin de oportunitate. Am fi avut o Romanie dezmembrata si vanduta la felie. Asaltul german asupra zonelor petrolifere de la Ploiesti ar fi fost o certitudine dupa operatiunea Barbarossa (rusii ar fi fost cu siguranta primii),  si am fi fost in situatia Ucrainei, cu un razboi pierdut plus unul dus (asaltul german) si unul intors (ofensiva sovietica). Despre sustinerea „aliatilor” dupa razboi sa fim seriosi. Ne-ar fi dat la schimb sovieticilor cu ce-i intresa pe ei fara sa stea prea mult pe ganduri .

Dupa ceva istorie sa vedem cu ce ne „mandrim” DUPA 1923:

– la asaltul URSS alaturi de germani  peste 220.000 pierderi (r,m,d) si a doua tara ca nr de soldati in ofensiva asupra sovieticilor

– la campania din vest peste 169.000 pierderi (raniti, morti, disparuti)

Cauzele atator morti din randul soldatilor ? Ce-a mai evidenta este inamicul, iar ce nu se vede este lipsa armamentului modern, o proasta logistica, lipsa pregatirii tactice si de manevra si comanda strainilor care ne-au folosit ca si forte de soc pentru a-si menaja propriile trupe.

Acum sa ajungem intr-un final si la soldat. De ce am decis sa pun soldatul pe ultimul loc ?

Pai.. ca sa fiu la moda.

site-ul

* MApN:  www.mapn.ro , linkul „eroi” adica acei soldati ai Romaniei care si-au pierdut viata in misiunile recente este al 8-lea in timp de „galeria Ministrilor” este a treia.

* http://www.defense.ro/ la fel, „galeria sefilor” este peste „in memoriam”

lista poate continua, dar asta va urma intr-un alt episod dedicat.

Continui si cu vizibilitatea media la viata soldatilor din teatrele de operatiuni. Adica la lipsa ei, pentru ca altceva nu „transpira” decat „de bine si controlat”.

Parca mi-ar placea sa vad in presa noastra poze si articole de genul:

http://www.life.com/image/first/in-gallery/39632/at-war-photographers-best-shots#index/0

http://www.dailyrecord.co.uk/news/editors-choice/2008/06/26/angels-of-helmand-the-army-medics-at-full-stretch-on-the-afganistan-frontline-86908-20621140/

http://www.fillmoregazette.com/front-page/sgt-gilbert-zavala-afghanistan

http://www.life.com/image/1598669

si de ce nu http://karadeniz-press.ro/kara/armata-romana-sfideaza-criza/

De asemenea pozele facute de soldati si eventual selectate printr-un concurs intern pot fi facute publice.  Si aici sunt convins ca dupa aparitia lor vor fi daramate cateva mituri legate de „frecatul mentei”, „mercenari”, „carne de tun”.

Ca si tara am dus razboaie suficiente cat sa se puna o nota soldatului roman. Eu zic ca ea este peste ce-a a italienilor, ungurilor, a bulgarilor si egala cu sarbii, polonezii, etc. Noi suntem cei care rabda in tacere si duc greul, prost echipati, prost antrenati, prost condusi. Mamaligarii si opincarii, cu armament demodat si bocancii rupti, cu munitie numarata, fara armament individual antitanc eficient, cu tancuri vechi si peticite si avioane de muzeu dar cu pieptul lat si plin de dragoste de tara stau la raspantie de drumuri. Bagati in seama doar la nevoie cand se cer miracole de la ei, obiect de inventar dispensabil, soldatii romani se pregatesc intr-un secol al vitezei si informatiei cu finantare jumulita de coruptie (hmm asta am mai vazut undeva in istorie, nu?)pentru apararea a ce ?

Rafinariile pentru apararea carora au murit atatia oameni in ’44 sunt vandute de mult, infrastructura CFR, nodurile feroviare ruginesc singure, nu e nevoie sa fie atacate. Conducerea tarii ? (al doilea om in stat merge in vizita privata la Moscova si diversi cercetati penali fara stres, parlamentul exemplu de coruptie, justitia stat in stat) Raspunsul  la exemplele de mai sus este NU.

Soldatul merge la lupta pentru familia lui, pentru viitorul copiilor lui, pentru ca sacrificiul bunicilor si strabunicilor lui sa nu fie in van. El nu lupta pentru obiective strategice ci pentru camaradul de langa el, el nu se bazeaza pe altii (ONU impotent, NATO cam divizat, OSCE care sa ce?) sa-i apere tara desi in curand o va face cu bete si pietre. El se bucura cand primeste un tanc pe care altii l-au casat in care poate o sa arda de viu, cand primeste un avion folosit cu care poate  sa creasca productia la hectar si spera la submarine cu care sa dea de lucru distrugatoarelor si submarinelor „celorlalti”.

Respect SOLDATULUI ROMAN. Sa ne traiesti ca trebuiesti.

cu stima,

Maryus315


Printre neajunsurile Armatei Romane se găseşte şi lipsa unui tanc de nivelul MBT-urilor moderne, problemă care cu siguranţă nu va avea parte de rezolvare cel puţin în următorii cinci ani. Ori poate chiar mai rău şi, cu pesimism combinat cu realitatea, aş spune că de multe ori m-am gândit că foarte probabil ne vom lua adio de la arma tancuri într-o posibilă Românie cu Terestrele compuse numai din Brigăzi de infanterie uşoară cu APC-uri şi insuficiente IFV.

Ce este tancul? Un mijloc greu de luptă, puternic, blindat, cu mare putere de foc, folosit în unităţi mobile pentru crearea de breşe în linia frontului, învăluirea pe flancuri şi exploatarea în adâncime.

Mai poate fi folosit şi în defensivă, camuflat sau îngropat la teren atât la zonă de şes cât şi mai eficient, în zone de deal, atât în escarpe cât şi în contraescarpe.

Istoria ne-a mai arătat însă despre tanc că poate fi scos pe străzile marilor oraşe pentru spijinirea loviturilor de stat, ori şi mai grav, pentru împrăştierea manifestanţilor.

Şi tot istoria ne-a arătat că până în prezent nu s-a reuşit transformarea lui într-un instrument eficient pentru purtarea luptelor urbane.

În contextul actual ne putem întreba dacă tancul îşi mai găseşte locul în costisitoarele inventare ale armatelor lumii. Răspunsul, vag, este totuşi foarte real: şi nu, şi da. Ori, mă gândesc, pentru unii este „da”, iar pentru alţii „nu”.

La momentul apariţiei lui, tancul s-a achitat de scopul pentru care fusese inventat: să rupă fronturile statice de tranşee protejate cu sârmă ghimpată protejată de cuiburi de mitralieră. După ţestoase curgea infanteria – regina bătăliilor.

După finalul primei conflagraţii mondiale, tancul a bătut pasul pe loc din vina gândirii greşite a geniilor militare bune de trimis la geriatrie.

Era prea nou pentru tradiţionalişti.

Ce-i drept, progresul tehnologic din perioada interbelică a revenit la lentoarea stării de Pace, iar orbecăiala care a dus la apariţia unor gafe de tancuri… n-a impresionat.

În apropierea declanşării celui de-al doilea război mondial câţiva militari au avut revelaţii cu privire la utilizarea eficientă a tancurilor, dar la declanşarea conflagraţiei, dincolo de propagandă a fost harababură mare. Doctrine greşite, lipsa de coordonare (nema radio), blindaje subţiri şi drepte, îmbinări prin nituire, tunuri uşoare, lipsa mitralierei jumelate cu tunul, a celei din partea frontală a cutiei blindate, chiar lipsa mitralierelor sau prezenţa doar a mitralierei, oţeluri moi, motoare slabe comparativ cu greutatea, suspensii varză, etc. Fiecare tip de tanc a avut handicapurile sale.

Dacă este doar să credem, nemţii au făcut praf tot cu Blitzkrieg-ul lor şi au inventat războiul modern. Dacă deschidem ochii, vedem că ruşii au avut cu câteva zile mai înainte de world war 2  impresionanta victorie de la Nomonhan. Dincolo de propagandă, nemţii au avut pierderi mari la capitolul tancuri. Polonia a fost de fapt războiul-şcoală, cu clasele mici. Abia în Franţa au învăţat să lupte modern, ceea ce a dus la succesul ofensivei din prima parte a luptelor din Rusia.

Acum, ne putem băga şi noi în seamă cu restul lumii…

Pre-ww2 României i-ar fi prins bine CKD Lt-38, împreună cu licenţa şi linia de fabricaţie a tot ce îl compunea, dar n-a fost aşa. Ne-am ales cu un regiment de Skoda Lt-35, un tanc nu prea fiabil şi două batalioane cu Renault 35 lente, slab armate, cu un echipaj din doar doi oameni, dintre care cel aflat în turelă era one man show.

Am fi fost impresionanţi în zonă, dotaţi cu cel mai bun tanc existent la declanşarea celui de-al doilea război mondial.

N-am fost şi nici n-am fost mulţumiţi măcar. Nici măcar n-am avut de ajuns. Niciodata n-am avut nimic bun şi de ajuns.

Acum, măcar suntem iar în Alianţă. Forţa fie cu noi!

E oare de ajuns? Pe polonezi nu i-a ajutat asta, atunci, după cum nici pe unguri sau cehoslovaci nu i-a încălzit faptul că ceva mai târziu erau aliaţi cu statele care i-au invadat.

Cum niciodată nu putem  şti ce ne rezervă viitorul, e bine să fim pregătiţi şi să avem cu ce să ne opunem, atât ca dotare cât şi în ceea ce priveşte pregătirea.

Care ar fi Lt-38-ul care ni s-ar potrivi nevoilor de acum?

Din fericire acum avem de unde alege şi e pace. Probabil va mai fi şi nu ne vom lovi de isbucnirea unui război care să oprească livrările şi să necesite introducerea tancurilor comandate, de urgenţă, în dotarea ţării producătoare aşa cum se întâmpla prin ’39-’40 cu majoritatea comenzilor militare de pe întreaga planetă.

De-ar fi să ne axăm numai pe infanterie uşoară, cu câte un divizion de Piranha cu tun de 105 mm la fiecare brigadă, adio tancuri. Dacă în cadrul Alianţei (Forţa fie cu noi!) se va considera că vom fi mai folositori aşa decât cu TR-85M1/2/x şi T-55, am scăpa mai ieftin atât la achiziţie cât şi în exploatare.

Dacă însă ni s-ar năzări pe tancuri noi, oricum n-ar fi pe bune alegerea viitorului, însă în opinia mea ar trebui să cumpărăm Leclerc.

Nu Abrams, nu Leo 2, nu Challenger II şi nici Merkava, noi nouţe sau proaspăt revopsite.

De primele trei scap repede – sunt prea grele şi nu-s suficient de agile, iar Merkava pare a fi potrivit doar pentru nevoile Israelului. Lupta clasică tanc-contra-tanc necesită mobilitate! Nemţii au obţinut rezultatele lor prin mobilitate, chiar dacă au înfruntat cu tanchetele lor (să nu uităm că o perioadă îndelungată au fost dotaţi majoritar cu Panzer I şi II) mai puternicele TP-7, Renault 35/40, Somua S35, Hotchkiss H35, BT-7.

Cum foarte probabil nu vom avea bani pentru pregătirea echipajelor, măcar vehiculul să poată compensa prin calităţile lui. Degeaba am avea tancuri de aproape şaptezeci de tone! Ar însemna doar să ne bazăm, în primul rând, pe şoriciul lor gros. Artileristic, tunurile de pe contracandidaţii lui Leclerc sunt comparabile cu al său. Că-i GIAT sau Rheinmetall, IMI, Oto Melara de pe Ariete, sau L30, toate pot scoate din luptă cel mai probabil adversar – tancul T-72.

Personal, prefer să dispunem de un tanc care să poată accelera rapid atât înainte cât şi înapoi. Prefer tancurile Leclerc, pentru că îşi pot schimba rapid poziţia. Şi, prefer să avem avioane, elicoptere, artilerie, APC-uri şi IFV-uri care să coopereze cu tancurile în cazul unui război.

Leclerc: agil şi mortal.


Leopard II A7, la Eurosatory

Sursa: Snafu

Nemţii încă nu scot un produs nou. Leopard III se mai lasă aşteptat. Până atunci însă, Leopard II A7 la Eurosatory 2010.

Zilele următoare sper să ne putem bucura de mai multe detalii despre ultima modernizare a felinei germane.


Jaguar Main Battle Tank, rezultatul prieteniei dintre SUA şi China

Sursa: … scrie pe poza 😛

The Jaguar was a joint Chinese-US main battle tank project carried-out in the 1980s, with the intent of modernizing the Type 59 tank and it’s variants. From a political standpoint, such an undertaking would have been virtually unimaginable, if not for the Chinese-US „Detente” policy established in the 1970s. The objective of this policy was to better-stabilize the global balance of power, by enhancing China’s status into a sort of a „buffer state” between the US and the USSR. Among other things, this involved the transfer of US military technology to China; the Jaguar was part of this legacy.

Development of the Jaguar began at some time in the mid-1980s, and was formally announced in late 1988. The two main contributors were Cadillac Gage in USA, and the China National Machinery & Equipment Import & Export Corporation in China. Though the Jaguar was already fully planned-out by mid-1989, the political fallout of the Tiananmen Square Massacre forced the US and Chinese teams to part company, and China apparently lost interest in the project. Undaunted, Cadillac Gage continued development of the Jaguar alone, finally combining the hull and turret in October 1989.

Though it’s development had been a complete success (despite the political turmoil that rocked it) no orders for Jaguars were ever placed. The glutted market of used tanks after the Cold War, frequently seeing fully-operational tanks sold at scrap value, effectively doomed the project.

In it’s assembly, the Jaguar was every bit as perplexing as the project that spawned it, being a Chinese tank upgraded with US technology, based on a tank designed in the Soviet Union (the T-55, which the Type 59 was a licensed copy of), and armed with a main gun originally developed in Britain.

Sursa: military-today.com


HAIFA, Israel. Cercetatorii israelieni au prezenta in premiera un nou sistem defensiv  care va fi utilizat pentru tancurile Merkava din dotarea armatei statului evreu. Practic, este vorba de un sistem anti-racheta redus la scara al carui sarcina este de a detecta si distruge proiectilele lansate asupra tancului purtator.

Acest sistem a fost dezvoltat de firma israeliana producatoare de armament Rafael si a primit numele de „Trophy”.  Conform creatorilor sai, sistemul este capabil sa opreasca chiar si proiectilele anti-tanc lasante de la mica distanta cu arme portabile. In cazul in care va deveni complet operational si va intra in dotarea fortelor terestre israeliene, „Trophy” ar putea schimba modul de gandire a strategiei ce implica lupta cu blindatele.

Presa din Israel estimeaza costurile aferente montarii sistemului la suma de 200.000 $ per unitate. Oficialii firmei Rafael au refuzat sa confirme aceasta estimare dar au precizat ca suma reala reprezinta doar o mica parte din costurile de productie ale unui tanc Merkava IV (4.5-5 milioane $).

Proiectat initial pentru a fi utilizat de tancuri, sistemul poate fi modificat si pentru vehicule de dimensiuni mai mici.

Ramane de vazut daca si cand „Trophy” va deveni dotare standard pentru tancurile si vehiculele israeliene. Eu unul cred in succesul acestui sistem pentru simplul fapt ca de obicei baietii astia nu dau rateuri. Sunt printre putinele tari care au capacitatea de a-si testa noile arme in lupta in fiecare zi ceea ce inseamna ca nu se incurca cu prostii.

Atentie Iama, roaga-te sa ne modernizam F-16-urile mai degraba cu evreii decat cu americanii, cel putin cu astia stii cum stai.