Cei doi giganti au hotarat sa-si dea mana peste Canal si sa construiasca impreuna un UAV care sa fie operat de armatele din Marea Britanie si Franta.

Botezat MALE UAS, aparatul ar fi suma cerintelor celor doua forte armate. Studiul de fezabilitate este gata, insa de retinut este cooperarea dintre cele doua companii care controleaza parti importante din piata de armament si tehnologia de specialitate.

De asemenea, dupa renuntarea la o parte importanta din flota aeriana, Marea Britanie pare a se fi orientat puternic spre segmentul dronelor, aparate inarmate de acest timp urmand sa suplineasca mare parte din capacitatea de atac la sol a Royal Air Force. Eu inca astept ca Taranisul sa scoata capul.

Sursa: Asian defense news


Asta e, calutul zburator

Nu e nici pasare, nici superman, e super avionul de atac fara pilot care va semana teroare de la bordul unui portavion (cunoscandu-i pe american, de la bordul multora).

Taaadam! Asta e X-47 B UCAS-D care va intra in teste saptamana viitoare si care va incepe sa functioneze ca atare de la anul, cel putin asa zice producatorul, Northrop Grumman.

2 prototipuri au fost deja construite. Ambitiosul proiect vrea sa-i faca concurenta Taranisului BAE si au de lucru nu gluma, chiar daca testele initiale au fost destul de reusite.

Sursa: Militarium


Spitfire, Tornado, Typhoon

Sursa foto: Undiscovered

In nota obisnuita din ultima vreme, UK Royal Air Force priveste cu incredere spre politica de criza. Taieri? Ei zic ca la mijloc ar fi sporirea calitatii in detrimentul cantitatii. Asa o fii. Si cum arata acest viitor?

6 escadrile: 5 de Typhoon, una de F-35. Adica 107 Eurofightere si cam 40 de F-35.

Totusi, cifrele astea nu sunt finale. De exemplu in cazul Typhoon-urilor, o parte dintre ele ar putea fi deturnate catre Oman in cazul in care baietii aia sunt convinsi sa le cumpere. Englezii le-au tot vandut chestii, asa ca e foarte posibil iar comanda lor s-ar putea infrupta din comenzile existente inaintate de RAF. Nu se spune nimic de ce o sa se intample in cazul asta cu escadrilele RAF dar e posibil ca ele sa fie totusi completate ulterior, probabil cu niste versiuni upgradate,

In 1990, RAF avea 33 de escadrile, in 2003, 17 iar in prezent 12: 7 de Tornado, 3 de Typhoon si 2 de Harrier. Ce e de precizat e ca si-au dublat intre timp flota de UAV-uri Reaper adica drone inarmate. Asta este o tendinta care urmeaza sa fie speculata odata cu intrarea in serviciu a Taranisului care se vrea a fii urmatorul pas in evolutia dronelor. Oricum, pana in aprilie 2011, vor ramane doar 8 escadrile odata cu retragerea Harrier-erelor si a 2 escadrile de Tornado care vor fi trase pe dreapta.

Bine, cifrele nu spun foarte multe pentru ca e vorba totusi de un viitor plasat prin 2020. Din nou revin asupra dronelor, e clara tendinta si e de retinut si faptul ca vor ramane totusi 2 tipuri de avioane de ultima generatie. Iar modificari, in cazul in care se schimba si politica internationala, vor fi operate. Totul pare croit pentru suprematia UAV-urilor si cresterea comenzii de F-35, sub presiunea armatei desigur, dar si a aliatilor americani. In plus, Rusia va avea si ea cu siguranta un cuvant de spus in trendul de inarmare al vesticilor.

Sursa: Defense News


Tati?

Legenda spune ca in decembrie 2002, o drona americana Predator s-a luat la tranta cu un Mig 29 irakian. Premiera nu a fost ceea ce a urmat, adica distrugerea dronei, ci faptul ca de obicei dronele se uscheau de cum dadeau de un avion de vanatoare. De data asta, americanii au fost curiosi sa vada ce se intampla. Amandoua aparatele au tras cu ce aveau mai bun, irakianul s-a dovedit mai tare.

De ce a fost UAV-ul asta asa de lipsit de sansa? In mod normal, aparatul este manevrabil, bine inarmat si….comandat de la mare, mare distanta. Bun pentru atac la sol, grozav in recunoastere, nu poate trece peste faptul ca fiind teleghidat, nu se poate compara cu un aparat pilotat direct. Pur si simplu nu poate reactiona suficient de repede iar cel ce il controleaza nu detine controlul campului de lupta la nivelul pilotului de avion. Dar asta era in 2002.

Anul asta, prin iulie, BAE Systems a venit cu Taranisul, prezentat ca o alta specie de drona. Face ce fac UAV-urile clasice, e mai futuristic asa si in plus, poate sa se apere singur. Ar fi si cazul din moment ce Royal Navy tinde sa intre in pana de avioane pentru urmatorii ani, pe masura ce Harrier-urile sunt trase pe dreapta iar F-35-ul intarzie si oricum, o sa vina in cantitati mai mic.

Taranis este un exemplu despre cum SF-ul poate deveni realitate. Nu stiu cat de autonom o sa fie el cu adevarat dar cu siguranta, reprezinta o tendinta care se va accentua. De ce? E o solutie clasica pentru viitorul fortelor aeriene, si una pe placul militarilor de cariera (cu conditia ca aparatele cu pilot sa fie in continuare varf de lance) dar si al publicului dornic de asemenea inovatii.

Taranis este doar un exemplu dintre specie noua de masini de lupta: robotii. N-avem inca terminatori, cyloni sau mai stie eu ce alti robotei rauvoitori, dar avem de exemplu tancul Crusher, un alt proiect dezvoltat pentru armata, de data asta aia americana. Sub numele de APD sau Platforma Demonstrativa Autonoma, proiectul asta ar putea sa fie urmatorul pas in evolutia carelor de lupta.

Deocamdata, desi posibila pe termen lung, ideea unei armate complet automatizate este improbabila. Factorul uman va ramane o constanta.

Sursa: CHArmy