Finlanda, care a cumparat in trecut 64 avioane F/A-18 Hornet din SUA, este fortata acum de catre Comisia Europeana sa plateasca taxe pentru import din-un stat non-UE.

In total, acum Finlanda trebuie sa plateasca pretul a aproximativ inca doua avioane F/A-18, sau echivalentul achizitiei a 125 tancuri Leopard achizitionate din Germania in 2002.

Adio LM?

Se va redeschide „competitia” pentru dotarea FAR cu avioane multirol, de data asta numai din UE?

Pentru ca daca nu, dracu ne-a luat.

La ce efort financiar ar trebui sa facem pentru dotarea cu 48 de avioane F-16, taxele de import pe care vom fi nevoiti sa le platim ca si tara membra a Uniunii Europene ar putea sa fie totusi canalizate spre o redotare a Fortelor Terestre, la arma tancuri, cu vreo trei batalioane de Leopard, testoase superioare cel putin din punct de vedere al fiabilitatii fata de TR-85M1.

Si, lista este deschisa, Resboinicilor: ce ar putea achizitiona Romania cu banii pe care i-ar plati ca taxe de import?


Asa cum anunta si Iulica, resboinicii s-au prezentat cu mic dar mai ales cu mare la Expomil, in formatie completa de lupta. Poze sunt cu duiumul si vor intra in calupuri tematice in zilele ce vin. Pa langa poze, al dumneavoastra sincer a fost avid si de ceva informatii despre cateva subiecte de interes.

In primul rand, am cautat TBT-ul cel atat de laudat de stimabilul George GMT. Amandoi au lipsit cu brio de la reuniune, George motivat, TBT-ul si mai si. In schimb, ca de obicei, cele doua concepte Saur, adica veteranele 1 si 2, erau prezente in culori calde, de desert, acolo unde nu or sa ajunga niciodata. Din pacate, nu am putut constata prezenta vreunui blindaj compozit neaos sau a unui sistem de armament automat, nimic din toate astea, iar pozele din interior sunt tare claustrofobe. In schimb, pozele releva cateva chestii interesante, judecati voi.

Astia de la Moreni fac caterinca sau ce? Primul model care se vrea complet autohton are anvelope Made in Rusia.

Asta este parerea lor despre TBT? Din pacate, cei de la Moreni nu erau la locul crimei pentru a fi luati la intrebari

Saur dispune de Tomahawk. Din pacate, varianta autohtona rau.Alex Neagu este irelavant.

Cam atat despre TBT. Sa trecem la Eurofighter.

Singurul Eurofighter din istoria ROAF?

Foarte posibil. Din pacate nici macar asta nu apartine ROAF ci Raptorului. Nu, nu F-22-ului ci prietenului nostru Raptor, membru distins al comunitatii resboiu. Intr-o discutie privata ne-a marturisit ca ar fi o idee excelenta poleirea cu aur a avionului pentru ca astfel, posibilii piloti inamici, nu ar sti daca sa-l doboare sau sa-l fure, de-aici mai mult timp pentur ai nostri sa-i doboare.

Sa trecem si de Eurofighter care era doar o macheta pazita de niste italieni. Sa ajungem la standul Cugir. Acolo, frumos aliniate, ca in fiecare an, diversele variatii ale batranului Kalasnikov in interpretare romaneasca. Stimabilul domn de garda de-acolo a fost foarte amabil si ne-a lamurit cu doua probleme. Prima, nu mai suntem tributari cu nimic rusilor si conflictul pe licente e stins. Cugir nu vinde Kalasuri ci arme proprii, diferite de cele proiecatate de sovietici. Perfect. Secundo: arma comandata de armata pentru a inlocui modelul .86 din dotare este aproape gata fiind in faza de proiectare-testare-aprobare. Ea ar urma sa semene cu varianta neagra de mai jos, adica o corcitura intre 86 si M-4-ul american.

Durerile mele au continuat pe partea marina. Evident, nici vorba de fregate la Expomil, in carena si blindaj, ca nu era decat Herastraul pe-aproape. Dar, destule machete. Din pacate, printre ele (apropo, bricul Mircea e la mare pret) am zarit doar asta la capitolul Delfinul:

Submarinul Delfinul

Nu e o gluma. Din pacate, situatia este la fel de tragica ca si a delfinului din imagine, prins in plasele braconierilor. Asta imi confirma ca Delfinul a fost sacrificat pe altarul relatiilor dintre NATO si Rusia care nu-si doreste un Kilo neprietenos prin apele foarte favorabile acestui model. Nu e nicio surpriza ca rusii doresc sa tina secret fundul marii. Asa ca eu unul mi-am luat adio de la el si de la ideea de submarin in flota romana.

In rest…..

Mi-am luat tanc. Cica e TR-85M1, sper sa nu fie unul dintre alea 54 operationale

Va urma.


Azi, Sâmbătă, 24 Septembrie bla-bla…

Cine poate ajunge la ora ilevăn fix, fix la capu’ lu’ patru’ş’unu, ne vor putea recunoaşte după următoarele semnalmente:

Je – ghetre alb+negru, costum roz şi joben prăzuliu. Şi nu, n-am burtă, sunt foarte-cel-mai suplu.

El, adică Alex – opinci din piele naturală, întoarsă, cioareci aproape albi, cămeşoi la fel, bâtă din lemn şi barba sprijinită. Alex a vrut să fie mai tradiţional…

Deci, cine vrea să vadă ce n-a văzut Parisul… TBT 8×8, două chiar! Saur 3, alături de Saur 4, Rafale cu cocărzi româneşti! Submarine nucleare, alea… cum dracu’ le zice? Porthidroavioane! Multe! Tancul românesc TR-85M2 şi viitorul tanc de care nu ştie nimeni nimic, dar care există – pe bune, vi-l arăt eu p-acolo, c-au zis că mi-l aduc să-l plimb cu lesa, niţel  – pe cuvânt!

Plus că, dacă mergeţi cu mine o să cunoaşteţi personalităţi: Lady Gaga, Ceac Noris şi alţi jurnalişti care, dacă vedeţi că la apariţia mea vor împinge mulţimea şi se vor apropia în viteză cu câte ceva sănătos în mănă… să fiţi siguri că m-au recunoscut şi vor dori să îmi prezante omagiile lor…

Plusc că, nea’ Gabi (cică şi ieri m-a pândit ca să îmi mulţumească pentru că l-am făcut de vreo câteva ori ministreţ) va fi prezent şi veţi avea ocazia să daţi mâna cu el, în timp ce veţi încerca să-i ţineţi mâinile departe de gâtul meu şi veţi cânta imnul ca să nu se auză în jur cum mă felicită cu din alea, gen ” ‘tu-ţi blogu’…”, etc.

Dacă nu credeţi ce v-am spus, întrebaţi-l pe George_GMT cum a fost mutat SAUR-2 ca să n-apuce el să-l vadă ieri (George, m-a costat ceva… dar ţi-am făcut-o! 😛 )

🙂

Bre, acuma serios vorbind.

Alex şi cu mine vom fi la capătul liniei tramvaiului 41 – capătul din apropierea Romexpo – şi vă vom aştepta, începând cu ora unsprezece. Niţel, nu mult, că pierdem expoziţia dacă nu vă grăbiţi.

Pentru contact, încercaţi la 0727 486 192 – Alex şi 0730 021 977 – Iulian.

Numai să nu sunaţi la mine ca să întrebaţi cum se ajunge la Romexpo dinspre X punct al Bucureştiului, că nu ştiu d-astea.

Cei care ajung mai târziu pe la exploziţie şi vor să ne pozăm lângă TBT sau Rafale M, daţi un telefon că de stat… ne vom lungi pe ceva timp. 🙂

P.S.: Bre, care rămâneţi acasă, vedeţi să nu profitaţi de lipsa noastră şi să vă luaţi iar de bucle ca pe subiectele cu nea’ Traian! 🙂


Revenim cu eterna intrebare care pare de raspuns: cati Bizoni opereaza pe pamanturile patriei sub atenta obladuire a armatei romane? Daca acum ceva vreme vorbeam de 93, iata ca aceeasi sursa (discutabil) zice ca ar fi doar 54. Restul, adica vreo 249 (numar fix, fara rest) ar fi doar la standard TR-85, adica fara cozmetizarile prezentate la fiecare parada de 1 decembrie, la brat cu Piranha, Gepard si ce mai tine armia noastra prin cazarmi.


Astazi, 1 august, este ziua tanchistilor din armata romana. Acest articol este dedicat in cinstea tuturor celor care au servit aceasta arma, pe timp de razboi sau pace.

România a fost printre primele ţări din sud-estul Europei cu unitati blindate dedicate. Data constituirii primului batalion de tancuri sau care de lupta a fost 1 august 1919, unitatea avand garnizoana in Mihai Bravu. Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit de contractul încheiat de guvernul român cu cel francez.
La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri din armata română, prin transformarea Batalionului Carele de Luptă în Regimentul Carelor de Luptă. Garnizoana noii unităţi a fost stabilită în oraşul Târgovişte. În anii 1936 şi 1937 regimentul a fost dotat cu noi maşini de luptă moderne, importate din Cehoslovacia. Ca urmare a sporirii numărului de tancuri, în organica regimentului a apărut şi cel de-al treilea batalion, atât acesta cât şi celelalte primind denumiri în raport cu materialul din dotare şi anume; Batalionul 1 Care de Luptă „Renault”, Batalionul 2 Care de Luptă „R2” (România 2) şi Batalionul 3 Care de Luptă „R2”, carele de luptă R.2 erau fabricate în uzinele Skoda din Cehoslovacia.
Evoluţia structurilor de organizare, acumulările şi transformările calitative care au loc în cei 20 de ani de existenţă a armei şi noile realităţi politico-militare europene au determinat factorii de decizie ai conducerii militare superioare a ţării să aprecieze că sunt condiţii că se impune înfiinţarea unor noi formaţiuni de care de luptă în armata română. Evaluările făcute aveau la bază, pe de o parte, posibilitatea economico-financiară a statului român în perioada 1930-1940, precum şi un plan de reorganizare a armatei întocmit odată cu numirea generalului Ion Antonescu în funcţie de şef al Marelui Stat Major, la 1 decembrie 1933. O primă încercare de a dezvolta arma tancuri în armata română s-a făcut prin „legea cu privire la stabilirea cadrelor şi efectivelor armatei”, raport din 1932, iar apoi, la 20 aprilie 1934, când Ion Antonescu semna raportul ce însoţea „Instrucţiunile pentru motorizarea armatei”, document de o excepţională valoare pentru crearea unor noi unităţi şi mari unităţi de care de luptă în armata română şi înzestrarea lor cu tehnică de luptă modernă. Prin aplicarea noii legi urma să se înfiinţeze încă patru noi regimente de care de luptă. În realitate însă, a fost înfiinţat doar Regimentul 2 Care de Luptă, la 1 noiembrie 1939, cu garnizoana la Târgu Mureş.
Dezvoltarea greoaie a tancurilor ca armă în Armata României Mari a avut atât cauze economice cât şi dispunerea între adepţii liniei conservatoare, susţinători frecvenţi ai menţinerii vechilor structuri organizatorice ale armatei, şi cei ai reformelor şi înnoirilor, reprezentaţi, din păcate, destul de firav în Consiliul Superior al Armatei. Un exemplu în acest sens este acela al şedinţei Consiliului din 30 septembrie 1938 când, deşi problema în discuţie era aceea a accelerării noţiunii de motorizare a armatei române, au fost şi persoane care au susţinut cu tărie menţinerea vechilor structuri şi a genurilor de arme tradiţionale, aşa cum fuseseră ele organizate şi înzestrate într-o perioadă istorică deja depăşită.
În timpul campaniei din 1941, trupele de blindate au acţionat conform doctrinei germane, ca unite de şoc, înregistrând succese semnificative în luptele pentru eliberarea Basarabiei. După ce au fost subordonată Armatei 4 română şi angajată în operaţia de cucerire a Odesei, trupele de tancuri au fost folosite pe subunităţi, în sprijinul trupelor de infanterie. Deoarece militarii români nu erau instruiţi în acest tip de luptă, deseori tancurile au rămas fără sprijin apropiat, fapt ce a dat posibilitatea vânătorilor de tancuri sovietici să acţioneze nestânjenit. Ca urmare, trupele au suferit pierderi importante în materiale, ceea ce au diminuat semnificativ capacitatea de luptă.
Cu puţin înainte de bătălia de la Stalingrad la fiecare batalion de tancuri a fost creată câte o companie de care de luptă mijlocii formată din câte 11 tancuri T-3 şi T-4.
Odată cu sporirea numărului de subunităţi şi efective şi organizarea de noi unităţi, începând cu 26 aprilie 1944, Divizia 1 blindată este numită Divizia 1 blindată ”ROMÂNIA MARE”.
Situaţiile cele mai grele cu care s-au confruntat tanchiştii români au fost la Stalingrad, unde Divizia 1 blindată a fost efectiv decimată şi în timpul luptelor defensive din Moldova desfăşurate între 19 – 23 august 1944. După încetarea stării de război cu U.R.S.S. divizia a primit ordin să se retragă spre sud, însă, la fel ca multe alte unităţi militare româneşti, ea a fost capturată aproape în întregime de trupele sovietice în intervalul dintre 24 august- 1 septembrie.
După înlăturarea monarhiei la 30 decembrie 1947, procesul de transformare a armatei române, început chiar de la 23 august 1944, a intrat într-o nouă fază. Din păcate, timp de aproape un deceniu, evoluţia armatei a fost marcată strict de directivele venite de la Moscova şi de prezenţa trupelor sovietice pe teritoriul României. Transformările din interiorul armatei în perioada cuprinsă între începutul anului 1948 şi anul 1968 nu au cuprins numai structurile de conducere existente la nivel central. Ele au fost prezente în întregul organism militar, manifestându-se, în egală măsură, şi în organizarea, înzestrarea şi instruirea trupelor, procese în care dominaseră, timp de aproape un deceniu, concepţiile sovietice. Astfel, numai la unităţile subordonate Comandamentului Trupelor Blindate de Tancuri şi Mecanizate au fost distribuite şi tipărite în anul 1953, de către Marele stat Major, un număr de 895 de broşuri sovietice privind lupta (operaţia) de apărare şi ofensivă a armatei, instrucţiuni generale asupra tancurilor şi a proprietăţilor tehnice şi de luptă etc. Totodată, printr-un referat asupra problemelor în legătură cu organizarea şi funcţionarea Comandamentului de Tancuri, se solicitau diferite materiale pentru pregătirea cadrelor, desfăşurarea instrucţiei şi asigurarea tehnică de specialitate, arătându-se că: „… mai urgent decât toate este însă obţinerea de materiale vechi necesare formării cadrelor pentru învăţarea noului material şi al literaturii sovietice de specialitate (tancuri şi autotunuri)”.
Analizând întreaga perioadă 1945-1989 se poate spune că arma tancuri a cunoscut în armata română o evoluţie pozitivă şi că aceasta a reprezentat, cel puţin până acum, etapa de maximă dezvoltare a trupelor române de tancuri, prin amploarea organizatorică specifică, cantitatea materialului, capacitatea industriei autohtone de apărare de a produce tancuri, baza materială de instrucţie, cheltuielile materiale alocate procesului de instruire a militarilor tanchişti.
Evoluţia postbelică a tancurilor în armata română a stat sub semnul unor determinări de natură obiectivă şi subiectivă, provenind din mediul politic, economic, ideologic şi militar. Dintre acestea se detaşează însă ca însemnătate: înregimentarea mai întâi totală, apoi parţială a doctrinei şi strategiei militare a României la doctrina şi strategia militară a Tratatului de la Varşovia; tendinţele care s-au manifestat pe plan mondial în dezvoltarea armei tancuri; evoluţia economiei româneşti în general şi în special a industriei acesteia; trecerea la producerea de tancuri şi alte blindate, în cadrul creării şi dezvoltării industriei naţionale de apărare; insuficienta încredere a conducerii politice a statului român în loialitatea aliaţilor din cadrul Tratatului de la Varşovia; ambiţia politică a conducătorilor ţării, în special după 1965.
Intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice a culminat din punct de vedere militar cu integrarea ei în blocul Tratatului de la Varşovia, această nouă situaţie având profunde repercusiuni, prin faptul că armata română a trebuit să accepte şi să adere la doctrina şi strategia militară a blocului în care fusese integrată de puterea comunistă. De fapt, la început complet, iar apoi într-o măsură mai mică, doctrina şi strategia militară a întregului bloc comunist nu au reprezentat altceva decât însuşirea în totalitate, fără rezerve, a tezelor şi principiilor doctrinare şi strategice sovietice. Chiar dacă acestea aveau în vedere, la început, între altele, faptul că forma de bază şi principală a acţiunilor militare într-un viitor război va fi ofensiva desfăşurată cu mase mari de tancuri şi cu întrebuinţarea armei nucleare, statele membre ale Tratatului au fost nevoite să le accepte.
Evoluţia tancurilor în armata română a cunoscut însă şi influenţe venite din evoluţia blindatelor pe plan internaţional. Acestea s-au manifestat atât sub aspect cantitativ prin proporţionarea permanentă a numărului de tancuri din înzestrarea armatei în raport cu media numărului de tancuri existente în state de mărime comparabilă, dar, mai ales, prin îmbunătăţirea constantă a calităţii lor, chiar dacă insuficienţa resurselor nu a permis niciodată României să deţină tancuri din ultima generaţie. Practic, poate spune că tancurile au evoluat în armata română pe coordonatele tendinţelor care s-au manifestat permanent în evoluţia armei pe plan mondial. Aici trebuie, neapărat, subliniată capacitatea dovedită a proiectanţilor, inginerilor şi tehnicienilor români de a pune în practică, după 1977, într-un timp scurt, programul românesc de producere a tancurilor, program dezvoltat continuu.
Izolată parţial de celelalte state din blocul comunist după intervenţia acestora în Cehoslovacia, România, sub conducerea sa politică, a trecut la un program de dezvoltare în plan structural, organizatoric şi de înarmare fără precedent, accentul punându-se pe înfiinţarea unor noi mari unităţi mecanizate şi de tancuri pe cele mai expuse direcţii strategice şi pe producerea mijloacelor destinate apărării armate a ţării în industria românească. Primul semnal că statul român nu ar sta cu braţele încrucişate în cazul unei agresiuni a fost dat de conducerea politică a ţării prim măsurile luate în plan militar. În acest sens, printre măsurile luate imediat sau la puţin timp după invadarea Cehoslovaciei a fost şi aceea de a se înfiinţa noi mari unităţi şi unităţi, iar altele să fie redislocate pe principalele direcţii ameninţate în cazul unei agresiuni armate. Procesul a inclus şi înfiinţarea celei de a doua divizii de tancuri a armatei româna, Divizia 57 Tancuri
Momentul de criză din 1968 a declanşat, de asemenea, un proces ambiţios de creare a unei doctrine naţionale de apărare, având drept concept fundamental „apărarea patriei de către întregul popor”. Pentru operaţionalizarea unui asemenea concept strategic, în 1968 a apărut nevoia urgentării creării unei industrii proprii de apărare a României, pentru fabricarea nu numai a armamentului uşor de infanterie, ci şi a tunurilor pentru artilerie, a tancurilor, transportoarelor blindate, avioanelor şi elicopterelor, precum şi a muniţiei aferente.
Concomitent cu începerea producţiei în serie a tancului românesc, la sfârşitul anilor ”70 şi începutul anilor ”80 România a importat, într-un număr mic, tancul mijlociu T – 72 din Uniunea Sovietică, unul din cele mai performante tancuri din acea perioadă din Europa.
Între anii 1987 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului şi a unei serii mici de 5 bucăţi a tancului românesc TR – 125 (P 125). Acesta îngloba cele mai noi realizări ale experienţei cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare aflată în perioada de apogeu. Este demn de remarcat că, pe acest tanc, s-au montat cale mai moderne echipamente care erau în curs de experimentare sau asimilare în fabricaţie de industria românească: tunul calibru 125 mm, mecanismul de încărcare automată a tunului, telemetru laser, calculator balistic, luneta pentru tragerile cu noul tun, noul proiector de tip L – 2, instalaţii de avertizare împotriva iluminării cu laser, cu fascicule electromagnetice, de lansare a grenadelor fumigene şi altele. Totodată, s-a reuşit experimentarea şi asimilarea noilor tipuri de muniţie pentru tun, lansatoare de grenade fumigene etc.
Procesul de reformă a organismului militar al României declanşat după anul 1990 a avut consecinţe multiple asupra evoluţiei armei tancuri în armata noastră, nota dominantă a acestora fiind diminuarea rolului tancurilor, sub influenţa tendinţelor în materie de organizare şi înzestrare a trupelor, care se manifestă în cele mai dezvoltate armate ale lumii.

Sursa: MAPN

R-2

Renault FT-17

Panzer III sau T-3

Panzer IV/T-4

R-35

T-38

R-1

T-26

T-34

TACAM T-60

Maresal

TACAM R-2

T-55

TR-580/TM-800

T-72

TR-125

TR-85

TR-85M1

🙂 La multi ani!


Chinezarie pakistaneza

In mod normal, nu prea ma intereseaza cine e si ce vrea Bangladeshul. Dar ma intereseaza achizitiile de tancuri pentru ca eu cred ca TR-85M1, plus Saur daca devine operational, si chiar BTR-80 Zimbru, ar putea fi comercializate cu ceva succes prin tarile de mana a 2-a/3-a.

Sa revenim la stire: Bangladesh-ul a batut palma cu Chinezii ( si nu cu fratii indieni) pentru 44 de tancuri model MBT-2000. Dezvoltat de chinezi pe modelul Tip-90 II pentru fratii pakistanezi care l-au denumit Al-Khalid, 2000-ul asta nu este un tanc rau si nici slab. Dar, ca si Bizonul nostru, este un surogat de tanc modern, cu toate ciurucurile tehnologice de pe dansul.

Specificatii:
Greutate: 48 t
Echipaj: 3
Blindaj: armura compoziata, RHA, ERA (optionale)
Armament: principal 125 mm teava lisa, incarcator automat, 39 de proiectile la bord
secundar: mitraliera 7,62 mm coaxiala, 3000 cartuse, 12,7 mm AA, 500 cartuse
Motor: KMDB 6TD-2 6-cilindri diesel, 1,200 cp, raport 26 cp/t, trnasmisie automata in 5 trepte SESM ESM500, viteza maxima 72 km/h

Arata bine pe hartie. Pe langa cele 44 de MBT-uri, Bangladesh-ul a mai comandat si 3 vehicule de recuperare si 2 elicoptere multirol. IAR330 spune ceva? Nu, nu lor, doar noua si altor cateva, fiind probabil cel mai de succes aparat militar romanesc cu ceva exporturi prin tari mai mult sau mai putin bananiere.

Sursa: China defence


Debutam in forta cu noua rubrica Versus care se va tine saptamana asta duminica, din lipsa unei zile stabilite (a se citi pana il gasesc pe conul Iulica ca ne intoarcem la Bruzli vs Vandam-urile lui).

Ce am ales? Pai, tancul nostru cel de toate zilele, TR-85M1, laudat ca fiind cel mai bun tanc mediu din lume (lol) se va lua la tranta cu niste frati, toti tragandu-se din eterna mama T-55, dar din alti tati. Sa inceapa corida!

TR-85M1

TR-85M1, poza din arhiva proprie

Tara producatoare: Romania, ROMARM
Stramos: T-55
Caracteristici:
– armura de 580 de mm standard, fara armrura reactiva sau alte chestii suplimentare, poate doar protectia laterala
– greutat: 50 tone
tun de 100 de mm A-308, bazat pe modelul anti-tanc M77 facut de Arsenal Resita, cu bataie pana la 4000 de metri (zice el) si 41 de proiectile la bord, rata de tragere 4-7 proiectile, sistem de ochire Ciclop M, stabilizator EADS, sistem de identificare imagistica SAGEM MATIS
– armament secundar, 2 mitraliere: 7,62 mm coaxial PKT si 12,7 mm DShK AA
– motor 8VS-A2T2M 8 cilindri, 860 cp, 17,2 cp/t, viteza maxima 60 de km pe sosea
– 93 de unitati active
– operator: Fortele Terestre Romane, fara experienta operationala

T-55 AGM (Ucraina) T-55M8A2 Tifon 2 (Peru)

Arhiva Resboiu e plina de tancuri

Sursa: Global

Biroul Morozov din Harkov (ala cu Oplot-ul) a avut treaba. Asa a iesit minunatia asta exportata cica si in Peru.

Tara producatoare: Ucraina, KMDB (ala cu T-34)
Stramos: T-54/T-55
Caracteristici:
– armura de 500 de mm, protectie pasiva, armura reactiva
– greutat: 54 tone
– tun:125 mm KBM1/ 120 mm KBM2 teava lisa, capacitate ATGM, raza de bataie 5000 m si 30 de proiectile la bord
– armament secundar, 2 mitraliere: KT-12.7 sau NSVT-12.7
– motor diesel, 1050 hp,viteza maxima de 45 km/h pe sosea si 35/h pe camp
– inca in faza de productie, materie prima exista
– operator: in Ucraina e parcat pe dreapta, asteapta reabilitarea in Peru, fara experienta operationala

M-55S

Frumos bata-l norocul

Sursa: Global

Tara producatoare: Slovenia
Stramos: T-55
Caracteristici:
– armura: reactiva
– greutat: 51 tone
– tun: 105 mm, 36 de proiectile la bord
– armament secundar, 2 mitraliere: 7.62 si 12mm
– motor diesel, V 55, 580 KM, viteza maxima 50 km
– 30 de bucati
– operator: Slovenia, fara experienta operationala

Al Zarar

Al bribriz

Sursa: Global

Tara producatorare: Pakistan. Ok, e mai degraba un T-59 chinezesc dar kitul poate fi aplicat si pentru un T-54/55
Stramos: Ok, e mai degraba un Modelul-59 chinezesc dar kitul poate fi aplicat si pentru un T-54/55
Caracteristici:
– armura: compozita, reactiva
– greutat: 37 tone
– tun: 105 mm ghintuit/125 mm lis APFSDS, HE, HEAT, sistem de ochire IFCS
– armament secundar, 2 mitraliere: 7.62 si 12 mm
– motor diesel, 580 cp, 65 km/h
– 400 de bucati
– operator: Pakistan, fara experienta operationala

T-55 Enigma

Sursa: Global

Tara producatorare:Irak
Stramos: T-55/Model-59
Caracteristici:
– armura: segemente suplimentare din beton dispuse pe armura standard grosime mmedie 200 mm
– greutat: 41 tone
– tun: L7 105 mm
– armament secundar, 2 mitraliere: 7.62 si 12 mm
– motor diesel, 850 cp, 45 km/h
– ?
– operator:Irak, atata experienta operationala incat nu mai e niciunul viu. A avut o intalnire neplacuta cu ceva vehicule Bradley la Najaf.

Model-72Z Safir-74

O scrie pe el 74 dar tot 55 este

Sursa: Global

Tara producatorare:Iran
Stramos: T-55/T-54
Caracteristici:
– armura: maxima 203 mm, suplimentar reactiv
– greutat: 36 tone
– tun: M68 105 mm
– armament secundar, 2 mitraliere: 7.62 si 12 mm
– motor diesel, V-46-6 V-12, 780 cp (630 kW), viteza maxima 40 km/h
– operator:Iran, Sudan

Deci, TR-ul nostru, din care nu am ales decat varianta de top, are frati multi. Unii mai frumosi, altii mai urati. Ideea este ca T-55-ul, cu toate copiile sale chinezesti sau rusesti, a reprezentat si inca reprezinta o platforma foarte versatila, usor de upgradat si mult mai ieftina decat un MBT actual occidental sau chiar mai cu o generatie in urma.