Amiralul Kuzneetzov, ultimul supravietuitor

Prin 2016 se apuca de el, in 2023 il termina, cel putin asa suna promisiunea Corporatiei Unite a Constructorilor de Nave din Rusia. Portavionul visat este mare, frumos, nuclear si intesat de scule rusesti de ultima generatie, inclusiv o versiune navalizata a PAK-FA.

Momentan rusii stau intr-un singur portavion, si ala conventional, pe numele lui Amiralul Kuznetsov, ultimul mohican din clasa cu acelasi nume. Celalalt exemplar, Varyag, e pa val la chinezi sub numele de Shi Lang.

Amiralul nu e vreun amarat oricum, fiind destul de inarmat, in buna traditie ruseasca:
12 lansatoare anti-nava P-700 Granit (SS-N-19 Shipwreck)
192 lansatoare SAM 3K95 Kinzhal(SA-N-9 Gauntlet)
8 Kashtan CIWS
6 AK-630 AA
1 UDAV-1 ASW
12 × Sukhoi Su-33
5 × Sukhoi Su-25UTG/UBP
4 × Kamov Ka-27LD32
18 × Kamov Ka-27PLO
2 × Kamov Ka-27S

Sursa: Ria


XXJ - Chinese Fifth Generation Fighter in 2018

Ştiu, nu-i poză cu portavion. E al dracu’ de frumoasă imaginea şi am zis să o folosesc aici. Sursa: Weapons Technology Youngester

Chinezii ăştia… Cum să încep?

C-o poveste de dragoste!

Ei bine, ani de zile i-am urmărit în ascensiunea lor. China era calul meu câştigător şi aş fi pariat oricât mi-ar fi permis imaginarul, pe faptul că vor ajunge cel puţin în plutonul fruntaş al curselor economice, de înarmare, …, ale dominării totale. Acum, chinezii sunt pe picioarele lor şi nu mai pot ţine cu ei.

Aşa am ţinut şi cu Ferrari, când se zvârcolea, când le crăpau motoarele, când făceau eforturi enorme ca să se bată la titlu. Apoi, când au devenit tari, n-am mai urmărit cursele de Formula 1.

Ştiţi, în prezent mi-e dragă Brazilia.

Dar, înapoi la China: prietenii noştri au în construcţie două portavioane, dintre care primul va despica valurile în prova de prin 2012. Shi Lang, fostul Varyag, respectiv „Carrier F”. Cu mare parte din problemele legate de navele portavion rezolvate, acum şi-au îndreptat atenţia către aeronave, atât în ceea ce priveşte operarea lor, dar şi sub aspectul organizării.

În prezent, China are la ţărm baza elicopterelor ambarcate şi le trimit la bordul navelor numai când acestea sunt necesare. Se pare că la fel se va întâmpla şi atunci când portavioanele lor se vor afla în faza de debut. Evident, este total opusul practicii americanilor, unde escadrilele sunt permanent atribuite portavioanelor, cu excepţia momentelor când acestea se află în revizie. La fel, în cazul elicopterelor. Se preconizează că escadrilele chineze vor fi mult mai independente şi diferite în privinţa organizării.

În prezent este incert chiar şi tipul aeronavelor care vor dota portavioanele Chinei. Principalul avion de luptă ambarcat al chinezilor este o variantă navalizată a lui J-11, pe care îl cunoaştem drept o copie ilegală după Suhoi Su-27, mai exact este derivat dintr-un Su-33 cumpărat din Ucraina. Nu-i nici un secret că ei fură tehnologii şi nu-i secret nici faptul că fură şi achiziţionează în secret tehnologii pentru a desăvârşi navalizarea lui J-11 în J-11BH (cunoscut o vreme ca J-15). Acesta, J-11BH-ul, nu pare că va fi disponibil mai înainte ca Shi Lang să iasă în larg.

La capitolul avioane de antrenament navalizate, China poate utiliza JL-9 ori chiar mai recentul JL-15.

În ceea ce priveşte elicopterele pentru portavioane, chinezii dispun deja de experienţa celor aflate în exploatare: Kamov Ka-28 antisubmarin, Kamov Ka-31 EAW şi Mil Mi-8 pentru transport.Cel puţin pentru un deceniu de acum înainte, cu siguranţă că aceste tipuri se vor afla in serviciul portavioanelor Chinei.

Portavionul Shi Lang are o capacitate maximă de 50 avioane şi 18 elicoptere, dar se pare că nu vor fi utilizate atâtea aeronave într-o primă fază. Nici măcar Rusia nu a dispus de maximul de aparate de zbor la bordul navelor sale purtătoare de aviaţie. Foarte probabil, în primii ani, portavioanele Chinei vor fi utilizate în scop de antrenament şi propagandă, ceea ce nu ar necesita mai mult de o escadrilă cu opt avioane de luptă şi 9-10 elicoptere (şase ASW, trei AEW şi un SAR). Din momentul la care J-11BH va fi gata, vor mai trece câţiva ani de antrenamente ale piloţilor şi echipelor de tehnicieni, aşa că probabil până în 2020, China nu va putea scoate în larg un portavion complet operaţional şi cu un grup aerian ambarcat impresionant, care probabil va însemna şi J-10AH de atac, în inventar.

Ce va fi? Aşa va fi? Ascendenţa Chinei poate oricând genera surprize.

Noi, pasionaţii, la rândul nostru, ne putem întreba doar: vor avea chinezii „upper hand”-ul folosind organizarea cu mai multe escadrile, bazate la uscat? Poate că da… pentru că, teoretic, ar putea susţine un număr mai mare de pierderi, înlocuind. Sau… nu chiar?

La bază, a stat articolul de aici.


Varyag

Ţara vecină şi prietenă, Ucraina (lol), a furnizat ajutor Chinei pentru construirea de portavioane, conform ultimului număr din Kanwa Asian Defense, care apare în Canada. De asemenea, experţi ucraineeni, vecini şi prieteni, sunt implicaţi în restaurarea lui Varyag, portavionul pe care China l-a cumpărat din Ucraina în 1999.

„The restoration of Varyag has been completed, and the vessel has been equipped with Ukraine developed power systems, ” the monthly said.

China a achiziţionat pe Varyag, portavionul din clasa Kuznetsov, fără motoare, radare şi sisteme de luptă. Portavionul a fost remorcart începând din Marea Neagră şi pâââână la Dalian, sub pretextul transformării acestuia într-un obiectiv turistic. Sanchi. Noi nu ne prinsesem că e brăilă..

Andri Pinkov, fondatorul şi editorul şef al publicaţiei, spune că Ucraina a ajutat o fabrică din Harbin, care produce motoare militare (frate, cum se traduce military boilers? caldarine? 😀 ) şi steam machines as part of efforts to adopt the catapul assisted take off and arrested recovery system that is used by Russian carrier aircraft.

Sursa: Focus Taiwan


Invincibilul navigheaza catre fiare vechi. Daca era in Romanica, il furau apasii pana acum

Chinezii, acesti colectionari impatimiti de portavioane, vor sa faca o noua achizitie. Daca ei tot nu sunt in stare decat de copiute ieftine si de replici de ultima generatie, cumpara de pe la aia care pot.

De data asta achizitia cica nu ar fi una cu potential militar, adicatelea, n-or sa stea sa se benocleze xxx ani la portavion ca sa faca unul mai nou si mai galbenel. Un mahar din Hong Kong, nostalgic dupa stapanirea britanica, vrea sa cumpere HMS Invincible, portavionul tras de englezi pe dreapta, sus, in colt, la degetul mic de la piciorul din mijloc. Urmasul lui Bruce Lee ofera 8 milioane de zurgalai verzi iar nava care a plutit intamplator prin dreptul Malvinelor, pardon, insulelor Falklands in ’82, ar putea deveni o nava scoala, ceva legat de cooperarea inter tari.

Mda, imi pare cunoscuta schema asta. Prin ’90, niste neni d-astia bogati din Hong Kong sponsorizau achizitia lui Varyag, acel portavion rusesc vesnic tras pe mal dar care cica va zbura, pardon, naviga, anul viitor. Evident, e doar o coincidenta.

Si, ca sa se vada ca e serios, omul nostru zice ca ar putea sa tina nava in Marea Britanie, ca mai are si niste restaurante pe-acolo. Poate ca de data asta chinezii se tin de cuvant, in definitiv, au mai facut chestii d-astea turistice cu Kiev si Minsk, alte doua relicve ale rudei sarace din Rusia, aia de o cheama Marina.

Sursa: Defensetech


Shi Lang

Dupa ce si-a facut flota cu care se tot plimba prin jurul casei, China se chinuie sa faca si-un portavion. Asa ca s-au apucat sa sudeze si sa vopseasca un portavion pe jumatate neterminat vandut de rusi sub numele de Varyag si rebotezat de chinezi Shi Lang (lol, asta e numele unui general chinez care a cucerit Taiwanul prin 1681).

Si, daca tot e galceva in zona, de ce sa nu apara si-o stire despre realizarile Chinei direct interesata de antagonismul Coreelor dar nu si de un potential razboi in zona. Si, in acest sens, mi se pare normal sa-si flexeze muschii pentru a mai domoli din patima alora din sud si a aliatilor lor.

Chinezii se chinuie de mult la ideea asta. Lucrurile au trenat ba pentru ca rusii nu sunt foarte incantati de idee, ba pentru ca chinezii nu erau foarte incantati de a-i incanta pe rusi cu si mai multi bani. In fine, dupa ultimele poze, se pare ca intr-un an intra la apa.

Ramane ideea ca nimeni nu stie exact ce vor chinezii cu Shi Lang asta. Speculand, se presupune ca ar urma sa fie folosit drept platforma de antrenament pentru pilotii de pe portavioane, acestea urmand a fi de productie proprie. E posibil ca nici chinezii sa nu stie inca ce or sa faca cu el.

Nici sub numele de Varyag, portavionul asta n-a fost prea norocos fiind nascu in zona ezitarilor si restructurarilor. Membru al familiei Kuznetsov, a fost gandit ca o bestie nucleara de 90000 de tone dar a ramas, din cauza costurilor, la statutul de 65000 de tone cu propulsie conventionala. Cu o lungime de 323 de metri, acest tip de nava opereaza in mod normal Su-33, vreo 12 bucati, 14 Ka-27 si alte 4 elicoptere de cautare si cercetare. Cel putin asa face fratiorul rus inca activ.

Sursa: Strategy page

Up-date de la Resboiu:

Serviciile de spionaj ale Chinei au descoperit recent, pe blogul militar Resboiu, minunatul test cu pisica ce urmeaza a fi aplicat in curand la portavionul Shangri La, pardon… Shi Lang.


Su-33 la zvântat

Sursa: Defensetech.org

În anii ’90, China a cumpărat din Ucraina un prototip de Suhoi Su-33 Falcon, versiune navalizată a avionului Su-27 Flanker, apoi, prin inginerie inversă, au realizat propria copie, numită J-15.

Su-33 este un avion de luptă multirol intrat în serviciul operativ al Marinei Ruse  în 1995, la bordul portavionului Admiral Kuznetsov. Despre J-15 se preocnizează că va opera iniţial de la bordul portavionului chinez Varyag aflat acum în faza finală a echipării în portul Dalian. China a cumpărat pe Varyag, un portavion din clasa Admiral Kuznetsov, din Ucraina, în anul 1998, cu scopul declarat de a-l remorca până în Macau şi a-l transforma in cazino plutitor.

Varyag prin Istanbul

Sursa: Varyagworld.com

Colonelul Igor Korotchenko, analist militar rus, a declarat:

„The Chinese J-15 clone is unlikely to achieve the same performance characteristics of the Russian SU-33 carrier-based fighter, and I won’t rule out the possibility that China could return to negotiations with Russia on the purchase of a substantial batch of SU-33s,”

Korotchenko a precizat că specialiştii chinezi nu au reuşit să rezolve problemele tehnice legate de proiectarea aripilor rabatante şi nici nu au dezvoltat un motor fiabil pentru J-15, deşi acesta a avut primul zbor la data de 31 August 2009, propulsat de un turbofan chinezesc de tipul WS-10.

Sursa: The Moscow News


Crucişătorul de bătălie cu propulsie nucleară Petru cel Mare

Sursa: Wikipedia

Un purtător de cuvânt al Flotei Pacificului a anunţat că navele amiral a trei flote ruse s-au reunit pentru efectuarea unui exerciţiu naval la scară mare care va avea loc în luna Iunie, în Marea Japoniei. Nava amiral a Flotei Mării Negre, crucişătorul purtător de rachete ghidate Moskva, a sosit la o bază navală din apropierea Vladivostokului şi a intrat în echipă cu nava amiral a Flotei Nordice, crucişătorul de bătălie cu propulsie nucleară purtărtor de rachete ghidate Pyotr Veliky şi cu nava amiral a Flotei Pacificului, crucişătorul purtător de rachete ghidate Varyag.

„After the Moskva crew has had a short rest, warships of three Russian fleets will sail to the Sea of Japan to complete combat training tasks and hold naval drills,”

a declarat oficialul

În cadrul exerciţiilor, navele reprezentând cele trei flote vor efectua trageri reale împotriv dronelor aeriene şi navale, vor practica interoperabilitatea în luptă şi vor respinge atacuri simulate din partea unor avioane şi submarine cu rol de agresor.

Ştirile precedente lasă de înţeles că aplicaţiile navale vor face parte din exerciţiile strategice Vostok-2010 ce se vor desfăşura în Siberia şi Estul Îndepărtat al Rusiei în lunile Iunie-Iulie.

Aplicaţiile terestre vor implica unităţi din Estul Îndepărtat, Siberian şi districtele militare Volga-Urali.

Unităţile participante vor exersa desfăşurarea de trupe suplimentare pentru întărirea contingentelor existente în regiune, în cazul unui potenţial conflict militar.

Rusia organizează exerciţiile strategice Vostok la fiecare doi ani. La precedenta aplicaţie, Vostok-2008, au luat parte 8000 militari.

Sursa: Militarium.eu