General de brigada dr. Avram CĂTĂNICI ia in primire Drapelul de luptă al diviziei

COMUNICAT DE PRESĂ

SCHIMBARE LA COMANDA

DIVIZIEI 4 INFANTERIE “GEMINA”

Generalul de brigadă Avram Cătănici a preluat funcţia de comandant al Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”, în cadrul unei ceremonii desfăşurată joi, 1 iulie, la sediul marii unităţi din Cluj-Napoca.

La eveniment au participat locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Mircea Savu, comandanţii marilor unităţi şi unităţi din subordinea diviziei, personalul militar şi civil al comandamentului diviziei, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

Noul comandant al Diviziei 4 Infanterie “GEMINA” a preluat comanda de la generalul-maior Nicolae N. Roman, care a fost numit în funcţia de comandant al Diviziei 2 Infanterie din Buzău.

După citirea ordinelor cu numirile în noile funcţii, generalul-maior Roman i-a predat noului comandant drapelul de luptă al Diviziei 4 Infanterie “GEMINA” şi prerogativele funcţiei.

Generalul-maior Savu l-a felicitat pe fostul comandant pentru modul în care a condus activitatea Diviziei 4 Infanterie. La rândul său, generalul de brigadă Cătănici a spus că este profund onorat să conducă Divizia 4 Infanterie, care a avut comandanţi de o înaltă ţinută profesională, morală şi intelectuală.

* * * * *

De-a lungul carierei militare, generalul de brigadă Avram Cătănici a îndeplinit următoarele funcţii: comandant de batalion, comandant al Brigăzii 81 Mecanizată din Bistriţa, şef de stat major al Corpului 1 Armată Teritorial „General Ioan Culcer” din Bucureşti, comandant al Comandamentului Garnizoanei Bucureşti, locţiitor al comandantului Diviziei 1 Infanterie „DACICA”, iar în perioada 15 aprilie – 30 iunie  2010, a îndeplinit funcţia de locţiitor al comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”.

A obţinut titlul de doctor în “Ştiinţe Militare” în anul 2005.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

General de brigada dr. Avram CĂTĂNICI este felicitat de Generalul maior dr. Mircea SAVU cu ocazia investirii în noua funcţie

Sursa: Clujarm.ro