Zborul Bucureşti – Tripoli fusese lung şi zgâlţîitor.

– Parcă am zburat călare pe mătură, zise Mona căscând pentru a-şi desfunda urechile.

Alături, în stânga ei, Victor se mută cu scaunul câţiva centimetri mai departe. Zburaseră unul lângă altul şi în avion, unde tot drumul Mona îl boscorodise că n-a fost mai agresiv în confruntarea cu George GMT.

– Sau, pe vibrator, spuse Iulian întinzând mâna către sărăţelele de protocol de pe masa lungă în jurul căreia erau aşezaţi în aşteptarea gazdei lor.

– Da, chiar! M-am simţit tot timpul călare pe un Bosch-Hammer dat pe percuţie… confirmă Alex senzaţia, după care îl pocni peste degete pe Iulian:

– Frate, dar mai închină-te şi tu, că-i laşi p-ăştia fără sărăţele!

Privindu-l cu o mină tristă, de excroc sentimental, Iulian motivă hulpav:

– Incă şase, şi gata! Frate, de când m-am lăsat de fumat îmi vine să ronţăi într-una!

Scuturându-şi firimiturile şi macul căzut de pe sărăţele peste cămaşa roz, Iulian spuse încet dar cu durere în suflet:

– Of, ce-ar merge o bere acuma!

– Să nu începi! i-o tăie scurt Alex, dându-i un cot.

În partea opusă lor, peste masă, Victor tresări gemând scurt. De lângă el, Mona începu un nou val de reproşuri:

– Aşa se luptă? Dacă erai la fotbal, ţi-ai fi aliniat toată echipa pe linia porţii… Nu te feri, că te prind când nu eşti atent şi-ţi mai dau un cot la coaste!

Din stânga lui Victor, George GMT începu să-i explice printre hohote de râs:

– Vezi? Aşa sunt toate-toaaate! Să nu te însori! Imaginează-ţi că o aveai parteneră… Nu ai mai fi mâncat ciorbă caldă vreo trei-patru luni!

Lângă George GMT, Mihais întoarse capul spre George-cel-cu-sabia-laser, care îi arătă un cuţitaş de desfăcut corespondenţa, pe lama căruia era gravat un avion F-16:

– Uite, e second hand!

– Ia dă ăla-ncoa, zise Sweeper luînd cuţitaşul după care se răsuci spre Raptor care îşi întindea pe masă stilourile şi pixurile de marcă, in jurul unor coli, gata de a se preface interesat de discuţiile despre subiectul la care încă nu era decis dacă să se implice sau nu.

– Dă ăla puţin! ceru, Sweeper şi nu mai aşteptă confirmarea, servindu-se cu un pix negru, pe care începu să-l desfacă si de sus şi de jos, până ce rămase în mână doar cu o ţeavă.

– Fii atent, Mese! strigă Sweeper, apoi aşeză ţeava-fostă-pix pe cantul opus tăişului…

– Uite, Mese, aşa arată baioneta la lunetişti! Noi îi zicem simplu, cuţitu’ cu lunetă… Vrei să vezi cum ar arăta şi cu aimpoint?

Câteva personaje mai departe, Mese îşi băgă arătătoarele în urechi şi închise strâns ochii.

De vis-a-vis, Mona bătu de trei ori în masa:

– Doaaamne! Nu sunteţi…

Dar nu apucă să termine. Pe uşa cortului de protocol, intră colonelul al Gaddafi însoţit de câţiva oameni din alaiul propriu.

Se ridicară cu toţii, ascultând vorbele colonelului, dintr care una le părea cunoscută:

– …sala, saalam, … salam …, salam?

– Fermecătoru’! îi scăpă lui Iulian, înainte ca translatorul libanez din dotarea lui Gaddafi să le traducă:

– Preşedintele Marii Jamahirii Arabe Populare şi Socialiste, vă invită să luaţi loc!

În timp ce toată lumea se aşeza, Sweeper mormăi:

– Şi nu putea să zică aşa? Ce ne-a tot pus atâta salam pe scaune?

– Nu înţeleg, i se adresă tălmaciul.

– Am zis sallam alleykum, dar aveam tastatura dată pe altă limbă! îi răspunse Sweeper.

În tăcerea care urmă, se auziră trei bătăi uşoare în lemnul mesei. Toţi Resboinicii întoarseră capetele către Mona, care tocmai zicea şoptit:

– Doamne Fereşte!

Dinspre grupul libanezilor, vocea lui Gaddafi îi făcu să-şi comute privirile pe bătrânul lider jamahirez:

– Salam-salam-salam! Saaalam! Salaaaam… Berlusconi!

Începură să înţeleagă un pic libaneza şi nu-i surprinse să audă pe traducător cum le explică:

– … Berlusconi!

– Minunat! exclamă Alex, prefăcându-se impresionat.

Muammar al-Gaddafi se încruntă şi mai zise pentru o ultimă dată „salam”, apoi plecă urmat de aproape toţi membrii cortegiului cu care venise. Mai exact, în faţa Resboinicilor rămase numai tălmaciul care le spuse:

– S-a dus să bată la maşină declaraţia de război! Să nu-l dezamăgiţi, vă implor… Întotdeauna am suferit când am văzut cum sunt executaţi cei care L-au dezamăgit… Găsiţi soluţiile ca să iasă învingăcios!

– Cu tot NATO? Ăsta s-a ţăcănit? se strâmbă Alex, zmulgându-i lui Iulian o sărăţea din mână…

– Nu, doar cu Berlusconi. Adică numai cu Italia!

– Stai frate, nu vezi că ăsta se îndoapă cu sărăţele? Băi, mai bine te apuci din nou de fumat…

Încercând să distragă atenţia lui Alex, Iulian întrebă pe tălmaci, molfăind sărăţeaua pe care deja apucase să o bage în gură:

– Păi şi nu se bagă NATO? SUA? Românii noştri nu trimit şi ei trupe, ca de obicei?

– Nu, doar cu Berlusconi. Adică numai cu Italia! zise translatorul, fapt care-l înfurie pe Alex:

– Frăţioareee, ai mai zis-o p-asta! Eşti sigur că nu sar toţi pe Jamahiria voastră Libiană? Că aşa a crezut si Saddam…

Profitând de neatenţia tuturor celor atenţi la libanez, Iulian apucă sărăţele cu ambele mîini, ascunzându-le apoi la spate.

– Sigur. Nu vrea să ne zică de ce va ieşi cu război, dar voi trebuie să găsiţi soluţiile. Şefu’ v-a văzut cum comentaţi pe Resboiu şi d-aia v-a adus aici.

Alex îşi dădu o palmă peste frunte. Nu fu singurul. Printre pleoscăieli, se auziră şi trei bătăi în lemn. Uşoare.

– Doamne Fereşte! Cum să arate aşa un aimpoint? se auzi Sweeper care se chinuia să fixeze o radieră pe sub tăişului cuţitaşului de desfăcut plicuri.

– Aveţi nevoie de ceva? întrebă translatorul.

– Nu ai o gumă mai mică? Că asta sigur nu se asortează ca aimpoint…

Mona bătu din nou în masă, dar nu apucă să spună nimic, fiind întreruptă din ritual de către tălmaci:

– Preşedintele al-Gaddafi, vă va oferi ca răsplată pentru victorie pe singura şi cea mai frumoasă nepoată a sa pentru căsătorie..

– Eu primul! se înscrise George GMT, ridicând o mână.

– Băi, da’ lasă-i frate şi tu pe ăştia mai neînsuraţi, ce te bagi aşa… în faţă? îl certă Kala.

– Păi ca să le arăt, frate! Ca să fiu sigur că se descurcă şi nu or să greşească…

Molfăind o sărăţea, Iulian îi întrerupse cu o întrebare pertinentă:

– Bre, domnule translatore, dar cum dracu o singură nepoată la atâţia inşi?

– Frate, când ai mai ciordit sărăţele, că n-am văzut… Eşti Skywalker? Forţa e cu tine? Le ridici cu mintea, sau cum? se interesă Alex.

– Stai bre, să vedem cum e cu nepoata…

Încruntându-se, tălmaciul le explică:

– Păi, Marele al-Gaddafi, citind pe blog, a crezut că unul singur e Resboiu şi în acel moment socoteala era simplă!

– Lol! I-auzi-l şi p-ăsta mânca-i-aş… sărăţele lui! Resboiu suntem toţi băăăi!

Impingând platoul cu sărăţele mai departe de Iulian, Alex întrebă nedumerit:

– Bine-bine, şi-atunci cum facem?

Din lateral, George GMT îl opri cu un semn pe translator şi zise:

– Staţi că e simplu! Raptore, ia şi scrie pe o coala… Primul, George GMT! Cine vrea al doilea?

După ce bătu de trei ori în masă, Mona se răzgândi şi întrebă cu simţ practic:

– Domnu’ tălmaciu, dar eu cu ce mă aleg?

Zâmbind, translatorul o lămuri:

– Vă dăm poze cu Batalionul 811 în Afganistan, nu asta vă doriţi cel mai mult?

Zâmbetul de fericire al Monei fu ignorat brusc. Incredibil, se auziră trei bătăi în lemnul mesei. Cu toţii întoarseră privirile spre Sweeper care zâmbea fericit. Tocmai tăiase… cumva, guma.

– Acuma merge! Seamănă a aimpoint, Mese, nu? Cuţitul cu aimpoint, aşa se zice la PeSeLişti…

– Aveţi să mai îmi spuneţi ceva? îi întrebă translatorul libian, grăbit, din uşa cortului.

– Da, mărturisi Sweeper: v-am zgâriat masa… Sorry!

Înfuriat, tălmaciul plecă.

După câteva secunde de linişte, Raptor anunţă:

– Eu nu ştiu dacă mă bag. Nu putem să-i ardem pe italieni… Mă duc să întreb dacă au ceva probleme cu minorităţile, evreii, alea-alea!

Iulian îşi scutură palmele de firimiturile lipite, apoi, cu o privire fixă pe sărăţelele aflate acum la distanţă, se lăsă pe spate şi declară:

– Eu nu mă bag! Aş dormi azi, că mâine mă duc să trag din nou la jug…

– Cum să nu te bagi frate? N-auzi că e nasoale dacă îl dezamăgim? Raptore, şi tu la fel? Băi voi lăsaţi Resboinicii cu doi oameni mai puţin?

Iulian îşi îndesă căştile în urechi şi porni muzica de pe telefon. Cu o voce total neadecvată, începu să fredoneze:

– Bad boys, bad boy…

De la câteva scaune distanţă, Sweeper, atent la pixurile şi stilourile lui Raptor, prinse la rândul său involuntar rimtul şi începu:

– … watcha gonna do, watcha gonna do when they came for you…

Scoţându-şi căştile, Iulian strigă:

– Evrika!

Dar nimeni nu-l luă în seamă la început.

Cu toţii cântau bătând ritmul în masa de lemn: „Bad boys, Bad Boys, Wathca gonna do…”

*

Reguli:

1. Vom vorbi ca si cum ne aflăm în cortul ăla, în jurul mesei ăleia.

2. Suntem siguri că e vorba doar de Italia, deci nu mai pierdeţi timpul cu cârcoteli.

3. Trebuie să găsim soluţii pentru viitorul conflict. Deci, n-a început. Suntem acolo, tălmaciul doar ce a plecat. Facem şedinţă.

4. Spre deosebire de ce e în realitate, Libia „noastră” are inventarul funcţional, la care se adaugă avioanele MiG-25 şi Tu-22, reparate, lustruite, etc.

5. Daţi sărăţelele mai aproape de mine, vă rog.