IAR-317 Airfox la LeBourget, 1985

IAR-317 Airfox

Proiectul IAR-317 Airfox a fost demarat in 1983, la IAR Brasov, sub conducerea ing. Gheorghe Mitrea. Prototipul a zburat prima dată în aprilie 1984, într-o schemă de vopsire „civilă”, cu suprafeţe orizontale alb, galben şi galben închis – similar cu prototipul avionului agricol IAR-828 – cu înmatricularea militară 01 negru şi cu stele tricolore pe derive.

Airfox era de fapt un IAR-316B Alouette III modificat, având în comun multe elemente: rotorul portant, motorul, transmisia, fuselajul posterior, trenul de aterizare, grinda de coadă cu toate componentele, rotorul anticuplu. Fuselajul median şi anterior a fost subţiat şi înălţat, având o cabină în tandem cu pilotul poziţionat pe locul din spate, mai sus decât cel din faţă în care se afla trăgătorul. Datorită formei mai aerodinamice, comparativ cu IAR-316B s-a înregistrat o viteză puţin mai mare şi un consum specific mai redus. Plexiglasul era parţial rezistent la impactul gloanţelor – mai exact secţiunile frontale şi jumătăţile de jos ale lateralelor. Scaunele erau blindate, ca şi partea inferioară a rezervoarelor de combustibil. Avea o rază de acţiune de 525 km cu cantitatea standard de combustibil de 453kg, dar se intenţiona realizarea unor rezervoare suplimentare acroşsate în exterior, care ar fi mărit raza de acţiune la 810 km.

Armamentul consta din două containere conforme cu fuselajul anterior; demontabile, fiecare cu o mitraliera PK cal. 7,62x54R si 800 de cartuşe. Două grinzi de armament erau fixate pe lateralele fuselajului central, având deasupra un total de 6 şine de lansare (3 pe fiecare parte) pentru rachete antitanc dirijate prin fir 9K11 Maliutka (AT-3 Sagger). Echipamentul de ochire corespunzător era instalat pe structura cabinei, în partea dreaptă. Sub grinzi erau 4 puncte de acroşaj (2 pe fiecare parte) pe care se puteau instala containere de PRND cu rachete S-5, calibrul 57mm – fie UB-4 cu o capacitate de 4 rachete, omniprezente în epocă pe IAR-316B si L-29, fie un design autohton, mai pătrăţos, care continea 12 rachete. Alte posibilităţi de înarmare erau un container GMP 2 cu două mitraliere de 7,62 mm sau bombe BE-50. Încărcătura totală de armament putea ajunge la 600 kg.

La mijlocul lui iunie 1985 a fost prezentat static la airshowul de la Le Bourget, Airfoxul fiind expus împreună cu alte 3 aeronave construite în România: IAR-330L Puma YR-SPZ, IAR-831 Pelican YR-IGA şi Rombac 1-11 YR-BRD. Până atunci acumulase 100 de ore de zbor. Era camuflat la fel ca majoritatea elicopterelor Alouette si Puma din dotarea Aviaţiei Militare la acea vreme: gri-albăstrui deschis la intrados, în rest verde-oliv închis cu pete maro şi galben-nisip. Purta cocarda tricoloră (reintrodusă începând cu 23 august 1984) în 4 poziţii: pe lateralele fuselajului posterior, pe burtă şi deasupra grinzii de coadă. Înmatricularea 01 s-a păstrat, vopsită in alb. S-a aplicat şi o inmatriculare temporară de airshow, practică tipică pentru Le Bourget: 290 alb pe fuselajul central. În partea stângă, sub cabina pilotului, era schiţat cu roşu un profil de vulpe – o glumiţă aparent banală, însă aceasta a fost prima dată cand s-a aplicat o emblemă individuală pe o aeronavă militară românească după 1945. „Vulpea aerului” fost şi prima apariţie în vest a unui elicopter de atac produs în est.

Contrar legendelor din folclorului de aviaţie de la noi, Airfox-ul nu a fost abandonat la ordinul lui Ceauşescu; programul a continuat dar într-un ritm foarte scăzut, cu siguranţă din cauza incapacităţii financiare a statului român şi a obsesiei achitării cu orice preţ a „datorii iesterne”, la fel ca şi în cazul multor alte proiecte de aviaţie – şi nu numai – din anii ’80. Dovada clară a faptului că programul nu a fost abandonat complet e faptul că în 1988-89 s-au pregtit la Boboc (teoretic) şi Alexeni (practic) două serii de tehnici de bord ca să obţină calificare de piloţi. Prima grupă era formată din maiştri militari cu experienţă din diverse regimente de elicoptere, iar a doua din proaspeţi absolvenţi. Aceştia au fost brevetaţi in toamna lui 1989 la Alexeni cu titlul de « mecanic de bord şi pilot secund », urmând să ocupe locul din faţă în viitoarele IAR-317 de serie…

În confuzia generală din 22-25 decemberie 1989, Airfox a efectuat cel puţin un zbor de recunoastere armată în jurul Braşovului, în cautarea „teroristilor” dar a fost la rândul lui luat drept „elicopter terorist” de către nişte voluntari zeloşi din gărzile patriotice care păzeau depozitul de combustibil de la est de localitatea Cristian; s-a tras fara motiv asupra lui cu arme de infanterie şi a fost lovit de 7 gloanţe. Din fericire avariile au fost minime; echipajul a aterizat în siguranţă la Ghimbav. Unul dintre gloanţe s-a oprit în blindajul scaunului. Din datele pe care le deţin, e o premieră în istoria aviaţiei: prima dată când un elicopter prototip – şi înca singurul existent – a fost folosit in luptă.

În 1990 proiectul a fost reanimat, conducerea de la IAR Ghimbav sperând într-o comandă a Fortelor Aeriene pentru convertirea a 50 de Alouette III (adică aproape jumătate din flota disponibilă) în configuraţia Airfox în 1991, la un pret estimat de 500.000 USD pe aparat. A fost prezentat pentru prima dată publicului din Romania la airshowul de la Bacău din 23 iunie 1990 – tot atunci a apărut în premiera şi IAR-99, prototipul S-001. Există unele zvonuri cum că ar fi suferit o aterizare dura şi/sau un incendiu la bord în perioada imediat următoare. Ultima dată a fost văzut întreg în 1997, prezentat static în Parcul Tractorul din Braşov, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea IAR. Un episod trecut cu vederea din istoria Airfox-ului e apariţia în parcul static de la ROIAS 2001 a unui IAR-316B Alouette III, numarul 59, echipat cu sistemul de armament al IAR-317.

Airfox 01 este stocat într-o hala la Ghimbav într-o stare jalnică, doar fuselajul mai există, incomplet şi pus pe butuci, lângă resturile celulei neterminate a prototipului nr. 2. Ironia e că diverse publicaţii şi organizaţii vestice destul de serioase dau în liste cu armamentul României din anii ’90 un numar de 12 IAR-317 operaţionale. E o confuzie, România a raportat prin 1992-93 in cadrul tratatului CFE (Convetional Forces Europe) că deţine 15 elicoptere antitanc – în mod cert e vorba de IAR-330L Puma echipate cu 4 lansatoare pentru rachete Maliutka, dar cum în documentele de raportare se precizau doar cantităţi pentru categorii generice de armament, nu şi tipuri exacte, experţii vestici au pus de la ei IAR-317, ca doar îl văzuseră cu toţii la Bourget…

Adrian Roman

IAR-317 Airfox

Sursa imaginilor: Secretprojects

 

Anunțuri