Bre domnilor, io sunt un pic contrariat…nu inteleg cum vine o treaba… 😦

F16 Bk25 indonezian

Hai, sa va pun la dispozitie datele problemei:
The Government of Indonesia has requested a sale for the regeneration and upgrade of 24 F-16C/D Block 25 aircraft and 28 F100-PW-200 or F100-PW-220E engines being granted as Excess Defense Articles. The upgrade includes the following major systems and components: LAU-129A/A Launchers, ALR-69 Radar Warning Receivers, ARC-164/186 Radios, Expanded Enhanced Fire Control (EEFC) or Commercial Fire Control, or Modular Mission Computers, ALQ-213 Electronic Warfare Management Systems, ALE-47 Countermeasures Dispenser Systems, Cartridge Actuated Devices/Propellant Actuated Devices (CAD/PAD), Situational Awareness Data Link, Enhance Position Location Reporting Systems (EPLRS), LN-260 (SPS version, non-PPS), and AN/AAQ-33 SNIPER or AN/AAQ-28 LITENING Targeting Systems. Also included are tools, support and test equipment, spare and repair parts, publications and technical documentation, personnel training and training equipment, U.S. Government and contractor engineering, technical and logistics support services, and other related elements of logistical and program support. The estimated cost is $750 million. Extras din Transmittal No. 11-48, notificare a DSCA catre Congresul american, 17 noiembrie 2011
Si acum…
The Government of Romania has requested a possible refurbishment and upgrades of 24 F-16C/D Block 25 aircraft being provided as Excess Defense Articles with the F100-PW-220 Increased Performance Engines (IPE) and APG-68(V)1 radars; 5 F100-PW-220 IPE spare engines; 60 LAU-129/A Launchers; 30 LAU-117 Launchers; 6 Joint Helmet Mounted Cueing Systems; 4 AN/ARC-238 Single Channel Ground and Airborne Radio Systems (SINCGARS) with HAVE QUICK I/II; 24 Conformal Fuel Tanks (pairs); 4 Link-16 Multifunctional Information Distribution System-Low Volume Terminals; 2 Link-16 Ground Stations; 4 Global Positioning Systems (GPS) and Embedded GPS/ Inertial Navigation Systems (INS); 12 AN/AAQ-33 SNIPER or AN/AAQ-28 LITENING Targeting Pods; 4 Tactical Air Reconnaissance Systems or DB-110 Reconnaissance Pods (RECCE); 4 AN/APX-113 Advanced Identification Friend or Foe (AIFF) Systems; 28 AN/ALQ-213 Electronic Warfare Management Systems; 28 AN/ALQ- 211 Advanced Integrated Defensive Electronic Warfare Suite (AIDEWS); or AN/ALQ-187 Advanced Countermeasures Electronic Systems (ACES), or AN/ALQ-178 Self-Protection Electronic Warfare Suites (SPEWS). Also included: support equipment, software development/integration, tanker support, ferry services, CAD/PAD, repair and return, modification kits, spares and repair parts, publications and technical documentation, personnel training and training equipment, U.S. Government and contractor technical, engineering, and logistics support services, and other related elements of logistics support.  Extras din Transmittal No. 08-55, 16 mai 2008.

Asa cum stim deja, Romania ar fi trebuit sa plateasca anul trecut prima transa de 750 milioane de dolari, pentru ca amerlocii sa scoata Bk25-urile din conservare si sa se apuce de modernizat. Prima din cele doua transe egale, transa a carei neplata a adus Fortele Aeriene Romane in situatia in care sunt acum…Ma rog, nu fac politica, nu ma pricep la asa ceva!
Acuma…mintea mea, in sinea ei, isi da seama ca, lista noastra de cumparaturi e mai stufoasa decat a indonezienilor: 6 JHMCS, rezervoare conforme, statii Link16…care ar fi fost, foarte probabil folosite pe Bk52+ pe care ar fi urmat sa le cumparam in transa 2.
Deci Indonezia, aliat de seama al americanilor in zona Pacificului ( evident, Tailanda si Filipine nu exista, nici Australia sau Noua Zeelanda) au o relatie mult mai buna decat noi, membri NATO, furnizor de carne de tun pentru aceeasi americani, pricipal partener si furnizor de securitate in zona de esta a Marii Negre, care le mai tinem si Scutul Antiracheta  ( nu ma leg de Turci, ca ei sunt oricum pe alta felie a Marii Negre, si au o altfel de relatie cu SUA).
Ce-i drept, Indonezia opereaza deja F16 Bk25 ( si F5), asta ar insemna ca ar plati doar modernizarea lor si refacerea/prelungirea resursei.
Dar, SH-urile pentru Romania ar fi fost EDA ( Excess Defense Articles ) , care conform legislatiei in vigoare, se livreaza gratuit. Deci si noi am fi platit doar modenzarea lor si refacerea/prelungirea resursei.
Ajutati-ma deci sa-mi dau seama, de ce pentru acelas numar de aeronave modernizate, Romania ar trebui sa plateasca dublu fata de Indonezia…

Sursa FOTO:
Airforce Technology
Sursa:
DSCA


Poze de la plecare, pentru operaţiunea Active Endeavour:

28.20.2011

Marşul Fregatei „Regina Maria” spre portul Souda şi pregătirea la centrul NMIOTC din Souda Bay:

Staţi niţel…

 

… deci, eu înteţeg multe, că-s om înţelegător, dar ce face domnul din dreapta pozei cocoţat pe acolo??

Sursa: Navy.ro


IAR-XT

Sursa: Mad Max

Să fie asta şansa de afirmare a lui IAR-XT?

Polonezii au stopat cursa către premiul în valoare de aproape jumătate de miliard de dolari, pentru dotarea cu 16 avioane de antrenament avansat, cursă al cărei final era aşteptat la şfârşitul acestui an.

Finaliştii, KAI T-50 şi Alenia Aermacchi M-346 au rămas cu buzele umflate.

Polonezii însă, spun că vor relansa competiţia… dar focusată pe capabilităţile de antrenament şi nu pe cele de antrenament avansat şi antrenament de luptă, care au dus la proaspăt oprita cursă soldată doar cu participarea unor platforme high end.

De data asta, vor fi mai mulţi competitori şi e clară treaba: e criză şi doresc costuri mai mici!

Sursa: Defense-update

Acum, ce să zic? România ar putea profita de această ocazie şi, dacă scoatem IAR-XT repejor, ne putem băga în cursă.

Cu siguranţă, IAR-XT va fi ieftin, mai ieftin decât T-50 şi MB-346, cu siguranţă cel mai ieftin de pe piaţă.

Poate, numai L-159 să-l ia la ieftineală, într-o ofertare de avioane fabricate deja şi aflate la saramură.

Dar.

Daaar, IAR-XT va fi mai nou decât L-159, care s-a născut totuşi acum nişte anişori şi, XT-ul va beneficia de echipare superioară – evident, IAR-XT va poseda electronice israeliene noi-nouţe, proaspăt-prospătuţe şi peste ce are L-159 pe sub tăblărie.

Şi, cum UTI a evoluat frumos… în mod sigur va avea o felie din program. Ceea ce, una peste alta, închizând un ochi, e de bine. UTI ar câştiga nu numai bani, dar şi experienţă, care în viitor s-ar putea materializa în alte bunătăţi.

Rămâne de văzut însă, cât de repede se va întâmpla IAR-XT. Noua competiţie va fi lansată cel mai probabil peste cel puţin un trimestru, dacă nu chiar o jumătate de an, cu un termen de înaintare a ofertelor întins pe cel puţin o altă jumătate de an.

Teoretic, ar fi un minim de aproape un an în care IAR-XT să efectueze zborul de debut cu un prim prototip. Şi, cum IAR-XT nu va fi un avion complet nou, ci o evoluţie a lui IAR-99 Şoim, n-ar trebui să îl aşteptăm vreo 3-5 ani.

Ieftin, cu echipare israeliană modernă, IAR-XT ar putea avea viitor. Nu?

O comandă din partea statului român, însemnând o serie cu execuţie lentă, de două – până la patru avioane pe an, ar asigura o excelentă dotare pentru pregătirea piloţilor RoAF întru trecerea pe viitorul avion multirol, acoperirea… necesităţilor de poliţie aeriană şi cu puţin efort, chiar şi înfiinţarea unei formaţii de reprezentare prin acrobaţie aeriană. Şi, un plus în capabilităţile de atac uşor.

Asta, strict pentru România. Dincolo de participarea – măcar – în competiţia poloneză, ar duce la posibilităţi de ofertare către alte ţări doritoare de un avion ieftin din această clasă… dar să nu fie chinezesc.

Optimist vorbind, IAR-XT ar putea intra în dotarea Israelului – aflat de asemenea în căutare.

Doamne Ajută!


 

Tu, pilotul, pleci în cerul păsărilor, nu simţi când şi cum te transformi miraculos în alt om. Omul-avion care spintecă albastrul. Viaţă de pilot de vânătoare.

Am trăit, am respirat, am murit şi m-am întors…

***

 Cuvinte săpate cu migală în carnea rece a crucii de marmură albă din marginea cimitirului feteştean, rămase de strajă la căpătâiul unui pilot de vânătoare, cu liniştea somnului veşnic vegheată de o pală vopsită într-un albastru ce părea a fi rupt din cerul de deasupra.

Pala de la căpătâiul pilotului militar…

Întotdeauna mă cutremur descoperind-o în cimitire, întotdeauna mă întreb cine este omul de acolo, de la rădăcina ei, a palei scăldate în azurul cerului… Simbol ce se pierde în negura vremii, semn de ultim respect pentru un om ce şi-a trăit viaţa lângă acea pală ce l-a servit cu credinţă, născându-i zborul ce i-a fost destin, crez şi rugăciune…

Am cunoscut pilotul care se odihneşte la rădăcina acestei pale, înfiptă adânc în inima mormântului îngrijit dintr-un colţ al cimitirului vecin cu ogorul de Bărăgan. L-am cunoscut cât poţi cunoaşte un om în câţiva ani, cum îţi permite el să îl cunoşti trăind departe unul de altul, în lumi diferite, dar uniţi de o trainică punte, legaţi de vorbitul aceleiaşi limbi şi având o rădăcină comună în ciuda diferenţelor evidente dintre noi: dragostea pentru aviaţia militară.

L-am cunoscut în floarea vârstei, la apogeul carierei lui de pilot de vânătoare, când, iscusit îmblânzitor de cai de foc din cetatea de la cotul Dunării, legendarul loc unde a zburat şi trăit o viaţă de om printre monştrii sacri ai manşei de supersonic de culoarea duralului, obişnuia să pună manşa bătrânului MiG-21 în mâinile ezitante ale tinerilor învăţăcei ai artei zborului militar, călăuzindu-i pe cărările eterice ale imprevizibilului spaţiu aerian…

L-am cunoscut în mediul lui, în regatul zborului, acolo unde m-a invitat să păşesc, spulberând aura de mister pe care mintea mea o arunca asupra aerodromului militar şi vieţii lui specifice. M-a purtat prin toate colţurile lui, explicându-mi răbdător regulamentul vieţii din locul de unde izvorăşte zborul, permiţându-mi să simt acel loc, să mă îmbib de el şi să-l iau cu mine acasă, ascuns în spatele pleoapelor şi foşnindu-mi în cotloanele minţii. Pentru mine, ca şi nepilot, gestul lui a fost generator de revelaţii, deoarece trăind acolo, în mijlocul oamenilor care fac posibil zborul, al avioanelor supersonice, al forfotei obişnuite într-o zi de zbor şi, în special, al lor, al piloţilor de vânătoare, m-am putut apropia mult de înţelegerea completă a vieţii de aerodrom militar, pierdut în imensitatea câmpiei, şi a vieţii de pilot de vânătoare, cu tot ce presupune ea, cu bune şi cu rele. Foozie mi-a fost instructor pe cărările pătrunderii înţelesului acestei lumi speciale şi de o frumuseţe aparte, uneori greu de exprimat în cuvinte, lume în care el era acasă.

I-am fost aproape când coborâşul începuse, când zadarnica luptă cu o boală necruţătoare debutase, cu sorţi de izbândă, ce-i drept, în care toţi îşi puseseră speranţele şi crezuseră cu disperare, la un moment dat…

Foozie a luptat, a luptat până la capăt, obişnuit să lupte pentru tot, acum fiind nevoit să lupte pentru propria-i viaţă… A fost o luptă grea, o luptă cum rar ţi-e dat să vezi şi din care puţini scapă, în care lupţi cu un invadator invizibil, inamic ce-şi află sălaş adânc în tine, iar pentru a putea lupta împotriva lui, trebuie să te distrugi pe tine însuţi, pentru a te reconstrui apoi, reclădindu-te mai puternic. Sarcină teribil de grea, cu şanse de izbândă infime…

Foozie a fost un om puternic, dar inamicul lui a fost mult mai perfid şi mai feroce. Obosit de anii de război încrâncenat, război de uzură în care a pătimit cât pentru zece vieţi, Foozie a închis pentru totdeauna ochii, plecând de lângă noi într-o zi urâtă de iarnă geroasă, lăsându-ne imaginea şi vorbele lui pentru a ne fi aproape când răul ne încearcă…

A plecat cu capul sus să întregească legenda, alăturându-se Escadrilei din ceruri, unde – ştiu sigur – a fost primit cu onoruri, având parte de a acea primire rezervată luptătorilor. Pentru că da, viaţa lui Foozie a fost un lung şir de lupte, o strădanie continuă, un urcuş greu pe care l-a urmat fără lamentări, o scară ale cărei trepte le-a urcat constant, drum ce l-a dus în locuri inaccesibile celor mulţi, văzând şi făcând lucruri interzise ochilor şi simţurilor celor ce nu l-au putut urma, lăsaţi în urma-i de hotărârea cu care a urcat. De acolo, de sus, trăirile în mijlocul cărora exista i-au poruncit naturii lui sensibile să încerce a împărtăşi celor de jos magia înălţimilor, iar Foozie a ascultat vocea şi a urmat imboldul, punând pe hârtie într-un mod unic şi irepetabil esenţa experienţei lui cu înaltul săgetat în cabine presurizate de supersonice nervoase, alăturându-se clubului select al celor ce au reuşit să ridice zborul militar în lumină, făcându-l accesibil înţelegerii nepiloţilor.

A publicat două cărţi şi sute de articole, a vorbit la radio şi a dat interviuri la televiziuni, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a împărţi cu ceilalţi frumuseţea de care el se îmbăta cu fiecare ridicare de pe betonul pistei, intrigând, cucerind, inspirând minţi dornice de a cunoaşte. A narat spectacole aviatice, lăsându-şi vorba lui puternic graseiată şi atât de plăcută auzului să se împletească împreună cu firele nevăzute ale zborului, contribuind activ la frumosul zilelor petrecute pe aerodrom.

Da, Foozie a fost vocea zborului militar…

Odată cu plecarea lui, nimic n-a mai fost la fel…

Scrierile lui unice n-au mai împodobit paginile revistei „Cer Senin” şi ale ziarului „Observatorul Militar”, scrieri ce le ofereau cititorilor un festin vizual special, de negăsit nicăieri altundeva. Slova lui era atent meşteşugită, cu migală de meşter bucovinean bătrân, ce lucrează cu dragoste lemnul, făcând lucruri durabile într-o lume plină până la refuz de efemer. Foozie meşterea minuţios la slovele lui, îmbinând într-un mod savuros tradiţia cu limbajul strict al profesiei lui celeste într-un mod nemaivăzut şi, cel mai probabil, irepetabil. Odată cu el, a dispărut şi un stil aparte, ce-mi părea a fi o punte între bogatele noastre tradiţii milenare, de popor gospodar şi iubitor de frumos, şi alte tradiţii, cu mult mai vechi de o sută de ani, şi ele bogate, tradiţii ale unui popor ce s-a născut cu aripi şi cu năzuinţa de-a se ridica spre cer, popor de Icari ce, judecând după vremurile pe care le trăim, pare a-i împărtăşi, din păcate, soarta…

A plecat în grabă, fără să paseze mai departe torţa promovării zborului militar, rămasă acum în grija unor încercări timide, departe de ce reprezenta el. Misiunea cinstirii memoriei celui ce-a răspuns la numele Doru Davidovici şi cel care rămâne pentru noi, cei de astăzi, cel mai bun scriitor de romane dedicate lumii piloţilor militari şi a zborului la vânătoare, a trebuit a fi preluată din mers de oameni care n-au uitat şi refuză să uite, pentru că cine uită nu merită

Barieră în calea uitării este şi ziua de azi, 25 octombrie, când în anul de graţie 2011, comandorul Dumitru „Foozie” Berbunschi ar fi trebuit să împlinească 49 de ani…

Azi ar fi trebuit să-i fi cântat La mulţi ani, să-i fi strâns mâna lui cu degete puternice, să-l fi strâns în braţe şi pupat pe mustaţa-i de haiduc al înălţimilor, să-i fi urat de viaţă lungă şi la cât mai multe cărţi publicate, nu să-i recităm obsesiv epitaful dăltuit pe faţa netedă a unei pietre de mormânt dintr-un colţ de cimitir scăldat în vântul şuierător de Bărăgan, sub care s-a aşezat istovit mult prea devreme, decupând un gol de neumplut în inimile celor ce l-au iubit şi cărora tot ce le-a mai rămas acum este imaginea lui luminoasă, păstrată cu sfinţenie în minţi, inimi şi suflete zdrenţuite, ca o candelă ce arde cu o lumină vie, împrăştiind întunericul uitării…

***

 „Tu, pilotul, pleci în cerul păsărilor, nu simţi când şi cum te transformi miraculos în alt om. Omul-avion care spintecă albastrul. Viaţă de pilot de vânătoare.

Am trăit, am respirat, am murit şi m-am întors…

Tu, pilotul, pleci în cerul păsărilor, nu simţi când şi cum te transformi miraculos în alt om. Omul-avion care spintecă albastrul. Viaţă de pilot de vânătoare.

Am trăit, am respirat, am murit şi m-am întors…

***

 Cuvinte săpate cu migală în carnea rece a crucii de marmură albă din marginea cimitirului feteştean, rămase de strajă la căpătâiul unui pilot de vânătoare, cu liniştea somnului veşnic vegheată de o pală vopsită într-un albastru ce părea a fi rupt din cerul de deasupra.

Pala de la căpătâiul pilotului militar…

Întotdeauna mă cutremur descoperind-o în cimitire, întotdeauna mă întreb cine este omul de acolo, de la rădăcina ei, a palei scăldate în azurul cerului… Simbol ce se pierde în negura vremii, semn de ultim respect pentru un om ce şi-a trăit viaţa lângă acea pală ce l-a servit cu credinţă, născându-i zborul ce i-a fost destin, crez şi rugăciune…

Am cunoscut pilotul care se odihneşte la rădăcina acestei pale, înfiptă adânc în inima mormântului îngrijit dintr-un colţ al cimitirului vecin cu ogorul de Bărăgan. L-am cunoscut cât poţi cunoaşte un om în câţiva ani, cum îţi permite el să îl cunoşti trăind departe unul de altul, în lumi diferite, dar uniţi de o trainică punte, legaţi de vorbitul aceleiaşi limbi şi având o rădăcină comună în ciuda diferenţelor evidente dintre noi: dragostea pentru aviaţia militară.

L-am cunoscut în floarea vârstei, la apogeul carierei lui de pilot de vânătoare, când, iscusit îmblânzitor de cai de foc din cetatea de la cotul Dunării, legendarul loc unde a zburat şi trăit o viaţă de om printre monştrii sacri ai manşei de supersonic de culoarea duralului, obişnuia să pună manşa bătrânului MiG-21 în mâinile ezitante ale tinerilor învăţăcei ai artei zborului militar, călăuzindu-i pe cărările eterice ale imprevizibilului spaţiu aerian…

L-am cunoscut în mediul lui, în regatul zborului, acolo unde m-a invitat să păşesc, spulberând aura de mister pe care mintea mea o arunca asupra aerodromului militar şi vieţii lui specifice. M-a purtat prin toate colţurile lui, explicându-mi răbdător regulamentul vieţii din locul de unde izvorăşte zborul, permiţându-mi să simt acel loc, să mă îmbib de el şi să-l iau cu mine acasă, ascuns în spatele pleoapelor şi foşnindu-mi în cotloanele minţii. Pentru mine, ca şi nepilot, gestul lui a fost generator de revelaţii, deoarece trăind acolo, în mijlocul oamenilor care fac posibil zborul, al avioanelor supersonice, al forfotei obişnuite într-o zi de zbor şi, în special, al lor, al piloţilor de vânătoare, m-am putut apropia mult de înţelegerea completă a vieţii de aerodrom militar, pierdut în imensitatea câmpiei, şi a vieţii de pilot de vânătoare, cu tot ce presupune ea, cu bune şi cu rele. Foozie mi-a fost instructor pe cărările pătrunderii înţelesului acestei lumi speciale şi de o frumuseţe aparte, uneori greu de exprimat în cuvinte, lume în care el era acasă.

I-am fost aproape când coborâşul începuse, când zadarnica luptă cu o boală necruţătoare debutase, cu sorţi de izbândă, ce-i drept, în care toţi îşi puseseră speranţele şi crezuseră cu disperare, la un moment dat…

Foozie a luptat, a luptat până la capăt, obişnuit să lupte pentru tot, acum fiind nevoit să lupte pentru propria-i viaţă… A fost o luptă grea, o luptă cum rar ţi-e dat să vezi şi din care puţini scapă, în care lupţi cu un invadator invizibil, inamic ce-şi află sălaş adânc în tine, iar pentru a putea lupta împotriva lui, trebuie să te distrugi pe tine însuţi, pentru a te reconstrui apoi, reclădindu-te mai puternic. Sarcină teribil de grea, cu şanse de izbândă infime…

Foozie a fost un om puternic, dar inamicul lui a fost mult mai perfid şi mai feroce. Obosit de anii de război încrâncenat, război de uzură în care a pătimit cât pentru zece vieţi, Foozie a închis pentru totdeauna ochii, plecând de lângă noi într-o zi urâtă de iarnă geroasă, lăsându-ne imaginea şi vorbele lui pentru a ne fi aproape când răul ne încearcă…

A plecat cu capul sus să întregească legenda, alăturându-se Escadrilei din ceruri, unde – ştiu sigur – a fost primit cu onoruri, având parte de a acea primire rezervată luptătorilor. Pentru că da, viaţa lui Foozie a fost un lung şir de lupte, o strădanie continuă, un urcuş greu pe care l-a urmat fără lamentări, o scară ale cărei trepte le-a urcat constant, drum ce l-a dus în locuri inaccesibile celor mulţi, văzând şi făcând lucruri interzise ochilor şi simţurilor celor ce nu l-au putut urma, lăsaţi în urma-i de hotărârea cu care a urcat. De acolo, de sus, trăirile în mijlocul cărora exista i-au poruncit naturii lui sensibile să încerce a împărtăşi celor de jos magia înălţimilor, iar Foozie a ascultat vocea şi a urmat imboldul, punând pe hârtie într-un mod unic şi irepetabil esenţa experienţei lui cu înaltul săgetat în cabine presurizate de supersonice nervoase, alăturându-se clubului select al celor ce au reuşit să ridice zborul militar în lumină, făcându-l accesibil înţelegerii nepiloţilor.

A publicat două cărţi şi sute de articole, a vorbit la radio şi a dat interviuri la televiziuni, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a împărţi cu ceilalţi frumuseţea de care el se îmbăta cu fiecare ridicare de pe betonul pistei, intrigând, cucerind, inspirând minţi dornice de a cunoaşte. A narat spectacole aviatice, lăsându-şi vorba lui puternic graseiată şi atât de plăcută auzului să se împletească împreună cu firele nevăzute ale zborului, contribuind activ la frumosul zilelor petrecute pe aerodrom.

Da, Foozie a fost vocea zborului militar…

Odată cu plecarea lui, nimic n-a mai fost la fel…

Scrierile lui unice n-au mai împodobit paginile revistei „Cer Senin” şi ale ziarului „Observatorul Militar”, scrieri ce le ofereau cititorilor un festin vizual special, de negăsit nicăieri altundeva. Slova lui era atent meşteşugită, cu migală de meşter bucovinean bătrân, ce lucrează cu dragoste lemnul, făcând lucruri durabile într-o lume plină până la refuz de efemer. Foozie meşterea minuţios la slovele lui, îmbinând într-un mod savuros tradiţia cu limbajul strict al profesiei lui celeste într-un mod nemaivăzut şi, cel mai probabil, irepetabil. Odată cu el, a dispărut şi un stil aparte, ce-mi părea a fi o punte între bogatele noastre tradiţii milenare, de popor gospodar şi iubitor de frumos, şi alte tradiţii, cu mult mai vechi de o sută de ani, şi ele bogate, tradiţii ale unui popor ce s-a născut cu aripi şi cu năzuinţa de-a se ridica spre cer, popor de Icari ce, judecând după vremurile pe care le trăim, pare a-i împărtăşi, din păcate, soarta…

A plecat în grabă, fără să paseze mai departe torţa promovării zborului militar, rămasă acum în grija unor încercări timide, departe de ce reprezenta el. Misiunea cinstirii memoriei celui ce-a răspuns la numele Doru Davidovici şi cel care rămâne pentru noi, cei de astăzi, cel mai bun scriitor de romane dedicate lumii piloţilor militari şi a zborului la vânătoare, a trebuit a fi preluată din mers de oameni care n-au uitat şi refuză să uite, pentru că cine uită nu merită

Barieră în calea uitării este şi ziua de azi, 25 octombrie, când în anul de graţie 2011, comandorul Dumitru „Foozie” Berbunschi ar fi trebuit să împlinească 49 de ani…

Azi ar fi trebuit să-i fi cântat La mulţi ani, să-i fi strâns mâna lui cu degete puternice, să-l fi strâns în braţe şi pupat pe mustaţa-i de haiduc al înălţimilor, să-i fi urat de viaţă lungă şi la cât mai multe cărţi publicate, nu să-i recităm obsesiv epitaful dăltuit pe faţa netedă a unei pietre de mormânt dintr-un colţ de cimitir scăldat în vântul şuierător de Bărăgan, sub care s-a aşezat istovit mult prea devreme, decupând un gol de neumplut în inimile celor ce l-au iubit şi cărora tot ce le-a mai rămas acum este imaginea lui luminoasă, păstrată cu sfinţenie în minţi, inimi şi suflete zdrenţuite, ca o candelă ce arde cu o lumină vie, împrăştiind întunericul uitării…

***

 „Tu, pilotul, pleci în cerul păsărilor, nu simţi când şi cum te transformi miraculos în alt om. Omul-avion care spintecă albastrul. Viaţă de pilot de vânătoare.

Am trăit, am respirat, am murit şi m-am întors…

Mi-e tare dor de dumneata, Foozie…

Poetu’

*

Sursa: Povesti de aerodrom

Respect şi mulţumiri!


Chiar ii sta bine Grifonului in aceste haine. Aproape ca arata la fel de frumos precum Rafale in culorile FAB.

Zilele trecute, Generalul de Brigada Juniti Saito, comandantul Força Aérea Brasileira, a vizitat Cehia, mai exact Baza Aeriană 21 Caslav, pe care operează escadrile echipate cu supersonice JAS-39 Gripen, dar şi reactoarele uşoare L-159 ALCA în variantele monoloc şi biloc.

Saito langa un Gripen cehesc

Vizita generalului Saito, este legată de necesitatea Braziliei de a opera avioane supersonice avansate. Cât mai grabnic, după cum a declarat recent şi Amorim, ministrul apărării.

Între altele, în cadrul operaţiunii de combatere a traficului de droguri Agate 2, FAB au interceptat 33 avioane.

Super Tucano, partas la Agate 2 si Agate 2, unde a fost folosit si la distrugerea pistelor de aterizare ale traficantilor de droguri

La Agate 2 au luat parte avioane A29 Super Tucano şi F-5EM.

F-5EM apartinand FAB

Mirage 2000… Brazilia operează o escadrilă (Escadrila Jaguar) formată din zece avioane Mirage 2000 C monoloc şi două „duble” Mirage 2000 B, care dacă nu se vor cheltui între patru şi zece milioane de dolari pentru componente noi, riscă să rămână la sol începând cu finalul lui 2012 – începutul lui 2013. Şi, există riscul ca piloţii acestei escadrile să zboare pe reactoarele de antrenament AT-26 Xavante, în timp ce, pentru decolarile la alarmă, la Baza Aeriană Anapolis vor fi delegate prin rotaţie F-5EM şi echipaje de la alte baze.

Nu-i a bună nici pe la ei. Comparativ cu noi, ei stau mai prost dar si mai bine. AT-26 Xavante al FAB, mai exact Aermacchi MB-326 GC produse şi pe la Embraer sunt mai bătrâne decât IAR-99 Şoim, dar F-5-urile lor, faţă de Lancere-le noastre, vor mai zbura ceva timp.

Brazilia, faţă de România, n-a avunt parte de bireactoare avansate cum a fost pentru noi MiG-29, dar au plătit pentru Mirage 2000 ca măsură de „stop gap”. Noi… n-am apucat să redotăm FAR cu MiG-29 şi să le aducem la standard MiG-29 Sniper.

România n-are acum avioane pentru stop gapeală şi se pare că nici nu este luată în calcul o asemenea posibilitate.

Altfel, ne-m fi trimis şi noi în Cehia un reprezenant, poate pe Generalul Maior Fănică Cârnu, şeful SMFA.

Cum de ce? Păi Saito de ce credeţi că s-a dus? În nici un caz pentru a cumpăra Gripen de la suedezi ci… pentru a evalua posibilitatea ca Brazilia să preia leasingul celor 24 de avioane pe care le operează acum Cehia.

Stop gap, după stop gap.

Sursa: Poder Aereo


Nu facem nici un secret din faptul că urmează nişte articole tematice. Numai din planurile de viitor facem secret, dar pe astea le ştie George_GMT şi e de ajuns (nu George, nu a fost o aluzie fină, dimpotrivă).

O rugăminte am: prin vot direct, dacă putem spune aşa, haideţi la o exprimare a dorintelor în ceea ce priveşte opţiunea fiecăruia despre viitorul avion care s-ar merita să ne păzească şi să agreseze pe cei care ne supără.

O singură opţiune! O singură apăsare de buton! Un singur avion! Aşa, să vedem cum mai sunt – la modul sincer – împărţite preferinţele în comunitatea noastră.

N-au importanţă, aici, interesele, influenţele, preţurile, etc.

Liber la exprimare. Condiţia este însă, o singură alegere.

Regulă: cine face listă, nu se încadrează şi postarea va pleca la coş.


„CSAT a analizat Raportul privind prezenţa României cu jandarmi şi poliţişti în Kosovo şi a hotărât retragerea celor 178 de jandarmi şi poliţişti români, odată cu terminarea turului de serviciu, programată pentru luna decembrie a.c.. Detaliile acţiunii de retragere vor fi stabilite în coordonare cu partenerii europeni.

CSAT a aprobat concepţia de reconfigurare a sistemului de ordine publică prin transferul de personal şi responsabilităţi în coordonarea administraţiei locale. În acest context, Guvernul României va adopta legislaţia necesară pentru transferul de responsabilităţi în domeniile ordinii publice şi circulaţiei rutiere de la Poliţia Naţională către Poliţia Locală pentru a creşte astfel eficienţa acţiunilor de pe teren.

În cadrul şedinţei, CSAT a aprobat semnarea acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru amendarea acordului între Guvernul României şi Guvernul S.U.A referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat încheiat la Washington la 21.06.1995.

De asemenea, membrii CSAT au avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru privatizarea a peste 50% din acţiunile companiei, cu obligaţia respectării de către companie a nevoilor de transport în situaţii de urgenţă, precum şi a celor care derivă din angajamentele României în cadrul NATO şi în cadrul acordurilor cu Statele Unite ale Americii.

Tot în cursul şedinţei de luni, CSAT a abrogat hotărârea Consiliului din data 21.01.2010, privind reorganizarea sectorului de producere a energiei electrice din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, membrii Consiliului au luat în dezbatere şi au avizat proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează trecerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Totodată, CSAT a avut pe ordinea de zi raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în perioada iunie – august 2011.

Membrii Consiliului au fost informaţi cu privire la activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional la nivelul porturilor maritime, în perioada martie – august 2011.

Activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute de către structurile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional la nivelul porturilor maritime au vizat activităţi de cercetare şi urmărire penală desfăşurate în 2 dosare penale, prinderea în flagrant a unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu produse accizabile, precum şi realizarea analizelor de risc asupra containerelor ce intră în ţară prin porturile Constanţa şi Constanţa – Sud.

La finalul şedinţei CSAT, preşedintele României, Traian Băsescu, a accentuat importanţa deschiderii şi atragerii de către Guvern de investiţii în scopul creării de locuri de muncă.”

Sursa: Presidency.ro

Acum… legat de faza asta:

„În cadrul aceleiaşi şedinţe, membrii Consiliului au luat în dezbatere şi au avizat proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează trecerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. ”

… e chiar mişto de unii, de cei care învârt manivelele maşinilor de făcut bani. Cu ANCPI subordonată cui trebuie, se vor aranja mai comod nişte chestii.

Atât. Ne întoarcem la domeniul nostru de interes.