Mă gîndeam zilele astea că poate ar fi timpul ca tinerii scriitori de F&SF să aibă o revistă a lor. Să-și facă o revistă a lor, asta fiind cea mai sigură cale de a o avea. Să nu mai stea la mîna „bătrînilor“, să nu se mai lase prinși în focul încrucișat dintre taberele, grupările și găștile acestora, să nu mai fie folosiți drept carne de tun în micile trînte considerate de protagoniști jihaduri în toată regula. Să nu se mai teamă că dacă sînt prieteni cu X n-o să fie publicați în revista Y sau n-o să se scrie despre cărțile lor în revista Z. O revistă a lor, făcută de ei, le-ar oferi indepedența și le-ar și arăta cum stau, care le este statutul ca scriitori în sefeul românesc.
Revistele de F&SF care apar așa cum apar, care mai de care mai șchioapă și mai anemică (una singură își mai respectă periodicitatea, una singură își mai respectă standardele de calitate, dar din păcate nu e vorba de aceeași revistă), dau semne de oboseală, dau semne de sastisire și poate că vechea gardă ar trebui să aibă o concurență vie, adevărată, pentru a se trezi, pentru a depăși starea de veșnică gîlceavă în care se complace de la o vreme și o revistă a tinerilor scriitori de F&SF ar fi concurentul ideal care să zguduie puțin amorțeala și monotonia bocitoarelor.
Cred că e vremea ca tinerii să aibă o revistă a lor, condusă de ei, făcută de ei, în care „scriitorii consacrați“ (ca să nu mai folosesc adjective legate de vîrstă) să aibă doar rolul de invitați, fie cu o proză, fie cu un interviu. Nu șefie, nu mentorat, nu nimic. Să-i lăsăm pe tineri să se descurce, să facă o revistă cum vor ei – poate așa mai aflăm și noi noutăți despre ce vrea tînăra generație să citească într-o revistă. Cred că oricine, cînd se apucă să facă o revistă, o face așa cum i-ar plăcea să citească. Asta ar trebui să fie șansa tinerei generații de a arăta tuturor cvum ar trebui să fie o revistă făcută de și pentru sefiștii deceniului doi al mileniului trei.
Altfel, mă aștept să găsesc recenzii, în special la cărțile autorilor români, dar și la proza scurtă care se publică în reviste. Nu apar foarte multe cărți F&SF într-un an. Cred că, mobilizînd toate forțele tinere, cu condei și spirit de observație, tineri care și-au încercat aptitudinile de recenzenți fie în reviste, fie pe bloguri, se poate acoperi partea care merită evidențiată din ceea ce se publică la noi în domeniu. Și vorbesc despre recenzii pentru că sper ca tînăra generație să vrea să promoveze sefeul românesc în întregime și nu pe felii, în funcție de cunoștințe, de servicii făcute etc. Literatura F&SF românească e una singură și e în totalitate. Dacă vorbim despre ea, vorbim despre toți. Poate tinerii autori ne vor arăta cum e să fie toți o singură echipă.
Sînt prea optimist? Le cer prea mult? De ce cred/sper că ei ar putea face ce n-a făcut nimeni pînă acum? Poate pentru că lecțiile se mai și învață uneori. Poate pentru că greșelile nu înseamnă doar rateuri, ci și puncte de pornire pe noi căi. Poate pentru că oamenii nu seamănă unii cu alții și uneori asta chiar se vede. Nu știu pe ce mă bazez cînd spun că ei ar putea să fie altfel. Poate pe nimic. Dar îmi place, din cînd în cînd, să am încredere în oameni. Mai ales în cei tineri.
Așa, recenzii și… Recenzii și proză. Bună ar fi și cîte o traducere, așa, pentru sincronizarea cu universul, traduceri de povestiri noi, pe val, dacă se poate premiate cu Hugo, Nebula, Locus, Sturgeon… Dar în principal proză românească, proză scrisă de tinerii autori, dacă revista ar fi lunară, poate un debut în fiecare număr n-ar fi rău, chiar dacă e de muncă la așa ceva, e de umblat, de căutat, dar eu zic că se poate, la început va fi mai greu, pînă află lumea, dar, cu timpul, se va ști că aici este locul în care se poate debuta și mulți începători vor sta cu ochii pe această revistă. Nu mai vorbesc de cele cîteva cenacluri care ar putea să-și facă din aceasta o cale de promovare a talentelor locale. Și mă gîndesc la Quasar, Helion, H.G. Wels, ProspectArt, AtelierKult… Pentru că un cenaclu fără un debușeu, fără o platformă de lansare… e un fel de „hai să ne aflăm în treabă“. Vorbesc despre proza românească tînără, dezinhibată, gata să încalce reguli, tabuuri, gata să renunțe definitiv la poanta finală și la personajele de carton și cîte și mai cîte…
Altceva? Interviuri. Interviuri cu optzeciștii care ar trebui să fie niște legende (dar sînt?), cu nouăzeciștii care ar  trebui să fie marile vedete ale sefeului românesc contemporan (dar sînt? cîți dintre ei?) și cu cîți au mai rămas din generațiile mai vechi, cele ale lui George Anania sau Mircea Opriță… Interviuri cu autori străini publicați la noi sau pe cale de a fi publicați.
Articole? Ingineri, filosofi, juriști, filologi… Drumul deschis de anii ’90 e valabil încă, autorii tineri au profesii diverse care le permit abordări diferite ale fenomenului F&SF. Baza stă în filologi, ca de obicei, și de acolo aștept și eu noile nume care să se impună în ceea ce ar putea fi critica SF de mîine, dar care trebuie să se școlească azi.
Evident, recenziile, proza, interviurile și articolele se vor găsi în orice revistă, de orice tip, pentru orice nișă. Particularittea unei echipe sau a alteia stă în ceea ce aduce în plus față de cele patru modalități de exprimare amintite. Dar aici vorbim deja de vocații, de talent, de instincte jurnalistice. Ce vom găsi, de fapt, într-o eventuală revistă a tinerilor scriitori de SF… nu știu. Eu mi-am exprimat doar părerea că ea, revista, ar trebui să existe. Și sper ca într-o zi s-o vedem pe piață – în formatul tradițonal, pe hîrtie, sau în format electronic (de tip site, cu acces gratuit, sau de tip ebook, la vînzare prin librăriile online). Cine o s-o facă? Nu știu. Și, deocamdată, nici nu cred că are mare importanță. Important e s-o facă cineva, să-și asume cineva răspunderea inventării ei și să-și găsească o echipă care să acționeze ca o echipă.

Poate va fi Gazeta SF, fanzinul sucevean (http://fanzin.clubsf.ro), despre care spuneam nu de mult că îmi pare a coagula un nucleu în stare să facă într-o zi pasul spre o revistă nouă. Poate va fi o revistă despre care vom afla la momentul apariției. Eu aștept încrezător acest moment. Și cred că nu numai eu. E o întreagă generație de autori care își dorește altceva decît i se oferă acum.

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Revista-tinerilor-scriitori*articleID_25833-articles_details.html


Mmmm... o imagine care provoaca pofte.

Bre, dincolo de partea militara – unde am inceput sa stim cam ce ii place fiecaruia – ar fi, cred, interesant de cunoscut si detalii care tin de ziua dedicata fictionalului:

1. Care carte s.f. v-a placut cel mai mult? Cu o scurta descriere, ca poate n-o cunoastem toti – si poate ni se face pofta.

2. Care a fost ultima carte s.f. pe care ati citit-o? Cu o scurta descriere, ca poate n-o cunoastem toti – si poate ni se face pofta.

3. Ce carte de gen ati recomanda unui anumit membru al comunitatii resboinice? Mentionati si id-ul persoanei alese.


Powersat concept art de la NASA

Sursa: OpenNASA

E foarte mişto să n-ai job, dar să ai bani. Io aş sta toată ziua pe citeală. Şi bere. Şi gagici. Cum, nu m-am născut în locul potrivit? Şi dacă mă năşteam în Salvare, eram mai cu noroc? Lol…

Deci, zdrang, preview la Powersatul lui Ben Bova.

E mişto, mică şi groasă, iar la traducere, a făcut treabă bună meşterul Mircea Pricăjan.

Povestea cărţii e aşa: am cumpărat-o la Gaudeamus, pentru un preţ incredibil. A fost editată de Millennium Press şi am luat-o exact la plecare şi mai exact, cu aproape ultimii bani din buzunare. Ah, ba nu.. mai aveam nişte monezi.

N-o cunoşteam şi nici nu poftisem vreodată la Powesat, dar la preţul cu care era oferită spre vânzare, dacă n-ar fi fost ceva bun de ea, nici regrete n-aveau să fie.

Între coperţi, Ben Bova a scris un roman frumos. Petroliştii arabi şi teroriştii arabi, ameninţă America, dar băiatul bun, Dan Randolph, are un plan: a construit un satelit pe orbită geostaţionară. Nu, nu este satelit-anti-arabi. E mai al dracu’. Hai, recunosc, tot anti-arabi e, pentru că panourile sale solare întinse pe mai multe mile, captează lumina soarelui în orice moment din cele douăzeci şi patru de ore ale zilei. Planul este să transmită energia pe sol, prin raze… microunde, bla-bla, reconvertind-o cu o antenă maaaare, printr-un deşert. Planurile sale minunate, sunt însă afectate de sabotarea arăbească, ce face praf naveta low-cost/avionul orbital dezvoltat de compania lui Randolph, Astro Corporation, care cu ocazia asta pierde şi pe pilotul de test în incident. Apoi, Astro Corp.  ajunge în pragul falimentului.

De aici înaite, Dan Randolph a cam pus-o. Poate cere ajutor… poate accepta ajutor, poate vinde părţi din pachetul de acţiuni ale companiei… Fosta sa iubită, actualmente senator, propune o lege… Eh, dar deja mi-o iau degetele pe dinainte limitei intenţionate şi dezvălui prea mult.

E doar un preview, nu?

Continuarea, adică recenzia, va veni cu detalii mai multe imediat (daaa…, sanchi! ) ce termin de citit romanul.

 


Azi, de Sâmbăta Fantastică, aruncam vizite pe net să văz ce s-a mai întâmplat în ultima vreme prin domeniile ficţionalului şi am aflat vreo câteva veşti.

Cică, s-a dus pe copcă serialul SGU (Stargate Universe)… Veste bună, sau rea? Mi-e indiferent: ideea bună a fost făcută praf de ce a ieşit cu punerea ei în film.  Unora dintre noi, sunt sigur că le-a plăcut SGU şi vor avea suferinţă în urma decesului, dar celor care îl urmăreau doar aşa de… „la secetă, e bună şi o ploaie cu piatră”, le va fi mai uşor să depăşească momentul.

SGU a murit, trăiască… universul Stargate. By the way, există şi cărţi cu Stargate?

O altă veste, nu la fel de tristă momentan, dar promiţătoare, este că prin vară va fi lansat filmul serial Falling Skies. Sper să nu fie vreo mult aşteptată dezamăgire, cum s-a mai văzut.

Etă trailer:

ds

FALLING SKIES opens in the chaotic aftermath of an alien attack that has left most of the world completely incapacitated. In the six months since the initial invasion, the few survivors have banded together outside major cities to begin the difficult task of fighting back. Each day is a test of survival as citizen soldiers work to protect the people in their care while also engaging in an insurgency campaign against the occupying alien force.

At the center of the series is Tom Mason (Noah Wyle), a Boston history professor whose family has been torn apart. His wife was killed in the initial attack, and one of his three sons has been captured. Determined to get his son back and to ensure the safety of his other two sons, Tom must put his extensive knowledge of military history to the test as one of the leaders of the resistance movement known as the 2nd Mass, because of their location in Boston, Mass. They are constantly trying to gain intelligence about the aliens in order to one day outsmart and overtake them and hopefully rebuild their lives.

Ce înseamnă bre „upheaval„? E medicament, sau denumire a vreunui ritual de împerechere la klyngonieni?

(Nu-mi daţi link la Google Translate, ştiu ce înseamnă: aşa se spune în engleză la contrafrână. Aveam la Pegas şi mi se îndoia tot timpul, că era din alumin’. Nu pot închide paranteza fără să vă lămuresc curiozitatea: într-un final, mi-a făcut tata rost de una din oţel nichelat, care arăta mai mişto [cool, pentru cei mai fragezi la buletin] şi nu s-a mai îndoit. Pegasul l-am vândut.)

Ca personaje ce apar mai des prin faţa obiectivului, găsim pediatriciana Moon Bloodgood (Terminator Salvation), care lucrează cu copiii supravieţuitori şi îi ajută la ceva cu contrafrâna de la Pegas ([…]help them cope with the traumatic upheaval in their lives – dificile momente, mărturisesc. Mai ţineţi minte cum se răsucea upheavalu’ de la frâne peste frâne? Şi până făceai rost de alta, n-aveai decât să te joci cu ceilalţi bipezi nevelocizaţi, jocuri din alea reale, nu World of Warcraft, mess, feizbooc, porn, precum tineretul ovin din prezent, care citind se întreaba: c wtf-ku m e Pegas?). Şi alţii. Nu, nu ştiu dacă lui Ben, fiul lui Tom, i s-au făctu analize complete de către alieni atunci când a fost capturat şi chiar dacă aş şti, n-aş scrie aici despre anal probe, ca să râdeţi voi. Da? Iar despre John Pope, şeful unei „outlaw motorcycle gang” (nu, dragule, Pegas nu era „motocicli” vorba ăstuia de aici) şi despre Sarah Carter – a wary survivor of Pope’s gang – nu ştiu nimic.

Oricum, treaba e clară:

FALLING SKIES focuses on the resilience of the survivors and their determination to maintain their humanity when all else has been destroyed. It is a tale of endurance, commitment and courage in which everyday people are called upon to become heroes. They may be outmatched, outnumbered and outgunned, but nothing can beat the human spirit. Most of all, the series is about the ties that bind people together in the most difficult of circumstances.

The aliens in the series are mighty, mysterious and merciless. They are highly intelligent and use military-like tactics, which makes them an overwhelming force against the 2nd Mass. There are two types of aliens that the human survivors have named Skitters and Mechs. Combining live action and special visual effects, the Skitters have spider-like bodies and incredible strength and agility. The deadly, robotic Mechs stand upright and can shoot bullets from their arms. The aliens control captured children, like Tom’s son Ben, through bio-mechanical harnesses but have yet to reveal their ultimate plan for them.

Şi,

FALLING SKIES is executive-produced by Steven Spielberg, along with DreamWorks Television heads Justin Falvey and Darryl Frank, Graham Yost (Justified, The Pacific) and screenwriter Robert Rodat. Rodat, who earned an Oscar nomination for his screenplay for Saving Private Ryan, wrote the pilot from an idea he co-conceived with Spielberg. Mark Verheiden (Heroes, Battlestar Galactica) and Greg Beeman (Heroes, Smallville) are co-executive producers. The pilot was directed by Carl Franklin (One False Move, Out of Time).

Întrebări?

Nu, nu mai ştiu cu cât am dat Pegasul, dar pe foarte puţini bani faţă de cât îl iubeam.

Da. Şi acum îmi e dor de el.

Da, era Pegas Practic, din ăla cu grătar subţire şi naşpa.

Nu, n-a încăput pe mâini bune. Evident, m-am mai interesat de el o vreme. Idiotul l-a vopsit maron. Cu pensula!! Îi rămăsese vopsea mămăiţei lui, de la gard.

Normal că n-am vrut, dar mama zicea că m-am făcut mare… şi că ne trebuiau bani, pentru că rămăsesem singuri.

Odihnească-se în pace. Din banii munciţi de el mi l-a cumpărat, cadou pentru premiul întâi, la final de prim an şcolar.

Atât. Închidem conferinţa de presă.

Şi acum, cu suplimentul la „Bruzli îl bate pe Vandam?”… înainte!

Păi, cu toţii am citit cărţi şi am văzut filmuri cu invazii extraterestrice. De la H.G. Wells, la metrul de cărţi ale lui Harry Turtledove, de la filmele alb-negru la cele cu efecte speciale, sunt sigur că în repetate rânduri v-aţi întrebat: cum ar fi dacă ne-ar invada? Ei, şi ce zicea mintea voastră în gândul ei?

1. Ce am fiecare din noi în cazul ăsta?

2. War! Pământoşii ripostează! Ce război ar ieşi? Cel de pe urmă, ori… nu chiar?

3. Dar România? Cum s-ar descurca? Ce ar fi pe aici? Le arătăm SAM-urile HAWK nefuncţionale, sau otrăvim fântânile, ardem recoltele şi ne retragem în munţi?

Click aici pentru Episodul 4 – Bruzli il bate pe Vandam? – De voie


N-aş fi scris nimic pe aici, că-i Crăciunul şi-i lene, însă am aruncat un ochi pe Atelierkult şi am dat peste cele mai tari povestiri ale anului 2010! Parol! Vorbesc despre Nostalgia revoluţiei a lui Florin Pitea şi alături, Suspendaţi într-o rază de soare scrisă de Ben Ami. Tocmai la final de an, când credeam că n-am să mai  citesc ceva bun şi românesc, după cartea Modificatorii, de Liviu Radu, am avut cea mai frumoasă surpriză de cititor. Dublă!!

Ştiu că există proiectul antologiei Steampunk România, unde cu siguranţă are să fie publicată Nostalgia revoluţiei, însă pe a lui Ben o puteţi citi aici.

Sincer, îmi pare rău că nu vă pot arăta steampunkul scris de Florin Pitea.. însă cu răbdare şi tutun, o veţi putea cumpăra alături de celelalte povestiri din Steampunk România.


Old Man's War, cu coperta de pe la ei

Anul trecut, prin Aprilie, am zis cateva vorbe despre Old Man’s War si nici acum n-am terminat-o… Am revazut ce-am zis pe atunci si cum era criza de timp pentru accesul la calculator-cu-internet, o lipesc aici, pentru Sambata Fantastica:

„Cu cateva zile in urma am pus pe aici supararea mea fata de varsta la care ne vom pensiona, care vor apuca momentul… si am finalizat cu o coperta dezlipita de pe site-ul Amazon. Acum ma tin de cuvant si incerc o recenzie:

Old man’s war mi-a tinut companie doua nopti, dar am gonit-o inainte de final. Am vazut-o prima data pe blogul lui Horia Ursu, care mai inainte cu ceva timp a terminat-o pe la Gaudeamus. Dupa o pauza, pentru ca a epuizat-o complet, ne anunta de revenirea ei in aceasta luna. Si-i ieftina! Si bunaaa! V-am facut pofta? Ia dati un click aici!

De ceva timp imi tratez insomnia cu audiobooks si-i misto. Nu adorm, dar mi se scurge timpul cu folos. Va invidiez pe toti cei care dimineata abia va scurgeti din pat si beti cafea pentru deschisul ochilor 100%! Nici cafea nu beau, desi miroase asa de frumos… M-as da cu un parfum care sa aiba miros de cafea proaspata, iar dupa barbierit mi-as cufunda obrajii printre boabe de cafea. Ma omoara mirosul asta! Dar, acum sunt sigur ca si voi ma invidiati pe mine: eu noaptea aud carti! Sac!

Pe Old man’s war am sters-o din doua motive serioase, unul mai zdravan decat celalalt. Nu mai aveam spatiu pentru a instala Wrath of the Leech King la World of Warcraft, respectiv naratorul Old man’s war… cu toata stradania lui de a vorbi pe mai multe voci, ma zgaria pe ciocanel, trompa lui Eustache & ce mai o fi pe acolo, ca nu m-am uitat.

Luna viitoare o comand si ma apuc de ea in modul clasic, batraneste si pe romaneste.

Incepe asa: “I did two things on my seventy-fifth birthday. I visited my wife’s grave. Then i joined the army.” Bucatica asta de text m-a atins bine de tot. Si-a sunat bine de tot, asa cum imi imaginasem ca va fi, rostita de narator.

Despre ce-i vorba in carte? Pai, intr-un viitor apropiat, pamantenii descopera o metoda de a naviga in cosmos (ce sovietic suna!) si se apuca de colonizat putinele planete capabile sa sustina viata, intr-o incercare de a usura situatia de pe supraaglomerata Terra. Numai ca bastinasii planetelor respective se opun si aici intervine bratul inarmat al Colonial Union, CDF-ul (Colonial Defense Force). Titlul provine de aici: CDF prefera oameni trecuti prin viata, experimentati si nu recrutii tineri asa cum s-a tot intamplat in istoria de pana in prezentul nostru. Dar, nu va imaginati ca “The Old Farts” sunt aruncati in lupta in starea in care se afla… Nu zic mai mult. Ah, sa nu uit, “The Old Farts”… asa si-au zis cei din grupul de recruti din care facea parte si personajul principal. Pe care il cheama John Perry si uneori are umor, mai ales cand boteaza un chip-calculator-de-bord-implant, si atunci cand alege o parola.

Interesant sistemul impus acestor soldati. Inrolare, up grade-uri, serviciu contractual intre doi si zece ani, trimis pe fronturile colonizarii, adio rude si identitate, nimeni nu revine acasa. La final, devin colonisti.

John Scalzi a mai scos doua volume, dupa Old man’s war: Ghost Brigade si The Last Colony. Seria a avut asa de mare succes la fani, incat autorul i-a mai bucurat cu inca doua carti. Eu n-am ajuns decat pana la intalnirea dintre John Perry si o femeie, identica cu raposata lui sotie… De prin comentariile citite pe Amazon, am inteles cam ce si cum, dar ma abtin sa detaliez pe aici pentru a nu strica placerea celor care isi vor comanda cartea asta (si restul, despre care sper sa fie traduse si pe la noi), dupa ce citesc mini-recenzia mea.

Mai multe, dupa ce se va odihni in biblioteca mea. Lectura placuta!”

Si inca n-o am in biblioteca.

Intre timp, i-a aparut si surata pe nume „Brigazile fantoma”, tot la Millennium Press.

Inca imi amintesc secventa aceea care m-a impresionat atat de tare, asa ca am sa o repet:

“I did two things on my seventy-fifth birthday. I visited my wife’s grave. Then i joined the army.”

 


Semnalam doua viitoare aparitii, disponibile in foarte scurt timp:

 

ART WASN’T QUITE CRIME: THE CONTEXT, THEMES AND CONSEQUENCES OF (POST) CYBERPUNK FICTION, Florin Pitea

 

Pentru pasionatii de Cyberpunk, iar pentru cei care indragesc istoria alternativa…

 

Modificatorii - Liviu Radu

 

Fragment de pe blogul editorului Horia Ursu:

…Dar dacă Alexandru Nevski nu i-ar fi înfrînt pe teutoni? Dacă Hannibal ar fi cucerit Roma? Dacă Petru al III-lea ar fi condus Rusia și nu Ecaterina cea Mare? Și, în fine, dacă Franța ar fi făcut parte din Imperiul Britanic sub regele George al V-lea și toți francezii s-ar fi îmbătat în puburi?

Doar modificatorii știu răspunsurile la aceste patru întrebări. Modificatorii de istorie, cei care pot influența evenimentele… Așa să fie?

Liviu Radu încearcă să deslușească, în acest volum, ițele încurcate ale istoriei pe care credem că o știm.

Iar aici gasiti un fragment din Modificatorii.