Preview



A DOUA REVOLUTIE!!!

E mare şi frumoasă! Şi jos, acolo, se vede Călăraşiul şi braţul Borcea…

În aşteptarea apariţiei pe piaţa de cărţi, o trec cu nerăbdare pe lista de cheltuieli!

Ştiţi ce-i cu cartea asta?

E rodul concursului România Steampunk despre care am scris şi noi aici.


Cu ochii în vitrina vituală, poftesc la cărţi bune sau despre care mă rog să fie reuşite.

Uneori mai recunosc câte o copertă şi zâmbesc, ca la amintirea unei trecute iubiri.

Cel mai greu îmi vine atunci când este anunţată apariţia teancului ăluia de pagini care pe viitor îmi vor albi şi mai în alb nopţile. Am de aşteptat… Încă n-a apărut? Încă nu.

Dau la schimb ochii mei uzaţi, contra alţii noi. Să nu mai usture şi să le placă la fel de mult peste cuvinte, pagini şi capitole.

Haideţi, să ne bucurăm de o rubrică nouă: „Două vorbe despre trei cărţi”.

Let’s purcedem:

The War That Came Early - The Big Switch

Harry Turtledove, unul dintre foştii mei scriitori preferaţi, ne-a obişmuit cu scrisul în serie: metri de cărţi, pe câte trei, patru, şase sau peste zece cărţi legate între ele precum episoadele din defunctul Stargate Universe. Apropos de el (SGU), bre, parcă acum că nu mai e, îmi place.

The Big Switch va ieşi în lume prin vară, mai exact pe 19 Iulie, scoasă de către Del Rey Books.

Pff… Cu ce e? E cu nemţi, după cum arată coperta. E şi cu nemţi. E a treia carte din seria The War That Came Early, după Hitler’s War şi West and East. Sper ca în aceasta să nu mai zică ceva de rău faţă de români, iar dacă o va face… îi scriu un mail.

Cu ce e? Păi, despre precedentele două am mai vorbit pe aici şi pe blogul vechi. Să zicem doar atât: Germania deschide World War 2 în Septembrie 1938, iar meciul de debut este împotriva Cehoslovaciei.

Suficient pentru a vă face poftă? Preventiv, redau o bucăţică din bucata pe care am lipit-o pe Resboiu în postarea de aici, cu un fragment din  West and East:

„“Sind Sie Frau Druce?” A man’s voice.

“Yes, I’m Peggy Druce. Who the devil are you?”

“Adolf Hitler here,” the voice answered. And it was. As soon as he said it, she knew it was. She’d heard him on the radio too often to have any doubt. “You are having trouble leaving my country?”

When Hitler said it was his country, he damn well meant it. “Uh, yes, sir,” she managed.

“The trouble will end. Whatever neutral nation you wish to visit, you may. Never let it be said we keep anyone who does not wish to stay,” the Führer told her.

………..

“Uh—” Peggy kept saying that. She’d never expected a call from one of the two or three most powerful men in the world. She’d never expected anything to come of her letter, truth to tell. “Thank you very much, sir!”

“You are welcome. Have you any questions?” He spoke slowly and clearly, to make sure she could follow. Even over the telephone, the weight of his personality made her sag.

“Uh—” There it was again! “Why are you up so early?”she blurted.

He actually chuckled. How many people could say they’d made Hitler laugh? “I am not up early. I am up late. The enemies of the Reich do not sleep, and neither do I. Good-bye, Mrs. Druce. Finding a problem so easy to solve is a pleasure, believe me.”

“Thank you.” Peggy finally managed not to say Uh, but she was talking to a dead line.

Cu The Big Switch ne vom regăsi prin vară, la o recenzie.

After America

Anul trecut, pe la finalul lunii Iunie, postam poza asta împreună cu descrierea şi anunţam că After America urma să fie lansată pe 17 August. Şi voi nu mi-aţi amintit… Intitulasem postarea After America. Pofte momentan. Şi nici cu pofta n-am rămas, pentru că am uitat de ea!

Week-endul ăsta am să termin de citit Powersat şi schimb imediat macazul.

Ghici ce voi citi!?

Seelöwe Nord: The Germans Are Coming

Zee Germans are coming!!

Vara-i târzie şi-i deja 1940! WW 2-u’ e îmbobocit bine şi Marea Britanie este pe drumul cel naşpa: s-ar putea să-i babardească nemţii! Aruncaţi de prin Europa Continentală de către noii jupâni, englejii se pregăteşte ei aşea de last stand. Aşa am eu un skill pe tanku’ din World of Warcraft. Invazia este iminentă, U-Boat-urile sfâşie oceanele cu torpilele lor, iar Luftwaffe îi ciocăneşte… daily!

Se apropie ultimul ceai: The Germans are coming!

Prezantare în stil Resboiu. 😀

Eh, ce ziceţi? Şi chiar se întâmplăăă! Şi nu în Sud, unde se aşteptau englejii, ci-n Nord, pe coasta Yorkshireului, între Scarborough şi Skipsea!! E de rău!!!

Şi-i scrisă de un fost militar ce a prins Irlanda de Nord, Bosnia, Irakul şi Afganistan, servind sub arme începând de la 16 ani, Andy Johnson s-a retras ca Regimental Sergent Major of the Coldstream Guards, iar în prezent lucrează la un prequel al acestei cărţi.

Mai multe, pe site-ul oficial: http://www.seelowe-nord.co.uk/

Eu am să mi-o comand în curând…


Powersat concept art de la NASA

Sursa: OpenNASA

E foarte mişto să n-ai job, dar să ai bani. Io aş sta toată ziua pe citeală. Şi bere. Şi gagici. Cum, nu m-am născut în locul potrivit? Şi dacă mă năşteam în Salvare, eram mai cu noroc? Lol…

Deci, zdrang, preview la Powersatul lui Ben Bova.

E mişto, mică şi groasă, iar la traducere, a făcut treabă bună meşterul Mircea Pricăjan.

Povestea cărţii e aşa: am cumpărat-o la Gaudeamus, pentru un preţ incredibil. A fost editată de Millennium Press şi am luat-o exact la plecare şi mai exact, cu aproape ultimii bani din buzunare. Ah, ba nu.. mai aveam nişte monezi.

N-o cunoşteam şi nici nu poftisem vreodată la Powesat, dar la preţul cu care era oferită spre vânzare, dacă n-ar fi fost ceva bun de ea, nici regrete n-aveau să fie.

Între coperţi, Ben Bova a scris un roman frumos. Petroliştii arabi şi teroriştii arabi, ameninţă America, dar băiatul bun, Dan Randolph, are un plan: a construit un satelit pe orbită geostaţionară. Nu, nu este satelit-anti-arabi. E mai al dracu’. Hai, recunosc, tot anti-arabi e, pentru că panourile sale solare întinse pe mai multe mile, captează lumina soarelui în orice moment din cele douăzeci şi patru de ore ale zilei. Planul este să transmită energia pe sol, prin raze… microunde, bla-bla, reconvertind-o cu o antenă maaaare, printr-un deşert. Planurile sale minunate, sunt însă afectate de sabotarea arăbească, ce face praf naveta low-cost/avionul orbital dezvoltat de compania lui Randolph, Astro Corporation, care cu ocazia asta pierde şi pe pilotul de test în incident. Apoi, Astro Corp.  ajunge în pragul falimentului.

De aici înaite, Dan Randolph a cam pus-o. Poate cere ajutor… poate accepta ajutor, poate vinde părţi din pachetul de acţiuni ale companiei… Fosta sa iubită, actualmente senator, propune o lege… Eh, dar deja mi-o iau degetele pe dinainte limitei intenţionate şi dezvălui prea mult.

E doar un preview, nu?

Continuarea, adică recenzia, va veni cu detalii mai multe imediat (daaa…, sanchi! ) ce termin de citit romanul.

 


Gazeta SF

Aşa cum v-a anunţat şi George Sauciuc într-un comentariu mai pe la prânz, în această seară a apărut cel de-al doilea număr al revistei în format electronic, Gazeta SF.

Cuprins:

Editorial: Creaţie şi recunoasştere a muncii. Ipostaze actuale. – George Sauciuc

Povestiri:

Eternitatre – Ben Ami

Întâlnire cu o zeiţă – Sergiu Someşan

America pierdută – Ovidiu Bufnilă

Debut: Necromant – Alexandru Andronic

Artă imaginară: Instigare la imaginaţie – Sorin Baciu

Sertaru de amintiri: Societatea Ştiinţifică Sygnus – Bogdan Popescu

Atât, pentru acum. Cuvinte puţine, ca un fel de preview…, dar revin Sâmbăta viitoare cu amănunte, pentru că la acest moment nu am apucat să o citesc şi doar am semnalat apariţia revistei, pe care o puteţi lectura în urma unui click aici.


Semnalam doua viitoare aparitii, disponibile in foarte scurt timp:

 

ART WASN’T QUITE CRIME: THE CONTEXT, THEMES AND CONSEQUENCES OF (POST) CYBERPUNK FICTION, Florin Pitea

 

Pentru pasionatii de Cyberpunk, iar pentru cei care indragesc istoria alternativa…

 

Modificatorii - Liviu Radu

 

Fragment de pe blogul editorului Horia Ursu:

…Dar dacă Alexandru Nevski nu i-ar fi înfrînt pe teutoni? Dacă Hannibal ar fi cucerit Roma? Dacă Petru al III-lea ar fi condus Rusia și nu Ecaterina cea Mare? Și, în fine, dacă Franța ar fi făcut parte din Imperiul Britanic sub regele George al V-lea și toți francezii s-ar fi îmbătat în puburi?

Doar modificatorii știu răspunsurile la aceste patru întrebări. Modificatorii de istorie, cei care pot influența evenimentele… Așa să fie?

Liviu Radu încearcă să deslușească, în acest volum, ițele încurcate ale istoriei pe care credem că o știm.

Iar aici gasiti un fragment din Modificatorii.


Ar fi trebuit să ţopăi fericit prin cameră cu cartea în mână, să îi mângîi coperta şi cu ochii închişi, să trag pe nas aroma paginilor ei: n-am mai citit de ceva timp o carte „fizică”. Nici bucuria cititului în pat n-a fost la fel cum o ţineam minte. Nu, n-a câştigat computerul! Chiar dacă răstignit în cele mai ciudate poziţii, cu capul pe pernă sau cu perna sub burtă, ori atârnat pe marginea patului şi cu cartea pe podea, chiar dacă în nici una din aceste răsucenii clasice n-am maus şi ferestre de mess, ori browserele cu zeci de tab-uri deschise, care să îmi continue obişnuinţa de a stopa cititul pentru câteva minute de altceva… chiar dacă n-a fost lipsa avantajelor cititului de pe calculator, chinul cu cititul din Perdido Street Station n-a fost afectat de faptul că o citeam de pe hârtie. A fost altceva, mult mai rău…

În două săptămâni mi-a venit să o fac franjuri, ghirlande, cornete, avioane, gogoloaie de foşnet. Am vrut s-o fac să zboare cu totul, prin cameră, pe fereastra deschisă sau s-o leg cu sfoară şi să pescuiesc cu ea babalai imaginari. Mi-a fost greaţă, s-a lăsat cu aplecate, dorinţa de lămăie şi de sunat pe Gabi, proprietarul, şi răcnit speriat în telefon: ia-o înapoi că mă omoară!!!

Într-o zi, chiar am ajuns să citesc patru pagini!!! Iar în două săptămâni, am ajuns la pagina 28…

Oribil.

Perdido începe cu jeg, cu silă, cu murdărie, cu senzaţia că eşti acolo printre greţuri şi greţoşi, că dacă te rezemi de un zid te vei murdări incurabil, că-i poţi râcîi cu şpaclul, direct de pe scris, mizeria. N-am mai întâlnit asemenea carte.

China Mieville te face să trăieşti direct în decorul lumii pe care a creat-o, fără a te menaja câtuşi de puţin. Când o deschizi, pare că lumea ta reală îţi dispare de sub picioare şi pici direct acolo, sub peniţa lui, cu care te amestecă omogenizându-te chinuitor ACOLO. Mori cu zile, citind, înviind acolo, la fiecare reluare. Împrumutată fiind, nu i-am simţit senzaţia la cumpărare, dar i-am asociat vânzarea într-un cadru care să redea taraba unui negustor din Noul Crobuzon, oraşul unde te muţi din nou dacă ai curajul să-i mai citeşti din nou câteva pagini.

Obişnuiesc să trec în povestire, dar cu Perdido Street Station m-am simţit împins cu forţa acolo. Că am avut dialog cu femeia-gândac şi că i-am mângîiat aripioarele erogene, pline de senzori şi că i-a plăcut invers proporţional cu greaţa pe care am simţit-o în graba cu care am trântit uşile coperţii şi m-am desprins de lângă ea. Nu, n-o pot iubi fizic, aşa cum tocmai o făcuse…

N-am mai întâlnit o asemenea lucrare. Prin toate simţurile, am fost în Noul Crobuzon!


Boneshaker

N-am încercat până acum să citesc Steampunk, gen despre care am aflat oricum abia anul ăsta. În primă fază mi-a sunat bine că în reţetă cuprinde şi istorie alternativă, fapt care m-a făcut să-mi zic că voi muşca dintr-o carte din asta cu aburi, sau măcar am să îmi arunc ochii rapid printr-un short story.

Tot pe la începutul anului am citit recenzia la Boneshaker pe CititorSF şi mi-a plăcut. De fiecare dată curiozitatea mă duce la poftă, dar acum n-a ţinut. Acum însă, i-a venit rândul!

Cartea e lăudată pe net şi chiar mai mult. Cred că este foarte tare, altfel n-ar fi fost premiată la Locus 2010 cu Best SF Novel şi nici Amazon nu ar fi declarat-o The Best Book of 2009 in Science Fiction and Fantasy. Cred că este chiar foarte tare! Sper să mă prindă şi să n-o păţesc la fel ca în cazul Perdido Street Station pe care îmi vine să o arunc de pereţi de câteva ori pe zi (în două săptămâni am reuşit cu greu să ajung la pagina 27…).

Despre Boneshaker am să zic puţine cuvinte, că-i doar un Preview şi îmi face bine să mă mint că nu ştiu mai mult decât ce urmează:

Cam prin perioada Războiului Civil, ruşii căutau aur prin Alaska. Un inventator din Seattle, Leviticus Blue, a fost contractat să creeze o maşinărie pentru săpat după aur prin îngheţată gheaţă. În timpul testelor, jucărica de râmat botezată Boneshaker o ia razna şi distruge cu succes oraşul Seattle, în urma scurmării pe dedesubt. Necazul însă abia de acum devine mai sănătos, pentru că dedesubturile încep să emane tiptil-tiptil un gaz care începe să transforme populaţia în zombie. Gazul este botezat „Blight” şi este mai greu decât aerul, astfel că se înconjoară zona cu un zid care să-l ţină acolo împreună  cu proaspeţii transformaţi, în timp ce supravieţuitorii se mută în exteriorul zonei contaminate. Drăguţ este că în evenimente se întâmplă ca seifurile băncilor din Seattle să fie vizitate şi, evident, golite, ceea ce îmi face mai mult decât pofta de citit. Am să mă visez niţel bogat, dar după ce termin aici.

La ceva ani distanţă, văduva inventatorului, doamna Briar Wilkes, este încă ostracizată de către cei din jur. Cum să zic… imaginaţi-vă peste vreo câţiva ani pe văduva lui Traian Băsescu. Ei, cam pe acolo îi e şi personajei din Boneshaker. Diferenţa o face însă faptul că Briar Wilkes împreună cu fiul ei, Zeke, se zbat pentru a drege situaţia şi intră în Blight, deci pe teritoriul andezilor, chestie pe care atât soţia, cât şi ficele preşedintelui, ar face-o degeaba iar aventura lor printre zombie n-ar avea ce drege.

Aşa că, rămâne de văzut ce are să iasă din aventurile dintre coperţile de la Boneshaker, de Cherie Priest.

Mai mult de atât, în recenzia de după.

Va urma. Nu?