Jocul Resboinic



Bre, mi-am amintit că nu îmi trebuia patch la HoI2+Doomsday pentru a prelua echipele de cercetăreţi ai ţărilor anexate, ci aveam nevoie de al doilea expansion pack: Armageddon. Aşa că, am luat-o de la zero, ofticat pentru pierderea liderilor ălora meseriaşi…

Iaca isprăvile:

Europa, 1943

Cu galben-ocru-crem-cum-dracu-i-o-zice, este România.

Hrăpăreţul de mine a păpat Bulgaria, Yugoslavia, Ungaria, Italia, Grecia, Spania. Şi Anglia, niţel, pe unde era mai gustoasă.

De pierdut, am şi pierdut: fostele provincii italiene din Africa, la fel şi trei provincii ex-spaniole din acelaşi continent, plus o insulă din arhipelagul Canare – astea-s temporar înghiţite de SUA, cu albastrul ăla…

A fost tare frumos cu americanii!! Ne-am bătut prin Mediterana de ne-am udat cu apa ei sărată. Când îmi era lumea mai dragă, debarcau! Jeap, Creta, jeap, Rodes, jeap x, y, sau z insulă… Plus pe continent: yankeii au descălecat de câteva ori prin Spania şi a fost mişto tare!!! Mai ales când i-am lăsat fără vreo 20-30 de divizii, încercuindu-i! 😀

Nu, n-am intrat în Axă! Nu d-aia mă bat cu Aliaţii. Am copt altă belea… 😀

Iaca:

Americile, 1943

Da, am debarcat. Dar prima dată am făcut-o în Venezuela, fapt care a dus la intrarea SUA în horă, că ăştia protejază America de Sud ca pe vasalii lor.

Ce am căutat eu, cu România, prin Venezuela? Păi, jucasem deseori cu ţările din America de Sud şi ştiam că străbunicii lui Chavez au o echipă de cercetare cu skill 6 şi mie îmi prindea bine. Tot atunci au dat prima palmă şi englejii cu restul de aliaţi, ceea ce nu le-a fost bine mai târziu, după cum aţi văzut în prima captură de ecran. Era 1941. Nici japonezăria nu le dăduse perversa americanilor…

Şi a fost sexi! Aveam patru portavioane Mark IV, din care am pierdut unul într-o cafteală aeronavală cu americanski, dar şi ei au pierdut din când în când năvi. BB-uri mai ales! 😀

Şi cum o nasolisem, am zis că trebuie să îi ard unde îi doare: canalul Panama! Nu ştiu de ce dracu, când am dat ordinul de desant amfibiu, armada mea de trei portavioane ciuruite, şase CL-uri AA şi nu-ş câte transportoare, a ocolit pe la dracu cu cărţi, toată America de Sud, după care invazia n-a avut succesuri. Noroc că n-am pierdut cele trei divizii de Infanterie Marină…  Aşa că, am atacat Columbia şi, pentru prima dată, am acceptat oferta lor de Pax. Au fost darnici şi şi-au păstrat o singură provincie – parcă ar fi fost şi păcat să refuz aşa ofertă, nu? Apoi, jeap pe Panama, unde păzea o divizie de infanterie, căreia nu i-a făcut plăcere să cunoască un corp de tancuri cu trei divizii, sub comanda generalului-locotenent Ion Antonescu.

După caftelile prin Spania, am zis că ar fi mult mai interesant să îmi fac viaţa grea şi am debarcat în Americaaaa! America aia tare, SUA!

Între timp, am intrat şi eu într-o alianţă… România este membră a alianţei condusă de Japonia, alături de puppetzelele Manciuko si Mengiuciuko.

De ce dracu am făcut asta?

Păi, suna mişto ca România să fie aliată cu Japonia.

Japonezarii cercetează cam anapoda şi le sunt de folos dându-le la Negociation niscai planuri de infanterie, bla-bla, ca să le scadă timpul atunci când le vor cerceta ei.

Iar alt motiv a fost că, dacă Germania e dată înapoi de Sovieţia, declar război ruşilor şi vrând-nevrând, oblicaţii vor striga Banzai prin Siberia.

Statisticile sunt următoarele:

Comandantii de Uscat, un fel de Top

Ziceam că aveam regrete pentru pierderea liderilor, când am început de la zero? 🙂 Îl am acum pe Sănătescu, skill 5, exp. 61, general-colonel, cu specializări excelente, câştigate în lupte grele: Jungle Rat, Hills Fighter şi Assaulter. Săracul, de regulă îl cam ignor… Acum regret că nu avea nativ Offensive Doctrine, acolo, precum Rozin cu skill 5, xp 13, general locotenent, care pe lângă doctrina nativă, a câştigat în luptă specializarea de Mountaineer.

Mă mai pot lăuda, printre alţii, cu Ion Antonescu, general locotenent, skill 6, xp 39, Mountaineer – păcat că nu are ceva nativ… Phleps, cu skill 7, xp 57, nativ pe ofensivă, etc. La Infanteria Marină îl am pe Lăcătuşu, nativ cu Fortess Buster şi Commando, skill 4, xp 14.

Cam atât, ca să nu vă plictisesc. La cerere, vorbim şi despre ce am cercetat. Apropos, în total am optzeci de divizii numai… România n-are oameni, bre!

Anunțuri

Gata. Nu mai e Yugoslavia...

N-a fost greu, dar a fost lung. Recunosc, am tras de timp pentru a câştiga experienţă în dreptul câtorva lideri…

Pierderi importante: am pierdut unica divizie light armor, dar generalul-maior Plephs are skill 6 si xp 3.

La research am primul pas spre înmulţirea neamului, ceva pe la chimie-agronomică (lol) şi divizia de infanterie Mod. 1936.

Într timp, am up-gradat bateriile atasate si am construit şase brigăzi de autoblindate pe care să le ataşez celor şase divizii de cavalerie, pentru acel +2 la soft attack.

P.S.: – Ghici cine urmează… 😀


1 Ianuarie 1936 - Ora Zero

Ce să fie, ce să fi, un om mort cu…. 🙂

România, 1936. Hearts of Iron 2: Doomsday

Iaca, la sol, situaţiunea:

National Army Comparison

Dilema: încotro s-o apucăm?

 

 




Absent mnotivat de la rubrica de joace resboinice in ultimele saptamani, revin cu o idee moarta coapta de multisor dar totusi, inca placuta pe alocuri.

„T-72 Balkans” on fire sau „Iron Warrios: T-72 Tank Commander” este un joc obscur, atat de necunoscut incat nici Wiki nu zice multe despre el. Mie mi-a picat intamplator in labute si am purces la condus tancul sovietic convins ca dracu nu e atat de negru.

Pe scurt, actiunea te poarta in razboiul civil din Yugoslavia unde tu conduci pe rand neste tancuri: T-72B, T-55A si chiar si T-34/85. Se mai gasesc si alte vehicule prietene sau inamice, cum ar fi: Leopard 1A4, M50 “Super Sherman”, SU-100, BRDM-2, Mi-8 Helicopter, BTM-3, BZO B-11 si arme anti-tanc precum PTO 2A45M “Sprut-B” sau 9K113 “Shturm-S”.

Grafica nu este una grozava, deh, jocul are ceva vechime chiar daca cerintele de sistem ar pretinde altceva.

Jocul in sine…..bai fratilor, chinul de a conduce un tanc e major. Poti activa ca sofer, tunar sau comandant de tanc si oricare dintre sarcini te solicita la maximum avand o groaza de comenzi. Evident, te poti suci intre roluri, dar chiar si asa, pana te prinzi ce si cum, e grav.

Actiunea….hm. Realista, ca si condusul de tanc. Si pentru asta merita puncte.

Per total. Recomand stoicilor si pasionatilor.

Cerinte de sistem: procesor de 2.8, 512 Mb RAM, placa video GeForce FX5600/Radeon 9600XT, 2 GB spatiu pe hard disk, sistem de operare Windows XP SP1 (eu l-am jucat pe W7, merge)


It’s about god damn time…..asa ziceam si eu. Am stat atatia ani frate, 12 mai precis, de fapt pentru mine chiar 13, ca sa aflu ce dracu au facut zergii lui Sarah Kerrigan atatia ani. Si….am aflat. Recunosc ca dupa Brood War mi-am condimentat universul cu o parte dintre nuvelele scoase de pe urma francizei, care au umplu ceva goluri din saga Star Craft

Doamnelor si Domnilor, baietilor de la Resboiu le revine deosebita placere si onoare de a aduce in scena partea a II-a a celui mai bun RTS din toate timpurile (Iulica, nu ma contrazice bre ca n-are rost). Ok, am inchis gura, oprit scurgerea de bale si…..go planet!

StarCraft II nu avea cum sa fie prost si daca ar fi fost prost. Si nu e. Singura nemultumire, daca o pot numi asa, este warcraft-izarea sa, plus specializarea prea zeloasa a unitatilor, multe si voinice. N-a disparut nici limita de unitati, cu impartirea aia….Gata cu nemultumirile.

Grafica e ca noua, cu placerea jocului initial in alte culori, mai vii, mai apetisante. Spectaculoasa este pentru un RTS, dar dupa ce am salivat la Crysis 2, deh, asta e totusi un RTS. Sunetul, de la coloana sonora si pana la zgomotul de fond, state of the fucking art :-)). Gameplay-ul, marele atu al StarCraft-ului, ala care l-a separat de alte joace din domeniu, este in continuarea suficient de bestial incat sa vrei sa-l termini. Iar filmuletele dintre misiuni, mult mai generoase decat in primul, sunt absolut superbe.

Povestea…..mai trebuie sa intru in detalii? Ok, pe scurt: actiunea se petrece cam la 4 ani dupa BroodWar. Dupa ce au anihilat fortele terrane ale UED si au ravasit sectorul Koprulu, zergii condusi de Kerrigan, Queen of Blades, s-au retras pe Char pentru niste R&R a la Duke Nukem. Arcturus Mengsk si-a refacut Dominionul iar Jim Raynor a devenit un clasic haiduc in viata, cam prea deprimat, taman perfect de a-i lua locul lui Brusc Willis in Die Hard. Deh, suferind in dragoste, dezamagit de societate. Si Protoss-ii? Mda, mai trebuie sa asteptam Blizzard-ul la capitolul asta.

Apoi, brusc, zergii se cam intorc. Si iar incepe cafteala. In scena intra Fundatia Moebius, foarte interesata de artefactele Xell’naga, condusa din umbra de fiul lui Arcturus Mengsk, Valerian, organizatie pentru care Raynor ajunge sa lucreze. In rest, caft mult, poveste interesanta si sigur sequel-uri. Nu o sa stric supriza amatorilor de a afla detaliile singuri.

Personajele clasice (si supravietuitoare) revin cu pofta: e Sarah Kerrigan, e JIm Raynor, si Mengsk cel batran, ba chiar si Zeratul, mai mult in umbra. La capitolul noutati intra marine-ul ala suparat din trailere, Tychus Findlay, care joaca un rol important si desigur, Valerica Mengsk. Ideea de Xell’Naga este si ea mult mai prezenta, la un moment dat astia o vor pune de un come-back (am aflat din carti).

Da, stiu, numai cuvinte de lauda, nu? Pai da, 10-le e de StarCraft. Fara dubii.

PS1: Vor urma doua expansiuni, Heart of the Swarm si Legacy of the Void care vor umple si mai tare universul StarCraft. Eu de-abia le astept.

PS2: Cateva voci interesante utilizate pentru personaje dintre care amintesc Tricia Helfer (Sarah Kerrigan) pe care o stiti ca cyloana nr. 6, cea buna si blonda din Battlestar Galactica si Michael Dorn (deh, un pic cam Tassadar) adica inegalabilul Worf din Star Trek.

StarCraft II: Wings of Liberty, Blizzard Enterteinment 2010, cerinte de sistem: procesor de 2.6 GHz sau echivalent, 1, 5 GB RAM pentru Windows Vista si 7, card video de 512 Mb, spatiu pe hard disk de 12 GB si conexiune la net.

Pagina următoare »