Argentinienii anunta cu bucurie in suflet si lacrimi de fericire in ochi, sosirea pe 25 Noiembrie a primelor doua elicoptere Mi-171E.

Cele doua autobuze elicoptere au sosit in burta unui Antonov An-124 si vor fi integrate in VII Air Brigade de la Joseph C. Peace din Buenos Aires.

Mi-urile vor purta indicativele H-94 si H-95 si sunt vopsite in culori extrem de vizibile, pentru operarea in Continentul Arctic. Elicopterele au costat douazeci de milioane de euro, iar contractul pentru aceasta achizitie a fost semnat in Aprilie 2010, in timpul vizitei in Argentina a presedintelui Rusiei. La MAKS 2011 a fost semnat un nou contract, pentru cumpararea a trei elicoptere.

Si acum… poze:

Anunțuri

Poze, Baza aeriana 95, Bacau, 20 iunie 2009:

Puma 51

Puma 100

9536 si SDA

Survol: o "triula" de LanceR

9613, agatat de parasuta de franare

9536 pe bretela, saluta publicul


Nişte apaşi şi AH-64D Apache Longbow Block III

AH-64D Apache Longbow Block III… Este că noi nu avem în dotare vreo ceva care să aibe un nume aşa de lung? Bine, noi nu prea avem şi atât.

Dar, la prietenii, vecinii, eliberatorii şi democratizatorii tuturor, adică la Americani, e! Adică sunt, că taman ce au primit două bucăţi, care-s şi primele.

Pe lângă ce face un elicopter AH-64D Apache Longbow Block II, elicopterele AH-64D Apaceh Longbow Block III fac cartofi prăjiţi, salată de roşii, şeaorma cu dă toate, piţa, plus clasicele „taie lemne, bate cuie, etc”…

Peste toate astea, poate controla UAV-uri şi UCAV-uri. Pentru dezamăgiţii care se aşteptau să poată controla UUV-uri şi UCUV-uri, regrete eterne.

Ce bun ar fi un din astă cu nume lung (AH-64D Apache Longbow Block III) la casa omului! Să îţi controleze el UAV-urile şi UCAV-urile prin gospodărie, în timp ce tu faci altceva.

Apropos! Ce bine mi-ar fi prins mie! Să vă povestesc: la noul job, am un nene sudor, care e de fapt electrician. Nici electrician nu e…, dar în fine. Eh, nea’ ăsta, ţine în mână cleştele cu electrod şi dă afturi. Evident, buba e că le dă atunci când nu trebuie şi mai ales când toată lumea e cu ochii înspre el. Mai rău… şi dacă se scarpină în cufund, ori dacă tuşeşte, sau dacă se învârte pe loc, electrodul lui nimereşte în ceva metalic şi bzzzz… Iar ne blitzuie pe toţi! Îmi vine să îl sinucid!

Revenind: ce bine mi-ar fi prins mie un AH-64D Apache Longbow Block III din ăsta, să controleze nişte UCAV şi UAV, care fiecare să fi făcut ce n-am fost eu în stare pe acest week-end, pe motiv de b–z-z-z-z-, bzzzzzzz, blitzuială de la nea’ sudoru’!

Revenind:

Apaşii gâdilă pe Apache

Taiwanul a fost primul client pentru Block III, din care vor primi începând cu mijlocul anului 2012. Desigur, ei îl vor boteza mai scurt: Ping-Pong.

Etc, bla-bla. Urma nişte reclamă.

Mai bine să vedem un filmulete:


Ka-52 Alligator

Pe durata a două săptămâni de teste prin Marea Barents, un Ka-52 modificat a efectuat diverse manevre, inclusiv aterizarea pe o navă aflată în mişcare. Trenul de aterizare al elicopterului s-a dovedit suficient de robust pentru a face faţă mişcărilor navei.

Elicopterul a fost pilotat de veteranul aviaţiei navale, Vitaly Lebedev.

Astfel, Ka-52 Alligator a confirmat ca este capabil sa echipeze navele din clasa Mistral cu care se va întări Rusia.

Operaţional, Ka-50 (varianta monoloc) a luat parte la acţiunile armatei ruse împotriva rebelilor ceceni. În Decembrie 2000, o pereche de elicoptere Ka-50 au sosit în regiune şi au efectuat misiuni în cooperare cu elicoptere Ka-29 care furnizau recunoaşterea şi desemnarea ţintelor.

Pe şase Ianuarie 2001, un Ka-50 împreună cu cu un Mi-24 au distrus cu rachete neghidate tip S-8 un depozit de muniţii din apropierea localităţii Komsomolskoye, aparţinând insurgenţilor ceceni.

La data de şase Februarie, într-o zonă muntoasă acoperită de pădure, din vecinătatea satului Tsentoroj, un grup de lovire compus din două Ka-50 şi un Ka-29 au descoperit şi distrus de la trei kilometri o tabără fortificată a rebelilor, lansând rachete ghidate tip Vikhr.

Pe 14 Februarie a fost descoperit o grupare cecenă „ieşită la vânătoare” în zona Oak-Yurt şi, în condiţii dificile, pilotul a distrus opt ţinte.

Kamov Ka-52 Alligator este un elicopter biloc, multitask, bazat pe designul elicopterului Ka-42. Dispune de un sistem avansat de tintire, care ii permite distribuirea tintelor între alte câteva elicoptere cu care lucrează în echipă.

Prin adăugarea unui al doilea membru în echipaj, faţă de varianta Ka-50, Ka-52 posedă mai puţin combustibil, blindajul a fost redus, iar cantitatea de muniţie pentru tunul 2A42 de 30 m.m. a fost redusă de la 470 la 240 proiectile.

Viitoarea variantă a lui Ka-52 va dispune de noul motor Klimov TV3-117VMA-SB3, care oferă 1836 kW faţă de cei 1633 kW de care dispune actualul TV3-117 VMA.

Este incert ce senzori echipează elicopterul Ka-52, în fotografii aparatul poate fi văzut în diverse echipări. De exemplu, sub bot, o turelă mică cu ferestre pentru senzori IR si telemetru laser, o alta sub fuselaj pentru senzori optici, un sistem FLIR Thales (sau propriul Khod)poate fi integrat împreună cu sistemul electro-optic Shkval de la Zenit montat deasupra fuselajului, etc.

Armamentul care poate fi acroşat pe cei patru piloni de sub aripi şi pe cei doi de la capetele de plan lucrează împreună cu sistemul de ochire montat pe cască. Opţiunile includ rezervoare suplimentare, containere de bruiaj şi sisteme defensive, rachete Igla-V (SA-18) aer-aer, rachete 9K121 Vikhr (AT-16) antitanc şi lansatoare de proiectile reactive nedirijate B8V-20 de 80 milimetri, câte 20 în fiecare.

La bordul navelor din clasa Mistral vor opera elicoptere Ka-52K, Ka-27K şi Ka-29K.

Surse: Defenseindustrydaily şi Defense-technologynews


Tigre pe.. schiuri

Alte cateva poze cu felina, aici, la Solomon pe blog. Se merita vazuta mai ales cea cu Tigrul „stand” in mustati, cu capul in jos. 🙂


IAR-317 Airfox la LeBourget, 1985

IAR-317 Airfox

Proiectul IAR-317 Airfox a fost demarat in 1983, la IAR Brasov, sub conducerea ing. Gheorghe Mitrea. Prototipul a zburat prima dată în aprilie 1984, într-o schemă de vopsire „civilă”, cu suprafeţe orizontale alb, galben şi galben închis – similar cu prototipul avionului agricol IAR-828 – cu înmatricularea militară 01 negru şi cu stele tricolore pe derive.

Airfox era de fapt un IAR-316B Alouette III modificat, având în comun multe elemente: rotorul portant, motorul, transmisia, fuselajul posterior, trenul de aterizare, grinda de coadă cu toate componentele, rotorul anticuplu. Fuselajul median şi anterior a fost subţiat şi înălţat, având o cabină în tandem cu pilotul poziţionat pe locul din spate, mai sus decât cel din faţă în care se afla trăgătorul. Datorită formei mai aerodinamice, comparativ cu IAR-316B s-a înregistrat o viteză puţin mai mare şi un consum specific mai redus. Plexiglasul era parţial rezistent la impactul gloanţelor – mai exact secţiunile frontale şi jumătăţile de jos ale lateralelor. Scaunele erau blindate, ca şi partea inferioară a rezervoarelor de combustibil. Avea o rază de acţiune de 525 km cu cantitatea standard de combustibil de 453kg, dar se intenţiona realizarea unor rezervoare suplimentare acroşsate în exterior, care ar fi mărit raza de acţiune la 810 km.

Armamentul consta din două containere conforme cu fuselajul anterior; demontabile, fiecare cu o mitraliera PK cal. 7,62x54R si 800 de cartuşe. Două grinzi de armament erau fixate pe lateralele fuselajului central, având deasupra un total de 6 şine de lansare (3 pe fiecare parte) pentru rachete antitanc dirijate prin fir 9K11 Maliutka (AT-3 Sagger). Echipamentul de ochire corespunzător era instalat pe structura cabinei, în partea dreaptă. Sub grinzi erau 4 puncte de acroşaj (2 pe fiecare parte) pe care se puteau instala containere de PRND cu rachete S-5, calibrul 57mm – fie UB-4 cu o capacitate de 4 rachete, omniprezente în epocă pe IAR-316B si L-29, fie un design autohton, mai pătrăţos, care continea 12 rachete. Alte posibilităţi de înarmare erau un container GMP 2 cu două mitraliere de 7,62 mm sau bombe BE-50. Încărcătura totală de armament putea ajunge la 600 kg.

La mijlocul lui iunie 1985 a fost prezentat static la airshowul de la Le Bourget, Airfoxul fiind expus împreună cu alte 3 aeronave construite în România: IAR-330L Puma YR-SPZ, IAR-831 Pelican YR-IGA şi Rombac 1-11 YR-BRD. Până atunci acumulase 100 de ore de zbor. Era camuflat la fel ca majoritatea elicopterelor Alouette si Puma din dotarea Aviaţiei Militare la acea vreme: gri-albăstrui deschis la intrados, în rest verde-oliv închis cu pete maro şi galben-nisip. Purta cocarda tricoloră (reintrodusă începând cu 23 august 1984) în 4 poziţii: pe lateralele fuselajului posterior, pe burtă şi deasupra grinzii de coadă. Înmatricularea 01 s-a păstrat, vopsită in alb. S-a aplicat şi o inmatriculare temporară de airshow, practică tipică pentru Le Bourget: 290 alb pe fuselajul central. În partea stângă, sub cabina pilotului, era schiţat cu roşu un profil de vulpe – o glumiţă aparent banală, însă aceasta a fost prima dată cand s-a aplicat o emblemă individuală pe o aeronavă militară românească după 1945. „Vulpea aerului” fost şi prima apariţie în vest a unui elicopter de atac produs în est.

Contrar legendelor din folclorului de aviaţie de la noi, Airfox-ul nu a fost abandonat la ordinul lui Ceauşescu; programul a continuat dar într-un ritm foarte scăzut, cu siguranţă din cauza incapacităţii financiare a statului român şi a obsesiei achitării cu orice preţ a „datorii iesterne”, la fel ca şi în cazul multor alte proiecte de aviaţie – şi nu numai – din anii ’80. Dovada clară a faptului că programul nu a fost abandonat complet e faptul că în 1988-89 s-au pregtit la Boboc (teoretic) şi Alexeni (practic) două serii de tehnici de bord ca să obţină calificare de piloţi. Prima grupă era formată din maiştri militari cu experienţă din diverse regimente de elicoptere, iar a doua din proaspeţi absolvenţi. Aceştia au fost brevetaţi in toamna lui 1989 la Alexeni cu titlul de « mecanic de bord şi pilot secund », urmând să ocupe locul din faţă în viitoarele IAR-317 de serie…

În confuzia generală din 22-25 decemberie 1989, Airfox a efectuat cel puţin un zbor de recunoastere armată în jurul Braşovului, în cautarea „teroristilor” dar a fost la rândul lui luat drept „elicopter terorist” de către nişte voluntari zeloşi din gărzile patriotice care păzeau depozitul de combustibil de la est de localitatea Cristian; s-a tras fara motiv asupra lui cu arme de infanterie şi a fost lovit de 7 gloanţe. Din fericire avariile au fost minime; echipajul a aterizat în siguranţă la Ghimbav. Unul dintre gloanţe s-a oprit în blindajul scaunului. Din datele pe care le deţin, e o premieră în istoria aviaţiei: prima dată când un elicopter prototip – şi înca singurul existent – a fost folosit in luptă.

În 1990 proiectul a fost reanimat, conducerea de la IAR Ghimbav sperând într-o comandă a Fortelor Aeriene pentru convertirea a 50 de Alouette III (adică aproape jumătate din flota disponibilă) în configuraţia Airfox în 1991, la un pret estimat de 500.000 USD pe aparat. A fost prezentat pentru prima dată publicului din Romania la airshowul de la Bacău din 23 iunie 1990 – tot atunci a apărut în premiera şi IAR-99, prototipul S-001. Există unele zvonuri cum că ar fi suferit o aterizare dura şi/sau un incendiu la bord în perioada imediat următoare. Ultima dată a fost văzut întreg în 1997, prezentat static în Parcul Tractorul din Braşov, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea IAR. Un episod trecut cu vederea din istoria Airfox-ului e apariţia în parcul static de la ROIAS 2001 a unui IAR-316B Alouette III, numarul 59, echipat cu sistemul de armament al IAR-317.

Airfox 01 este stocat într-o hala la Ghimbav într-o stare jalnică, doar fuselajul mai există, incomplet şi pus pe butuci, lângă resturile celulei neterminate a prototipului nr. 2. Ironia e că diverse publicaţii şi organizaţii vestice destul de serioase dau în liste cu armamentul României din anii ’90 un numar de 12 IAR-317 operaţionale. E o confuzie, România a raportat prin 1992-93 in cadrul tratatului CFE (Convetional Forces Europe) că deţine 15 elicoptere antitanc – în mod cert e vorba de IAR-330L Puma echipate cu 4 lansatoare pentru rachete Maliutka, dar cum în documentele de raportare se precizau doar cantităţi pentru categorii generice de armament, nu şi tipuri exacte, experţii vestici au pus de la ei IAR-317, ca doar îl văzuseră cu toţii la Bourget…

Adrian Roman

IAR-317 Airfox

Sursa imaginilor: Secretprojects

 


FAB S-70 în Bolivia

Sursa: Defenseindustrydaily

Probabil că aţi remarcat deja – nu sunt genul care reţine date tehnice, serii de fabricaţie  & co. la fel ca pe tabla înmulţirii. De fapt nici p-aia n-am învăţat-o de la prima tură… Aşa sunt eu, chestiile simple le înţeleg şi memorez mai greu sau deloc. Apropos, zilele astea am făcut un exerciţiu. Să vă spun rezultatul: îl cheamă Dan Randolph, avea o secretară April şi o iubea pe Jane care era senator. Nu mă întrebaţi de restul personajelor. Hai, poate mai zic vreo trei… Cartea se numeşte Powersat şi am terminat-o în seara asta. Unde vroiam să ajung? Nu ştiu care sunt diferenţele dintre S-70 şi UH-60, iar la modul general, n-o să prindeţi prea des momente în care fac analize comparative. Bla-bla-bla, bla-bla, bla. Dar cred în Black Hawk! Şi în viitorul Braziliei, desigur.

Cu bucurie în suflet şi batista la ochi, vă anunţ că brazilienilor, militar, le merge super.

Deşi toate cele trei ramuri ale forţelor armate braziliene au ca standard elciopterul mediu Eurocopter EC725 Cougar, o variantă modificată şi „high end” a UH-60, „Pave Havk”, şi-a găsit un binemeritat loc în inventarul Braziliei, mai exact la secţiunea SAR. Bazate la Manaus, pentru Army Avicao do Exercito’s, escadrila Falcao Negro, respectiv grupul aerian 7/8 „Harpia” al Forca Aerea Brazilieira, elicoptere din tipurile S-70 şi H-60L sunt folosite în bazinul Amazonului pentru misiuni SAR, umanitare şi anti-drog.

Zilele trecute, escadrila Panther (5th/8th GAv) de la Santa Maria Air Base, din apropierea frontierei cu Uruguay, a sărbătorit sosirea primelor două dintr-un total de opt noi UH-60L Black Hawk, ce vor înlocui în serviciul operativ elicopterele UH-1 Huey.

Bravo lor! Ne-ar prinde bine şi nouă, măcar pentru SAR, MEDEVAC şi SMURD.