Sictir! Sictir! Pe ei! Pe ei!

Sursa: Dinofbattle

 

1990 a fost un an bun. Nu ştiu pentru cine, dar dă bine expresia. Oamenii când citesc aşa ceva, se gândesc la vin. Deci, e de bine.

1990-ul nostru de azi a însemnat o dezbinare de ambele părţi ale Cortinei de Fier. Tratatul de la Varşovia s-a dus pe copcă, iar de N.A.T.O. n-a mai fost nevoie. Numai Saddam săracu… În fine!

’90 a debutat şi c-o revoluţie islamică în Turcia, terminată cu succes. Bonus şi inclus în preţul revoluţiei islamice, la pachet cu terminarea N.A.T.O., a însemnat şi retragerea americanilor din Otomania.

Beleaua n-a căzut pe Israel, aşa cum toată lumea s-ar fi aşteptat, ci pre Bulgaria rămasă mică şi sfioasă şi mai ales taman bună de păpat, că nu mai avea aliaţi. În scurt timp, după schimbarea unor salve de artilerie peste frontiera cu bulgarii, proaspeţii conducători turci au poftit mai mult şi au zis că spre binele fraţilor musulmani vor alipi la mama Turcie neşte sere de castraveţi, dar şi Dobrogea! Oh ma ga’d! Pardon, inşalah.

Cum Lumea era cu ochii la CNN-ul care transmitea ocuparea Kuweitului de către Irak, ambele ţări mult mai interesante pentru că aveau petrol, nici dracu n-a dat importanţă otomanilor. Numa’ Rusia – nu verific, dar zic că la acel moment Sovietica Uniune era dezbinată complet – care cu poftă de reveneală în Top, a zis că întinde o mână de ajutor fraţilor ortodocşi mâncători de mămăligă şi celor ronţăitori de castraveţi.

Turcii n-au crezut că-i pe bune.

Prima Noctus a fost cu atacarea pe nocturnă a Bulgariei, la sol, din aer, dar şi pe apă. În zori, ofensiva otomană era în toi.

Ce a urmat? Spor!

 

Anunțuri