Ei? Cine se incumetă la scenarii? Cine are variante de poveste? 🙂

Este doar o tâmpenie ce a trecut pe la mine prin cap, sau un şut lui Mussolini ar fi fost benefic pentru Germania în ww2?

Când ar fi fost momentul potrivit pentru aşa ceva?

Cu ce s-ar fi ales Germania?

L-ar fi urmat italienii pe Hitler?


  MILANO ȘI TORINO MUNCESC PENTRU CA ROMA SĂ STEA,

NAPOLI SĂ CÂNTE IAR PALERMO SĂ FURE

Asta spune o zicală din peninsulă și într-o mare măsură asta este mentalitatea unei părți importante a locuitorilor din nordul Italiei vis-a-vis de cei din sudul Italiei… Italie care potrivit unui articol din Foreign Policy, se pare că se îndreaptă către sfârșit, atât economic, politic dar mai ales ca stat unitar.

Iată cum se face deschiderea în articolul cu pricina:

Faced with a massive debt crisis and defections from his coalition in Parliament, Prime Minister Silvio Berlusconi – the most dominant political figure in Rome since Benito Mussolini – tendered his resignation last week.

Şi, după ce a dat de sol cu politicul italian, autorul continuă cu italianul de rând:

Yet Italy’s problems go deeper than Berlusconi’s poor political performance and his notorious peccadilloes: Their roots lie in the country’s fragile sense of a national identity in whose founding myths few Italians now believe.

Autorul acestui articol își motivează această concluzie pe slaba conștință națională care caracterizează poporul italian,dacă îi putem spune astfel.
Slaba conștință națională are atât cauze istorice profunde, cum ar fi divizarea lumii italiene medievale compusă din mici state cu interese divergente sau chiar rivale între ele, influențele externe asupra acestei lumi care au fost atât (geo)politice ale marilor puteri din diverse perioade istorice dar și culturale din partea civilizațiilor arabă în sud și să spunem germanică în nord. Toate acestea au avut darul de a crea la nivelul imaginarului colectiv un sentiment de apartenență a italianului mai degrabă la provincia în care locuiește sau din care provine, decât apartenența la Italia sau la a fi italian și pe care procesul de unificare structurat pe interesele Piemontului în secolul XIX nu îl putea anula o dată cu unificarea administrativă.
Şi încă un citat simpatic, din acelaşi articol luat în vizor:
Italy’s hasty and heavy-handed 19th-century unification, followed in the 20th century by fascism and defeat in World War II, left the country bereft of a sense of nationhood. This might not have mattered if the post-fascist state had been more successful, not just as the overseer of the economy but as an entity with which its citizens could identify and rely on. Yet for the last 60 years, the Italian Republic has failed to provide functioning government, tackle corruption, safeguard the environment, or even protect its citizens from the oppression and violence of the Mafia, the Camorra, and the other criminal gangs. Now, despite the country’s intrinsic strengths, the Republic has shown itself incapable of running the economy.
Acestă stare de fapt are și alte cauze nu la fel de adânci, iar aceasta poate fi explicată ca o expresie a debusolării poporului italian care în ultimul secol a avut mari probleme în a-și găsi echilibrul și care s-a refugiat fie în fascismul lui Mussolini, fie în partide comuniste sau demagogice care au condus la o gravă instabilitate politică de lungă durată în Italia post-belică sau, mai nou, în lideri politici de teapa lui Berlusconi.
Dacă regiunea de nord a Italiei face parte din cea mai prosperă zonă economică a Europei la paritate cu Germania, Peninsula Scandinavă, Benelux, Austria, Elveția, Franța sau Marea Britanie, în sud PIB-ul pe cap de locuitor este cu 50% mai mic, cea ce generează o mulțime de probleme în special bugetare în care bogata și prospera Italie din nord trebuie să subvenționeze jumătatea de sud a Italiei prin grevarea de resurse financiare de la prima la a doua.
Lucru care inevitabil duce la frustrări de ambele părți de genul „noi muncim și voi leneviți” sau „voi o duceți bine,noi murim de foame” și, ca într-un cerc vicios, problemele astea ajung să fie speculate politic de diverse personaje sau formațiuni mai mult mai mai puțin responsabile care astfel ajung să câștige foarte ușor puncte în lupta politică.
Ba mai mult toate tensiunile, tendințele centrifuge, mesajele extremiste sunt potențate de criza financiară din zilele nostre și de momentul foarte greu prin care Italia trece în acest moment.
Şi totuşi, se duce Italia pe copcă desfăcându-se în italii mai mici?
Tema scindării Italiei este una veche, şi foate posibil va continua mult timp de acum încolo.
Acum să spunem că are loc secesiunea şi că în loc de o Italie o să avem două…
Nu o sa vină sfârșitul lumii nu o să se crape globul pământesc, o să se agraveze criza financiară care la un moment va trece (poate nu înainte de a mai lăsa niste zeci-sute de milioane de ruinați și o moștenire grea care o să facă și dânsa niște sute de mii – milioane de morți, oric chiar un WW3  dacă avem noroc).
În fine, lucrurile astea s-au tot întâmplat în istorie și or să se tot întâmple.
Lucrul cel mai grav îl reprezintă potențialul imprevizibil și periculos pe care această destrămare îl are, pentru că aici nu este numai situația Italiei, ci a unei mari părți a Europei, în care nu numai Italia este cea aflată în pericol de a se destrăma ci  mai întâlnim și alte țări: Spania acolo unde în Catalunya există un sentiment separatist destul de activ; în Belgia, jumătatea batavă s-ar putea duce către Olanda sau ar căuta independență, iar cea francofonă… idem; Germania are și ea probleme ei, între sudul catolic și mai apropiat de Austria, respectiv centrul-nordul protestant cu unele origini slave; Franța s-ar putea trezi cu o Corsica rebelă; Marea Britanie ar fi poate cea mai norocoasă… ăștia sunt obişnuiți – au pierdut ei un imperiu ce mai contează Țara Galilor- şi ar trece mai uşor peste modificarea hărţii… ; cantoanelor elvețiene le-ar putea veni la rândul lor niște idei; greu încercata ex-Iugoslavie o poate lua de la capăt… Albania la fel, unde albanezii Ghec și cei Tosk ar putea descoperi că nu prea au atâtea în comun, poate chiar România s-ar rupe în trei… Republica Moldova ar fi și ea în pas cu moda, ca și Ukraina acolo unde sunt destui care abia așteaptă un moment ca ăsta, dar nu la fel de mult ca unii și mai puși pe treabă de prin Rusia care se uită cu jind la un viitor unde fiecare să fie președinte al Siberiei, care Calif al Daghestanului, ca să nu mai spunem de ce se poate întâmpla prin America de Nord unde există un Quebec cam francez, o Americă republicană în Texas şi una mai evoluată in New York, alta mai pe aici și pe dincolo iar dacă începem sa ne gândim la ce s-ar ajunge prin Africa, India, China sau Orientul Mijlociu să ne ferească sfântul.
Atenţie la viitoarele hărţi!
– Victor –

FREMM Bergamini

Zilele trecute, ]n apele Golfului La Spezia, a ieşit la bălăceala de debut fregata italiană Carlo Bergamini, prima din clasa FREMM care va echipa Marina Militare Italiana.

Testele au fost satisfăcătoare, iar la acţiunea de baie cu răţuşte au participat (la bord, nu îm apă…) atât echipajul militar, cât şi specialiştii care au construit-o.

Sursa: Poder Naval

Carlo Bergamini va fi predată în mod oficial Marinei în 2012.

Conform datelor comunicate de Fincantieri, fregata măsoară 139 metri lungime, 19,7 metri lăţime şi are un deplasament de 5900 tone, fiind capabilă să atingă un maxim de 27 noduri. Nava va fi deservită de 145 oameni.

Propulsia este de tip CODLAG (Combined Diesel – Electric and Gas).

Marina Italiană a comunicat că fregata va ambarca două elicoptere NH-90, sau un NH-90 şi un EH-101.

Fregatele din clasa FREMM vor înlocui clasele Lupo şi Maestrale, precum şi o clasa de patruloare Soldato.

Carlo Bergamini

Şi, ca să nu lipsească Martie din post… să adaug că pe vremea preşedintelui Lula da Silva, Brazilia dorea vreo zece fregate FREMM.

Zece!!


Glumesc. E o limba moarta… Dar sigur ar fi fost mai plăcută dectât germana sau rusa.

De data asta, Bruzli il bate pe Vandam este mai altfel.

România se apropie de Italia, prin anii ’30.

Prima noapte de dragoste aparţine perechii Mihail Manoilescu & Benito Mussolini. Alţii, mai potriviţi, nu-s. Point of Divergence-ul ar fi… umplerea de succesuri a partidului politic înfiinţat de Manoilescu (Liga Naţional-Corporatistă) în anul 1932.

Aşa cum a fost istoria, probabil că pe la alegerile din Decembrie 1937 ar fi fost posibil ca LN-C să obţină majoritatea, iar cu un Ion Antonescu în funcţia de Ministru de Război, să poată fi făcut un pas mai agresiv împotriva regelui Carol 2. O lovitură de stat?

Ori prin ’36? Lovitura de stat dată de Antonescu, apoi instaurarea Ligii Naţional-Corporatiste…

Vizita la Benito Mussolini conţine printre vorbe şi planificarea renaşterii Imperiului Roman şi a unei surori, Dacia. La final, Mussolini este super încântat – a rezolvat problema resurselor, în special a petrolului, dar şi Manoilescu zâmbeşte fericit – a rezolvat-o cu maşinile unelte, tehnologiile, etc.

Să zicem că-i ’36, ca să fie mai mult timp la dispoziţie.

Ce poate ieşi de aici? Haideţi să facem un scenariu optimist, de data asta.


Nicholas Sarkozy e mic dar rau. Este Libia campul de lupta unde Franta vrea sa-si arate muschii in fata aliatilor din Europa si mai ales a celor de peste ocean? Se stie ca desi aliate in NATO, SUA si Franta nu se iubesc si nu s-au iubit niciodata altfel decat de conjunctura. Si mai clar este faptul ca Franta a incercat mereu sa-si croiasca propria politica externa si sa sustina aceasta initiativa cu ajutorul fortelor armate.

Este Franta cea mai puternica membra europeana a NATO? Cu siguranta este o candidata, in conditiile in care Marea Britanie este intr-o faza de restructurare iar Germania are alte preocupari decat cele militare.

In momentul de fata, SUA nu este decisa daca sa participe sau nu la campania din Libia. Clar, cu fortele dispersate pe intreg mapamondul, SUA nu mai are nevoie de un nou razboi, mai ales ca intreaga zona fierbe in timp ce ei transpira in A-stan, Pakistan, Irak si incearca sa se apropie de Iran. Egipt, Yemen, Arabia Saudita si acum Bahrain, pasi previzibili? Daca ar ataca in Libia, nu ar trebui sa o faca sau sa o fi facut si in tarile astea? Si pe cand Siria? Si sa nu uitam de Japonia cu cosmarul ei nuclear, de Coreea de Nord cea isterica si infometata si de socul de sah cu China si Rusia.

Franta are cale deschisa. Englezii ii sustin pe fata. Italienii, da, astia, cu Berlusconi prins la propriu de oua de opinia publica, nu vor risca un nou scandal intern mormaind ceva in sprijinul Colonelului. Rusii? Astia deocamdata incaseaza dobanzi de peste tot si-si rezolva problemele interne. Dar au si de pierdut, poate ca totusi armele se vor vinde in continuare in schimbul sustinerii Moscovei impotriva expansionismului chinez.

Eu unul astept sa vad cum se vor comporta aliatii europeni si daca americanii isi vor calca pe inima si vor trimite Flota a 6-a, macar pentru a plati niste datorii mai vechi neachitate de Colonel.

Update: SUA se pregatesc sa imi raspunda cu 3 submarine aflate la pescuit in Mediterana. Micule Sarko, grabeste-te!!!!


De cateva ori, aţi zis că era mai bine dacă s-ar fi cunoscut din timp subiectele şi sunt de acord cu voi. Parţial.

Surpriza are farmecul ei.

Mâine însă, va fi caznă mare, aşa că am zis să anunţ de pe acum ce ne aşteaptă…

Pentru prima dată la „Bruzli îl bate pe Vandam?”, vom trage toţi în aceeaşi direcţie: vom fi un fel de sfetnici ai unui băiat rău… şi vom cânta cu toţii în cor:

Domnilor, mâine vom fi băieţii răi din umbra colonelului Muammar al-Gaddafi. Mâine, vom învinge Italia!

 


Io zic a e Lynx, ei Panther. Cred ca e aceeasi branza.

Sursa foto: Warwheels

Nu, nu elictopterul ala smecher al englezilor. Rusia va cumpara 10 LMV-uri Iveco Lynx-Panther. Rusii cumpara chestii din occident. Mai intai Franta, acum Italia. Tot testeaza. Bravo lor.

Rusii nu vor numai astea 10 bucati, ei vor sa asambleze fieratania la ei in Maica Rusie. Vor un joint-venture cu toata lumea ca asa e la fostii comunisti.

Ministrul apararii italian Ignazio La Russa confirma afacerea. Asamblarea si implicit productia rusofona ar urma sa se faca la celebrele fabrici KamAZ in Naberezhnye Chelny.

LMV-urile astea au facut poze prin Irak si Afganistan si au primite note foarte favorabile. Deh, nu se orienteaza rau.

Sursa: Ria Novosti